Contestaţie la executare. Sentința nr. 92/2016. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI

Sentința nr. 92/2016 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 12-01-2016 în dosarul nr. 92/2016

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTOR 3 BUCUREȘTI

SENTINTA CIVILA NR. 92

Ședința publică din data de 12.01.2016

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: T. D.-G.

GREFIER: T. A.

Pe rol se află soluționarea acțiunii civile formulată de contestatorul G. T. SPEDITION SRL în contradictoriu cu intimata C., având ca obiect „contestație la executare - DOSAR EXECUTARE 5647/2014 B. C. V. M. - A. D.”.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare, au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Pentru a da părților posibilitatea să se prezinte, în temeiul art. 121 alin. (5) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, instanța dispune strigarea dosarului la sfârșitul ședinței de judecată.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la a doua strigare, au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței obiectul cauzei, stadiul procesual, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare precum si faptul ca nu a fost depusa dovada achitării taxei judiciare de timbru și nici dovada calității de reprezentant, după care,

Din oficiu, instanța invoca excepția netimbrării cererii de chemare in judecata si retine cauza în pronunțare cu privire la excepția invocată.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 București la data de 18.08.2015 sub nr._ contestatorul G. T. SPEDITION SRL în contradictoriu cu intimata C., a formulat contestație la executare împotriva somației mobiliare emise de B. C. V. M. - A. D.”, în dosarul execuțional nr. 5647/2014 și împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției . nr._, din data de 16.08.2011.

În motivare s-a arătat că măsura sancționării a fost abuzivă întrucât taxa de drum a fost achitată la data de 25.09.2010. Totodată, intimata nu a efectuat comunicarea prin poștă cu aviz de primire a procesului-verbal de contravenție, astfel încât procedura de afișare a acestuia este nelegală, contravenind caracterului subsidiar al acestei modalități de comunicare.

Pentru aceleași motive, s-a arătat că nu a expirat termenul de formulare a plângerii contravenționale iar în cauză au devenit incidente și dispozițiile art. 14 din OG 2/2001 intervenind prescripția executării sancțiunii contravenționale.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 711 alin. (1) C..

Cererea de chemare în judecată a avut anexate înscrisuri (f. 6-16).

La data de 30.09.2015 intimata a formulat întâmpinare prin care a invocat inadmisibilitatea solicitării de anulare a procesului-verbal . nr._ în cadrul unei contestații la executare, petenta având posibilitatea introducerii plângerii contravenționale împotriva acestuia în termen de 15 zile de la comunicare.

A mai arătat că procesul-verbal îndeplinește toate condițiile prevăzute de OG 15.2002 coroborat cu OG 2/2001.

Întâmpinarea a avut anexate înscrisuri (f. 22-26).

La data de 15.10.2015 a fost depus dosarul de executare nr. 5647/2014 al B. C. V. și M. A. D. (f. 27-100).

La data de 22.01.2015 intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației la executare ca neîntemeiată și menținerea executării silite.

S-a arătat că susținerile contestatorului cu privire la existența rovinietei sunt false, chitanța invocată de aceasta neexistând în baza de date a C..

Totodată, emiterea și comunicarea procesului-verbal de contravenție au fost efectuate în termenul imperativ prevăzut de lege, cu respectarea dispozițiilor art. 13 coroborat cu art. 14 din OG 2/2001. Astfel, procesul verbal a fost emis în termenul legal de 6 luni de la data săvârșirii faptei iar comunicarea acestuia s-a făcut în termen de o lună de la data aplicării sancțiunii, modalitatea de comunicare fiind alternativă și nu subsidiară.

Totodată, procesul-verbal îndeplinește condițiile prevăzute de art. 19 alin. (1) din OG 2/2001 și prin neatacarea în termenul prevăzut de lege a devenit titlu executoriu.

S-a mai arătat că în cuprinsul procesului-verbal este identificată creanța supusă executării, aceasta fiind certă, lichidă și exigibilă iar acesta a fost semnat electronic de către agentul constatator, cu respectarea dispozițiilor art. 17 din OG 2/2001.

Totodată, atâta timp cât există calea de atac a plângerii contravenționale, aspectele legate de procese-verbale de contravenție puteau fi invocate doar pe calea plângerii contravenționale, solicitând instanței să facă aplicarea dispozițiilor art. 712 C..

Instanța a invocat din oficiu excepția netimbrării.

Analizând cauza prin prisma excepției invocate, instanța reține următoarele:

Potrivit art. 248 alin. (1) C.pr.civ., instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în poarte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei.

Potrivit art. 10 alin. (2) din OUG 80/2013 privind taxele judiciare de timbru în cazul contestației la executarea silită, taxa se calculează la valoarea bunurilor a căror urmărire se contestă sau la valoarea debitului urmărit, când acest debit este mai mic decât valoarea bunurilor urmărite. Taxa aferentă acestei contestații nu poate depăși suma de 1.000 lei, indiferent de valoarea contestată. În cazul în care obiectul executării silite nu este evaluabil în bani, contestația la executare se taxează cu 100 lei.

Potrivit art. 197 C.pr.civ, „În cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se atașează cererii. Netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată, în condițiile legii”.

Prin rezoluția din data de 19.11.2015 instanța a pus în vedere contestatorului să achite taxa judiciară de timbru în cuantum de 702,28 lei aferentă contestației la executare.

Contestatorul a fost citat cu mențiunea de a achita taxa judiciară de timbru astfel cum a fost fixată, citația fiind comunicată acestuia la data de 25.11.2015, astfel cum rezultă din dovada existentă la fila 117 din dosar, fiind primită de către persoana însărcinată cu primirea corespondenței T. A...

Împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru nu s-a formulat cerere de reexaminare și nici nu s-a solicitat acordarea facilităților de la plata acesteia.

Având în vedere că nu a fost depusă taxa judiciară de timbru pusă în vedere, în temeiul art. 248 rap. la art. 197 C., instanța va admite excepția netimbrării invocată din oficiu și va anula acțiunea, ca netimbrată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTARASTE:

Admite excepția netimbrării.

Anulează cererea de chemare în judecată, formulată de contestatorul G. T. SPEDITION SRL, J40/_/1994, Cui_,cu sediul ales în sector 6, București, ., nr. 1, . cu intimata C., CUI_, J_, cu sediul social în sector 6, București, .. 401A, ca netimbrată.

Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Sectorului 3 București.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12.01.2016.

Președinte, Grefier,

T. D.-G. T. A.

Red. DGT/dact. AT/29.01.2016/4 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 92/2016. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI