Contestaţie la executare. Sentința nr. 624/2016. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 624/2016 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 22-01-2016 în dosarul nr. 624/2016
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 3 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 624
Ședința publică din data de 22.01.2016
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: S. L.
GREFIER: A. M. U.
Pe rol se află soluționarea cererii de chemare în judecată formulată de contestatorul Z. M. G. în contradictoriu cu intimata C. SA, având ca obiect contestație la executare .
La apelul nominal, făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, după care,
Instanța invocă din oficiu excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 3.
Instanța, socotindu-se lămurită, reține cauza în pronunțare cu privire la excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 3 invocată din oficiu.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 29.06.2015 sub nr._ contestatorul Z. M. G. în contradictoriu cu intimata C. SA, a formulat contestație la executare față executarea silită din dosarul nr. 2058/2014 al B. L. și M. și a solicitat să se constate prescris dreptul intimatei de a pune in executare titlul executoriu, să anuleze actul de executare reprezentat de adresele de înființare a popririi, anularea Încheierii de încuviințare a executării silite, anularea executării silite și a tuturor actelor și formelor de executare, cu cheltuieli de executare.
În drept, au fost invocate disp. art. 711, art. 712 alin.2, C.proc.civ, art. 6 alin.2 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației la executare ca nelegală și neîntemeiată și menținerea tuturor actelor și formelor de executare efectuate în baza titlului executoriu menționat și continuarea executării silite.
Analizând actele și lucrările dosarului sub aspectul excepției necompetenței teritoriale, se constată următoarele:
Potrivit disp. art. 713 alin. 1 C.proc.civ, (dispoziții în vigoare la data formulării cererii de executare silită) „(1) Contestația se introduce la instanța de executare. ”
Astfel cum rezultă din actele dosarului de executare, cererea de executare silită a fost formulată la data de 25.07.2015- fila 29, respectiv ulterior publicării în Monitorul Oficial a Deciziei nr. 348/2014 a CCR și anterior intrării în vigoare a Legii nr. 138/2014.
Se va reține că Decizia nr. 348/2014 a Curții Constituționale produce efecte începând cu data de 16.07.2014, față de disp. 147 alin. 4 din Constituția României, potrivit cărora deciziile Curții sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor.
Prin urmare, pentru determinarea competenței instanței se vor avea in vedere dispozițiile legale in vigoare de la data formulării cererii de executare silită -25.07.2015.
Instanța reține că prin Decizia Curții Constituționale nr. 348/2014 pronunțată la data de 17.06.2014 și publicată în Monitorul Oficial nr. 529 din 16.07.2014, s-a admis excepția de neconstituționalitate și s-a constat că dispozițiile art. 650 alin. 1 C. referitoare la competența instanței de executare raportată la sediul executorului judecătoresc, sunt neconstituționale.
Conform dispoz. art. 31 din Legea 47/1992, ca urmare a admiterii excepției de neconstituționalitate, dispozițiile art. 650 alin. 1 C. sunt suspendate de drept de la data publicării în Monitorul Oficial, urmând să își înceteze efectele în termen de 45 de zile de la publicare.
În lipsa unei reglementări exprese și cu caracter special referitoare la competența instanței de executare, instanța apreciază că sunt aplicabile dispozițiile comune în materie prevăzute de dispozițiile art.107 alin. 1 C. care atribuie competența instanței în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul/debitorul.
Așa cum rezultă din actele dosarului de executare Judecătoria Sectorului 6 București a fost instanța care a încuviințat executarea silită, fila 35.
Cum debitorul-contestator din prezenta cauză avea domiciliu în mun. București, sector 6 la data înregistrării la executorul judecătoresc a cererii de executare silite, instanța în baza dispoz. art. 248 coroborat 107 C. va admite excepția necompetenței teritoriale invocată din oficiu și va declina soluționarea prezentei cauze în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 București.
PENTU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTARASTE:
Admite excepția necompetentei teritoriale a Judecătoriei Sectorului 3 București, invocată de intimată.
Declină competența de soluționare a cauzei formulată de contestatorul Z. M. G. CNP_ cu domiciliul în sector 5, București, SPLAIUL INDEPENDENTEI, nr. 3, . cu intimata C. SA J_, CUI_ cu sediul în sector 6, București, .. 401 în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 București.
Fără cale de atac.
Pronunțată in ședință publică, azi 22.01.2016.
PREȘEDINTE | GREFIER |
S. L. | A. M. U. |
Red.: SL/AMU/ 4 EX./ 03.02.2016
Judecătoria Sector 3 București
., Sector 5
Dosar nr._
Operator de date cu caracter personal nr._ și_
Data emiterii: 03.02.2016
Către,
JUDECĂTORIA SECTORULUI 6 BUCUREȘTI
Având în vedere că prin sentința civilă nr. 624 pronunțată la data de 22.01.2016 în dosarul cu nr. _ , formulată de contestatorul Z. M. G. în contradictoriu cu intimata C. SA, având ca obiect contestație la executare, s-a admis excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sector 3 București, vă înaintăm alăturat dosarul acestei instanțe cu nr. _ (conținând 1 volume - ....... file).
PREȘEDINTE | GREFIER |
S. L. | A. M. U. |
← Validare poprire. Sentința nr. 329/2016. Judecătoria SECTORUL... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 319/2016. Judecătoria... → |
---|