Contestaţie la executare. Sentința nr. 2312/2016. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI

Sentința nr. 2312/2016 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 22-02-2016 în dosarul nr. 2312/2016

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 3 BUCUREȘTI – SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._ Sentința civilă nr. 2312

Ședința publică din data de 22 februarie 2016

Instanța constituită din:

Președinte: V. I. I.

Grefier: M. N.

Pe rol s-a aflat judecarea acțiunii civile având ca obiect contestație la executare formulată de contestatorul C. T. & TRAILLER TRADER SRL.

La apelul nominal făcut în ședință publică la prima și la a doua strigare a cauzei au lipsit părțile.

Procedura de citare fiind legal îndeplinită, s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat instanței stadiul în care s-a aflat dosarul, măsurile dispuse de instanță, modul de îndeplinire a procedurii de citare, după care:

Instanța a invocat din oficiu excepția netimbrării contestației la executare și, constatând că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, a rămas în deliberare pe excepția invocată.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată, formulată la data de 01.10.2015 și înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 București sub nr._, contestatorul C. T. & TRAILLER TRADER SRL a formulat contestație la executare împotriva actelor de executare emise în dosarul de executare nr. 2989/2013 aflat pe rolul SCPEJ Franz R. C. si T. A. R., solicitând anularea titlului executoriu și a încheierii de stabilire a cheltuielilor de executare.

La dosar nu s-a depus dovada achitării taxei de timbru.

La termenul de judecată din data de 22.02.2016, în ședință publică, instanța a invocat, din oficiu, excepția netimbrării contestației la executare.

Analizând actele dosarului prin prisma excepției invocate, reține următoarele:

Potrivit art. 248 alin. 1 din Codul de procedură civilă, instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe, ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei.

Potrivit dispozițiilor art. 197 din Codul de procedură civilă, în cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se atașează cererii. Netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată, în condițiile legii.

În conformitate cu dispozițiile menționate taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar dacă taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal în momentul introducerii cererii, instanța va pune în vedere petentului să achite suma datorată până la primul termen de judecată. Neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea cererii, conform art. 197 din codul de procedură civilă și art. 33 alin. 1 și 2 din OUG nr. 80/2013.

Potrivit art. 10 alin. 2 din OUG nr. 80/2013, contestatorul datorează taxă de timbru la valoarea debitului contestat, dar nu mai mult de 1000 lei.

Instanța, prin rezoluția din 12.01.2016 a pus în vedere contestatoarei să achite taxa judiciară de timbru de 42,20 lei și a încunoștințat-o cu privire la dreptul de a formula cerere de ajutor public judiciar în condițiile OUG nr. 80/2013, (filele 2 verso, 87, 88).

Citația împreună cu înștiințarea au fost primite de contestatoare la 19.01.2016 (fila 88).

Potrivit art. 33 alin. 1 din OUG nr. 80/2013, taxele de timbru se plătesc anticipat, iar potrivit art. 197 din Codul de procedură civilă, netimbrarea atrage anularea cererii de chemare în judecată, în condițiile legii.

În consecință, având în vedere că societatea contestatoare, până la termenul acordat, nu a făcut dovada achitării taxei de timbru în cuantumul stabilit de lege și nici cerere de acordare a facilităților privind plata taxei de timbru, în temeiul art. 197 din Codul de procedură civilă, coroborat de art. 33 alin. 1 și 2, coroborat de art. 10 alin. 2 și 4 din OUG nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, instanța va admite excepția netimbrării acțiunii și va anula cererea de chemare în judecată pentru neîndeplinirea obligației de achitare a taxei judiciare de timbru în cuantumul legal.

În temeiul art. 716 din Codul de procedură civilă, având în vedere dovezile existente la dosar precum și faptul că societatea contestatoare este persoana interesată la care se referă textul de lege menționat, o va obliga pe aceasta să plătească în contul SCPEJ Franz R. C. și Ț. A. R. suma de 120,28 lei reprezentând cheltuieli de copiere și înaintare dosare de executare conform art. 716 din Codul de procedură civilă în forma în vigoare la data formulării cererii la executorul judecătoresc.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția netimbrării acțiunii și în consecință:

Anulează acțiunea civilă, având ca obiect contestație la executare, formulată de contestatoarea C. T. & TRAILLER TRADER SRL, C.U.I._, cu sediul ales în vederea comunicării actelor de procedură în sector 4, București, ., ., ., ca netimbrată.

Obligă contestatorul să plătească în contul SCPEJ Franz R. C. și Ț. A. R. suma de 120,28 lei reprezentând cheltuieli de copiere și înaintare dosare de executare conform art. 716 din Codul de procedură civilă în forma în vigoare la data formulării cererii la executorul judecătoresc.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Sectorului 3 București.

Pronunțată în ședința publică din 22 februarie 2016.

Președinte, Grefier,

V.-I. I. M. N.

Red./Tehnored. Jud. I.V.I. /Gref. M.N.

4 ex/29.02.2016

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 2312/2016. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI