Plângere contravenţională. Sentința nr. 887/2016. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI

Sentința nr. 887/2016 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 28-01-2016 în dosarul nr. 887/2016

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTOR 3 BUCUREȘTI

Secția Civilă

Sentința civilă nr. 887

Ședința publică din 28.01.2016

Instanța constituită din:

Președinte: I. E. L.

Grefier: D. M.

Pe rol judecarea cauzei civile formulată de petentul T. A., în contradictoriu cu intimata D. B. RUTIERA, având ca obiect plângere contravențională.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns petentul, personal, lipsă fiind intimata.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Instanța, în temeiul art. 131 alin. 1 C.proc.civ., verificându-și din oficiu competenta, se declară competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză, în temeiul art. 126 alin. 1 din Constituția României, art. 94 și art. 32 alin. 1 din OG 2/2001.

Constatând ca nu sunt cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat instanța acordă cuvântul pe probe.

Petentul, personal solicită încuviințarea probei cu înscrisuri.

Instanța, în temeiul art. 237 al. 2 pct. 7 raportat la art. 255 C.proc.civ. apreciind admisibilă, și concludentă pentru soluționarea cauzei, încuviințează pentru părți proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei.

Întrucât nu mai sunt cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, în baza art. 392 din Noul C.pr.civ. instanța declară cercetarea judecătorească închisă, deschide dezbaterile și acordă cuvântul asupra fondului cauzei.

Petentul, personal solicită admiterea cererii și anularea procesului – verbal. Precizează că este curier moto și că are nevoie de permis la locul de muncă. Depune adeverință de la locul de muncă.

În temeiul art. 394 alin. 1 C.proc.civ. instanța declară închise dezbaterile asupra fondului cauzei și reține cauza în pronunțare asupra fondului.

INSTANȚA,

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 28.07.2015, sub nr._, petentul T. A., în contradictoriu cu intimata D. B. RUTIERA a formulat plângere împotriva procesului – verbal . nr._/23.07.2015, prin care a solicitat anularea acestuia, exonerarea de la plata amenzii, anularea sancțiunii avertismentului, precum și a măsurii de reținere a permisului de conducere.

În motivarea plângerii a arătat că în data de 23.07.2015, în jurul orei 12.00 se deplasa pe . dinspre Piata Unirii către Sf. Vineri. Petentul a susținut că a efectuat virajul la dreapta, a acordat prioritate pietonilor, iar după ce culoarea semaforului pentru pietoni s-a schimbat în culoarea roșie, s-a pus în mișcare. La circa 10 m, un pieton a încercat să traverseze, chiar dacă culoarea semaforului pentru pietoni arăta culoarea roșie, iar petentul l-a avertizat sonor și-a continuat deplasarea și a fost oprit de agentul de poliție.

Cererea nu a fost întemeiată în drept.

La data de 28.10.2015, intimata a formulat întâmpinare.

În apărare a arătat că din analiza procesului-verbal atacat, rezultă că acesta îndeplinește condițiile de fond prevăzute de art. 16, alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare, cât si cele prevăzute sub sancțiunea nulității absolute de art. 17 din același act normativ, respectiv sunt menționate numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, faptele săvârșite și data comiterii acestora și semnătura agentului constatator.

Actul sancționator a fost întocmit de un polițist rutier, prezumat ca fiind cunoscător al dispozițiilor legale în materia Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

In ceea ce privește individualizarea sancțiunii contravenționale, a menționat că aceasta din urmă a fost aplicată în limitele prevăzute de actul normative sancționator și, în special, a fost aplicată astfel încât să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptelor săvârșite, agentul constatator ținând astfel cont de toate aspectele.

A mai precizat că simpla negare a petentului, în sensul că fapta reținută în sarcina sa nu corespunde realității, nu îl exonerează de răspundere și nu înseamnă că nu a săvârșit contravenția.

În drept a invocat dispozițiile art. 15 și 16 din O.G. nr. 2/2001 mod. complet., art. 135 lit. h din R.A.O.U.G. 195/2002 rep.

A solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.

Intimata s-a opus audierii în calitate de martori a persoanelor prevăzute de art. 315 alin. 1 din C. Proc. Civ.

Instanța a administrat proba cu înscrisuri.

Analizând actele si lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravenitei . nr._ întocmit la data de 23.07.2015 de intimata D. B. DE POLITIE RUTIERA, petentul T. A. a fost sancționat în baza art.100 alin.3 lit.b din OUG nr.195/2002 cu a amenda în cuantum de 420 lei pentru săvârșirea contravenție prevăzute de art. 135 lit. h din Regulamentul de aplicare al OUG nr.195/2002 .

Totodată s-a luat față de petent măsura complementară a suspendării dreptului de a conduce pe drumurile publice pe o perioada de 30 de zile.

S-a reținut că la data 23.07.2015, ora 12,40, petentul a condus autoturismul cu număr de înmatriculare_ pe . dinspre . Vineri și a efectuat virajul la dreapta fără a acorda prioritate de trecere pietonilor angajați in traversarea străzii pe trecerea de pietoni pe sensul său de mers creând pericol de accident.

Împotriva acestui proces – verbal petentul a formulat în termen legal prezenta plângere.

Verificând, în conf. cu disp. art. 34 alin. 2 din OG nr. 2/2001 legalitatea procesului verbal de contravenție, instanța reține că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.

Cu privire la temeinicia procesului verbal de contravenție, instanța reține că deși OG nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului - art. 34 - rezultă că procesul - verbal de contravenție face dovada deplină a situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.

Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când apreciază probatoriul.

Dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise, în măsura în care instanța respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare.

În analiza principiului proporționalității, trebuie observat că dispozițiile O.U.G. nr. 195/2002 au drept scop asigurarea desfășurării fluente și în siguranță a circulației pe drumurile publice, precum și ocrotirea vieții, integrității corporale și a sănătății persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public, protecția drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor respective, a proprietății publice și private.

Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional.

Potrivit art. 135 lit. h din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002, conducatorul auto este obligat sa acorde prioritate de trecere pietonului care traverseaza drumul public, prin loc special amenajat, marcat si semnalizat corespunzator ori la culoarea verde a semaforului destinat lui, atunci cand acesta se afla pe sensul de mers al vehiculului. Nerespectarea acestei obligatii constituie contraventie si se sanctioneaza, potrivit art. 100 alin. 3 lit. b din OUG nr. 195/2002, cu amenda prevazuta in clasa a II – a de sanctiuni si suspendarea exercitiului dreptului de a conduce autovehicule pe o perioada de 30 de zile.

Procesul-verbal a fost încheiat în baza propriilor constatări ale agentului de poliție, astfel că actul sancționator se bucură de prezumția de veridicitate și autenticitate, în sensul că cele menționate sunt conforme cu realitatea.

Simplele afirmații ale petentului prin care se susține o situație de fapt contrară celei reținute prin procesul verbal, nu fac dovada netemeiniciei acestuia, în lipsa altor elemente probatorii cu care sa se coroboreze si care sa infirme acest act constatator de acuzare, care reprezinta si el un mijloc de proba de sine statator in proces.

Individualizarea sancțiunii a fost în mod corect realizată de agentul constator întrucât fapta prezintă un grad de pericol social concret aflat în directă proporționalitate cu amenda aplicată. Chiar și in situația în care s-ar fi apreciat că sancțiunea aplicată este prea aspră, urmând a se înlocui cu avertismentul, sancțiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce nu ar putea fi înlăturată întrucât potrivit art.96 alin.1 din OUG 195/2002 această măsură se aplică și pe lângă sancțiunea principală a avertismentului.

Reținând așadar ca temeinic si legal procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției, instanța va respinge plângerea contravenționala, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Respinge ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de petentul T. A., CNP_, cu domiciliul în Furculesti, J. Teleorman, în contradictoriu cu intimata D. B. RUTIERA cu sediul în sector 3, București, .. 9-15.

Cu apel in 30 zile de la comunicare, apel care a se depune la Judecătoria Sectorului 3 București.

Pronunțată în ședință publica, azi, 28.01.2016.

PREȘEDINTE, GREFIER,

I. E. L. D. M.

Red. Tech. IL/DM/4ex/29.02.2016

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 887/2016. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI