Contestaţie la executare. Sentința nr. 7333/2012. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 7333/2012 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 24-04-2012 în dosarul nr. 7333/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 3 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINTA CIIVLA NR. 7333
Ședința publică de la 24 aprilie 2012
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE C. A.
Grefier M. N.
Pe rol pronunțarea asupra cauzei civile privind pe contestatoarea S. E. și pe intimata P. B. ROMANIA SA, terțul poprit B. R., având ca obiect contestație la executare.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 10.04.2012 fiind consemnate în încheierea de ședință care face parte integrantă din prezenta, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la, 17.04.2012 și ulterior la 24.04.2012,
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 06.10.2011 sub numărul_ contestatoarea S. E. a solicitat în contradictoriu cu intimata . anularea actelor de executare întocmite în dosarul nr. 59/2008 și a invocat pe cale de excepție prescripția dreptului de a cere executare silită, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, contestatoarea a arătat că fost anunțată telefonic de B. Românească că a fost înființată poprire asupra contului său până la limita sumei de_,02 lei în cadrul dosarului de executare nr. 59/2008 constituit la cererea creditorului ..
Contestatoarea a menționat că executarea a fost începută în baza titlului executoriu reprezentat de un bilet la ordin emis la 06.10.2006 de . în favoarea P. B., pe care l-a avalizat. A precizat că scadența înscrisă pe biletul la ordin a fost 25.01.2008 iar actele de executare împotriva sa au fost efectuate în septembrie-octombrie 2011, cu depășirea termenului de prescripție de 3 ani.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 399 și urm. Cod procedură civilă, art. 94, art. 106 Legea 58/1934.
Cererea a fost timbrată cu 194 lei și 5 lei timbru judiciar.
La termenul din 29.11.2011 B. Românească a fost introdusă în cauză în calitate de terț poprit.
La data de 18.01.2012 terțul poprit a formulat întâmpinare prin care a arătat că a respectat întocmai obligațiile legale care îi incumbă, respectiv a procedat la blocarea conturilor deschise de contestatoare și a informat executorul despre faptul că la data primirii adresei de înființare a popririi conturile nu prezentau disponibil.
La termenul din 13.03.2012 intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației ca neîntemeiată.
În motivare, intimata a arătat că a încheiat cu .( fostă .) în calitate de debitor și cu numiții T. C. și S. E. în calitate de garanți, contractul de credit nr._/06.10.2006. Executarea contractului a fost garantată prin emiterea unui bilet la ordin de ., care a fost avalizat de contestatoarea S. E..
Debitorul principal nu și-a îndeplinit obligațiile motiv pentru care creditul a fost declarat scadent anticipat iar executorul bancar a dispus înființarea popririi asupra conturilor debitorului și ale garanților la data de 25.04.2008 și la reînființarea popririlor la data de 19.09.2011 după ce a încetat cauza de suspendare a executării silite prevăzute de art. 36 L 85/2006.
A menționat că nu poate fi reținută incidența prescripției întrucât în perioada 22.11.2010 – 18.04.2011 debitorul principal a fost sub incidența Legii 85/2006 și prin urmare termenul de prescripție a fost întrerupt, iar după data închiderii procedurii a început să curgă un nou termen.
Intimata a susținut că S. E. are calitate de codebitor și prin urmare întreruperea prescripției a operat și în privința sa, astfel cum rezultă din art. 1872 alin. 1 Cod civil, părțile aceluiași raport juridic neputând să fie supuse unor reglementări diferite. Astfel, de vreme de pentru datoria principală prescripția s-a întrerupt întrucât art. 36 Legea 85/2006 operează imperativ este evident că și pentru garanți ca accesoriu prescripția a fost întreruptă.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 115-118 Cod procedură civilă.
La termenul din 14.02.2012 instanța a luat act de precizarea contestatoarei în sensul că a înțeles să invoce prescripția dreptului de a cere executarea silită, iar la termenul din 10.04.2012 de precizarea că a înțeles să invoce prescripția pe cale de apărare de fond.
La termenul din 10.04.2012 instanța în baza art. 167 Cod procedură civilă a încuviințat părților proba cu înscrisuri, considerând-o utilă, concludentă și pertinentă pentru justa soluționare a cauzei.
În cadrul probei cu înscrisuri, părțile au depus înscrisuri din dosarul de executare.
La solicitarea instanței a fost atașat dosarul de executare nr. 59/2008.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
În temeiul titlului executoriu reprezentat de biletul la ordin emis la data de 06.10.2006 de . în favoarea P. B. SA pentru suma de_.02 lei scadent la data de 25.01.2008 și avalizat de contestatoarea S. E., a fost începută executarea silită prin poprire împotriva debitorului principal și a avalistului în cadrul dosarului de executare nr. 59/2008.
Astfel, executorul bancar a emis adresă de înființare a popririi la data de 25.04.2008 asupra conturilor deținute de contestatoare la terțul poprit B. Românească.
La data de 22.11.2010 Tribunalul Călărași a dispus deschiderea procedurii simplificate a falimentului în privința debitorului principal .( fostă .) iar la data de 18.04.2011 aceeași instanță a dispus închiderea procedurii falimentului față de acest debitor.
Pe durata desfășurării procedurii insolvenței în privința debitorului principal, în cadrul dosarului de executare nr. 59/2008 nu au îndeplinite acte de executare nici față de .( fostă .) nici față de contestatoarea-avalistă S. E.. După închiderea procedurii falimentului, executorul bancar a procedat la data de 19.09.2011 la emiterea unei noi adrese de înființare a popririi asupra conturilor deținute de contestatoarea S. E. la terțul poprit B. Românească.
Cât privește susținerile contestatoarei în sensul că executorul a procedat la înființarea popririi fără a-i comunica anterior somația, instanța reține că sunt neîntemeiate și le va respinge având în vedere că în prezenta cauză executarea s-a realizat prin poprire, iar potrivit art. 454 Cod procedură civilă, poprirea se înființează fără somație.
Potrivit art. 405 dreptul de a cere executarea silită se prescrie în termen de 3 ani, dacă legea nu prevede altfel, iar potrivit art. 405² alin. 1 cursul prescripției se întrerupe pe data îndeplinirii în cursul executării silite a unui act de executare, după întrerupere începând să curgă un nou termen de prescripție.
Făcând aplicarea în cauză a dispozițiilor legale mai sus menționate, instanța reține că de la data de 24.05.2008 când executorul a emis adresa de înființare a popririi asupra conturilor deținute de contestatoare la terțul poprit B. Românească a început să curgă un nou termen de prescripție a executării de 3 ani în privința contestatoarei, care s-a împlinit la 24.05.2011 și în interiorul căruia nu au mai fost îndeplinite alte acte de executare. În aceste condiții, instanța reține că la data de 19.09.2011 executorul a procedat la înființarea popririi asupra conturilor deținute de contestatoare la terțul poprit B. R. în condițiile în care termenul de prescripție al dreptului de a cere executarea silită se împlinise.
Intimata a susținut că în temeiul art. 36 Legea 85/2006, termenul de prescripție a fost întrerupt inclusiv împotriva contestatoarei, prin deschiderea procedurii insolvenței în privința debitorului principal .( fostă .), iar de la data de 18.04.2011 când s-a dispus închiderea procedurii insolvenței a început să curgă un nou termen.
Potrivit art. 36 Legea 85/2006 De la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acțiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanțelor asupra debitorului sau bunurilor sale.
Din analiza dispozițiilor art. 36, rezultă că deschiderea procedurii insolvenței determină suspendarea de drept a acțiunilor individuale ale creditorilor de realizare a drepturilor împotriva debitorului supus acestei proceduri colective, fără a avea însă vreun efect asupra acțiunilor exercitate împotriva eventualilor garanți ai debitorului. Astfel, instanța reține că în această situație creditorul are posibilitatea de a încerca să-și realizeze creanța atât prin urmărirea debitorului principal în cadrul procedurii insolvenței cât și prin urmărirea garanților pe calea procedurii de drept comun. Instanța constată că urmărirea garanților nu este în niciun fel afectată de existența procedurii insolvenței în privința debitorului principal și prin urmare cursul prescripției executării nu este oprit în privința acestora.
Față de cele mai sus expuse, instanța reține că susținerile intimatei în sensul că prescripția executării în privința avalistei-contestatoare a fost întreruptă prin deschiderea procedurii insolvenței în privința debitorului principal sunt neîntemeiate și vor fi respinse.
În aceste condiții, instanța reținând că poprirea conturilor contestoarei deținute la B. Românească prin adresa dijn 19.09.2011 a fost realizată de executor după ce termenul de prescripție de 3 ani se împlinise, în baza art. 399 va admite contestația la executare și va anula poprirea astfel înființată.
În baza art. 274 Cod procedură civilă, instanța având în vedere cererea contestatoarei și faptul că intimata a căzut în pretenții, urmează a dispune obligarea intimatei la plata către contestatoare a sumei de 199 lei reprezentând taxă de timbru și timbru judiciar, cu titlu de cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE
Admite contestația la executare formulată de contestatoarea S. E., cu domiciliul ales la SCPA M. & Asociații, în București, Calea Plevnei, nr. 141, ., . în contradictoriu cu intimata ., cu sediul în București, .. 29-31, sector 1 și cu terțul poprit B. R. cu sediul în București, ., ..
Anulează poprirea înființată prin adresa din 19.09.2011 asupra conturilor contestatoarei deținute la terțul poprit B. Românească în dosarul de executare nr. 59/2008.
Obligă intimata la plata către contestatoare a sumei de 199 lei reprezentând taxă de timbru și timbru judiciar, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu recurs, în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 24.04.2012.
P. GREFIER
C. A. M. N.
Red. Dact. C.A/M.N 5 ex.
← Succesiune. Sentința nr. 7359/2012. Judecătoria SECTORUL 3... | Pretenţii. Încheierea nr. 23/2012. Judecătoria SECTORUL 3... → |
---|