Succesiune. Sentința nr. 7359/2012. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI

Sentința nr. 7359/2012 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 24-04-2012 în dosarul nr. 7359/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORUL 3 BUCUREȘTI

SECTIA CIVILA

SENTINTA CIIVLA NR.7359

Ședința publică de la 24 aprilie 2012

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE C. A.

GREFIER M. N.

Pe rol pronunțarea asupra cauzei civile privind pe reclamanții D. E., A. C., S. C., D. L., D. M., M. R., M. R. și pe pârâta N. C., având ca obiect succesiune.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 10.04.2012 fiind consemnate în încheierea de ședință care face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la 17.04.2012 și ulterior la 24.04.2012

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 10.01.2011 sub numărul_ reclamanții D. E., A. C., S. C., D. L., D. M. și M. R. au solicitat în contradictoriu cu pârâta N. C. reducțiunea testamentului autentificat sub numărul 648/16.07.2009 de BNP A. N. până la limita cotității disponibile și stabilirea rezervei succesorale de ¾ în favoarea descendenților, cu cheltuieli de judecată.

În motivare, reclamanții au arătat că la data de 16.07.2009 defunctul S. A., autorul lor, a întocmit testamentul autentificat sub numărul 648 de BNP A. N. prin care a instituit-o legatar universal pe pârâta N. C..

Au precizat că defunctul a fost căsătorit cu S. N. și din căsătoria celor doi au rezultat patru copii respectiv D. E., A. C., S. C. și D. M. decedată la 17.10.2000, ai cărei descendenți sunt D. L., D. M. și M. R..

Reclamanții au arătat că în calitatea lor de descendenți ai defunctului S. A. înțeleg să solicite pe calea acestei acțiuni reducțiunea testamentului până la limita cotității disponibile.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 841, 842, 848 Cod civil.

În ședința publică din 01.11.2011 pârâta a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei de interes.

În motivarea excepției, pârâta a menționat că la data de 16.07.2009 defunctul și-a înstrăinat întregul patrimoniu prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub numărul 647 de BNP A. N., iar ulterior acestui moment defunctul nu a mai achiziționat alte bunuri. Prin acest contract, S. A. a înstrăinat drepturile litigioase privind dosarul nr._/301/2007 având ca obiect partajul succesoral de pe urma soției sale S. N.. De la momentul încheierii contractului de vânzare de drepturi litigioase, pârâta a luat locul defunctului în dosarul nr._/301/2007 a cărei judecată a fost suspendată ca urmare a introducerii de către reclamanții prin prezenta cauză a unei acțiuni având ca obiect constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare de drepturi litigioase și a testamentului. Această acțiune a fost respinsă ca neîntemeiată, prin sentința civilă nr. 3068/13.04.2011 care a rămas definitivă și irevocabilă prin anularea apelului ca netimbrat. Pârăta a precizat că în situația în care s-a stabilit în mod definitiv că respectivul contract de vânzare-cumpărare este valabil încheiat, reducțiunea invocată în prezenta cauză nu poate privi decât bunurile dobândite după 16.07.2009, ori asemenea bunuri nu există.

La termenul din 17.01.2012 instanța în baza art. 167 Cod procedură civilă a încuviințat reclamanților proba cu înscrisuri, proba cu interogatoriul pârâtei și proba testimonială iar pârâtei proba cu înscrisuri, considerându-le utile, concludente și pertinente pentru justa soluționare a cauzei.

În cadrul probei cu înscrisuri, reclamanții au depus la dosar următoarele: acte de stare civilă, certificat de calitate de moștenitor nr. 44/04.08.2010 emis de BNPA C. S. & N. A., testament autentificat sub numărul 648/16.09.2009 de BNP A. N.

În cadrul probei cu înscrisuri, pârâta a depus la dosar următoarele: sentința civilă nr. 3068/13.04.2011 a Judecătoriei Sectorului 4 pronunțată în dosarul nr._/4/2010, extras portal Tribunalul București, contract de vânzare-cumpărare autentificat sub numărul 647/16.07.2009 de BNP A. N., raport de expertiză medico-legală nr. A_, adresă Secția 11 Poliție, certificat medico-legal nr. A2/662/02.02.2008, înscrisuri din dosarul nr._/301/2007, sentința civilă nr. 4458/13.04.2009 a Judecătoriei Sectorului 3 pronunțată în dosarul nr._/301/2007, raport de expertiză medico-legală psihiatrică nr. A_, aviz emis de Comisia de avizare și control nr. E2/_/2008.

La termenul din 14.02.2012 s-a procedat la administrarea probei cu interogatoriul pârâtei, răspunsurile acesteia fiind consemnate și atașate la dosar.

La același termen s-a procedat la audierea martorului B. C., declarația acestuia fiind consemnată și atașată la dosar.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

Anterior soluționării fondului, instanța având în vedere data formulării acțiunii, respectiv 06.01.2011 și dispozițiile art. 223 Legea 71/2011 constată că în prezenta cauză sunt aplicabile dizpozițiile vechiului Cod civil.

La data de 04.07.2010 a decedat defunctul S. A. astfel cum rezultă din certificatul de deces . nr._( fila 71), lăsând ca moștenitori legali pe reclamanții D. E. în calitate de fiică, A. C. în calitate de fiică, S. C. în calitate de fiică, D. L. în calitate de nepot de fiică predecedată, D. M. în calitate de nepot de fiică predecedată și M. R. în calitate de nepot de fiică predecedată, astfel cum rezultă din certificatul de calitate de moștenitor nr. 44/04.08.2010 emis de BNPA C. S. & N. A.( fila 69) a cărei validitate nu a fost contestată și ca moștenitor testamentar, respectiv legatar universal, pe pârâta N. C. conform testamentului autentificat sub nr. 648/16.09.2009 de BNP A. N.( filele 84-85) a cărei validitate a fost confirmată prin sentința civilă nr. 3068/13.04.2011 a Judecătoriei Sectorului 4 pronunțată în dosarul nr._/4/2010, definitivă și irevocabilă prin anularea apelului ca netimbrat( filele 35-40). Având în vedere că reclamanții vin la succesiunea defunctului S. A. în calitate de descendenți, instanța reține în baza art. 841 cod civil calitatea acestora de moștenitori rezervatari.

Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 647/16.07.2009 de BNP A. N., defunctul S. A. a vândut pârâtei toate drepturile litigioase decurgând din dosarul nr._/301/2007 având ca obiect dezbaterea succesiunii defunctei S. N. și partajul succesoral.

Pârâta a înțeles să invoce excepția lipsei de interes a formulării prezentei acțiuni pe motiv că prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 647/16.07.2009 de BNP A. N. defunctul și-a înstrăinat toate bunurile, iar ulterior datei de 16.07.2009 nu a mai achiziționat niciun alt bun.

Instanța reține că prin contractul menționat defunctul a înstrăinat drepturile litigioase decurgând din dosarul_/301/2007 având ca obiect dezbaterea succesiunii defunctei S. N., și prin urmare existența acestui act nu prezintă relevanță în prezenta cauză în care se pun în discuție aspecte legale de o succesiune distinctă, respectiv de succesiunea defunctului S. A..

Cât privește susținerea pârâtei din cadrul concluziilor pe fond în sensul că reclamanții se află în posesia tuturor bunurilor care ar putea face parte din masa succesorală și prin urmare nu justifică un interes în formularea prezentei cereri, este neîntemeiată și va fi respinsă având în vedere că până la acest moment masa succesorală rămasă în urma defunctului S. A. nu a fost stabilită nici pe cale notarială nici pe cale judiciară și pe cale de consecință nefiind identificate bunurile succesorale nu se poate fi identificată nici persoana sau persoane care au posesia acestor bunuri.

Dincolo de aceste aspecte, instanța constată, contrar susținerilor pârâtei că reclamanții justifică interes în formularea prezentei acțiuni în reducțiune, având în vedere calitatea acestora de moștenitori legali rezervatari astfel cum rezultă din dispozițiile art. 841 Cod civil și existența testamentului prin care pârâta a fost instituită legatar universal.

Calitatea pârâtei de legatar universal care îi conferă conform art. 888 Cod civil acesteia vocație succesorală la întreaga moștenire( altfel spus la toate bunurile mobile sau imobile existente în patrimoniului defunctului la data decesului) justifică interesul reclamanților în promovarea unei acțiuni în reducțiune pentru întregirea rezervei succesorale pe care legea le-o deferă în mod imperativ. Faptul că la momentul deschiderii succesiunii este posibil să nu fi existat niciun bun în patrimoniul defunctului nu conduce la constatarea lipsei de interes a prezentei acțiuni, întrucât ceea ce interesează în acest cadru procesual nu este culegerea efectivă a moștenirii de către pârâtă ci posibilitatea conferită acesteia prin testament de a culege întreaga universalitate, posibilitate care aduce atingere rezervei succesorale a descendenților.

Pentru toate aceste considerente, instanța va respinge excepția lipsei de interes invocată ca neîntemeiată.

Pe fond, instanța constată că potrivit art. 841 Cod civil, liberalitățile, fie făcute prin acte între vii, fie făcute prin testament, nu pot trece peste a patra parte a bunurilor dispunătorului dacă la moarte-i lasă trei sau mai mulți copii, iar potrivit art. 847 liberalitățile prin testament, când vor trece peste cotitatea disponibilă, vor fi reduse la această parte.

Având în vedere aceste dispoziții legale și cererea de reducțiune a testamentului formulată de reclamanți, instanța reține că, în cauză, cotitatea disponibilă, astfel spus partea din moștenire de care defunctul putea dispune în favoarea pârâtei, este de 1/4 din masa succesorală, rezerva reclamanților în calitate de descendenți fiind de 3/4, motiv pentru care în baza art. 847 Cod civil, va dispune reducțiunea testamentului autentificat sub nr. 648/16.09.2009 de BNP A. N., până la limita cotității disponibile mai sus menționate. Instanța precizează că atât cota de 1/4 cât și cota de 3/4 urmează a se raporta la masa succesorală ce se va stabili pe cale notarială sau judiciară, altfel spus la totalitatea bunurilor mobile și imobile existente în patrimoniului defunctului S. A. la data deschiderii succesiunii, respectiv la data de 04.07.2010.

În baza art. 274 Cod procedură civilă, instanța având în vedere principiul disponibilității care guvernează procesul civil urmează a lua act că pârâta nu a solicitat cheltuieli de judecată.

În baza art. 18 OUG 51/2008, contravaloarea taxelor de timbru de plata cărora au fost scuțiți reclamanții S. C., D. L. și D. M. prin încuviințarea cererii de ajutor public judiciar, vor rămâne în sarcina statului, instanța constatând că nu se poate reține o culpă procesuală în sarcina pârâtei având în vedere calitatea acesteia de beneficiară a unui testament care exprimă voință unilaterală a unei alte persoane, respectiv a defunctului S. A..

Pentru aceste motive, instanța în baza art. 847 și art. 841 Cod civil, va admite acțiunea formulată de reclamanți, va dispune reducțiunea testamentului autentificat sub numărul 648/16.07.2009 de BNP A. N., până la limita cotității disponibile de 1/4 din moștenirea defunctului S. A. și va constată că rezerva succesorală a reclamanților, în calitate de descendenți este de 3/4 din masa succesorală a defunctului S. A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTARASTE

Respinge excepția lipsei de interes, invocată de pârâta N. C., ca neîntemeiată.

Admite cererea formulată de reclamanții D. E., A. C., S. C., D. L., D. M. și M. R., toți cu domiciul procesual ales la Cabinet de Avocat P. P., în București ., sector 1 în contradictoriu cu pârâta N. C. cu domiciliul în București, .. 130-132, ., etaj 2, ..

Dispune reducțiunea testamentului autentificat sub numărul 648/16.07.2009 de BNP A. N., până la limita cotității disponibile de 1/4 din moștenirea defunctului S. A..

Constată că rezerva succesorală a reclamanților, în calitate de descendenți este de 3/4 din masa succesorală a defunctului S. A..

Cu recurs, în 15 zile de la comunicare.

Ia act că pârâta nu a solicitat cheltuieli de judecată.

Pronunțată în ședință publică, azi, 24.04.2012.

P. GREFIER

C. A. M. N.

Red. Dact. C.A/M.N 9 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Succesiune. Sentința nr. 7359/2012. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI