Îmbogatirea fara justa cauza. Sentința nr. 7361/2012. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI

Sentința nr. 7361/2012 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 24-04-2012 în dosarul nr. 7361/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORUL 3 BUCUREȘTI

SECTIA CIVILA

SENTINTA CIVILA NR. 7361

Ședința publică de la 24 aprilie 2012

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE C. A.

GREFIER M. N.

Pe rol pronunțarea asupra cauzei civile privind pe reclamant B. A. E. și pe pârâții – reclamanți G. M. G., prin tutore G. G., G. G. și pe pârâtul B. D. V., având ca obiect îmbogățirea fără justa cauza.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 10.04.2012 fiind consemnate în încheierea de ședință care face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru 17.04.2012 și apoi pentru 24.04.2012

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 19.07.2011 sub numărul_, reclamanta B. A. E. a solicitat în contradictoriu cu pârâții G. M. G. reprezentată legal prin G. G. și G. G., pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună obligarea pârâților la plata sumei de_ euro, plus dobândă legală, instituirea sechestrului asiguratoriu asupra unui imobil situat în București, ., ., ., ., cu cheltuieli de judecată.

În motivare, reclamanta a arătat că la data de 16.04.2008 a transferat din contul său în contul bancar al defunctului G. I. D., autorul pârâților, suma de_ euro. Transferul a avut drept scop acordarea unui împrumut în vederea achiziționării de către defunct a unui apartament. Defunctul a încheiat un antecontract cu o societate imobiliar și a plătit un avans de_ euro. Ulterior defunctul a fost diagnosticat cu cancer pancreatic ceea ce l-a determinat să rezilieze antecontractul, iar din avansul recuperat i-a restituit parțial suma împrumutată, respectiv suma de_ euro iar restul de_ euro s-a obligat să îi restituie după vânzarea garsonierei proprietatea sa.

Ulterior G. I. D. a decedat, iar până la data de 10.06.2011 nu a putut lua legătura cu pârâții pentru a le solicita suma de_ euro întrucât nu știa unde locuiesc. La data mai sus menționată însă pârâții l-au chemat în judecată pe soțul reclamantei solicitându-i să le restituie suma de_ euro pe care i-ar fi împrumutat-o defunctul.

Reclamanta a solicitat să se constate că pârâții și-au mărit patrimoniul fără justă cauză cu suma de_ euro.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 112 Cod procedură civilă, principiul îmbogățirii fără justă cauză, art. 591 Cod procedură civilă, art. 774 Cod civil.

În dovedire, reclamanta a depus la dosar următoarele: ordin de plată în valută, extras de cont, contract de vânzare-cumpărare autentificat sub numărul 159/14.03.2008 de BNP R. E. M., acte din dosarul nr._/303/2010, certificat de moștenitor nr. 1/12.01.2009 de BNPA R. C. și B. Harangus, notificare.

La data de 08.12.2011 pârâții au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată, pe motiv că defunctul nu a primit suma de 5250 euro cu titlu de împrumut de la doamna B. A. E..

La aceeași dată, pârâții-reclamanți au formulat cerere reconvențională prin care au solicitat obligarea pârâtului B. D. V. la restituirea sumei de_ euro și a telefonului mobil. Precizează că domnul B. D. V. și-a mărit fără justă cauză patrimoniul cu suma de_ euro.

În dovedire, pârâții-reclamanți au depus la dosar următoarele: extrase de cont, certificat de moștenitor nr. 1/12.01.2009 de BNPA R. C. și B. Harangus, Dispoziție privind instituirea tutelei, note de calcul cheltuieli, notificări, facturi telefon, oferte telefoane mobile, sentința nr. 5733/02.09.2011 a Judecătoriei Sectorului 6 pronunțată în dosarul nr._/303/2010.

La termenul din 31.01.2012 reclamanta a depus răspuns la întâmpinare.

La același termen, reclamanta a depus întâmpinare la cererea reconvențională prin care a solicitat suspendarea judecății până la soluționarea dosarului nr._/303/2010 aflat pe rolul Tribunalul București, având același obiect, părți și cauză ca și cererea reconvențională. Pe fond a solicitat respingerea cererii reconvențională ca neîntemeiată.

La termenul din 28.02.2012 instanța a luat act de manifestarea de voință a reclamantei în sensul că nu a mai insistat în soluționarea cererii de instituire a sechestrului asiguratoriu.

La același termen, pârâtul-reclamant G. G. a precizat că înțelege să se judece în contradictoriu pe cale reconvențională doar cu pârâtul B. D. V. nu și cu reclamanta B. A. E. din cererea principală.

În ședința publică din 10.04.2012 reclamanta a precizat în scris că temeiul de drept al acțiunii principale este îmbogățirea fără justă cauză.

La același termen instanța a invocat excepția inadmisibilutății cererii principale și excepția inadmisibilității cererii reconvenționale.

Anterior soluționării excepțiilor invocate, instanța având în vedere data formulării acțiunii, respectiv 19.07.2011, și dispozițiile art. 223 Legea 71/2011 constată că în prezenta cauză sunt aplicabile dispozițiile vechiului Cod civil.

Asupra excepției inadmisibilității cererii principale, instanța reține următoarele:

În absența unei reglementări legale, practica judecătorească și literatura de specialitatea au stabilit că acțiunea în restituire întemeiată pe îmbogățirea fără justa cauza poate fi exercitată dacă sunt îndeplinite următoarele condiții: absența unei cauze legitime a măririi patrimoniului unei persoane în detrimentul alteia și absența oricărui alt mijloc juridic pentru recuperarea sumei ce formează obiectul litigiului.

În cele ce urmează instanța va analiza dacă în privința cererii principale având ca obiect obligarea pârâților la restituirea sumei de_ euro, aceste condiții sunt îndeplinite. Cât privește prima condiție, instanța constată că aceasta nu este îndeplinită, în sensul că patrimoniul pârâților în calitatea lor de autori ai defunctului G. I. D. nu s-a mărit fără cauză legitimă cu suma de_ euro, această sumă fiind remisă de reclamantă, astfel cum aceasta a susținut prin cerere, autorului pârâților cu titlu de împrumut. În mod similar instanța reține că nici cea de a doua condiție nu este îndeplinită întrucât între părți a existat un contract de împrumut, iar acțiunea în îmbogățire fără justă cauză nu poate fi intentată pentru determinarea unei persoane să-și execute anumite obligații contractuale, respectiv pentru determinarea pârâților să restituie suma împrumutată. Astfel în prezenta cauză obligația de restituire a cărei executare se urmărește a se obține s-a născut ca urmare a unei manifestări de voință a autorului pârâților care a primit cu titlu de împrumut suma de_ euro de la reclamantă și care s-a obligat prin urmare să o restituie, ceea ce exclude ideea de îmbogățire fără justă cauză în cazul căreia obligația de restituire se naște independent de vreo manifestare de voință a părților.

Față de împrejurarea că raporturile dintre părți sunt guvernate de un contract, instanța reține că reclamanta nu poate recurge la această cale procedurală care are un caracter subsidiar, în condițiile în care are la dispoziție o acțiune derivată din contract pentru recuperarea sumei de_ euro.

Pentru aceste motive, instanța urmează a admite excepția inadmisibilității formulării acțiunii în îmbogățire fără justă cauză și a respinge acțiunea ca inadmisibilă.

Asupra inadmisibilității cererii reconvenționale, instanța reține următoarele:

Potrivit art. 119 Cod procedură civilă, cererea reconvențională este mijlocul procedural prin care pârâtul înțelege să formuleze pretenții proprii în privința reclamantului.

Prin urmare, instanța reține că prin intermediul cererii reconvenționale pârâtul nu poate atrage în proces terțe persoane respectiv nu poate formula pretenții care nu îl privesc și pe reclamantul din cererea principală.

În prezenta cauză, pârâții-reclamanți au formulat cerere reconvențională prin care au solicitat obligarea domnului B. D. V. la restituirea sumei de_ euro și a unui telefon mobil pe temeiul îmbogățirii fără justă cauză.

La termenul din 28.02.2012 pârâtul-reclamant G. G. a precizat că înțelege să se judece în contradictoriu pe cale reconvențională doar cu pârâtul B. D. V. nu și cu reclamanta B. A. E. din cererea principală.

Instanța, având în vedere manifestarea de voință a pârâtului-reclamant G. G. constată că din punct de vedere procedural pretențiile acestuia formulate exclusiv față de numitul B. D. V. care nu are calitatea de reclamant în cerere principală, nu pot fi valorificate pe calea cererii reconvenționale în cadrul acestui litigiu.

Pentru aceste motive, instanța având în vedere dispozițiile art. 119 Cod procedură civilă va admite excepția inadmisibilității formulării cererii împotriva pârâtului B. D. V. pe cale reconvențională și va respinge cererea reconvențională ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTARASTE

Admite excepția inadmisibilității.

Respinge cererea principală formulată de reclamanta B. A. E. cu domiciliul în ., ., jud. Ilfov, în contradictoriu cu pârâții-reclamanți G. M. G., cu domiciliul în București, ., ., etaj 3, ., prin reprezentant legal G. G. cu domiciliul în București, .-79, etaj 2, . și G. G. cu domiciliul în București, .-79, etaj 2, ., ca inadmisibilă.

Admite excepția inadmisibilității.

Respinge cererea reconvențională formulată de pârâții-reclamanți G. M. G., cu domiciliul în București, ., ., etaj 3, ., prin reprezentant legal G. G. cu domiciliul în București, .-79, etaj 2, . și G. G. cu domiciliul în București, .-79, etaj 2, . în contradictoriu cu pârâtul B. D. V. cu domiciliul în ., ., jud. Ilfov, ca inadmisibilă.

Cu apel, în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 24.04.2012.

P. GREFIER

C. A. M. N.

Red. Dact. C.A/M.N 6 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Îmbogatirea fara justa cauza. Sentința nr. 7361/2012. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI