Încuviinţare nume minor. Sentința nr. 7441/2012. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 7441/2012 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 25-04-2012 în dosarul nr. 7441/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECATORIA SECTORULUI 3 BUCURESTI
SECTIA CIVILA
SENTINȚA CIVILĂ NR. 7441
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 25.04.2012
INSTANȚA CONSTITUITA DIN:
PREȘEDINTE: G. C.
GREFIER: C. B.
Pe rol soluționarea cauzei civile de față având ca obiect „încuviințare purtare nume”, privind pe reclamanta BURIAȘ Ș., în contradictoriu cu pârâtul BURIAȘ G. și cu Autoritatea Tutelară din cadrul Primăriei S. 3 București.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a pricinii, pe lista de amânări fără discuții, a răspuns reclamanta personal, lipsă fiind pârâtul și Autoritatea Tutelară.
Procedura de citare este legal îndeplinita.
S-a facut referatul cauzei de grefiera de ședință, care învederează instanței că prin serviciul Registratură la data de 12.04.2012 reclamanta a depus la dosar taxa judiciară de timbru în cuantum de 8 lei și timbru judiciar în valoare de 0,3 lei, după care,
Instanța dispune lăsarea dosarului la ordine având în vedere că pricina nu se află în stare de amânare fără discuții.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la a doua strigare a pricinii, la ordine pe lista de ședință, au răspuns reclamanta și pârâtul personal, lipsă fiind Autoritatea Tutelară.
Procedura de citare este legal îndeplinita.
S-a facut referatul cauzei de grefiera de ședință, care învederează instanței că pricina se află la a doua strigare, după care,
La interpelarea instanței pârâtul arată că este de acord cu cererea formulată de către reclamantă.
Nemaifiind cereri de formulat și excepții de invocat instanța acordă cuvântul asupra probatoriului.
Reclamanta solicită în susținere proba cu înscrisuri.
Pârâtul solicită în dovedire proba cu înscrisuri.
Instanța, în temeiul disp. art. 167 Cod proc.civ. încuviințează pentru ambele părți, proba cu înscrisuri, apreciind-o ca fiind utilă, pertinentă și concludentă dezlegării pricinii.
Nemaifiind cereri de formulat și probe de administrat instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra fondului.
Reclamanta solicită admiterea cererii.
Pârâtul solicită admiterea cererii.
Instanța reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA,
Prin cererea inregistrata pe rolul Judecatoriei Sectorului 3 Bucuresti la data de 27.03.2012, sub nr._ , reclamanta Buriaș Ș. a chemat in judecata pe paratul Buriaș G. in contradictoriu cu Autoritatea Tutelara S. 3 Bucuresti, solicitand instantei ca, prin hotararea ce va pronunta, sa incuviinteze ca minorul M. G.-D., nascut la data de 16.09.2002 sa poarte numele tatalui acela de BURIAȘ.
In motivare, reclamanta a aratat ca din relatia cu paratul a rezultat minorul M. G.-D., nascut la data de 16.09.2002 care a fost recunoscut de tata, paratul din prezenta actiune.
Totodata a aratat ca in prezent este casatorita cu paratul asa cum rezulta din certificatul de casatoriei depus in copie la dosar si ca doreste ca minorul sa poarte numele tatalui acela de BURIAȘ.
In dovedirea celor solicitate, reclamanta a depus la dosar copia certificatului de nastere al minorului, certificatul de casatoriei al reclamantei cu paratul, copiile cartilor de identitate ale partilor.
Cererea a fost legal timbrata cu taxa de timbru in cuantum de 8 lei si timbru judiciar in valoare de 0,3 lei.
Analizand actele si lucrarilor dosarelor instanta retine urmatoarele.
Din inscrisurile depuse de reclamanta la dosar, rezulta ca minorul M. G. D. s-a născut la data de 16.09.2002, fiind fiul partilor, copil din afara casatoriei.
Filiatia minorului fata de tata s-a stabilit ulterior, fiind eliberat certificatul de nastere in care, la rubrica tata, figureaza inregistrat numele reclamantului (f. 3).
La data de 22.05.2004 partile s-au casatorit astfel cum rezulta din certificatul de casatorie aflat la dosar la fila 4.
Potrivit art. 450 alin.2 C.fam., in situatia in care copilul din afara casatoriei si-a stabilit ulterior filiatia fata de celalalt parinte, instanta va putea da incuviintare copilului sa poarte numele acestuia din urma.
Avand in vedere cererea de fata, apreciaza ca intelegerea partilor in acest sens este in acord cu interesul minorului, intrucat parintii poarta numele de familie Buriaș, formand o familie, astfel ca va admite cererea si incuviinta ca minorul M. G. D. s-a născut la data de 16.09.2002, sa poarte numele de familie al tatalui, Buriaș, cu efectuarea cuvenitelor mentiuni in actul de nastere nr. 2339/2002 inregistrat la Consiliul Local Sectorul 3 Bucuresti si eliberarea unui nou certificat de nastere minorului cu noul nume.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea formulată de către reclamanta BURIAȘ Ș., domiciliată în București, ., sector 3, în contradictoriu cu pârâtul BURIAȘ G., fiul lui I. și T., ns. la 05.09.1967, aflat în stare de arest în Arestul Secției 6 Poliție și in contradictoriu cu Autoritatea Tutelară din cadrul Primăriei S. 3 București, cu sediul în București, .-4, sector 3.
Încuviințează minorului M. G.-D., ns. la 16.09.2002, să poarte numele de familie al tatălui, respectiv de BURIAȘ.
Dispune efectuarea cuvenitelor mențiuni în registrul de nașteri al Consiliului Local S. 3, în sensul că la numele minorului se va trece Buriaș și eliberarea unui certificat de naștere minorului cu noul nume.
Cu drept de apel în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 25.04.2012
PREȘEDINTE, GREFIER,
G. C. C. B.
← Stabilire program vizitare minor. Sentința nr. 7440/2012.... | Ordin de protecţie. Sentința nr. 1404/2016. Judecătoria... → |
---|