Pensie întreţinere. Sentința nr. 7071/2012. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI

Sentința nr. 7071/2012 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 18-04-2012 în dosarul nr. 7071/2012

Dosar nr._

ROMANIA

JUDECATORIA SECTOR 3 BUCURESTI

SENTINTA CIVILA NR.7071

Sedinta din Camera de Consiliu din data de 18.04.2012

Instanța constituită din:

Președinte: M. M.

Grefier: C. M.

Pe rol judecarea cauzei formulată de reclamanta P. M.-A. prin reprezentant P. G.–I., in contradictoriu cu parat P. A., având ca obiect pensie de intretinere.

La apelul nominal facut in sedinta publica au raspuns reclamanta P. M. A., personal si paratul personal.

Procedura de citare este egal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, dupa care:

Reclamanta, P. M. Alexanra, posesoare a Ci . nr._, CNP_, invedereaza instantei ca isi insuseste cererea de chemare in judecata si se afla in continuarea studiilor .

Instanta pune in discutie exceptia lipsei calitatii de reprezentant.

Paratul personal lasa la aprecierea instantei, solutionarea exceptiei.

Instanta, avand in vedere ca reclamanta P. M.-A. si-a insusit actiunea formulata de mama acesteia, respinge exceptia lipsei calitatii de reprezentant ca neintemeiata.

Constatând că nu sunt cereri prealabile de formulat instanța acordă cuvântul pe probe.

Partile, personal solicită încuviițarea probei cu înscrisurile depuse la dosar.

În temeiul disp. art. 167 C.p.c. apreciind utilă, pertinentă și concludentă dezlegării pricinii, încuviințează pentru părți proba cu înscrisuri

Nemaifiind cereri de formulat și probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra fondului.

Reclamanta personal, solicita admiterea actiunii, obligarea paratului la plata pensiei de intretinere conform veniturilor realizate de parat, calculate din luna noiembrie, fara cheltuieli de judecata.

Paratul personal, solicita respingerea actiunii.

Instanța reține cauza în pronunțare.

I N S T A N T A

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 la data de 02.11.2011 sub nr. de dosar_, reclamanta P. G.-I., în calitate de reprezentant al fiicei P. M.-A., a chemat în judecată pe pârâtul P. A., solicitând instanței, ca prin hotărârea ce o va pronunța, să-l oblige pe acesta la plata unei pensii de întreținere în favoarea fiicei, aflată în continuarea studiilor, cu cheltuieli de judecată. Totodată, a solicitat majorarea pensiei de întreținere, conform veniturilor actuale ale pârâtului.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat faptul că prin sentința civilă nr. 5343/16.05.1995 pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București odată cu pronunțarea divorțului, s-a stabilit în favoarea fiicei obligatia pârâtului de a plati o pensie de întreținere până la majorat. În prezent, P. M. A. se află în continuarea studiilor, fiind elevă la Colegiul Național „I. V.” din Oradea.

În drept, acțiunea nu a fost motivată.

Cererea este scutită de taxa de timbru conform art. 15 lit. c din Legea 146/1997 modificată și completată.

În dovedirea acțiunii, reclamanta a solicitat administrarea probei cu înscrisuri, depunând la dosar sentința civilă nr. 5343/16.05.1995 pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București si adeverinta de studii privind pe reclamanta P. M. A..

La data de 25.11.2011, pârâtul a depus întâmpinare, arătând că mai are un minor în întreținere, iar pensia stabilită în favoarea minorei a fost majorată în timp. A solicitat ca reclamanta să facă dovada că se află în continuarea studiilor.

În drept, pârâtul a invocat prevederile art. 115 C.p.c..

La data de 23.01.2012 s-au comunicat relatii privind veniturile obținute de pârât.

La termenul de judecată din 22.02.2012, instanța a dispus citarea fiicei majore P. M.-A., cu mențiunea de a se înfățișa personal pentru însușirea cererii.

In sedinta de astazi instanta a respins exceptia lipsei calitatii de reprezentant fata de imprejurarea ca reclamanta P. M.-A. a declarat ca isi insuseste actiunea formulata in numele acesteia de catre P. G.-I..

Instanța, in temeiul art. 167 C.p.civ., a incuviintat pentru parti proba cu inscrisuri, depuse la dosar, ca fiind pertinenta, concludenta și utila in solutionarea cauzei. Totodata, s-auefectuat anchete psihosociale de catre Autoaritatea Tutelara- Primaria Mun. Oradea si Autoaritatea Tutelara-Primaria Sectorului 3 Bucuresti.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin sentința civilă nr. 5345/16.05.1995 a Judecătoriei Sector 3 București, pârâtul a fost obligat la plata unei pensii de întreținere în favoarea reclamantei P. M.-A., născută la 10.11.1993, de_ ROL lunar. Prin sentința civilă nr. 5398/14.06.2005 a Judecătoriei Sectorului 3 București pensia de întreținere a fost majorată la suma de 2000000ROL, aceasta fiind datorată până la împlinirea vârstei majoratului.

La data de 10.11.2011 reclamanta a împlinit vârsta de 18 ani, însă, în prezent, după cum rezultă din adeverința nr. 2699/26.10.2011 emisă de COLEGIUL N. I. V. din ORADEA, depusă la dosar, se află în continuarea studiilor în cadrul instituției de învățământ emitente, forma de invatamant de zi.

Potrivit art. 516 Noul Cod civ. aplicabil în baza art. 6 alin. 6, obligația de întreținere există între rudele în linie dreaptă, deci și între parinți și copii, fără a distinge după cum aceștia din urmă sunt minori sau majori.

Totodată, conform art. 524 Noul Cod civ. pentru a beneficia de întreținere din partea părinților, descendentul major va trebui să dovedească starea de nevoie în care se afla și neputința de a se întreține din muncă sau din bunurile sale. În același timp, potrivit art. 499 alin. 3 Noul Cod civ., o asemenea stare de nevoie există pentru descendentul major dacă, dupa împlinirea vârstei majoratului, se află în continuarea studiilor, dar până la împlinirea vârstei de 26 de ani. Astfel, legiuitorul instituie o prezumție legală de incapacitate de munca a copilului major aflat în continuarea studiilor, fapt ce îl impiedică să se încadreze în munca și să realizeze venituri, aflandu-se în stare de nevoie.

Instanța apreciază faptul că, în cauza de față, reclamanta a făcut dovada faptului că se află în continuarea studiilor, conform adeverinței eliberate de COLEGIUL N. I. V., ORADEA, urmând cursurile de zi ale acestei instituții, unde este înscrisă în anul IV. Totodată, este îndeplinită și cea de-a doua condiție cerută de lege, reclamanta având vârsta de 19 ani.

Pentru aceste motive, instanța consideră că reclamanta se afla într-o stare de nevoie ce justifică obligarea pârâtului la plata unei pensii de întretinere, cuantumul acesteia urmand să fie determinat potrivit cu nevoile actuale de intretinere ale reclamantei dar și cu mijloacele paratului-debitor, așa cum impune art. 529 alin. 1 Noul Cod civ., luându-se în considerare și prevederile alin. 2 care limitează cuantumul pensiei datorate de părinte în favoarea a doi copii la cel mult 1/3 (1/6) din venitul sau lunar net. In acest sens, se are in vedere faptul ca paratul mai are un minor in intretinere (f.15,16).

In privinta contributiei celuilalt parinte, instanta retine ca reclamanta locuieste cu mama acesteia si nu se pune problama ca aceasta sa nu participe la cheltuielile de crestere, educare, invatatura si pregatire profesioanala a fiicei, fiind de notorietate faptul ca parintele rezident contribuie in principal in natura, dar nu numai, la intretinerea copiilor lor.

În consecință, instanța va dispune obligarea pârâtului la plata unei pensii de întreținere in favoarea reclamantei, de 16,6 % din venitul sau net lunar cu caracter permanent, in care se include si valoarea tichetelor de masa, începând cu data introducerii cererii de chemare în judecată, potrivit art. 531 alin. 1 Noul Cod civ., și anume 02.11.2011 și până la terminarea studiilor, fără a depăși vârsta de 26 de ani a creditoarei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite actiunea formulată de reclamanta P. M.- A. prin reprezentant P. G.-I., domiciliata in ORADEA, PROF.I.C., nr. 17, ., in contradictoriu cu paratul P. A., domiciliat in sector 3, București, FIZICIENILOR, nr. 18, ..

Obliga paratul sa plateasca in favoarea reclamantei P. M.- A., ns. la 10.11.1993, 16,6 % din venitul sau net lunar cu caracter permanent (inclusiv valoarea tichetelor de masa), cu titlu de pensie de intretinere, de la data de 02.11.2011 si pana la terminarea studiilor, fara insa a depasi varsta de 26 de ani a reclamantei.

Cu drept de recurs in 15 zile de la comunicare.

Pronuntata in sedinta publica, azi, 18.04.2012.

Președinte, Grefier,

M. M. C. M.

07.06.2012/MM/4 ex

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 3 BUCUREȘTI

., sector 5

În răspuns vă rugăm să vă

referiți la numărul dosarului

Dosar nr._

Data emiterii: 29.05.2012

Operator de date cu caracter personal nr._/ nr._

CĂTRE,

AUTOBAZA FLOREASCA

..8-10, sector 2

Vă înaintăm alăturat încheierea de înființare a popririi, în conformitate cu prevederile art. 453 alin. 2 și 454 alin.1 Cod procedură civilă, care este executorie fără altă formalitate, potrivit dispozițiilor art. 278 pct. 3 Cod procedură civilă, urmând a confirma primirea acesteia și începerea executării.

În ipoteza în care debitorul își schimbă locul de muncă sau este pensionat, potrivit art. 455 alin.1 Cod procedură civilă, aveți obligația de a înainta încheierea de înființare a popririi la noul loc de muncă sau organului competent de ocrotire socială. Dacă noul loc de muncă nu este cunoscut, veți încunoștința creditorul.

Vă mulțumim pentru colaborare!

PREȘEDINTE,GREFIER,

M. MuscaluCarmen M.

================================================================

CONFIRMARE DE PRIMIRE

AUTOBAZA FLOREASCA

..8-10, sector 2

Nr..

Data .

C A T R E,

JUDECATORIA SECTORULUI 3 BUCURESTI

Biroul Executari Silite

Confirmam prin prezenta primirea încheierii de înființare a popririi pronuntata in dosarul nr._ , la data de 18.04.2012, privind pe creditorul P. M. A. și pe debitorul P. A..

Sef serviciu,

Dosar nr._

ROMANIA

JUDECATORIA SECTORULUI 3 BUCURESTI

SECȚIA CIVILĂ

INCHEIERE

Ședința din Camera de consiliu din data de 18.04.2012

Instanța constituită din:

P.: M. M.

Grefier: C. M.

Creditor: P. M. A. domiciliata in ORADEA, PROF.I.C., nr. 17, ., .

Debitor: P. A. domiciliat in sector 3, București, FIZICIENILOR, nr. 18, .

Terț poprit: AUTOBAZA FLOREASCA cu sediul in ..8-10, sector 2

Obiect : înființarea popririi, din oficiu

Fără citarea părților.

INSTANȚA,

Având în vedere sentința civilă nr. 7071 pronunțată la data de 18.04.2012 de către această instanță în dosarul nr._, prin care debitorul P. A. domiciliat in sector 3, București, FIZICIENILOR, nr. 18, . a fost obligat la plata pensiei de intretinere in favoarea reclamantei P. M. A., nascuta la data de 10.11.1993, 16,6 % din venitul net lunar cu caracter permanent (inclusiv valoarea tichetelor de masa) cu titlu de pensie de intretinere, de la data de 02.11.2011 si pana la terminarea studiilor, fara a depasi varsta de 26 de ani a reclamantei .

În temeiul dispozițiilor art. 453 alin. 2 Cod procedură civilă, conform cărora, pentru sumele datorate cu titlu de pensie de întreținere, înființarea popririi se dispune de instanța de fond, din oficiu, de îndată ce hotărârea este executorie, potrivit legii, precum și al dispozițiilor art. 278 pct. 3 Cod procedură civilă, potrivit cărora hotărârile primei instanțe sunt executorii de drept când au ca obiect sume datorate cu titlu de pensie de întreținere,

DISPUNE:

Înființează poprirea de până la ½ din veniturile nete lunare pe care P. A. domiciliat in sector 3, București, FIZICIENILOR, nr. 18, ., le primește de la terțul poprit AUTOBAZA FLOREASCA, respectiv la plata pensiei de intretinere de 16,6 % din venitul net lunar cu caracter permanent (inclusiv valoarea tichetelor de masa) cu titlu de pensie de intretinere, de la data de 02.11.2011 si pana la terminarea studiilor, fara a depasi varsta de 26 de ani a reclamantei P. M. A., nascuta la data de 10.11.1993.

Sumele poprite vor fi expediate direct creditorului P. M. A. domiciliata in ORADEA, PROF.I.C., nr. 17, ., ., prin mandat poștal.

Executorie.

Pronunțată în ședință publică, azi, 18.04.2012.

PREȘEDINTE, GREFIER,

M. M. C. M.

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 3 BUCUREȘTI

., sector 5

Dosar nr._

Data emiterii: 29.05.2012

Operator de date cu caracter personal nr._/ nr._

C A T R E,

P. A.

București, sector 3, FIZICIENILOR, nr. 18, .

Va aducem la cunoștința, conform art. 454 al.1 C.pr.civila, că prin incheierea din 18.04.2012, pronunțata de Judecătoria Sector 3 Bucuresti in dosarul nr. _ , aceasta instanța a dispus înființarea popririi asupra veniturilor salariale pe care le realizati la tertul poprit AUTOBAZA FLOREASCA, in temeiul art.453.al.2.c.pr.civila, pana la concurenta obligației de plata stabilită in sarcina dvs. prin titlul executoriu – sentința civila nr.7071, din data de 18.04.2012 a acestei instanțe.

PREȘEDINTE, GREFIER,

M. M. C. M.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pensie întreţinere. Sentința nr. 7071/2012. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI