Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Sentința nr. 6768/2012. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI

Sentința nr. 6768/2012 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 12-04-2012 în dosarul nr. 6768/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTOR 3 BUCUREȘTI

Sentința civilă nr. 6768

Ședinta publică din data de 12.04.2012

Instanta constituita din:

Președinte – C. Ș.

Grefier – Rădița M.

Pe rol solutionarea cauzei civile având ca obiect partaj bunuri comune privind pe reclamantul A. M. în contradictoriu cu pârâta A. A..

La apelul nominal, făcut în ședință publică, au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal indeplinita.

S-a facut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Instanța repune cauza pe rol și din oficiu, invocă excepția perimării, rămânând în pronunțare pe această excepție.

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 București la data de 25.06.2010 sub nr._, reclamantul A. M. a chemat-o în judecată pe pârâta A. A., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța: 1. să se constate că părțile au dobândit în timpul căsătoriei următoarele bunuri: un imobil situat în București, ., ., ., sector 2 ; un număr de 20 părți sociale x10 RON fiecare ce formează capitalul social în valoare de 200 RON al . ; un numră de 20 părți sociale x 10 RON fiecare ce formează capitalul social în valoare de 200 RON al . ;2. să se constate cota de contribuție a fiecărei părți la dobândirea bunurilor de ½ ; 3. să dispună partajarea bunurilor dobândite de părți în timpul căsătoriei prin atribuirea către reclamant a imobilului și a părților sociale ce constituie capitalul social al . și către pârâtă a părților sociale ce constituie capitalul social al ., cu cheltuieli de judecată.

In drept, cererea nu a fost întemeiată.

Având în vedere că din verificarea actelor de la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost îndeplinit la data de 09.12.2010, când prezenta cauză a fost suspendată în temeiul art. 155/1 C.proc.civ. pentru neîndeplinirea de către reclamant a sarcinii stabilite în sarcina sa și anume de a timbra acțiunea cu 3% din valoarea masei partajabile.

Vazând ca în conformitate cu dispozitiile art. 248 C.pr.civ orice cerere de chemare in judecată se perimă de drept, chiar și împotriva incapabililor, dacă a ramas în nelucrare din vina părții timp de un an, iar potrivit art. 252 pr.civ perimarea se poate constata și din oficiu,

Având în vedere că în cauza de fața nu s-a mai indeplinit nici un act de procedură în vederea judecării pricinii de mai mult de un an, instanța urmează a admite excepția perimarii invocată din oficiu și a constata perimată acțiunea de față.

Pentru aceste motive

In numele Legii

HOTARASTE

Admite excepția perimării cererii de chemare în judecată.

Constată perimată cererea privind pe reclamantul A. M. în contradictoriu cu pârâta A. A., ambii cu domiciliul în București, sector 3, Burdujeni, nr. 10, ., .> Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronuntare .

Pronuntata in sedinta publica, astăzi 12.04.2012.

P., GREFIER,

C. Ș. Rădița M.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Sentința nr. 6768/2012. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI