Legea 10/2001. Sentința nr. 217/2016. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 217/2016 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 14-01-2016 în dosarul nr. 217/2016
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 3 BUCUREȘTI
Secția Civilă
Sentința civilă nr. 217
Ședința publică din data de 14.01.2016
Instanța constituită din:
Președinte: N. Galațanu
Grefier: M. P.
Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect “Lg. 10/2001” privind pe reclamantul V. C. în contradictoriu cu pârâții C. G. AL MUNICIPIULUI BUCURESTI și S. R. PRIN MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns reclamantul, personal și asistat de apărător ales, avocat, lipsind pârâții.
Procedura de citare a fost legal îndeplinita.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că s-au depus la dosar de către reclamant, prin serviciul registratură, tranșele de achitare a taxei judiciare de timbru pe lunile noiembrie și decembrie, în cuantum de 180 lei, fiecare.
Instanța acordă cuvântul asupra excepției de necompetență materială a Judecătoriei Sector 3 București, prin raportare la valoarea obiectului cererii de chemare în judecată.
Reclamantul, prin apărător, pune concluzii de admitere a excepției, valoarea obiectului cererii de chemare în judecată fiind mai mare decât cea atribuită judecătoriei.
Instanța rămâne în pronunțare asupra excepției de necompetență materială a Judecătoriei Sector 3 București.
INSTANȚA,
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 22.01.2015, reclamantul V. C. în contradictoriu cu pârâții C. G. AL MUNICIPIULUI BUCURESTI și S. R. PRIN MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE, a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună obligarea pârâților la plata despăgubirilor rezultate din vânzarea abuzivă a drepturilor sale asupra imobilului situate în București, .. 12bis, sector 3.
La data de 13.03.2015, reclamantul a depus la dosar cerere completatoare prin care a solicitat obligarea pârâților și la plata daunelor morale pricinuite acestuia și familiei sale, în urma celor 12 ani de procese, începând cu anul 2012, în cuantum de 500.000 lei, constând în cheltuieli judiciare, deplasări, executări judecătorești, degradarea săsnătății.
În dovedirea cererii de chemare în judecată și a cererii completatoare, reclamantul a depus la dosar înscrisuri.
La data de 08.04.2015, reclamantul a depus la dosar cerere de ajutor public judiciar, prin care a solicitat scutirea în tot sau în parte de la plata taxei judiciare de timbre.
Prin încheierea din Camera de Consiliu din data de 17.04.2015, instanța a admis cererea de ajutor public judiciar, formulată de către petentul V. C., dispunând reducerea taxei judiciară de timbru la suma de 4302,5 lei și eșalonând taxa judiciara de timbru în 24 rate lunare în cuantum de 179,27 de lei fiecare, care se vor plăti până la data de 20 a fiecărei luni, începând cu luna mai 2015.
La data de 26.10.2015, reclamantul a depus la dosar precizare, prin care a arătat că în ceea ce privește obligația de a indica motivele de drept pe care se întemeiază cerere, raportul juridic dedus judecății se întemeiază pe dispozițiile de drept comun, având corespondent în drept în dispozițiile art. 44 din Constituția României, Protocolul nr. 1 adițional la CEDO, art. 1350 Noul cod civil și art. 1349 Noul Cod Civil.
Reclamantul a mai arătat că primul capăt de cerere al acțiunii este reprezentat de obligarea pârâților la plata unei despăgubiri constând în cota de ¾ din valoarea celor 4 apartamente, situate în imobilul din .. 12bis, sector 3.
De asemenea a arătat că răspunderea civilă delictuală a Consiliului G. al Municipiului București și a Statului Român prin Minsterul Finanțelor Publice constă în acea specie de răspundere juridică, prin intermediul căreia cei 2 pârâți se fac vinovați de producerea în detrimentul reclamantului a unui prejudiciu pe care solicită să-l repare.
În ceea ce privește valoarea obiectului cererii și modul de calcul prin care s-a ajuns la determinarea acestei valori, reclamantul a menționat valoarea bunului raportat la valoarea de impunere fiscală a acestuia, respectiv 814.309 lei, astfel cum rezultă din cuprinsul adresei nr._/26.03.2008 emisă de Direcția de Impozite și Taxe Locale-Sector 3 București, însă a solicitat să se obserbe că invocă pretenții doar cu privire la cota de ¾ din valoarea imobilului(raporttat la cota succesorală) și doar cu privire la corpul principal și mansardă, nu și la subsol (508.944).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE :
Admite excepția necompetenței materiale.
Declină competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul V. C., (CNP_), cu domiciliul în Brasov, ., . și cu domiciliul procesual ales în București, .. 35, sector 4, la Societatea Civilă de Avocatură “A. și Asociații” în contradictoriu cu pârâții C. G. AL MUNICIPIULUI BUCURESTI, cu sediul în București, sector 6, Splaiul Independentei, nr. 291-293 și S. R. PRIN MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE, cu sediul în București, sector 5, ., în favoarea Tribunalului București.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14.01.2016.
Președinte, Grefier,
N. Galațanu M. P.
Dosar nr._
ROMANIA
JUDECATORIA SECTORULUI 3 BUCURESTI
., sector 5
Operator de date cu caracter personal: nr._ și nr._
Nr. fax._
Emisă la data de
CĂTRE,
Tribunalului București
Având în vedere că prin sentința civilă nr. 217 pronunțată la data de 14.01.2016 în dosarul cu nr. _ , având ca obiect “Lg. 10/2001” privind pe reclamantul V. C. în contradictoriu cu pârâții C. G. AL MUNICIPIULUI BUCURESTI și S. R. PRIN MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE, s-a admis excepția de necompetență materială a Judecătoriei Sector 3 București și s-a dispus declinarea cauzei în favoarea Tribunalului București, vă înaintăm alăturat dosarul acestei instanțe (conținând 1 volum – … de file) spre competentă soluționare.
Președinte, Grefier,
N. Galațanu M. P.
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 522/2016.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 473/2016.... → |
---|