Obligaţie de a face. Sentința nr. 957/2016. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI

Sentința nr. 957/2016 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 29-01-2016 în dosarul nr. 957/2016

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTOR 3 BUCUREȘTI

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 957

Ședința publică din 29.01.2016

Instanța constituită din:

Președinte: D. E. M.

Grefier: G. I. S.

Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect obligație de a face formulata de reclamanta . SRL, în contradictoriu cu pârâtul D. G..

La apelul nominal, făcut in ședință publică, au lipsit părțile.

Instanța constată că procedura de citare este legal îndeplinită și că a fost solicitată judecarea cauzei in lipsă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință.

Nefiind formulate alte cereri, instanța dispune închiderea cercetării judecătorești cf. art. 244 alin1. C. și reține cauza in vederea soluționării.

INSTANȚA

Deliberând asupra prezentei cauze, constată următoarele:

Prin cererea de chemare in judecată înregistrată la data de 04.08.2015, reclamanta . SRL a solicitat în contradictoriu cu pârâtul D. G., ca instanța sa dispună obligarea acestuia la permiterea accesului in incinta proprietății sale in vederea ridicării mijlocului de măsurare a consumului de gaze nr. BK-G4MT /_.

In motivare, s-a arătat că la data de 26.05.2014, reclamanta a fost notificată de către furnizorul GDF Suez Energy Romania SA cu privire la rezilierea contractului de furnizare a gazelor pt. locul de consum din București, .. 13 sector 3. În această situație pt. prevenirea intervențiilor de către persoane neautorizate asupra instalațiilor de reglare măsurare si pt. siguranța alimentării cu gaze operatorul sistemului de distribuire procedează la ridicare mijlocului de măsurare a consumului de gaze. O echipă s-a deplasat la fața locului însă nu s-a reușit operațiunea deoarece accesului nu a fost permis mijlocul de măsurare fiind in interiorul proprietății paratului iar la revenirea la locație nu s-a putut efectua din nou operațiunea.

In drept sunt invocate prev. art. 26 lit. d) din ordinul 42/2012, art. 1165, 1349 NCC, 148-151, 411 alin.1 pct., 2 și 223 C.. In probațiune, s-a solicitat proba prin înscrisuri și s-au anexat înscrisuri.

Pârâtul, legal citat, nu a formulat întâmpinare și nu a fost prezent la ședința de judecată.

In cauză, a fost încuviințată și administrată pt. reclamantă proba prin înscrisuri.

Analizând cererea prin prisma dispozițiilor legale incidente și a materialului probator administrat in cauză, se constată următoarele:

Pt. locul de consum din sectorul 3, .. 13, paratul beneficiat de consumul de gaze prestate de . cf. contractului nr._/04.01.2005 – f.32. Cf. notificării din data de 26.05.2014, s-a procedat la rezilierea contractului începând u data de 16.06.2014 –f. 33. Contorul de măsurare nr. BK-G4MT /_ a fost montat la data de 25.09.2013 cf. ordinului de serviciu de la f. 28 -29, instalarea acestuia fiind acceptată de către parat cf. buletinului de la f. 27. Cf. ordinelor de serviciu depuse la dosarul cauzei, accesul lucrătorului reclamantei pt. preluarea instrumentului de măsurare nu a fost permis – f. 9-12.

In cf. cu prev. art. 26 lit. d) din Ordinul ANRE 42/2012 pentru aprobarea Regulamentului privind furnizarea gazelor naturale la clienții finali, paratul in calitate de client final de gaze naturale are obligația să permită accesul reprezentantului operatorului de sistem în scopul montării/demontării, sigilării, întreținerii, verificării sau citirii indexului echipamentului de măsurare, în situația în care acesta este amplasat pe proprietatea sa. De asemenea, cf. art. 31 alin.2 din același act normativ, operatorul de sistem are dreptul să întrerupă alimentarea cu gaze naturale a clientului final în cazul nepermiterii accesului reprezentantului operatorului de sistem în scopul de a monta/a demonta, a sigila, a întreține, a verifica sau a citi indexul echipamentului de măsurare pentru decontarea contravalorii gazelor naturale consumate ori de a verifica și de a remedia defecțiunile intervenite la instalațiile operatorului, când acestea se află pe proprietatea clientului final, pe baza unei înștiințări scrise transmise clientului final.

In cf. cu aceste prevederi, instanța reține că atât timp cât proprietatea aparatului de măsurare rămâne pe parcursul derulării contractului la furnizorul de gaze naturale, la încetarea contractului acesta are dreptul să recupereze acest echipament de la clientul la care a fost instalat, cf. prev. din Ordinul ANRE 5/2009, exploatarea și orice intervenție la sistemele de distribuție a gazelor naturale, cu toate componente sale in care este inclus și aparatul de măsurare a consumului de gaze naturale, se efectuează prin personal autorizat, de către operatori economici titulari ai licenței de distribuție a gazelor naturale acordată de către ANRE, in speță fiind reclamanta. Astfel, clientul final al furnizării gazelor naturale are, in cf. cu prev. de mai sus, obligația de a permite accesul reprezentanților furnizorului la aceste echipament atât pe parcursul derulării contractului in vederea verificării acestuia cat si după încetarea sa in vederea recuperării posesiei acestui echipament.

Mai mult, paratul nu a furnizat nicio explicație cu privire la nepermiterea accesului reprezentanților reclamantei pt. ridicarea aparatului de măsurare iar faptul că acesta era lipsă de la domiciliu nu poate justifica o împiedicare fără termen a reclamantei de a prelua posesia asupra aparatului de măsurare amplasat in interiorul proprietății paratului.

Prin urmare, instanța constată că cererea este întemeiată și va fi admisă, paratul urmând a fi obligat sa permită accesul reprezentanților reclamantei in incinta proprietății sale, la adresa din București .. 13, sector 3, în vederea ridicării mijlocului de măsurare a consumului de gaze naturale nr. BK-G4MT /_.

In temeiul art. 451-453 CPCP coroborat cu art. 9 C. instanța ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea formulata de reclamanta . SRL (J_, CUI_) cu sediul in sector 4, București, .-6, . contradictoriu cu pârâtul D. G. (CNP_) cu domiciliul in sector 3, București, .. 13.

Obligă pârâtul sa permită accesul reprezentanților reclamantei in incinta proprietății sale, la adresa din București .. 13, sector 3, în vederea ridicării mijlocului de măsurare a consumului de gaze naturale nr. BK-G4MT /_.

Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Cu drept de a formula apel în termen de 30 de zile de la comunicare.

Apelul se depune la Judecătoria Sectorului 3 București.

Pronunțată în ședința publică din data de 29.01.2016.

Președinte, Grefier,

D. E. MincăGabriela I. S.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Obligaţie de a face. Sentința nr. 957/2016. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI