Pretenţii. Sentința nr. 2319/2016. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2319/2016 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 22-02-2016 în dosarul nr. 2319/2016
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 3 BUCURESTI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2319/2016
Ședința publică din data de 22.02.2016
Instanța constituită din :
Președinte: L. D. R.
Grefier: O. C.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile privind pe reclamanta S. JUDEȚEAN DE URGENȚĂ SLOBOZIA, în contradictoriu cu pârâta S. (N.) M., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și a doua strigare, au lipsit părțile.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că pârâta nu s-a conformat obligațiilor stabilite de instanță, după care,
Instanța constată că pârâta nu a semnat cererea reconvențională și nu a comunicat precizările solicitate.
Din oficiu, instanța invocă excepția nulității cererii reconvenționale pentru lipsa semnăturii.
Constată că întâmpinarea nu este însușită de către pârâtă prin semnătură, urmând să nu fie avută în vedere la soluționarea cauzei.
În ceea ce privește cererea de chemare în judecată, în baza art. 255 și a art. 258, instanța încuviințează pentru reclamanta proba cu înscrisuri, apreciind-o admisibilă și concludentă, putând duce la soluționarea procesului și respinge proba cu interogatoriul pârâtei ca nefiind util cauzei.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau alte incidente de soluționat în baza art. 394 Cod de procedură civilă, instanța constată dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare pe excepția formulată în privința cererii reconvenționale și pe fondul cererii de chemare în judecată.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 23.07.2015 pe rolul Judecătoriei C. sub numărul_, reclamanta S. JUDEȚEAN DE URGENȚĂ SLOBOZIA, în contradictoriu cu pârâta S. (N.) M., a solicitat instanței obligarea paratei la plata sumei de 3557 lei reprezentând sumă datorată conform Deciziei Camerei de Conturi Ialomița nr. 27/2014 și la plata sumei de 815,46 lei reprezentând penalități de întârziere.
În motivare, reclamanta a arătat că prin Deciziei Camerei de Conturi Ialomița nr. 27/2014 s-a constatat că S. Județean de Urgență Slobozia a angajat cheltuieli fără temei legal reprezentând închirierea unor locuințe de la diverse persoane fizice cu scopul de a asigura spații de locuit unor medici salariați ai acestuia, în condițiile în care nu există prevedere legală care să reglementeze dreptul personalului medico sanitar din spitalele publice de a beneficia în mod gratuit de locuință de serviciu. Astfel, a menționat reclamanta, în perioada 2011-2013 au fost încheiate mai multe contracte de închiriere, în prezenta situație fiind achitată suma de 3557 lei din bugetul unității salariale. Reclamanta a precizat că angajarea cheltuielilor cu închirierea spațiilor de locuit este nelegală, iar plata chiriei a condus la producerea unei pagube în bugetul acesteia. Reclamanta a arătat că nu unitatea sa a beneficiat de prevederile contractului de închiriere, ci medicul în cauză, fiind o stipulație în favoarea unei alte persoane, în cuprinsul contractului fiind menționat că salariatul beneficiar al locuinței este obligat să suporte cheltuielile de întreținere. De asemenea, aceasta a menționat că o cauză extrinsecă a contractului de închiriere este contractul de muncă al beneficiarului final, și anume medicul în cauză. Reclamanta a precizat că a înaintat pârâtei o notificare de plată, însă aceasta nu a dat curs până în prezent.
În drept, reclamanta S. JUDEȚEAN DE URGENȚĂ SLOBOZIA a invocat dispozițiile art.5, art. 1201, art. 1284 – 1286 din Codul civil, art. 107, art. 411 alin. (2) din Codul de procedură civilă, Legea nr. 273/2006 privind finanțele locale, art. 14 alin. (3) și art. 23 alin. (1), OMS nr. 1043/2010, OG nr. 119/1999.
Acțiunea este scutită de la plata taxei judiciare de timbru potrivit O.U.G. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.
În dovedirea cererii, reclamanta a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri și interogatoriul pârâtei, depunând la dosarul cauzei, în copii certificate pentru conformitate cu originalul, un set de înscrisuri (filele 6-18 dosar Judecătoria C.).
Pârâta S. (N.) M. a formulat la data de 28.07.2015 note de apărare (filele 25-26 dosar Judecătoria C.), iar la data de 04.12.2015 a formulat întâmpinare și cerere reconvențională (filele 31-33 dosar Judecătoria C.) prin care a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei C., suspendarea cauzei, pe fond cauzei respingerea cererii de chemare în judecată, iar prin cererea reconvențională a solicitat obligarea Spitalului Județan de Urgență Slobozia, a Consiliului Județean Ialomița, a Primăriei Slobozia și a Consiliului Local al Primăriei Slobozia prin Primar la plata sumei de 4372,46 lei reprezentând debit și accesorii, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, pârâta a arătat că domiciliul său este în sectorul 3 al municipiului București, Judecătoria Sectorului 3 fiind competentă să judece cererea de chemare în judecată. Aceasta a precizat că actele de procedură prinvind citarea sunt nule actele și citația au fost comunicate la o altă adresă, fiind astfel îndeplinite condițiile repunerii în termen. Pârâta a menționat că se impune constatarea relei-credințe a reclamantei deoarece a introdus acțiunea la o instanță necompetentă și implicit i-a îngrădit dreptul la apărare. Pârâta a arătat că demersul reclamantei este abuziv deoarece împotriva Deciziei nr. 27/23.05.2014 a fost formulată o contesdtație la Judecătoria Slobozia pentru anularea acestei decizii, astfel este necesară suspendarea prezentei cauze.
Pârâta a solicitat să se constate lipsa calității procesuale pasive a acesteia deoarece răspunzător și titluar al contractului de închiriere este Consiliul Județean Ialomița. Pârâta a arătat că în solidar cu Consiliul Județean Ialomița, Primăria Slobozia și S. Județean de Urgență Slobozia care este administrat direct de către Consiliul Judecțean Slobozia, toți aceștia sunt direct răspunzători deoarece au luat decizii de acordare a apartamentelor de serviciu în favoarea medicilor având în vedere nevoile mediacale alea zonei.
Pârâta a solicitat despăgubiri de la titularii obligațiilor contractuale din conmtractul de închiriere, respectiv Consiliul Județan Ialomița, Primăria Slobozia, S. Județean de Urgență Slobozia și Consiliul Local al Primăriei Slobozia prin Primar, despăgubiri în cuantum de 4372,46 lei exact suma solicitată de reclamantă. Aceasta a menționat că solicită această sumă având în vedere situația ingrată în care a fost pusă, precum și posibilul prejudiciu material cere i se poate aduce.
În drept, pârâta a invocat dispozițiile art. 13, 14, 20, 22, 107, 129, 148 alin. 5, 149, 153, 159, 160, 163, 165, 175, 178, 179, 983, 205 și urm din Codul de procedură civilă, OMS 1043/2010, OUG 48/2010, OUG 17/2012, Legea 95/2006, OG 17/2012, OMFP 2021/2013, HG 144/2010, oug 162(2008, Legea 273/2006.
În dovedirea cererilor sale, pârâta a atașat copie xerox de pa cartea sa de identitate (fila 34 dosar Judecătoria C.).
Reclamanta a formulat răspuns la întâmpinare (filele 38-40) prin care a arătat că din înscrisurile aflate la dosarul personal al pârâtei rezultă un alt domiciliul decât cel arătat de către acesta, astfel nu se poate reține reaua sa credință. De asemenea, reclamanta a precizat că nu se impune suspendarea cauzei și a solicitat admiterea cererii de chemare în judecată.
Prin Sentința civilă nr._ din data de 04.11.2015 (fila 65 dosar Judecătoria C.) Judecătoria C. a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 București.
Prezentul dosar a fost înregistat pe rolul acestei instanțe la data de 24.11.2015.
Sub aspectul probatoriului, instanța a încuviințat și administrat pentru reclamantă, proba cu înscrisurile depuse la dosar, considerând aceste probe admisibile și concludente în temeiul art. 255 alin. (1) din Codul de procedură civilă.
Analizând întreg materialul probatoriu administrat în cauză, instanța reține următoarele:
În fapt, în ceea ce privește cererea de chemare în judecată, instanța reține că prin contractul de închiriere nr. 8197 din data de 30.08.2013 (filele 6-7 dosar Judecătoria C.) reclamanta S. Județean de Urgență Slobozia a închiriat locuința situată în Slobozia, .. 12, ., . de la proprietarul C. M..
La art. 1 din respectivul contract (fila 6 dosar Judecătoria C.) se arată că locuința care face obiectul închirierii va fi folosită de chiriaș pentru medicul angajat al Spitalului Județean de Urgență Slobozia, doctor N. M..
În ceea ce privește plata chiriei, la art. II din contractul de închiriere se prevede că aceasta este în cuantum de 200 de euro. În continuare, se constată că prin art. V se menționează că respectivul contract de închiriere este accesoriu la contractul de muncă al salariatului, salariatul beneficiar urmând să își achite întreținerea corespunzătoare, respectiv: apă, canal, gaze, energie electrică, telefonie fixă, antenă prin cablu, internet.
Totodată, instanța reține că între reclamanta S. Județean de Urgență Slobozia și pârâta S. (N.) M. s-a încheiat contractul de muncă înregistrat sub nr. 3/01.01.2009 (filele 8-10 dosar Judecătoria C.).
Prin Decizia nr. 27/2014 (filele12-14 dosar Judecătoria C.) Curtea de Conturi Ialomița, în urma misiunii de audit financiar asupra contului de execuție bugetară pe anul 2013 la S. Județean de Urgență Slobozia, s-a constatat că angajarea de cheltuieli fără temei legal reprezentând închirierea unor locuințe de la diverse persoane fizice cu scopul de a asigura spații de locuit unor medici și farmaciști ai entității audiate sau aflați în relații contractuale de natură civilă, în condițiile în care nu există prevedere legală care să reglementeze dreptul personalului medico-sanitar din spitalele publice de a beneficia în mod gratuit de locuințe de serviciu.
În drept, potrivit art. 1284 alin. (1) din Codul Civil, oricine poate stipula în numele său, însă în beneficiul unui terț.
Contractul în folosul unei terțe persoane este acel contract prin care o parte, promitentul, se obligă față de cealaltă parte – stipulantul - să execute o prestație în favoarea unei a treia persoană – terțul beneficiar, fără ca acesta din urmă să participe la încheierea convenției nici direct, nici reprezentată de stipulant.
În concret, instanța constată că încheierea contractului de închiriere nr. 8197/30.08.2013 a avut loc numai între reclamanta S. Județean de Urgență Slobozia, în calitate de chiriaș, respectiv promitent, și proprietarul C. M., în calitate de stipulant, numai aceste părți semnând respectivul contract.
Însă, contractul de închiriere a fost încheiat în beneficiul pârâtei S. (N.) M., astfel condițiile prevăzute la art. 1285 din Codul Civil sunt îndeplinite întrucât terțul beneficiar a fost determinat la încheierea stipulației.
În continuare, potrivit art. 1268 alin. (1) din Codul Civil, dacă terțul beneficiar nu acceptă stipulația, dreptul său se consideră a nu fi existat niciodată. Astfel, terțul beneficiar – pârâta S. (N.) M. nu a participat la încheierea contractului de închiriere, acesta neavând calitatea de parte, ci numai de terț beneficiar ca urmare a acceptării stipulației.
Acceptarea stipulației este reținută ca urmare a folosirii de către pârâta S. (N.) M. a dreptului stipulat în favoarea sa, și anume a dreptului de folosință a imobilului în cauză.
Cu toate acestea, acceptarea stipulației nu poate avea ca efect obligarea terțului beneficiar la îndeplinirea unei obligații asumate de către promitent – reclamanta S. Județean de Urgență Slobozia prin contractul de închiriere. Acesta deoarece, prin prezentul contract nu s-a prevăzut obligația de plată a chiriei lunare în sarcina pârâtei, numai într-o astfel de situație, urmare a acceptării stipulației de către terțul beneficiar s-ar fi putut aprecia că, indirect, a fost însușită și această obligație. Dar îl lipsa unei prevederi exprese, angajarea răspunderii terțului beneficiar pe temeiul stipulației pentru altul este netemeinică.
Împrejurarea că prin contractul de închiriere se menționează obligația terțului beneficiar de achitare a utilităților, este avută în vedere de către instanță numai ca o acceptare a beneficiului folosinței imobilului, plata acestor sume nefăcând obiectul prezentului dosar,
Având în vedere dispozițiile care reglementează stipulația pentru altul, aceasta nu reprezintă o veritabilă excepție de la principiul relativității efectelor actului juridic civil deoarece eficacitatea drepturilor stipulate în favoarea terțului iau naștere numai ca urmare a acceptării stipulației de către acesta, în condițiile art. 1268 alin. (1) din Codul Civil.
Prin urmare, este firesc în baza principiului relativității ca o persoană să nu devină debitor sau creditor fără a-și manifesta voința în acest sens, în concret, pârâta S. (N.) M. neputând fi considerată debitoare a obligației de plată a chiriei lunare deoarece nu există o asemenea clauză contractuală însușită în vreun fel de către aceasta.
Totodată, prin Decizia nr. 27/2014 a Curții de Conturi Ialomița s-a stabilit numai lipsa de temei legal a asumării de către reclamantă a obligației de asigurare a locuințelor de servicii medicilor și farmaciștilor salariați, iar nu o eventuală obligație a pârâtei de acoperire a prejudiciului material.
Instanța reține că reclamanta și-a întemeiat prezenta cerere de chemare în judecată pe dispozițiile stipulației pentru altul, prin urmare pretenția sa este neîntemeiată atât raportat la capătul principal de cerere, cât și cu privire la plata penalităților de întârziere, această din urmă cerere având un caracter accesoriu față de debitul principal.
În lumina acestor considerente, instanța urmează să respingă cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată.
În ceea ce privește cererea reconvențională, prin prisma excepției nulității acesteia ca urmare a nesemnării sale de către pârâtă, instanța reține următoarele:
Potrivit art. 248 alin. (1) din Codul de procedură civilă, instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei.
În fapt, prin Încheierea din data de 25.01.2016 (filele 10-11) i s-a pus în vedere pârâtei S. (N.) M. să procedeze la semnarea cererii reconvenționale, precum și să facă anumite precizări cu privire la această cerere. Deși pârâta a primit citația prin care i se stabilește această obligație la data de 01.02.2016 (fila 15), instanța constată că pârâta nu a procedat la semnarea cererii reconvenționale și implicit la însușirea acesteia.
În drept, conform art. 148 alin. (1) din Codul de procedură civilă, orice cerere adresată instanțelor judecătorești trebuie să cuprindă (...) semnătura.
Având în vedere că la art. 209 alin. (3) din codul de procedură civilă se arată că cererea reconvențională trebuie să îndeplinească condițiile prevăzute pentru cererea de chemare în judecată, se constată că prin art. 194 lit. f) se prevede expres semnătura părți, iar la art. 196 din Codul de procedură civilă lipsa semnăturii părții este sancționată cu nulitatea absolută.
Instanța reține îndeplinite condițiile art. 194 alin. (2) din Codul de procedură civilă, pârâta fiind înștiințată prin citația emisă în baza dispoziției instanței dată în ședința publică din data de 25.01.2016, să procedeze la semnarea cererii reconvenționale.
Prin urmare, lipsa semnăturii cererii reconvenționale fiind o condiție de formă sancționată în mod expres cu nulitatea actului de procedură, în cauză devin aplicabile prevederile art. 174 alin. (1) din Codul de procedură civilă prin care se arată că nulitatea este sancțiunea care lipsește total sau parțial de efecte actul de procedură efectuat cu nerespectarea cerințelor legale, de fond sau de formă.
În concluzie, instanța reține întemeiată excepția nulității cererii reconvenționale, invocată din oficiu și urmează să o admită. Efect al nulității cererii reconvenționale, instanța va anula cererea reconvențională ca nesemnată.
Potrivit dispozițiilor art. 453 alin. 1 din Codul de procedură civilă, poate pretinde cheltuieli de judecată partea care câștigă procesul, prin urmare cererea pârâtei de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată va fi respinsă deoarece nu s-a făcut dovada suportării cheltuielilor de judecată, potrivit art. 452 din Codul de procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE :
Admite excepția nulității cererii reconvenționale.
Anulează cererea reconvențională formulată de pârâta S. (N.) M., cu domiciliul în București, Sector 3, ., nr. 17, având CNP :_ în contradictoriu cu reclamanta S. Județean de Urgență, cu sediul în Slobozia, ., jud. Ialomița, ca nesemnată.
Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S. Județean de Urgență împotriva pârâtei S. (N.) M., ca neîntemeiată.
Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Sectorului 3 București.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22.02.2016.
PREȘEDINTE GREFIER
L. D. R. C. O.
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 1966/2016. Judecătoria... | Constatare nulitate act juridic. Sentința nr. 2219/2016.... → |
|---|
