Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Sentința nr. 7936/2012. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 7936/2012 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 03-05-2012 în dosarul nr. 7936/2012
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECATORIA SECTORULUI 3 BUCURESTI
SENTINTA CIVILA NR. 7936
Sedinta publică din la 03.05.2012
Instanta constituită din:
P. – C. S.
Grefier – RĂDIȚA M.
Pe rol se află soluționarea acțiunii civile formulată de reclamanta J. A. în contradictoriu cu pârâtul J. M. C., având ca obiect partaj bunuri comune.
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din 26.04.2012, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea data, parte integranta din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, în baza art. 260 C., a amânat pronunțarea pentru data de 03.05.2012, când a hotărât următoarele:
instanta
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecatoriei Sectorului 3 Bucuresti la data de 02.08.2011, sub nr._, reclamanta J. A. l-a chemat în judecată pe pârâtul J. M. C., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună: partajarea bunurilor comune dobândite în timpul căsătoriei.
In motivare, reclamanta a aratat ca a fost casatorită cu paratul, căsătorie ce a fost desfăcută prin divorț conform sentinței civile nr. 1570 din 09.02.2011 pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București.
Reclamanta a menționat că, în timpul căsătoriei cu pârâtul, au dobândit următoarele bunuri mobile: TV Samsung, Tv Zender, combină muzicală Sony, monitor Asus, imprimantă Lexmark, combină frigorifică Artic, aragaz Artic, mașină spălat Artic, robot bucatarie Philips, aparat foto Sony, aspirator Electrolux, mobila sufragerie, canapea extensibilă, birou, mobila bucatărie, mobilă dormitor. Mai arată reclamanta că în timpul căsătoriei, la data de 17.10.2007, a contractat împreună cu pârâtul un împrumut de la Banca Piraeus, în baza contractului nr.422002A_/17.10.2007, cu scadență la data de 17.10.2017. Reclamanta a solicitat împărțirea bunurilor mobile în mod achitabil, tinându-se seama de faptul că prin hotărârea de divorț i-a fost încredințat fiul părților D. A., precum și împărțirea în cote egale a ratei lunare aferente împrumutul contractat de soți de la Banca Piraeus, arătat mai sus.
In drept, au fost invocate dispozitiile art. 36 alin. 1 C. fam.
În dovedirea cererii, reclamanta a arătat că înțelege să se folosească de probele cu înscrisuri, interogatoriu, martori și expertiza.
Cererea a fost timbrata cu suma de 19 lei, reprezentând taxa judiciara de timbru și timbru judiciar în valoare de 0,3 lei, deși la primirea acțiunii, instanța a dispus citarea reclamantei cu mențiunea precizării masei partajabile, în vederea achitării taxei de timbru în cuantum de 3% din valoarea masei partajabile.
La dosar a fost depusă o copie de pe sentința de divorț, contractul de împrumut de la Banca Piraeus, nr.422002A_/17.10.2007 și graficul de rambursare a creditului.
La data de 31.10.2011, reclamanta depune o precizare a acțiunii în care arată ca valoarea totală a bunurilor mobile este de 2590 lei, iar valoarea datoriilor comune născute în timpul căsătoriei se ridică la suma de 19.782 lei, la data de 09.02.2011, data pronunțării divorțului, la care se adaugă dobânda aferentă, conform contractului de credit încheiat cu Banca Piraeus. Reclamanta mai menționează că în perioada 09.02.2011 și până în prezent a achitat singurăvaloarea ratelor datorate bancii, în cuantum de 2300 lei și solicită obligarea pârâtului să îi achite jumătate din această sumă.
La termenul din data de 17.11.2011, instanța îi pune reclamantei să achite o taxă de timbru de 671,16 lei și îi încuviințează proba cu înscrisuri și proba cu interogatoriul pârâtului.
La termenul din data de 16.02.2012, reclamanta depune la dosar dovada achitării taxei de timbru și învederează instanței că înțelege să renunțe la cererea de ajutor public judiciar.
Reclamanta învederează instanței că pârâtul a plecat cu mașina la amanta lui din P. și nu îi știe domiciliul, motiv pentru care instanța îi încuviințează citarea prin M. Publicitate.
Se depune la termen de astăzi interogatoriul pentru pârât, ce a fost citat cu această mențiune și un set de înscrisuri, privind dovada bunurilor mobile. Reclamanta precizează valoarea mașinii L. dobândită de părți în timpul căsătoriei și arată că dorește să fie atribuită pârâtului.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține că:
În timpul căsătoriei, cele două părți au dobândit bunuri mobile, în valoare de 2590 lei, precum și o mașină Dacia L.. Instanța mai rețină că părțile au contractat un împrumut de la Banca Piraeus, în baza contractului nr.422002A_/17.10.2007, cu scadență la data de 17.10.2017
Conform art. 339 din Noul cod civil bunurile dobândite în timpul regimului comunității legale de oricare dintre soți sunt, de la data dobândirii lor, bunuri comune în devălmășie ale soților, iar potrivit art. 343 alin 1 din Noul Cod Civil calitatea de bun comun nu trebuie să fie dovedită, instituindu-se o prezumție de comunitate, atâta timp cât nu se face dovada că bunul este propriu.
Având în vedere că deși legal citat, pârâtul nu s-a prezentat la judecată în vederea administrării interogatoriului propus de reclamantă și a formulării apărărilor pe fond și nici nu a depus întâmpinare, instanța consideră că se impune aplicarea în cauză a disp. art. 225 C. proc. civ, în sensul că pârâtul a refuzat în mod nejustificat să se prezinte la judecată, având o atitudine total pasivă față de proces.
Ca atare, instanța va considera aceste împrejurări ca o mărturisire deplină, prin recunoașterea tacită de către pârât a afirmațiilor reclamantei în ceea ce privește dobândirea bunurilor mobile și a faptului că plătește singură ratele la Banca Piraeus
În consecință, ținând cont de faptul că bunurile au fost cumpărate în timpul căsătoriei, instanța va constata calitatea de bunuri comune ale acestora.
În ceea ce privește cotele de contribuție la dobândirea bunurilor comune, din probele administrate în cauză, coroborate cu susținerile reclamantei și poziția pârâtului, care nu se prezintă în fața instanței, se reține că acestea sunt egale, de 50% fiecare.
Reținând prin urmare o cotă de contribuție egală a părților la dobândirea bunurilor comune, în baza art. 357 din Noul Cod civil coroborat cu art. 676 și art. 686 din Noul Cod Civil se va dispune ieșirea părților din indiviziune.
În ceea ce privește atribuirea bunurilor în litigiu, față de susținerile reclamantei și având în vedere faptul că i-a fost încredințat minorul rezultat din căsătorie și față de atitudinea pârâtului, care nu s-a prezentat în fața instanței pentru a-și expune punctul de vedere și față de împrejurarea că în cauză nu a fost pronunțată o încheiere de încuviințare în principiu a partajului, aceasta nefiind necesară conform art. 6735 și6736 C., întrucât instanța are elemente suficiente pentru efectuarea partajului – bunurile fiind individualizate, valorile necontestate, calitatea de codevălmași și cota-parte a fiecăruia – instanța va proceda conform art. 67310 alin. 4 C., atribuind bunurile direct prin hotărârea asupra fondului.
Instanța urmează să admită în parte acțiunea și să atribuie reclamantei, în deplină proprietate și liniștită posesie atribuie bunurile mobile reclamantei, iar autoturismul Dacia L. pârâtului.
Instanța urmează să constate că soții au o datorie . matrimonial în valoare de 17.706,90 lei la Piraeus Bank, contractat în baza contractului nr.422002A_/17.10.2007, cu scadență la data de 17.10.2017, urmand ca fiecare parte să achite către Piraeus Bank suma de câte 8853,45 lei.
Reținând că reclamanta a făcut dovada, cu înscrisurile depune la dosar, achitării ratelor lunare la bancă, urmează să îl oblige pe pârât să achite reclamantei suma de 1150 lei, reprezentând 1/2 din valoarea ratelor achitate de ea către Piraeus Bank, în perioada 09.02.2011 și până în prezent.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE
Admite în parte acțiunea precizată formulată de reclamanta J. A., cu domiciliul în sector 3, București, ., . cu pârâtul J. M. C., cu ultim domiciliu cunoscut în sector 3, București, ., . prin afișare și prin M. Publicitate..
Constată că părțile au dobândit în perioada bunuri mobile, în valoare de 2590 lei și un autoturism Dacia L., în valoare de 2500 lei.
Constată că părțile au un pasiv matrimonial în valoare de 17.706,90 lei la Piraeus Bank SAcontractat în baza contractului nr.422002A_/17.10.2007, cu scadență la data de 17.10.2017
.Dispune ieșirea din indiviziune în cote de 50% asupra bunurilor arătate mai sus și atribuie bunurile mobile, TV Samsung, Tv Zender, combină muzicală Sony, monitor Asus, imprimantă Lexmark, combină frigorifică Artic, aragaz Artic, mașină spălat Artic, robot bucatarie Philips, aparat foto Sony, aspirator Electrolux, mobila sufragerie, canapea extensibilă, birou, mobila bucatărie, mobilă dormitor, reclamantei, iar autoturismul Dacia L. pârâtului.
Dispune iesirea din indiviziune asupra pasivului matrimonial, în valoare totală de 17.706,9 lei, în cotă de 50% pentru reclamanta si de 50% pentru parat, urmand ca fiecare parte să achite către Piraeus Bank suma de câte 8853,45 lei.
Obligă pârâtul să achite reclamantei suma de 1150 lei, reprezentând 1/2 din valoarea ratelor achitate de ea către Piraeus Bank, în perioada 09.02.2011 și până în prezent.
Cu drept de apel în termen de 15 de zile de la comunicare.
Pronuntata in sedinta publica azi, 03.05.2012.
P. GREFIER
C. S. Pt.grefierul aflat in CO
semneaza grefierul sef al Sectiei Civile
Red. CS/ Dact. RM./4 ex.
Data:06.08.2012
← Ordin de protecţie. Sentința nr. 1403/2016. Judecătoria... | Stabilire program vizitare minor. Sentința nr. 560/2016.... → |
---|