Stabilire program vizitare minor. Sentința nr. 560/2016. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI

Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI - Sentințe și decizii civile / 2016

Sentința nr. 560/2016 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 20-01-2016 în dosarul nr. 560/2016

Dosar nr._

ROMANIA

JUDECATORIA SECTOR 3 BUCURESTI

SECTIA CIVILA

SENTINTA CIVILĂ 560

Sedinta publica din data de 20.01.2016

Instanța constituită din:

Președinte: M. M.

Grefier: A. C.

Pe rol judecarea cauzei formulată de reclamantul M. B., în contradictoriu cu pârâta F. D., având ca obiect exercitare autoritate părintească.

Dezbaterile pe fondul cauzei, au avut loc în ședința publică din 13.01.2016, fiind consemnate în încheierea de ședință pronunțată la acea data, când instanta, pentru a da posibilitatea partilor de a depune la dosar note scrise, a amânat pronunțarea la data de 20.01.2016, când, în aceeași compunere, a hotărât următoarele:

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București la data de 15.04.2014, sub nr._, reclamantul M. B., in contradictoriu cu pârâta F. D. și Autoritatea Tutelară de pe lângă Primăria Sectorului 3 București, a solicitat exercitarea autorității părintești în comun privind pe minorii M. C., născut la data de 27.10.2002 și M. Iris născută la data de 27.07.2005; stabilirea obligațiilor de informare cu privire la starea de sănătate si educație a minorilor: in cazul în care copiii suferă de o boala, mama este obligată să îl anunțe pe tată in 24 ore din momentul in care a aflat, iar eventualele cheltuieli materiale sunt suportate în cote egale, regulile cu privire la educarea copiilor să fie aceleași în ambele case, problemele importante în legătură cu minorii asupra cărora părinții decid împreună sa fie: activitățile și performanțele școlare, activități extrașcolare - excursii, tabere, cursuri, competiții - starea de sănătate si grupul de prieteni, deciziile cu privire la religia minorilor și frecvența participărilor la serviciul religios se ia de ambii părinți, deciziile în legătură cu problemele curente ce vor fi luate separat sa fie: rutina zilnică, efectuarea temelor, alimentație, cumpărături (îmbrăcăminte, încălțăminte), rezolvarea disputelor atunci când părinții trebuie să ia decizii împreună să se facă prin mediator, suportarea cheltuielilor privind pensia alimentară - tatăl va contribui la întreținerea minorilor cu suma de 1500 lei lunar până la majoratul acestora, schimbul de informații cu privire la copii sa se facă telefonic, participarea ambilor părinți la ocaziile și evenimentele speciale ale copiilor, activități extrașcolare - se ocupă ambii părinți, de transportarea minorilor între cele două case sa se ocupe ambii părinți, menținerea contactului cu minorii când aceștia sunt la celălalt părinte sa se facă zilnic prin telefon, menținerea legăturilor cu membrii familiei extinse sa se facă cu acordul părinților; stabilirea unui program de vizitare a minorilor M. C., născut la data de 27.10.2002 si M. Iris, născuta la 27.07.2005 (legături personale cu aceștia atât in perioada anului școlar, cat si in perioada vacantelor), astfel: in fiecare zi de miercuri, între orele 16.00 -20.00, în a doua și a patra săptămână din lună, la domiciliul reclamantului, de vineri ora 16,00 până duminica, ora 20.00, prima și a doua zi de P., zilele de 1 și 2 Mai și zilele de 24, 25 și 26 Decembrie în anii pari, iar în anii impari perioada 27.12-05.01 si zilele de naștere ale minorilor, iar în fiecare an ziua de naștere a tatălui și luna iulie sau august. De asemenea, reclamantul a solicitat să poată vizita minorii la școala în cadrul programului stabilit de instituția de învățământ și sa poată participa la ședințele cu părinții ori alte acțiuni ale instituțiilor de învățământ.

În motivare, reclamantul a arătat că prin sentința civila_/16.09.20l0 pronunțată în dosarul_/301/2010, de Judecătoria Sectorului 3, s-a desfăcut căsătoria din culpă comună, respectiv de solicitarea acestora de a pronunța divorțul printr-o hotărâre nemotivata, a admis cererea paratei M. D. (F. D.), dispunând încredințarea, mamei spre creștere si educare a minorilor M. C., născut la data de 27.10.2002 si M. Iris născută la data de 27.07.2005.De asemenea, s-a stabilit cuantumul pensiei de întreținere de 1500 lei lunar pentru ambii copii. Reclamantul a inițiat numeroase discuții cu pârâta cu privire la stabilirea unui program de vizitare a minorilor însă nu a găsit înțelegere din partea acesteia și de cate ori iși arăta intenția de a-i lua la domiciliul său sau de a-și petrece timpul cu aceștia pârâta găsea mereu pretexte de a-l împiedica sa aibă legături personale cu minorii. Neînțelegerile dintre ei pe aspectul exercitării autorității părintești, respectiv al stabilirii unui program de vizitare a minorilor s-au agravat, culminând cu manifestarea paratei de a apela la organele de politie pentru a lua copiii, deși aceștia se aflau la domiciliul său, cu acordul pârâtei. Ulterior acestui incident nu a putut relua discuțiile cu privire la exercitarea autorității părintești, înțelegând sa apeleze la procedura medierii, convocând în acest sens parata in "vederea stabilirii unei înțelegeri privind minorii. Urmând procedura prealabila a medierii, făcând demersurile in ceea ce privește informarea in raport de avantajele încheierii unui acord, deși comunicarea a fost neechivocă cu referire la încheierea unei înțelegeri, răspunsul paratei s-a materializat in scris prin adresa 401/14.04.2014 a privit comunicarea veniturilor nete lunare pe ultimele 6 luni pentru a putea discuta întinderea drepturilor si obligațiilor pe care le are in calitate de părinte. Reclamantul că s-a lovit mereu de refuzul pârâtei de a soluționa pe cale amiabila diferendul ivit intre ei cu privire la exercitarea autorității părintești, se vede nevoit sa formuleze cerere de chemare în judecată a acesteia și în raport de prev. art. 483 cod civil solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulata, prin care să se stabilească exercițiul in comun al drepturilor si obligațiilor părintești, precum si programul de vizitare al minorilor.

În drept, reclamantul a invocat disp. art.261-264 cod civil, art. 265 cod civil, art. 106-107 cod civil, art. 483-512 cod civil, art. 194 si următoarele C.p.c, legea 272/2004.

Pârâta F. D., a formulat întâmpinare prin care a arătat că este de acord cu admiterea, în parte a cererii formulată de reclamant în sensul că solicită respingerea ca neîntemeiată a cererii de exercitare în comun a autorității părintești, respectiv a programului solicitat de acesta și solicită stabilirea unui program de vizitare al minorilor, după cum urmează: în cursul anului 2014, in a doua si a patra săptămâna din luna sâmbăta de la ora 10 la ora 17 si, începând cu data de 01.01.2015, in fiecare a doua si a patra săptămână din luna sâmbăta de la ora 10 la ora 17, in vacanta de vara cate o ii in flecare săptămâna, in vacanta de iarna in zilele de 27 decembrie de la ora 13 la ora 18 si in ziua de 3 ianuarie, de la ora 10 la ora 16. Față de cererea reclamantului prin care solicita admiterea cererii de exercitare in comun a autorității părintești fata de minorii M. B. si M. Iris si stabilirea unui program de vizitare minori astfel: in fiecare zi de miercuri intre orele 16 si 20, in și a doua si a patra săptămâna din luna, de vineri de la ora 16, pana duminica la ora 20, prima si a doua zi de Paste, zilele de 1 si 2 Mai, zilele de 24, 25, 26 decembrie in anii pari, iar in anii impari perioada 27.12-05.01 si zilele de naștere ale minorilor, iar in fiecare an ziua de naștere a tatălui si luna iulie sau august, fiind nevoit să apeleze la instanța de judecată deoarece a încercat mai mulți ani de a stabili un program de vizitare minori, arată pârâta că este de acord cu admiterea, în parte a cererii reclamantului

In motivare, pârâta a arătat că reclamantul a manifestat lipsă de interes, de implicare și de relaționare cu minorii aproximativ 3 ani de zile, in perioada 2010-2013, relațiile dintre minori si reclamant sunt bazate strict pe respect, minorii nedezvoltând fata de acesta relații de afecțiune, deși au cunoștința de faptul ca reclamantul le este tatăl natural, minorii nu au percepția importantei acestuia in viata lor si nu accepta exercitarea autorității de tata asupra acestora întrucât pana in luna martie 2014 reclamantul a lipsit din viata acestora aproape cu desăvârșire, rolul de tată fiind exercitat de către actualul soț care se ocupa in mod direct de creșterea si educarea minorilor; minorii au dezvoltat o relație de afectivitate fata de F. M. (actualul soț), persoana față de care folosesc apelatul „tată” și alături de care au trăit și dezvoltat sentimentul de stabilitate familială. Mediul pe care îl oferă reclamantul minorilor nu este apt a le dezvolta în mod armonios educația si caracterul, copiii fiind puși adesea in situația de a sta . care aparține reclamantului si de a consuma alimente nerecomandate copiilor. De asemenea, in urma unor manifestări agresive ale reclamantului, copiii au dezvoltat față de acesta un sentiment de teamă, astfel încât aceștia, la acest moment, refuza șederea alături de reclamant in aceeași încăpere o perioada mai lunga de câteva ore și, mai mult, exclud pe deplin posibilitatea șederii alături de reclamant in aceeași locuința pe timpul nopții. Ea, soțul său cat și părinții săi au capacitatea de a supraveghea îndeaproape la creșterea si educarea copiilor lor, asigurându-le totodată un mediu in care minorii se simt întotdeauna in siguranța, in vreme ce reclamantul nu are capacitatea de a le oferi copiilor pe perioade relativ scurte de timp si, cu atat mai puțin, pe perioade lungi de timp, creștere si educare armonioasa si exercitarea drepturilor acestora . deplina siguranța; mai mult, copiii au dezvoltat un sentiment de afectivitate deosebită fata de surioara lor, Z., copil născut din căsătoria cu soțul actual, F. M., astfel incat îndepărtarea acestora pentru o perioada relativ lungă de timp le-ar produce dezechilibre emoționale. Copiii au perceput in toti cei patru ani scurși dupa data divorțului de tatăl lor natural, exercitarea autorității părintești a fost exercitată de mamă cât și de soțul său F. M., astfel suprapunerea exercitării unei noi autorități peste cele deja existente cu siguranța ar crea un dezechilibru in creșterea si educarea acestora, întârziind in special procesul de educație. Nu exista la acest moment un interes recunoscut de lege care sa justifice solicitările reclamantului ci, dimpotrivă, condițiile actuale permit exercitarea de către reclamant a dreptului de a avea legături personale cu minorii fara „ forțarea „ acestora de a rămâne cu reclamantul peste noapte . care nu se simt confortabil si in siguranța si alături de persoane in preajma cărora copiii, nu numai ca nu simt siguranța, ba, mai mult, au dezvoltat deja un sentiment de teama. Față de condițiile existente la acest moment, relațiile dintre copiii si reclamant se pot manifesta . care sa nu afecteze emoțional copiii si sa nu le creeze temeri suplimentare prin excluderea șederii acestora împreuna pe timpul nopții iar cererea reclamantului de a avea „ dreptul " de a tine copiii in locuința sa este neîntemeiata in condițiile in care acesta nu justifica modul in care va asigura educația copiilor pe perioada șederii acestora in locuința sa. Mai mult, consideră că cererea reclamantului este neîntemeiată datorită faptului că solicitările reclamantului se suprapun peste orele de odihna, pregătire,etc. ale copiilor. F. de toate aspectele mai sus invocate, a solicitat admiterea in parte a cererii formulate, in sensul respingerii ca neîntemeiate a cererii de exercitare in comun a autorității părintești si in sensul stabilirii unui program de vizitare minori in favoarea reclamantului dupa cum urmează: in cursul anului 2014, in a doua si a patra săptămâna din luna, sâmbăta de la ora 10 la ora 17 si, începând cu data de 01.01.2015, in fiecare a doua si a patra săptămâna din luna sâmbăta de la ora 10 la ora 17, in vacanta de vara cate o zi in fiecare săptămâna, in vacanta de iarna in zilele de 27 decembrie de la ora 13 la ora 18 si in ziua de 3 ianuarie, de la ora 10 la ora 16.

In drept, pârâta a invocat disp. art. 205 si urm. C.proc.civ., și dispozițiile Codului civil, ale Legii nr. 272/2004.

La data de 08.07.2014, reclamantul a depus răspuns la întâmpinare, prin care a arătat că pârâta se opune exercitării în comun a autorității părintești și arată că rolul de tată este exercitat de actualul soț iar copiii au dezvoltat o relație de afectivitate față de această persoană căreia i se adresează cu apelativul „tată”. Pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată deoarece el a precizat „motivele pentru care stabilirea unui program de vizitare a minorilor nu s-ar suprapune cu programul de scoală odihna antrenament si distracție" uitând de perioada vacantelor școlare prezentând o situație educaționala impusa de aceasta in numeroase rânduri minorii arătându-se nemulțumiți de programul impus. La solicitările sale de a permite minorilor sa petreacă sfârșitul de săptămâna împreună i-a prezentat pârâtei disponibilitatea de a face temele cu aceștia in atare situație pârâta a inventat alt motiv pentru care aceștia nu ar putea rămâne cu tatăl lor. După pronunțarea divorțului dintre ei, el a formulat întâmpinare prin care a solicitat exercitarea drepturilor și obligațiilor părintești să se facă prin învoială in raport de vârsta minorilor si neînțelegerile dintre părinți, neinsistând in formularea unui capăt de cerere privind stabilirea unui program de vizitare. Păstrarea autorității părintești exercitate in mod unic doar de către mama este împotriva interesului superior al copilului asa cum este reliefat de către noul cod civil (titlul Autoritatea Părinteasca, precum si secțiunea Paragraful Efectele divorțului cu privire la raporturile dintre părinți si copiii lor minori) de către Legea nr. 272/2004 (art. 30 si următoarele) dar si de numeroase studii ale științelor sociale care arata beneficiul incontestabil pe care copiii il au ca urmare a implementării custodiei comune (adică a autorității părintești comune) in familiile ce trec prin experiența separării. Menținerea acestei prevederi de încredințare a copiilor doar către mama ar reprezenta o diferența grava de tratament intre el si toți ceilalți părinți care divorțează in condițiile noului cod civil, cu atât mai mult cu cat, atât vechea cat si noua legislație prevăd faptul ca, in materia relațiilor dintre părinți si copii o hotărâre nu este niciodată definitiva, putând fi supusa revizuirii atunci când condițiile sub care hotărârea a fost data s-au schimbată "In cazul schimbării împrejurărilor, instanța de tutela poate modifica masurile cu privire la drepturile si îndatoririle părinților divorțați fata de copiii lor minori, la cererea oricăruia dintre părinți sau a unui alt membru de familie, a copilului, a instituției de ocrotire, a instituției publice specializate pentru protecția copilului sau a procurorului." (art. 403 din NCC). Simplul fapt al schimbării atât de dramatice a legislației privitoare la relațiile dintre părinți si copiii lor minori, după divorț, prin . unui cod civil modern mult mai bine adaptat realităților sociale actuale, reprezintă un motiv suficient de a revedea masurile privitoare la copii, fiind evident ca prevederile noului cod civil sunt mai utile copiilor decât cele oferite de către Codul Familiei, norma juridica care făcea referire la realități sociale valabile la mijlocul secolului trecut. De altfel exista in prezent prevederi legale care susțin in mod explicit cererea de reinstaurare a autorității părintești. Chiar si daca nu ar exista prevederile legale de mai sus, justiția din România are totuși obligația morala de a repara daunele pricinuite relației dintre copii si părinții de care au fost separați in baza unei jurisprudențe ce nu a reușit sa se adapteze imperativelor legate de aderarea la Uniunea Europeana, prin faptul ca instanțele au continuat sa acorde decizii de încredințare a minorilor către un singur părinte in baza art. 42 si 43, deși aceste prevederi erau abrogate implicit prin . noii Constituții, iar începând cu anul 2004 aveau la dispoziție art. 30 din Legea nr. 272/2004 care indica ideea de autoritate părinteasca . din Noul Cod civil, exercitarea autorității părintești se exercita in comun de către părinți. Astfel, art. 397 dispune: „după divorț, autoritatea părinteasca revine in comun ambilor părinți, afara de situația in care instanța decide altfel." Prin urmare, regula stabilita de Noul Cod civil este aceea ca ambii părinți sa dețină custodia in comun si numai prin excepție autoritatea părinteasca sa fie exercitata de către unul dintre părinți.Cu alte cuvinte, numai prin excepție, când exista motive întemeiate si in funcție de interesul superior al copilului instanța poate stabili exercitarea autorității părintești numai de către unul dintre părinți, conform art. 398 Noul Cod civil.

În cauză au fost administrate probe cu înscrisuri, anchetă psihosocială la locuința reclamantului, interogatoriul reclamantului și testimonială.

Instanța a dispus ascultarea minorului M. C., născut la data de 27.10.2002, prin comisie rogatorie în Suedia, încă din data 15.10.2014 (f. 182). Instanța de destinație a respins cererea, motivând calitatea proastă a traducerii și că în mod obișnuit în instanțele suedeze nu sunt ascultați copiii, această sarcină fiind dată autorităților sociale (f.261).

Prin urmare, minorul ar trebui adus în România pentru ca instanța română să poată îndeplini obligația de ascultare a minorului conform art. 264 CC.

Instanța a revenit cu o nouă cerere de ascultare a minorului prin comisie rogatorie de către instanța suedeză, dispunând efectuarea unei noi traduceri (f.267).

Totodată, a pus în vedere pârâtei să facă dovada diligențelor întreprinse pentru aducerea la îndeplinire a dispozițiilor instanței, pentru care era necesar și concursul acesteia.

Cererea de îndeplinire a comisiei rogatorii privind ascultarea minorului nu a fost adusă la îndeplinire până la momentul în care instanța a dispus deschiderea dezbaterilor în fond iar dovada cerută pârâtei nu a fost prezentată.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Minorii M. Iris, născută la data de 27.07.2005 și M. C., născut la data de 27.10.2002 sunt fiii părților, copii din căsătorie, care la divorț au fost încredințați spre creștere și educare pârâtei, astfel cum rezultă din sentința civilă nr._/16.09.2010; tatăl copiilor a fost obligat la plata sumei de 1.500 lei lunar cu titlu de pensie de întreținere în favoarea minorilor, nefiind stabilit un program de legături personale între acesta și copii.

Din probele administrate în cauză, interogatoriul reclamantului și martori (f.221, 265,266), rezultă că reclamantul și minorii au menținut o legătură aproape constantă cât timp a trăit bunica paternă a copiilor iar ulterior aceste întâlniri au fost mai rare, deoarece reclamantul a devenit delăsător, lăsând, totodată, nesancționate și acțiunile obstrucționiste ale pârâtei, acceptând în cele din urmă să rărească întâlnirile cu minorii.

Sub acest aspect, însăși pârâta a arătat că le-a făurit minorilor o altă viață, alături de actualul partener al acesteia, „față de care folosesc apelativul tată și alături de care au trăit și dezvoltat sentimentul de stabilitate familială”, relație din care a mai rezultat un copil, fiind mai mult decât evident că acțiunile pârâtei au adus în prim-planul atenției copiilor pe partenerul devenit ulterior soț, care a preluat și rolul de tată al copiilor (f. 44,52).

Prin aceasta, pârâta a recunoscut faptul că nu și-a exercitat drepturile și îndatoririle părintești în interesul superior al copiilor,cu bună-credință, și că nu doar a ignorat prevederile art. 18 al. 3 din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, potrivit cărora părintele la care minorul locuiește are obligația de a sprijini menținerea relațiilor personale ale copilului cu celălalt părinte, ci a acționat conștient pentru îndepărtarea minorilor de tatăl lor.

Astfel, pârâta și-a creat condițiile favorabile plecării din țară, fără a avea acordul tatălui copiilor, acesta nefiind nici informat despre intenția de a se stabili împreună cu copiii în Suedia.

Că este așa, rezultă din faptul că reclamantul nu a făcut nicio referire în acțiunea introductivă la posibila plecare din țară a copiilor cu consecința afectării relațiilor personale de până atunci, coroborat cu tăcerea pârâtei, care nu a menționat nimic în legătură cu mutarea familiei în Suedia în întâmpinarea formulată la data de 18.06.2014 (f. 43).

Pârâta a ocolit acest subiect, neoferind nici instanței aceste informații, considerând că iminenta schimbare a reședinței minorilor împreună cu aceasta într-un alt stat este lipsită de însemnătate (f. 152-161, 164,176).

Or, după cum se poate observa din documentele de la dosar, la data de 07.08.2014 pârâta își înregistrase deja prezența în Suedia (f.178), iar la data de 25.08.2014 contractul de subînchiriere pentru apartament era deja încheiat.

Instanța observă faptul că reclamantul s-a adresat instanței și cu o cerere privind încuviințarea unui program de legături personale cu minorii, pe cale de ordonanță președințială, la aceeași dată cu prezenta cerere 25.04.2014 (f.207), cerere care i-a fost respinsă ca neîntemeiată, pentru neîndeplinirea condiției urgenței. Instanța a reținut că în afara neînțelegerilor cu pârâta privind modul de exercitare a drepturilor părintești (în speță pârâtei fiindu-i încredințați spre creștere și educare minorii, exercitând unilateral drepturile și îndatoririle părintești, f. 8), reclamantul nu a mai invocat alte împrejurări care să reclame o urgență deosebită.

Prin urmare, dacă reclamantul ar fi cunoscut despre planul pârâtei s-ar fi prevalat de existența unei situații urgente, respectiv pregătirile pe care le-ar fi făcut pârâta pentru a pleca din țară împreună cu minorii.

Din probele administrate în cauză nu rezultă că reclamantul ar fi avut un comportament necorespunzător în relația cu copiii, că ar fi fost dezinteresat de situația copiilor, cu care, conform declarațiilor martorilor, a menținut legături personale până în vara anului 2014, când acestea au fost efectiv întrerupte, pârâta și minorii părăsind țara, nici că între timp reclamantul ar fi devenit inapt să primească în îngrijire copiii pe timpul vizitelor, din cauza schimbării semnificative a condițiilor sale locative, în special după decesul mamei reclamantului, petrecut în urmă cu cca. trei ani.

Pârâta a invocat în sprijinul apărărilor sale faptul că reclamantul ar fi fost dezinteresat de copii și de păstrarea legăturilor afective, sau că locuința sa ar fi insalubră ori că ar fi avut manifestări agresive în prezența copiilor care ar fi dezvoltat un sentiment de teamă față de reclamant, ceea ce reprezintă simple afirmații fără nici un suport probator, contrazise chiar de către martori.

Din dovezile de la dosar reiese faptul că prin plecarea pârâtei și minorilor din țară în vara anului 2014 au fost sistate relațiile personale dintre reclamant și minori, chiar dacă acestea nu se bazau pe o hotărâre judecătorească și nu aveau o frecvență prestabilită, situație care însă nu este imputabilă exclusiv reclamantului, dar care a făcut posibilă ieșirea pârâtei din țară cu minorii fără a prezenta o declarație de consimțământ din partea reclamantului.

Din coroborarea dovezilor de la dosarul cauzei instanța reține că pârâta a acționat fără a respecta interesul superior al copiilor, în conjunctura creată aceasta acționând în realitate pentru separarea definitivă a copiilor de tatăl lor.

Instanța are în vedere și aspectul nelipsit de relevanță că pârâta, în calitatea sa de părinte, în toate situațiile trebuie să acționeze pentru valorificarea drepturilor copilului, însă nu a întreprins nimic concret pentru exercitarea dreptului copiilor de a fi informați și întrebați cu privire la măsurile care îi privesc în prezenta procedură judiciară.

În ceea ce privește exercitarea autorității părintești, instanța reține că potrivit dispozițiilor art. 397 cod.civ. și art. 503 cod.civ., autoritatea părintească asupra copilului se exercită de către ambii părinți, sub acest aspect fiind consacrat principiul egalității părinților.

În mod excepțional, autoritatea părintească poate fi exercitată în condițiile art. 398 sau 399 C.civ. dar aceste situații de excepție ( care derogă de la principiul egalității și de la regula exercitării autorității părintești de către ambii părinți) trebuie să fie argumentate și probate ( art. 398 are ca situație premisă „ pentru motive temeinice”, iar art. 507 cod.civ. menționează cazurile în care autoritatea părintească se poate exercita de către un singur părinte).

În situația de fapt expusă, instanța constată că pârâta acționează împotriva interesului superior al copiilor, prin înlăturarea totală a reclamantului din viața copiilor, în condițiile în care nu există motive reale pentru ca instanța să restricționeze accesul tatălui la copiii săi.

Faptul că printr-o hotărâre anterioară pronunțată sub imperiul vechii reglementări din Codul familiei, minorii au fost încredințați mamei, nu reprezintă un temei pentru menținerea măsurii și în prezent, în contextul schimbării împrejurărilor, Codul civil oferind posibilitatea reanalizării circumstanțelor și restabilirii măsurilor care sunt mai potrivite interesului superior al copilului.

. noului Cod civil permite instanței ca, în privința modului de exercitare a drepturilor și îndatoririlor părintești, să aplice măsura cea mai adecvată interesului copilului.

În raport de circumstanțele expuse, o măsură care să facă posibilă participarea ambilor părinți la creșterea și educarea copiilor prin luarea de comun acord a deciziilor importante care îi privesc pe copii, care să faciliteze venirea mai des în contact a părinților și să permită soluționarea în înțelegere a problemelor care îi privesc pe minori, să preîntâmpine înstrăinarea copiilor de tată și rudele paterne, este aceea a exercitării autorității părintești în comun de către ambele părți, măsură pe care instanța o consideră cea mai potrivită interesului copiilor care s-au bucurat și post divorț de prezența în viața lor a tatălui și a rudelor paterne, dificultățile generate de distanța dintre cele două state nefiind insurmontabile.

În plus, părintele care refuză comunicarea și colaborarea cu celălalt în probleme care țin de creșterea și educarea minorilor, va fi obligat să se conformeze în virtutea îndatoririlor părintești care îi revin.

Instanța consideră că această măsură se impune pentru că relația dintre reclamant și minori riscă să fie iremediabil afectată.

În consecință, față de disp. art. 403 și art. 397 C.civ., art. 2 alin. 2, 3 din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, va dispune modificarea măsurilor cu privire la minorii M. Iris, născută la data de 27.07.2005 si M. C., născut la data de 27.10.2002, în sensul stabilirii exercițiului autorității părintești în comun, de către ambii părinți.

Totodată, față de art. 401, 496 al.5 CC, art. 17 și urm. din Legea nr. 272/2004 va încuviința reclamantului să aibă legături personale cu minorii în perioada vacanțelor școlare de iarnă și de vară, precum și în perioada Sărbătorilor P. și de C., astfel: la locuința reclamantului, cu găzduire, în prima jumătate din perioada vacanței de iarnă în anii pari, a doua jumătate în anii impari, astfel încât să cuprindă Sărbătoarea Crăciunului o dată la doi ani; la locuința reclamantului, cu găzduire, în luna iulie în anii pari, în luna august în anii impari, cu anunțarea programului de vizită cu cel puțin o lună înainte și cu suportarea cheltuielilor de transport de către ambii părinți în cote egale.

Programul de legături personale are în vedere nevoile copiilor de a menține relații firești cât mai largi cu părintele lor, în mod neîngrădit, fără prezența pârâtei ori a altor persoane din familia pârâtei, dar și dificultățile de transport între domicilii, determinate de distanță și costuri. Sub acest aspect, instanța apreciază că măsurile dispuse sunt echitabile.

Prin urmare, instanța suedeză nu ar fi competentă să dispună ca măsura să fie adusă la îndeplinire de autoritățile sociale suedeze, astfel încât minorul ar trebui adus în România pentru ca instanța română să poată îndeplini obligația de ascultare a copilului conform art. 264 CC.

Cu toate acestea, instanța română a revenit cu o nouă cerere de ascultare a minorului prin comisie rogatorie către instanța suedeză, dispunând și efectuarea unei noi traduceri (f.267).

Totodată, a pus în vedere pârâtei să facă dovada diligențelor întreprinse pentru aducerea la îndeplinire a dispozițiilor instanței, pentru care era necesar și concursul acesteia.

Având în vedere că exercitarea dreptului de vizită prezintă caracter transfrontalier, va dispune emiterea certificatului, conform art. 41(3) din Regulamentul (CE) nr. 2201/2003 al Consiliului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite în parte acțiunea formulată de reclamantul M. B., domiciliat în București, ., ., ., sector 2, cu domiciliul ales la C.A. T. C. - sector 3, București, I.C.FILITTI, nr. 10, ., în contradictoriu cu pârâta F. D. - sector 3, București, TRILULUI, nr. 67, cu domiciliul ales la C.. AV. M. CITU N. - sector 5, București, PROGRESULUI, nr. 75-77 și Autoritatea Tutelară- PRIMĂRIA S. 3 BUCURESTI - sector 3, București, PARFUMULUI, nr. 2-4, PRIMĂRIA S. 2 BUCURESTI - sector 3, București, CHIRISTIGIILOR, nr. 11-13.

Modifică măsurile cu privire la minorii M. Iris, născută la data de 27.07.2005 si M. C., născut la data de 27.10.2002.

Stabilește ca autoritatea părintească în ceea ce privește minorii M. Iris, născută la data de 27.07.2005 si M. C., născut la data de 27.10.2002, să se exercite în comun de către ambii părinți.

Încuviintează reclamantului să aibă legături personale cu minorii în perioada vacanțelor școlare de iarnă și de vară, precum și în perioada Sărbătorilor P. și de C., astfel: la locuința reclamantului, cu găzduire, în prima jumătate din perioada vacanței de iarnă în anii pari, a doua jumătate în anii impari, astfel încât să cuprindă Sărbătoarea Crăciunului o dată la doi ani; la locuința reclamantului, cu găzduire, în luna iulie în anii pari, în luna august în anii impari, cu anunțarea programului de vizită cu cel puțin o lună înainte și cu suportarea cheltuielilor de transport de către ambii părinți în cote egale.

Executorie. Dispune eliberarea din oficiu a certificatului privind dreptul de vizită conform art. 41(3) din Regulamentul (CE) nr. 2201/2003 al Consiliului.

Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare, cu depunerea cererii de apel la aceeași instanță.

Pronunțată în ședință publică, azi, 20.01.2016.

Președinte, Grefier,

M. M. A. C.

16.02.2016/MM/6 ex

← Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Sentința nr....		Pensie întreţinere. Sentința nr. 559/2016. Judecătoria... →

Stabilire program vizitare minor. Sentința nr. 560/2016. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Stabilire program vizitare minor. Sentința nr. 560/2016. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI