Plângere contravenţională. Sentința nr. 231/2016. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 231/2016 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 14-01-2016 în dosarul nr. 231/2016
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 3 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 231
Ședința publică de la 14.01.2016
Instanța constituită din:
Președinte – G. D.
Grefier – D. I.
Pe rol judecarea cauzei civile formulată de petentul B. M. R., în contradictoriu cu intimata D. B. RUTIERĂ, având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns petentul, personal, lipsă fiind intimata.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța legitimează petentul cu C.I. . nr._, CNP_, care depune la dosar planșe foto și arată că traversarea de pietoni nu era marcată corespunzător pe banda a doua, pe care circula, iar prima bandă de circulație era blocată de autovehicule staționate.
Nemaifiind cereri prealabile sau excepții de invocat, instanța acordă cuvântul asupra probatoriului.
Petentul, personal, solicită încuviințarea probei cu înscrisuri și înregistrarea poliției, precum și planșe foto pe care le depune la dosar.
Instanța, deliberând, în temeiul art. 258 coroborat cu art. 255 NCPC, încuviințează părților proba cu înscrisuri și înregistrarea video, apreciindu-le admisibile și ducând la soluționarea cauzei.
Instanța constată că înregistrarea video a fost atașată la fila 16 din dosar, nefiind numerotat plicul cu înregistrarea.
Instanța procedează la vizualizarea înregistrării video.
Instanța, în temeiul art. 244 NCPC, constată terminată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul în dezbateri asupra fondului cauzei.
Petentul, personal, solicită admiterea plângerii și anularea procesului verbal contestat.
Instanța reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 30.07.2015, sub nr._, petentul B. M. R. s-a îndreptat, în contradictoriu cu intimata D.G.P.M.B. B. RUTIERĂ, împotriva procesului verbal . nr._/24.07.2015, solicitând anularea acestuia ca fiind nelegal și netemeinic, iar în subsidiar, repunerea sa în termenul prevăzut de lege pentru achitarea amenzii în cuantum de ½ din minimul amenzii prevăzute de lege.
În motivarea plângerii, sub aspectul motivelor de nelegalitate, petentul arată că procesul verbal contestat a fost întocmit de un alt polițist rutier decât cel care a constatat presupusa faptă pentru care a fost sancționat, precum și faptul că în actul de constatare a contravenției nu este inserată mențiunea referitoare la termenul și suma reprezentând jumătate din minimul amenzii pe care o putea achita.
În ce privește motivele de netemeinicie, petentul arată că în data de 24.07.2015, ora 1000, în timp ce se deplasa pe . . . fost oprit de un echipaj de poliție rutieră, care a susținut că a fost filmat în timp ce conducea autoturismul cu nr._ neacordând prioritate pietonilor la trecerea de pietoni din dreptul . opinia petentului, situația de fapt reținută de agentul constatator nu este reală, deoarece nu exista nici un pieton angajat în traversare.
În dovedire, petentul a solicitat proba cu înscrisuri.
În drept, au fost invocate dispozițiile OG 2/2001.
În dovedirea plângerii, petentul a depus la dosar, în copie, procesul verbal contestat, dovada . nr._, cartea sa de identitate.
Plângerea a fost legal timbrată cu taxa judiciară de timbru în sumă de 20 lei.
La data de 28.09.2015, intimata a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată.
În apărare, intimata a arătat că la data de 24.07.2015 contravenientul a fost sancționat pentru încălcarea prevederilor art. 135 lit. h din RAOUG 195/2002, cu modificările și completările ulterioare, fiindu-i întocmit procesul verbal contestat.
Intimata a mai arătat că procesul verbal îndeplinește condițiile de fond prevăzute de art. 16 alin. 1 din OG 2/2001, cu modificările și completările ulterioare, cât și cele prevăzute sub sancțiunea nulității absolute de art. 17 din același act normativ.
Fapta a fost constatată în mod direct de către agentul de poliție, conform prevederilor art. 109 alin. 1 din OUG 195/2002, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și înregistrată video.
În ceea ce privește individualizarea sancțiunii contravenționale, intimata a arătat că aceasta din urmă a fost aplicată în limitele prevăzute de actul normativ sancționator și, în special, a fost aplicată astfel încât să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptelor săvârșite, agentul constatator ținând astfel cont de toate aspectele.
Simpla negare a petentului, în sensul că fapta reținută în sarcina sa nu corespunde realității, nu îl exonerează de răspundere și nu înseamnă că nu a săvârșit contravenția.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 15 și 16 din OG 2/2001 modificată și completată, art. 135 lit. h din RAOUG 195/2002 republicată.
Intimata a depus alăturat întâmpinării înregistrarea videi pe suport electronic (CD), buletin de verificare metrologică, atestat operator „Autovision”, cazierul auto al petentului.
În cauză au fost încuviințate și administrate proba cu înscrisuri și proba cu înregistrarea video – mijloc material de probă.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarea situație de fapt:
Prin procesul-verbal de contravenție . nr._/24.07.2015 petentul a fost sancționat cu amendă în cuantum de 420 lei (4 puncte amendă) pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art. 135 lit h din HG nr. 1391/2006 privind Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002 și sancționată de art. 100 alin. 3 lit. b și art. 111 alin. 1 lit c din OUG nr. 195/2002, constând în aceea că, în aceeași zi, în jurul orelor 1009, a condus autoturismul cu nr. de înmatriculare_ pe .. M. B. către . la trecerea de pietoni din dreptul . a acordat prioritate de trecere pietonilor angajați în traversarea străzii prin loc marcat și semnalizat corespunzător, pe sensul său de mers.
Examinând în acest context procesul-verbal în ceea ce privește legalitatea, instanța apreciază constată următoarele:
În ce privește prima critică de nelegalitate invocată de petent, aceasta este neîntemeiată. În condițiile art. 109 alin. 2 din OUG nr. 195/2002, constatarea contravențiilor se poate face și cu ajutorul unor mijloace tehnice certificate sau mijloace tehnice omologate și verificate metrologic, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de constatare a contravenției. Aceasta este și ipoteza din cauza de față, în care, presupusa faptă a fost înregistrată video cu ajutorul aparatului radar montat pe autoturismul cu nr. de înmatriculare MAI_, situație în care, în baza înregistrării, agentul constatator a încheiat procesul verbal de contravenție.
În ce privește cea de-a doua critică, instanța o apreciază întemeiată. În conformitate cu prevederile art. 16 alin. 1 din OG nr. 2/2001, în procesul verbal de constatare a contravenției, agentul constatator trebuie să facă mențiune cu privire la posibilitatea achitării în termen de 48 de ore a jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ, dacă acesta prevede o asemenea posibilitate. De asemenea, se are în vedere că, potrivit art. 109 alin. 5 din OUG nr. 192/2002, contravenientul, cu excepția persoanei juridice, poate achita, în termen de cel mult două zile lucrătoare de la data primirii procesului-verbal de constatare a contravenției, jumătate din minimul amenzii prevăzute de lege.
Prin urmare, exista pentru agentul constatator obligația de a menționa în procesul verbal . nr._/24.07.2015 că petentul poate achita suma de 210 lei în termen de cel mult două zile lucrătoare de la data de 24.07.2015 (procesul verbal fiind înmânat petentului în momentul întocmirii), însă o astfel de mențiune nu a fost inserată. În aceste condiții, se reține că, în condițiile art. 175 C.pr.civ., intervine nulitatea relativă a procesului verbal contestat, vătămarea petentului constând în lipsirea acestuia de posibilitatea de a achita amenda în cuantumul redus la jumătate.
În ceea ce privește temeinicia, instanța reține că procesul-verbal de contravenție se bucură de prezumția de temeinicie instituită de lege în favoarea sa tocmai pentru că faptele ce constituie contravenții sunt constatate personal de agenții constatatori prevăzuți de art. 15 alin. 2 și 3 din acest act normativ, asigurându-se astfel obiectivitatea perceperii situației de fapt. Totuși, prezumția că procesul-verbal exprimă adevărul este una relativă, juris tantum, întrucât poate fi răsturnată prin alte mijloace de probă, nefiind necesară procedura înscrierii în fals, sarcina probei revenind contestatorului potrivit art. 249 C.pr.civ.
În speță, la termenul din data de 14.01.2016, petentul a susținut că nu poate atrasă răspunderea sa, întrucât trecerea de pietoni nu era marcată pe banda a doua, pe care circula, iar prima bandă de circulație era blocată de autovehicule staționate.
Conform art. 135 lit. h din Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002, conducătorul de vehicul este obligat să acorde prioritate de trecere pietonului care traversează drumul public, prin loc special amenajat, marcat și semnalizat corespunzător ori la culoarea verde a semaforului destinat lui, atunci când acesta se află pe sensul de mers al vehiculului.
Rezultă că, pentru a se reține existența faptei contravenționale imputată petentului, trecerea de pietoni pe care se aflau angajați în traversare pietonii trebuia să fie un loc special amenajat, marcat și semnalizat corespunzător, cerințele marcării și semnalizării fiind cumulative și nu alternative.
Din planșele foto depuse de petent, precum și din vizualizarea înregistrării video se constată că respectiva trecere de pietoni nu era marcată corespunzător pe banda a doua a sensului mers pe care circula petentul, fiind doar semnalizată, iar prima bandă era ocupată de vehicule staționate, unul dintre acestea chiar în dreptul trecerii de pietoni.
În aceste condiții, instanța apreciază că nu sunt întrunite cerințele de existență a contravenției imputată petentului, iar procesul verbal este și netemeinic.
Față de considerentele mai sus expuse, dat fiind faptul că prezumția de legalitate și temeinicie a procesului-verbal atacat a fost răsturnată prin probe contrare administrate în fața instanței, în temeiul art. 34 coroborat cu art. 31 din OG nr. 2/2001, instanța apreciază că plângerea dedusă judecății este în mod evident întemeiată, urmând a fi admisă și a se anula procesul verbal contesta și sancțiunile dispuse de intimată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite plângerea formulată de petentul B. M. R., CNP_, cu domiciliul în București, sector 4, .. 120, ., ., în contradictoriu cu intimata D. B. RUTIERĂ, cu sediul în București, sector 3, .. 9-15.
Anulează procesul verbal . nr._/24.07.2015 și sancțiunile aplicate de intimată.
Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 14.01.2016.
PREȘEDINTE,GREFIER,
G. DuncaDoina I.
Red. și tehnodact. G.D.
4 ex./12.02.2016
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 1244/2016.... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 203/2016. Judecătoria... → |
---|