Plângere contravenţională. Sentința nr. 527/2016. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI

Sentința nr. 527/2016 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 20-01-2016 în dosarul nr. 527/2016

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 3 BUCUREȘTI – SECTIA CIVILĂ

SENTINTA CIVILĂ NR. 527

Ședința publică din data de 20.01.2016

Instanța constituită din:

Președinte: S. S.

Grefier: M. S.

Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect plangere contraventionala, formulată de petentul D. M., în contradictoriu cu intimata C. CESTRIN.

La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că s-a solicitat de către petent prin acțiunea introductivă, judecarea cauzei în lipsă, după care,

În conformitate cu disp. art. 131 C.proc.civ., instanța își verifică din oficiu competența și prin raportare la disp. art. 32 al. 2 fin OG nr. 2/2001, constată că este competentă general, material și teritorial.

Instanta, deliberând, respinge cererea intimatei de recomunicare a plangerii si a inscrisurilor însoțitoare, întrucât dosarul este disjuns din dosarul nr._/301/2015, în care intimata a formulat întâmpinare.

Totodată, instanța invoca din oficiu excepția netimbrării plângerii contravenționale, dupa care retine cauza în pronuntare asupra excepției invocate.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

P. acțiunea înregistrată la data de 19.11.2015 pe rolul Judecătoriei Sector 3 București, sub nr. _/301/2015, petentul D. M., în contradictoriu cu intimata C. SA CESTRIN, a solicitat anularea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/16.08.2011 emis de C.-SA, precum și anularea executării silite și a tuturor formelor și actelor efectuate în dosarul de executare nr. 2049/T/2014 al B.E.J.A. T. G. și M. I..

A arătat că procesul verbal menționat este lovit de nulitate absolută, ca urmare a lipsei semnăturii olografe a agentului constatator, obligatorie, conform Deciziei nr. 6/2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii.

Acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 711 și urm. C.proc.civ.

În dovedirea celor susținute, petentul a solicitat încuviințarea probei cu înscrisurile de la dosar.

Acțiunea nu a fost timbrată.

În urma comunicării plângerii contravenționale și a înscrisurilor însoțitoare, intimata a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestației ca nefondată și menținerea procesului-verbal de constatare a contravenției, contestat, ca fiind temeinic și legal.

În motivare, intimata a arătat că, la data de 19.02.2011, vehiculul aparținând petentului, a fost surprins că a circulat pe drumurile naționale fără a deține rovinieta valabilă, sens în care a fost întocmit procesul verbal de contravenție în interiorul termenului de șase luni prevăzut de lege. A adăugat că s-a realizat în mod legal comunicarea procesului verbal prin afișare la data de 01.09.2011.

Față de acest aspect, a învederat instanței că procesul verbal a devenit titlu executoriu, intimata adresându-se biroului de executor judecătoresc pentru declanșarea executării silite privind tariful de despăgubire, creanță de drept comun.

A susținut că petetnul avea la dispoziție un termen de 15 zile pentru a formula plângerea contravențională împotriva procesului verbal pentru motivul invocat, constând în lipsa semnăturii. Or, debitorul nu a apelat la această procedură, motiv pentru care argumentele petentului nu pot fi analizate în procedura contestației la executare, conform art. 712 alin. 2 C.proc.civ.

În drept, intimata și-a întemeiat susținerile din întâmpinare pe dispozițiile art. 205 C.proc.civ.

În dovedirea celor susținute, intimata a solicitat încuviințarea probei cu înscrisurile de la dosar.

La termenul din data de 18.11.2015, instanța a dispus disjungerea capătului de cerere privind anularea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/16.08.2011 și constituirea unui dosar distinct, având ca obiect „plângere contravențională”, și părți: petent – D. M., intimat – C.N.A.D.N.R.

La termenul din data de 20.01.2016, instanța a invocat din oficiu excepția netimbrării plângerii contravenționale.

Analizând excepția netimbrării, invocată din oficiu, instanța constată următoarele:

Potrivit art. 197 C.proc.civ., în cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se atașează cererii. Netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată, în condițiile legii.

P. rezoluția din data de 23.11.2015, instanța i-a pus în vedere petentului să achite suma de 20 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru, cu mențiunea că poate formula cerere de reexaminare și cerere de ajutor public judiciar, conform OUG nr. 80/2013 și OUG nr. 51/2008, sub sancțiunea anulării cererii la următorul termen de judecată. Se reține că obligația i-a fost comunicată în mod legal petentului, prin depunere la cutia poștală, la sediul ales indicat de către acesta, conform dovezii de la dosarul cauzei (f. 24).

Se constată, însă, că nu a fost îndeplinită obligația petentului, astfel cum a fost fixată prin dispoziția instanței, și nici nu se poate identifica un motiv întemeiat pentru acest fapt.

În privința obligației de a timbra plângerea contravențională, analizând dispozițiile art. 19 din O.U.G. nr. 80/2013, instanța reține că în mod corect a fost stabilită taxa judiciară de timbru în cuantum de 20 lei. Mai mult, instanța constată că nu a fost formulată în cauză cerere de reexaminare a taxei judiciare de timbru în temeiul art. 39 din OUG nr. 80/2013 și nici nu s-a formulat cerere de ajutor public judiciar în temeiul dispozițiilor OUG nr. 51/2008.

Pentru considerentele arătate, întrucât petentul nu a achitat taxa de timbru până la termenul de judecată fixat, astfel cum i s-a pus în vedere, în temeiul dispozițiilor art. 197 C.proc.civ., instanța va admite excepția netimbrării și va anula plângerea contravențională formulată de către acesta ca netimbrată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE :

Admite excepția netimbrării plângerii contravenționale.

Anulează plângerea contravențională formulată de petentul D. M., cu domiciliul in sector 5, București, .. 37, et. 1, CNP_, în contradictoriu cu intimata C. CESTRIN, cu sediul în sector 6, București, .. 401A, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J40/552/15.01.2004, ca netimbrată.

Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Sectorului 3 București.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20.01.2016.

Președinte, Grefier,

S. S. M. S.

Pentru grefier M. S.,

detașat la Tribunalul București, semnează grefierul șef al secției civile,

Red. 09.02.2016

S.S./M.S.

2 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 527/2016. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI