Plângere contravenţională. Sentința nr. 7421/2016. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 7421/2016 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 18-05-2016 în dosarul nr. 7421/2016
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 3 BUCUREȘTI - SECȚIA CIVILĂ
HOTĂRÂRE
SENTINȚA CIVILĂ NR. 7421
Ședința publică din data de 18.05.2016
Instanța constituită din:
Președinte – P. D. O.
Grefier – T. C. N.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile privind pe petentul V. B. în contradictoriu cu intimata C., având ca obiect plângere contravențională.
Dezbaterile asupra excepției tardivității formulării plângerii contravenționale, asupra cererii de repunere în termenul de formulare a plângerii contravenționale și asupra fondului au avut loc în ședința publică de la 04.05.2016, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 18.05.2016 când, în aceeași compunere, a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 14.12.2015 sub nr. _ , petentul V. B. a chemat în judecată pe intimata C., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună anularea procesului-verbal de contravenție . NR._/2015, cu consecința exonerării de la plata amenzii contravenționale, iar în subsidiar înlocuirea sancțiunii aplicate cu avertismentul.
În motivarea în fapt a acțiunii, petentul a arătat că în data de 08.12.2015, a luat cunoștință prin adresa nr. 7806 emisă de către Direcția Generală de Impozite și Taxe locale Sector 4 despre existența procesului-verbal de contravenție.
Petentul, a mai arătat că a utilizat un autovehicul marca Opel, care nu a fost utilizat pentru transportul de mărfuri și nici nu ar greutatea max de 3,5 tone, astfel cum greșit a fost interpretat de către intimată la aplicarea sancțiunii contravenționale în temeiul art. 8 alin. 1 din OG nr. 15/2002
Totodată a mai criticat procesul-verbal de contravenție, întrucât a fost încheiat în lipsa contravenientului sau a oricărui martor, cu nerespectarea disp. art. 19 pct.3 din OG nr. 2/2001, fiind sancționat cu nulitatea absolută în lipsa motivării lipsei semnăturii martorului. De asemenea a mai învederat că procesul verbal este lovit de nulitate întrucât a fost întocmit cu încălcarea dispozițiilor art. 16 alin. 1 din OG nr. 2/2001.
În drept cererea a fost întemeiată pe dispozițiile OUG 2/2001, OUG nr. 15/2002, legea nr. 455/2001, legea nr. 2/2013 rap. la art. 144/2012.
În probațiune a fost depusă proba cu înscrisuri, în copie (filele 5-8).
Cererea a fost legal timbrată cu suma de 20 lei (fila 5).
La data de 27.01.2016, intimata C. SA CESTRIN a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția tardivității formulări plângerii contravenționale iar pe fond a solicitat respingerea cererii ca fiind nefondată și neîntemeiată.
In motivarea întâmpinării, intimata a arătat că la data de 28.1206.2015, pe DN1 km 48+800 m, pe raza localității Romanești, jud. Prahova, vehiculul cu număr de înmatriculare_, aparținând petentului, a fost surprins că a circulat pe drumurile naționale fără a deține rovinieta valabila, sens în care a fost întocmit procesul verbal . NR._/2015.
S-a mai arătat că procesul verbal . NR._/2015 îndeplinește toate condițiile prevăzute de O.G nr . 15/2002 coroborat cu O.G nr. 2/2001, procesul verbal fiind întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 9 alin. 2 și 2 din O.G nr . 15/2002.
În drept intimata și-a întemeiat întâmpinarea pe dispozițiile art. OG nr .2/2001, OG nr. 15/2002, Ordinul MTI nr. 611/2015..
In dovedire, a solicitat proba cu înscrisuri, respectiv cu proba foto obținuta cu sistemul SIEGMR, autorizația de control a agentului constatator, certificat calificat pentru semnătura electronica cu valoare legală.
La data de 22.03.2016, petentul a depus răspuns la întâmpinare prin care a reiterat cele susținute în cererea de chemare în judecată
S-a încuviințat și administrat proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul verbal de contravenție . nr._/11.02.2013 (f. 7) s-a reținut în sarcina petentului că în data de 28.12.2012, pe DN 1, Românești, jud. Prahova, autovehiculul cu nr. de înmatriculare_, aparținând petentului V. B., a fost surprins că a circulat pe drumurile naționale fără a deține rovinietă valabilă.
Pentru fapta comisă, petentul a fost sancționat contravențional, în conformitate cu prevederile art. 8 din OG nr. 15/2002, cu modificările și completările ulterioare, cu amendă contravențională în cuantum de 250 lei.
În temeiul art. 248 alin. 1 C.proc.civ. instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond care fac inutilă, în totul sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei. În consecință, instanța se va pronunța cu prioritate asupra excepției tardivității, invocată de intimată prin întâmpinare.
Cu privire la respectarea termenului de formulare a plângerii contravenționale instanța reține căpotrivit art. 31 alin. 1 din OG 2/2001 împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției si de aplicare a sancțiunii se poate face plângere in termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia. Potrivit art. 27 din OG 2/2001 comunicarea procesului-verbal și a înștiințării de plată de face prin poștă, cu aviz de primire, sau prin afișare la domiciliul sau la sediul contravenientului; operațiunea de afișare se consemnează într-un proces-verbal semnat de cel puțin un martor. Astfel legiuitorul a prevăzut pentru persoana sancționată contravențional un termen de 15 zile în care aceasta poate contesta procesul verbal de contravenție sub sancțiunea decăderii. Acest termen curge de la data înmânării sau după caz de la data comunicării. În prezenta cauză instanța reține, față de lipsa petentului de la încheierea procesului verbal, că procesul verbal trebuia comunicat acestuia în condițiile legii. Cu privire la acest aspect, față de dispozițiile Deciziei în interesul legii nr. 10/2013 pronunțată în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 27 teza I raportat la art. 14 alin. (1), art. 25 alin. (2) și art. 31 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, potrivit cărora modalitatea de comunicare a procesului-verbal de contravenție și a înștiințării de plată, prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului, este subsidiară comunicării prin poștă, cu aviz de primire și având în vedere că la dosar nu s-a depus dovada că procesul verbal a fost comunicat prin poștă cu aviz de primire anterior afișării acestuia în data de 19.02.2012 (conform procesului verbal de îndeplinire a procedurilor de comunicare f. 15), instanța reține că nu a fost îndeplinită procedura de comunicare în mod regulamentar, motiv pentru care termenul de 15 zile prevăzut de art. 31 din OG 2/2001 a început să curgă la data de 08.12.2015 când procesul verbal a fost comunicat petentului de către Direcția Taxe și Impozite Locale Sector 4 București, după cum rezultă din dovada de la f. 6, termen care, potrivit art. 181 alin. 1 pct. 2 C.proc.civ, se calculează pe zile libere. Reținând de asemenea că plângerea a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 București la data de 14.12.2015 instanța apreciază că plângerea a fost depusă înlăuntrul termenului de 15 zile reglementat de art. 31 din OG 2/2001.
Pentru acest considerente, va respinge excepția tardivității invocată de intimată prin întâmpinare, ca neîntemeiată.
În aceste condiții cererea contestatorului de repunere în termenul de formulare a plângerii contravenționale, rămâne lipsită de obiect, motiv pentru care instanța nu se va mai pronunța cu privire la acesta.
Pe fondul cauzei se reține că potrivit art. 34 alin. (1) din OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța verifică legalitatea și temeinicia procesului verbal de contravenție, pronunțându-se, de asemenea, și cu privire la sancțiunea aplicată de către agentul constatator prin acesta.
Referitor la legalitatea procesului verbal, instanța va verifica îndeplinirea cerințelor legale în raport cu forma procesului verbal, precum și pe cele în raport cu fondul acestuia.Examinând procesul-verbal și prin prisma motivelor de nulitate ce pot fi reținute de instanță de judecată din oficiu, prevăzute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001 care prevede că lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal; nulitatea se constată și din oficiu, instanța observă că procesul verbal de constatare a contraventiei . nr._/11.02.2013 a fost generat și semnat electronic conform Legii nr. 455/2001 și HG nr. 1259/2001 și transmis persoanei sancționată contravențional, respectiv petentului din prezenta cauză, pe suport de hârtie.
Pe de altă parte instanța reține dispozițiile Deciziei nr. 6 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție într-un Recurs în Interesul Legii, la data de 16.02.2015 și publicată în Monitorul oficial nr. 199 din 25.03.2015 prin care s-a stabilit că în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art.17 din Ordonanța Guvernului nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.180/2002, cu modificările și completările ulterioare, raportate la dispozițiile art.4 pct.1-4 și art.7 din Legea nr.455/2001 privind semnătura electronică, republicată, procesele-verbale de constatare și sancționare a contravențiilor prevăzute de art. 8 alin.1 din Ordonanța Guvernului nr.15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.424/2002, cu modificările și completările ulterioare, încheiate potrivit art.9 alin.1 lit.a, alin.2 și 3 din acest act normativ transmise persoanelor sancționate contravențional pe suport de hârtie sunt lovite de nulitate absolută în lipsa semnăturii olografe a agentului constatator.
Din verificarea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției a cărei anulare se solicită prin prezenta acțiune, instanța constată că acesta nu poartă semnătura olografă a agentului constatator, lipsind astfel una dintre condițiile de formă prevăzute de art. 17 din OG 2/2001 sub sancțiunea nulității absolute.
Aplicarea dispozițiilor Deciziei nr. 6 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție într-un Recurs în Interesul Legii, la data de 16.02.2015 și publicată în Monitorul oficial nr. 199 din 25.03.2015 în prezenta cauză nu reprezintă o aplicare retroactivă a legii în condiițile în care decizia pronunțată în interesul legii are menirea de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii de către toate instanțele judecătorești în cazul unor probleme de drept care au primit o dezlegare diferită din partea instanțelor de judecată, nefiind o lege nouă.
În consecință, referitor la cerința legalității, instanța constată că aceasta nu este îndeplinită, apreciind că procesul – verbal nu îndeplinește condițiile de legalitate, motiv pentru care apreciază că plângerea formulată este întemeiată, urmând să o admită, să anuleze procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/11.02.2013 și să exonereze petentul de la plata amenzii aplicate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge excepția tardivității formulării plângerii contravenționale, ca neîntemeiată.
Admite plângerea formulată de petentul V. B., CNP_, cu domiciliul în sector 3, București, ., ., .>în contradictoriu cu intimata C. SA CESTRIN J40/552/15.01.2004, CUI_ și cu sediul în sector 6, București, .. 401A, ca neîntemeiată.
Anulează procesul verbal de contravenție . nr._/11.02.2013 și exonerează petentul de la măsurile aplicate.
Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Sectorului 3 București.
Pronunțată astăzi, 18.05.2016, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.
Președinte Grefier
P. D. O. T. C. N.
Red. și tenored. ODP/TCN
03.06.2016
Comunicat …………………
Ex. …………………
← Contestaţie la executare. Sentința nr. 7491/2016. Judecătoria... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 7198/2016.... → |
---|