Plângere contravenţională. Sentința nr. 7698/2012. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI

Sentința nr. 7698/2012 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 30-04-2012 în dosarul nr. 7698/2012

DOSAR NR._

ROMANIA

JUDECATORIA SECTOR 3 BUCURESTI – Sectia Civila

SENTINTA CIVILA NR. 7698

Sedinta publica de la 30.04.2012

Instanta constituita din:

P.: C. E. C.

GREFIER: G. D.

Pe rol judecarea cauzei civile de fata, având ca obiect plangere contraventionala, formulată de petentul L. F., în contradictoriu cu intimata DIRECȚIA GENERALĂ DE POLIȚIE LOCALĂ ȘI CONTROL A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI.

La apelul nominal facut in sedinta publica se prezinta petentul, personal si intimata, prin consilier juridic.

S-a facut referatul cauzei de catre grefierul de sedinta, dupa care,

Intimata, prin consilier juridic, achieseaza la pretentiile petentului.

Partile depun la dosar inscrisuri pe care si le comunica reciproc.

Nemaifiind cereri prealabile de formulat, instanta acorda cuvantul pe probe.

Petentul solicita incuviintarea probei cu inscrisurile de la dosar.

Intimata, prin consilier juridic, solicita incuviintarea probei cu inscrisurile de la dosar.

In baza art. 167 C., apreciind concludenta, pertinentea si utila cauzei, instanta incuviinteaza pentru parti proba cu inscrisurile de la dosar si acorda cuvantul pe fond.

Petentul solicita admiterea plangerii asa cum a fost formulate, cu cheltuieli de judecata.

Intimata, prin consilier juridic, solicita admiterea plangerii. Respingerea cheltuielilor de judecata. A achiesat la pretentiile petentului. A fost o eroare.

I N S T A N T A,

Deliberând în cauza de față, constată:

Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 București în data de 19.07.2011, sub nr._ /2012, petentul L. F. a solicitat, în contradictoriu cu intimata DIRECȚIA GENERALĂ DE POLIȚIE LOCALĂ ȘI CONTROL A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, anularea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._, încheiat în data de 01.07.2011. De asemenea, petentul a solicitat obligarea persoanelor vinovate de încheierea procesului-verbal la plata de despăgubiri morale și materiale și a cheltuielilor de judecată.

În motivarea plângerii petentul a arătat că procesul-verbal contestat este abuziv, netemeinic și nelegal. Petentul a învederat că fapta reținută în procesul-verbal nu este reală, deoarece autovehiculul marca Ford Transit, pe care l-a parcat pe .. 36, sector 3, cu nr. de înmatriculare_, nu face parte din categoria autovehiculelor grele, având masa netă de 3,5 tone.

În susținerea cererii petentul a depus la dosar procesul-verbal contestat, în original, adresa de comunicare a procesului-verbal, copia cărții de identitate a vehiculului (f. 3-6, 23).

La data de 22.07.2011 pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 București a fost înregistrată, sub nr._/301/2011, plângerea petentului L. F., formulată în contradictoriu cu intimata DIRECȚIA GENERALĂ DE POLIȚIE LOCALĂ ȘI CONTROL A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, împotriva aceluiași proces-verbal de contravenție, . nr._, încheiat în data de 01.07.2011. Prin aceeași plângere petentul a solicitat și obligarea persoanelor vinovate de producerea prejudiciului la plata despăgubirilor morale și materiale și a cheltuielilor de judecată. Prin încheierea de ședință din 30.04.2012, pronunțată în dosarul nr._/301/2011 instanța a admis excepția de litispendență și a dispus reunirea acestui dosar la dosarul nr._ /2012.

La termenul de judecată din data de 30.04.2012 petentul a precizat cuantumul despăgubirilor și al cheltuielilor de judecată pe care le solicită de la intimată, arătând că acestea se ridică la suma de 3700 lei, reprezentând: 150 lei – cheltuieli cu redactarea, copierea cererilor și actelor depuse la acest dosar și la primăria capitalei, 100 lei – cheltuieli cu transportul la primăria capitalei și Judecătoria Sectorului 3, 150 lei – cheltuieli cu consultațiile juridice legate de cauză, 300 lei – timpul pierdut și zilele prezente la audiența la primăria capitalei și la Judecătoria Sectorului 3, 3000 lei – despăgubiri pentru prejudiciul moral.

Prin întâmpinarea formulată în data de 30.04.2012 intimata a arătat că nu își susține punctul de vedere expsrimat prin procesul-verbal contestat, întrucât masa maximă autorizată a autovehiculului cu nr. de înmatriculare_ este de 3,5 tone. Conform susținerilor intimatei eroarea s-a produs deoarece conducătorul autovehiculului nu era de față la momentul efectuării controlului pentru a i se putea solicita certificatul de înmatriculare.

Instanța a încuviințat și a administrat, la cererea părților, proba cu înscrisuri.

Analizând probele administrate, instanța reține următoarea situație de fapt:

Prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._, încheiat de intimată în data de 01.07.2011, petentul a fost sancționat cu amendă în cuantum de 3000 lei, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 1 alin. 1 din HCGMB nr. 216/2006 și pedepsite conform art. 3 alin. 1 din același act normativ. S-a reținut că, în data de 16.03.2011, la orele 10.30, autovehiculul marca Ford Transit, cu nr. de înmatriculare_ a staționat pe domeniul public al sectorului3, pe . parcarea din dreptul numărului poștal 36, încălcând prevederile HCGMB nr. 216/2006, privind parcarea autovehiculelor grele pe teritoriul municipiului București; de faptă se face vinovat proprietarul vehiculului din data de 16.03.2011, numitul L. F. (f. 23).

Potrivit dispozițiilor art. 34 alin. 1 din OG nr. 2/2001, instanța, cu ocazia soluționării plângerii contravenționale, verifică legalitatea și temeinicia procesului-verbal și hotărăște asupra sancțiunii. Din interpretarea acestor prevederi legale rezultă că instanța nu este limitată la criticile de nelegalitate și netemeinicie invocate de petent, fiind abilitată să verifice actul constatator sub toate aspectele, inclusiv acela al modului de aplicare a sancțiunii contravenționale.

Analizând legalitatea procesului-verbal de contravenție, instanța reține, raportat la prevederile art. 16 și art. 17 din OG nr. 2/2001, că acesta este legal întocmit, cuprinzând mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității.

În ceea ce privește temeinicia procesului-verbal, instanța reține că, potrivit art. 3 alin. 1 și art. 1 alin. 1 din HCGMB nr. 216/2006, constituie contravenție încălcarea interdicției de staționare voluntara a vehiculelor cu masa totala maxima autorizata mai mare de 3,5 t. pe drumurile publice si terenurile aparținând domeniului public sau privat ale municipiului Bucuresti. Din mențiunile cuprinse în cartea de identitate a vehiculului Ford Transit cu nr. de identificare WFOFXXTTFF7E46446 rezultă că masa totală maximă a acestuia este de 3500 kg (3,5 t), nedepășind deci această valoare, aspect recunoscut, de altfel, de intimată, prin întâmpinarea formulată. În consecință, instanța reține că fapta petentului nu constituie contravenția prevăzută de textele legale menționate, nefiind întrunite elementele constitutive ale acesteia.

Pentru aceste motive, instanța va admite plângerea formulată, va anula procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._, încheiat în data de 01.07.2011 și va exonera petentul de plata amenzii în cuantum de 3000 lei, aplicată prin actul constatator.

În ceea ce privește cererea petentului de obligare a intimatei la plata despăgubirilor materiale și morale și a cheltuielilor de judecată, instanța reține că, pentru angajarea răspunderii civile delictuale a unei persoane este necesar să fie întrunite cumulativ patru condiții: existența unei fapte ilicite, producerea unui prejudiciu, existența legăturii de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu și vinovăția autorului faptei. În ceea ce privește cheltuielile de judecată, potrivit art. 274 alin. 1 C. proc. civ., acestea pot fi acordate, la cererea persoanei care a câștigat procesul. În prezenta cauză instanța constată că petentul a solicitat despăgubiri și cheltuieli judiciare în valoare de 3700 lei, fără a face dovada faptului că a suferit un prejudiciu moral și că a efectuat cheltuielile la care face referire în înscrisul depus la dosarul cauzei. În aceste condiții, nefiind îndeplinită o condiție esențială pentru angajarea răspunderii intimatei, instanța va respinge ca neîntemeiată cererea petentului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

IN NUMELE LEGII,

HOTARASTE:

Admite plângerea formulată de petentul L. F. - sector 3, București, ., în contradictoriu cu intimata DIRECȚIA GENERALĂ DE POLIȚIE LOCALĂ ȘI CONTROL A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI - sector 4, București, ..

Anulează procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._, încheiat în data de 01.07.2011.

Exonerează petentul de plata amenzii în cuantum de 3000 lei, aplicată prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._, încheiat în data de 01.07.2011.

Respinge ca neîntemeiată cererea petentului de obligare a intimatei la plata despăgubirilor materiale și morale și a cheltuielilor de judecată în cuantum de 3700 lei.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 30.04.2012.

P.,GREFIER,

C. E. CorobanăGabriela D.

Red. CEC/Tehnored. CEC, GD

4 ex./20.06.2012

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 7698/2012. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI