Plângere contravenţională. Sentința nr. 884/2016. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 884/2016 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 28-01-2016 în dosarul nr. 884/2016
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTOR 3 BUCUREȘTI
Secția Civilă
Sentința civilă nr. 884
Ședința publică din 28.01.2016
Instanța constituită din:
Președinte: I. E. L.
Grefier: D. M.
Pe rol judecarea cauzei civile formulată de petenta A. A. C., în contradictoriu cu intimata D. B. RUTIERA, având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare, a răspuns petenta, personal legitimata cu CI . nr._, lipsă fiind intimata.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Constatând ca nu sunt cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat instanța acordă cuvântul pe probe.
Petenta, personal solicită încuviințarea probei cu înscrisuri și a probei testimoniale cu doi martori- fratele său, D. B. și un prieten, F. C. .
Instanța, în temeiul art. 237 al. 2 pct. 7 raportat la art. 255 C.proc.civ. apreciind admisibilă, și concludentă pentru soluționarea cauzei, încuviințează pentru părți proba cu înscrisuri, iar pentru petenta și proba testimonială cu un martor, respectiv F. C.. Față de faptul că prin întâmpinare, intimata s-a opus audierii în calitate de martor a vreunei persoane prevăzută de art. 315 C.p.c, respinge cererea de audiere a martorului D. B.- fratele petentei.
Petenta, personal precizează că martorul F. C. este prezent.
Instanța, în vederea audierii martorului F. C., prezent în sală, dispune lăsarea cauzei spre sfârșitul ședinței.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare, a răspuns petenta, personal legitimata cu CI . nr._, lipsă fiind intimata.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța procedează, conform dispozițiilor art. 318, 319 și art. 321 Cod de procedură civilă la audierea martorului F. C., declarația acestuia fiind consemnată și atașată la dosarul cauzei, potrivit disp. art. 323 Cod de procedură civilă.
Întrucât nu mai sunt cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, în baza art. 392 din Noul C.pr.civ. instanța declară cercetarea judecătorească închisă, deschide dezbaterile și acordă cuvântul asupra fondului cauzei.
Petenta, personal solicită admiterea cererii și anularea procesului – verbal. Depune cerere privind schimbarea domiciliului ales.
În temeiul art. 394 alin. 1 C.proc.civ. instanța declară închise dezbaterile asupra fondului cauzei și reține cauza în pronunțare asupra fondului.
INSTANȚA,
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 19.05.2015, sub nr._ petenta A. A. C., în contradictoriu cu intimata D. B. RUTIERA, a solicitat instanței anularea proceselor verbale . nr._/14.04.2015 și . nr._/14.04.2015.
În motivare a arătat, cu privire la procesul – verbal . nr._/14.04.2015 că a fost sancționat cu amendă în cuantum de 195 lei, pentru că ar fi traversat printr-un loc nepermis, însă nu este vinovată de săvârșirea faptei, deoarece a fost oprită în timp ce se deplasa pe trotuar, fără să fi traversat printr-un loc nepermis.
Cu privire la procesul – verbal . nr._/14.04.2015, a arătat că a fost sancționat cu amendă în suma de 200 lei, în baza art. 2 pct. 31 din Legea 61/1991/R, pentru presupusa faptă că ar fi refuzat să dea relații pentru stabilirea identității, la cererea justificată a organelor de poliție. A precizat că a răspuns tuturor întrebărilor adresate de organele de poliție, prezentând toate datele, dovada fiind emiterea procesului – verbal anterior cu privire la procesul – verbal . nr._/14.04.2015.
În drept a invoca prev. art. 118 alin. 1 OUG 195/2002.
A solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri ȘI martori.
Petenta a atașat cererii un set de înscrisuri.
La data de 13.10.2015, intimata a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea plângerii.
A arătat că procesul – verbal îndeplinește condițiile de fond prevăzute de art. 16, alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare, cât și cele prevăzute sub sancțiunea nulității absolute de art. 17 din același act normativ, respectiv sunt menționate numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, faptele săvârșite și data comiterii acestora și semnătura agentului constatator.
Fapta a fost constatată în mod direct de către agentul de poliție, aflat în exercițiul atribuțiilor de serviciu, competent să constate și să sancționeze contravenții la regimul circulației rutiere, conform prevederilor art. 109 alin. (1) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în cauză nefiind întocmite alte acte de constatare.
Simpla negare a petentului, în sensul că fapta reținută în sarcina sa nu corespunde realității, nu îl exonerează de răspundere și nu înseamnă că nu a săvârșit contravenția.
A arătat faptul că agentul constatator are calitatea de polițist rutier, în conformitate cu prevederile art. 177 din H.G. nr. 1391/2006, coroborat cu Dispoziția I.G.P.R. nr. 50/2008, având competență materială în depistarea contravențiilor la regimul circulației pe toată raza Municipiului București, în conformitate cu prevederile O.U.G. 195/2002 republicată, executând serviciul conform repartizării Buletinului posturilor.
În drept a invocat dispozițiile art. 15 și 16 din O.G. nr. 2/2001 mod. complet., art. 2 pct. 31 din Legea 61/1991.
A solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.
Intimata s-a opus audierii în calitate de martori a persoanelor prevăzute de art. 315 alin. 1 din C. Proc. Civ.
Instanța a administrat proba cu înscrisuri și proba testimonială în cadrul căreia a audiat martorul F. C., propus de către petenta.
Prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ întocmit la data de 14.04.2015 de intimata D. B. DE POLITIE RUTIERA, petenta A. A. C. a fost sancționata în baza art.99 alin.1 pct.3 OUG nr.195/2002 cu a amenda în cuantum de 195 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 167 alin.1 lit .d din Regulamentul de aplicare al OUG nr.195/2002.
S-a reținut că la data 14.04.2015, ora 18,35, . a traversat . nepermis provocând pericol de accident.
Prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ întocmit la data de 14.04.2015 de intimata D. B. DE POLITIE RUTIERA, petenta A. A. C. a fost sancționata în baza art.3alin.1 litera a Legea nr.61/1991 Rep. cu a amenda în cuantum de 200 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 2 pct. 31 din același act normativ.
S-a reținut că la data 14.04.2015, ora 18,35, ..2, petenta a refuzat să dea relații pentru stabilirea identității sale la cererea justificată a organelor de poliție aflate în exercitarea atribuțiilor de serviciu.
Împotriva acestor procese – verbale petenta a formulat în termen legal prezenta plângere.
Verificând, în conf. cu disp. art. 34 alin. 2 din OG nr. 2/2001 legalitatea procesului verbal de contravenție, instanța reține că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.
Cu privire la temeinicia procesului verbal de contravenție, instanța reține că deși OG nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului - art. 34 - rezultă că procesul - verbal de contravenție face dovada deplină a situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.
Declarația martorului audiat F. C., martor ocular, confirmă susținerile petentei in sensul că nu traversat . că nu a refuzat să dea relații pentru stabilirea identității sale organelor de poliție.
Prin urmare constatând că prin administrarea probei testimoniale petenta a reușit să răstoarne prezumția de veridicitate a procesului verbal de contravenție, instanța va admite plângerea formulată de acesta și va anula procesele - verbale contestate, exonerând petenta de plata amenzii în cuantum total de 395 lei .
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite plângerea formulată de petenta A. A. C., CNP_, cu domiciliul ales in Magurele, ., J. Ilfov în contradictoriu cu intimata D. B. RUTIERA cu sediul în sector 3, București, .. 9-15.
Anulează procesul verbal de contravenție . nr._/14.04.2015 .
Anulează procesul verbal de contravenție . nr._/14.04.2015.
Exonerează petenta de plata amenzii aplicate în cuantum total de 395 lei.
Cu apel in 30 zile de la comunicare, cererea urmând a fi depusă la Judecătoria Sectorului 3 București.
Pronunțată în ședință publică azi 28.01.2016.
PREȘEDINTE, GREFIER,
I. E. L. D. M.
Red. Tech. IL/DM/4ex/29.02.2015
← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 684/2016. Judecătoria... | Validare poprire. Sentința nr. 2316/2016. Judecătoria SECTORUL... → |
---|