Pretenţii. Sentința nr. 5734/2012. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 5734/2012 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 29-03-2012 în dosarul nr. 5734/2012
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 3 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINTA CIVILA NR. 5734
Ședința publică din data de 29.03.2012
Instanța constituită din:
Președinte – E. P.
Grefier – C. M.
Pe rol solutionarea cererii având ca obiect pretentii, privind pe reclamanta A. DE P. . 2, A 3, in contradictoriu cu parata J. A..
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au raspuns partile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință.
Avand in vedere ca, reclamanta a solicitat judecarea cauzei in lipsa, potrivit art.242 C.pr.civ, în temeiul art. 167 C.p.civ., încuviințează pentru reclamanta, proba cu înscrisuri, considerând-o pertinentă, concludentă și utilă soluționării cauzei si constatand cauza in stare de judecata o retine spre solutionare.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe, la 31.08.2011 sub nr._, reclamanta A. DE P. ., A 2, A 3, a solicitat ca, în contradictoriu cu pârâta J. A., solicitand instantei ca prin hotararea pe care o va pronunta sa dispuna obligarea paratei la plata sumei de 1184,73 lei reprezentand cote de intretinere restante aferente perioadei ianuarie 2011- iunie 2011, si 429,14 lei reprezentand penalitati de intarziere.
În motivare reclamanta a aratat că, în fapt, pârâta este proprietara a apartamentului nr. 13 situat în București, ..10, ..1, sector 3 și nu a mai achitat cota parte ce îi revenea din cheltuielile lunare datorate asociației, astfel ca aceasta a fost nevoita sa formuleze prezenta actiune.
În drept, reclamanta își intemeiază cererea pe dispozițiile art. 50 alin 2 din Legea 230/2007.
In dovedirea cererii, reclamanta a depus la dosar, în copie, următoarele înscrisuri:liste de intretinere, proces verbal al Adunării Generale prin care s-a stabilit aplicarea penalităților de 0,2%/ zi, alte acte.
Paratul legal citat nu s-a prezentat în fața instanței de judecată si nici nu a depus întampinare.
Analizând actele dosarului, instanța retine urmatoarele:
Analizând actele dosarului, instanța retine urmatoarele:
Parata J. A. este proprietarul apartamentului nr. 13 din ., A 2, A 3, . Bucuresti, sector 3, lucru necontestat de catre parti. Avand aceasta calitate, parata a omis sa achite sumele reprezentand cheltuieli de intretinere, aferente perioadei ianuarie 2011-iunie 2011 inclusiv, la dosarul cauzei nefiind depusa nicio dovada in acest sens.
Conform art. 46 din Legea nr. 230/2007 privind infiintarea, organizarea si functionarea asociatiilor de proprietari, toti proprietarii au obligatia sa plateasca lunar, conform listei de plata a cheltuielilor asociatiei de proprietari, in avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contributie ce le revine la cheltuielile asociatiei de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociatia de proprietari. Art. 49 alin. 2 din acelasi act normativ prevede ca termenul de plata a cotelor de contributie la cheltuielile asociatiei de proprietari, afisate pe lista lunara de plata, este de maximum 20 de zile calendaristice.
În baza art. 50 alin. 1 din Legea nr. 230/2007 privind infiintarea, organizarea si functionarea asociatiilor de proprietari, Asociația de proprietari are dreptul de a acționa în justiție pe orice proprietar care se face vinovat de neplata cotelor de contributie la cheltuielile asociatiei de proprietari mai mult de 90 de zile de la termenul stabilit.
Avand in vedere aceste dispozitii legale, instanta constata ca paratul nu si-a indeplinit obligatiile de plata a cotelor de contributie la cheltuielile comune, aferente perioadei ianuarie 2011-iunie 2011. Prin insumarea cotelor de intretinere aferente fiecarei luni din perioada dedusa judecatii, astfel cum acestea sunt evidentiate in listele de intretinere depuse la dosarul cauzei si in centralizatorul pe apartament, rezulta suma de 1.184,73 lei. Pe cale de consecinta, instanta apreciaza ca fondate pretentiile reclamantei. Cotele de contributie care alcatuiesc aceasta suma sunt ajunse la scadenta, fiind depasit termenul de 20 zile prevazut de art. 49 alin. 2 din Legea nr. 230/2007. Totodata, a expirat si termenul de 90 de zile prevazut de art. 50 alin. 1 din Legea nr. 230/2007 privind infiintarea, organizarea si functionarea asociatiilor de proprietari, A. de P. fiind indreptatita a se adresa justitiei.
Potrivit art. 49 alin. 1 din Legea nr. 230/2007 privind infiintarea, organizarea si functionarea asociatiilor de proprietari, asociatia de proprietari poate stabili un sistem propriu de penalizari pentru orice suma cu titlu de restanta, afisata pe lista de plata. Penalizarile nu vor fi mai mari de 0,2% pentru fiecare zi de intarziere si se vor aplica numai dupa o perioada de 30 de zile care depaseste termenul stabilit pentru plata, fara ca suma penalizarilor sa poata depasi suma la care s-au aplicat.
In cauza de fata, reclamanta a depus la dosarul cauzei procesul-verbal al Adunarii Generale a Proprietarilor, din data de 02.08.2011 (f. 16-18), prin care s-a hotarat perceperea de penalitati in cota de 0,2% pe zi de intarziere. Astfel, instanta constata ca exista o hotarare a Adunarii Generale a proprietarilor privind penalitatile de intarziere, acestea fiind corect si legal calculate de catre reclamanta, dupa cum rezulta din centralizatorul depus la dosar. Pe cale de consecinta, si acest capat de cerere urmeaza a fi admis de catre instanta, concomitent cu obligarea paratei la plata catre reclamanta a sumei de 429,14 lei penalitati de intarziere aferente perioadei ianuarie 2011-iunie 2011.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea formulata de reclamanta A. DE P. ., A 2, A 3, cu sediul in Bucuresti, ., . 3, in contradictoriu cu parata J. A., domiciliat in Bucuresti, ., ..1, ..
Obliga parata sa plateasca reclamantei suma de 1.184,73 lei reprezentand cote de intretinere aferente perioadei ianuarie 2011-iunie 2011 si 429,14 lei penalitati de intarziere aferente aceleiasi perioade.
Irevocabila.
Pronunțată în ședința publică, azi 29.03.2012.
Președinte,Grefier,
E. PaunCarmen M.
Red E.P
Dact E.P/04.05.2012/2 ex
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 5718/2012.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 1547/2016.... → |
---|