Validare poprire. Sentința nr. 5402/2012. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 5402/2012 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 23-03-2012 în dosarul nr. 5402/2012
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 3 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINTA CIVILA NR. 5402
Ședinta publică din data de 23.03.2012
Instanța constituită din:
P. – M. V.
Grefier - D. M.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe creditoarea P. S. și pe debitoarea P. G., terț poprit B. SA, având ca obiect validare poprire.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns partile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședința după care, instanta invoca din oficiu exceptia perimarii si retine cauza spre solutionare.
INSTANTA,
Prin cererea de chemare in judecata inregistrata pe rolul Judecatoriei Sectorului 3 Bucuresti la data de 09.06.2010 sub nr. _, creditoarea P. S., in contradictoriu cu debitoarea P. G., terț poprit B. SA, a solicitat instantei ca prin hotărarea ce o va pronunta să dispună validarea popririi infiintata prin adresa din data de 15.04.2010 pentru suma de 3704,48 lei .
Din verificarea actelor si lucrarilor dosarului rezulta ca ultimul act de procedura a fost indeplinit la data de 17.12.2010, cand cauza a fost suspendata conform art. 155 ind. 1 C.pr.civ. si că de la aceasta data dosarul a ramas in nelucrare mai mult de un an din vina părtilor.
Potrivit art. 248 C.pr.civ., orice cerere de chemare in judecata se perima de drept, chiar si in contra incapabililor, daca a ramas in nelucrare timp de un an, iar conform art. 252 C.pr.civ., perimarea se poate constata si din oficiu.
Avand in vedere ca in cauza de fata nu s-a mai indeplinit nici un act de procedura in vederea judecarii pricinii de mai mult de un an, instanta urmeaza a admite exceptia perimarii si a constata perimata cererea.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite exceptia perimarii.
Constata perimata cererea introdusa de catre creditoarea P. S. cu sediul în com. VOINESTI, . cu debitoarea P. G. cu domiciliul în com. VOINESTI, . B. SA cu sediul în București, sector 3, ..
Cu drept de recurs in termen de 5 zile de la pronuntare.
Pronuntata in sedinta publica azi, 23.03.2012.
P. GREFIER
← Modificare act constitutiv persoană juridică. Sentința nr.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 5437/2012.... → |
---|