Pretenţii. Sentința nr. 799/2016. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI

Sentința nr. 799/2016 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 26-01-2016 în dosarul nr. 799/2016

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTOR 3 BUCUREȘTI

SENTINTA CIVILA NR. 799

Ședința publică din data de 26.01.2016

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: T. D.-G.

GREFIER: T. A.

Pe rol se află soluționarea acțiunii civile formulată de reclamanta A. DE P. . cu parata S. V. A., având ca obiect „pretenții”.

La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns reclamanta, prin apărător și parata, personal.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței obiectul cauzei, stadiul procesual, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, după care,

Instanța procedează la legitimarea părților prezente.

Reclamanta, prin apărător, depune în ședință înscrisuri pe care le comunica si părții adverse, arătând ca își reduce pretențiile .

Instanța ia act de manifestarea de voință a reclamantei.

Parata arata ca nu a fost citata la adresa din actul de identitate.

La interpelarea instanței pârâta arată că recunoaște debitul dar nu si penalitățile, solicitând sa nu fie obligata la plata cheltuielilor de judecata.

În temeiul art. 255 și 258 C. instanța încuviințează în cauză și proba cu înscrisurile depuse la termenul de astăzi, apreciind că aceasta este legală, pertinentă, concludentă și utilă soluționării cauzei.

Pârâta procedează la semnarea întâmpinării în ședință publica, instanța constatând ca aceasta a solicitat și proba cu expertiza.

Reclamanta, prin apărător, arata ca nu se opune probei cu expertiza dar apreciază ca înscrisurile aflate la dosarul cauzei sunt suficiente.

Pârâta arata ca solicita proba cu expertiza, asupra penalităților de întârziere, având obiectivele arătate în întâmpinare.

Reclamanta, prin apărător, arata ca nu se mai pune problema achitării penalităților, având în vedere că în urma plăților efectuate de către pârâtă au fost stinse mai întâi penalitățile și abia apoi debitul principal, în conformitate cu dispozițiile legale ce reglementează imputația plății.

Pârâta revine și arată ca renunță la proba cu expertiza.

Nemaifiind alte cereri de formulat, incidente de soluționat și probe de administrat, în temeiul art. 392 C. instanța deschide dezbaterile și acordă cuvântul pe fondul cauzei.

Reclamanta, prin apărător, solicita admiterea acțiunii așa cum a fost precizata si obligarea paratei la plata debitului, arătând că afișarea listelor de întreținere valorează punerea în întârziere a paratei, conform legii 230/2007; cu cheltuieli de judecata.

Parata arată că recunoaște debitul dar nu și penalitățile, solicitând să nu fie obligata la plata cheltuielilor de judecata; totodată, solicită eșalonarea plății.

Reclamanta, prin apărător, arata ca se opune cererii de eșalonare formulata, raportat la cuantumul pretențiilor solicitate cât și la faptul ca aceasta cerere nu se regăsește în cuprinsul întâmpinării.

În temeiul art. 394 C. instanța închide dezbaterile cauzei și o reține spre soluționare.

INSTANTA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 București la data de 11.05.2015 sub nr._ reclamanta ASOCIAȚIA DE proprietari . în judecată pe pârâta Ș. V., solicitând ca prin hotărârea ce o va pronunța instanța să dispună obligarea acesteia la plata sumei de 4.409 lei reprezentând cheltuieli de întreținere aferente perioadei august 2013-februarie 2015 precum și la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare s-a arătat că reclamanta locuiește în imobilul din București, ., . 1, . iar din luna august 2013 aceasta a încetat să mai achite cheltuielile de întreținere ale imobilului pe care îl ocupă.

Reclamanta a arătat că a încercat soluționarea diferendului pe cale amiabilă și deși pârâta a fost somată în nenumărate rânduri, aceasta nu a înțeles să achite debitul înregistrat.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 192-194 C., Codul civil, Legea nr. 230/2007 și HG nr. 1588/2007.

Cererea de chemare în judecată este scutită de la plata taxei judiciare de timbru conform art. 50 alin. (2) din Legea nr. 230/2007 și a avut anexate înscrisuri (f. 6-32).

La data de 13.07.2015 reclamanta a depus la dosarul cauzei cerere precizatoare prin care a detaliat suma de 4.409 lei solicitată prin cererea de chemare în judecată, arătând că aceasta este compusă din: 3.653,43 lei - cheltuieli de întreținere din perioada august 2013-februarie 2015, 566,53 lei – penalități de întârziere calculate de furnizori în perioada august 2013-ianuarie 2015, 190 lei – fond de rulment pentru perioada august 2013-februarie 2015.

Cererea precizatoare nu a avut anexate înscrisuri în susținere.

La data de 14.12.2015 pârâta a depus la dosarul cauzei concluzii scrise prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată, arătând că nu a fost citată la adresa de domiciliu, fiindu-i astfel încălcat dreptul la apărare și dreptul la un proces echitabil.

Pe fondul cauzei pârâta a arătat că și-a îndeplinit parțial obligațiile de plată a cotelor de întreținere, în prezent datorând suma de 2.462 lei iar reclamanta nu a depus copiile chitanțelor care atestă sumele achitate.

A mai arătat pârâta că recunoaște că are de achitat cotele de întreținere către reclamanta de la care a solicitat modul de calcul al debitului și al penalităților aferente, mod care însă nu i-a fost prezentat niciodată, motiva pentru care s-a arătat de acord cu plata sumelor ce vor fi stabilite de către un expert.

În final pârâta a solicitat să fie respins și capătul de cerere privitor la cheltuielile de judecată.

Concluziile scrise au avut anexate înscrisuri (f. 56-58).

La data de 25.01.2016 pârâta a depus întâmpinare prin care, în esență, a reiterat aspectele învederate în cuprinsul concluziilor scrise.

A mai arătat că în prezent mai are de achitat suma de aproximativ 2100 lei iar cheltuielile de judecată solicitate de către reclamantă se impune a fi respinse, față de dispozițiile art. 454 C..

La data de 26.01.2016 reclamanta a depus cerere precizatoare prin care a arătat că își reduce pretențiile cu suma de 2.147 lei reprezentând 1.390,47 lei cheltuieli de întreținere pentru perioada mai 2013-parțial mai 2014; 566,53 lei – penalități de întârziere calculate de furnizori și 190 lei – fond rulment, urmând a solicita în continuare obligarea pârâtei doar la plata sumei de 2.262,96 lei reprezentând cheltuieli de întreținere din perioada mai 2014-februarie 2015, cu cheltuieli de judecată.

În cauză s-a încuviințat, la solicitarea părților, proba cu înscrisuri.

Instanța a dispus emiterea din oficiu a unor adrese către BCPI Sector 3 și DITL Sector 3, în vederea indicării titularului dreptului de proprietate asupra imobilului cu privire la care sunt solicitate cotele de întreținere, răspunsul acestor instituții fiind transmise la data de 22.09.2015 (fila 43) respectiv 28.09.2015 (fila 98).

Analizând materialul probator administrat în cauză, reține următoarele:

Așa cum rezultă din adresa nr._/23.09.2015 emisă de Direcția Generală de Impozite și Taxe Locale Sector 3 (f. 48), pârâta Ș. A. este proprietarul imobilului situat în București, ., ., etaj 1, ..

În perioada august 2013-februarie 2015 pârâta a înregistrat debite la plata cotelor de întreținere datorate pentru apartamentul nr. 4, stabilite de asociația de proprietari reclamantă în cauză, aceasta înregistrând la data introducerii acțiunii un debit de 4.409 lei compus din cheltuieli de întreținere (3.653,43 lei), penalități furnizori (566,53 lei) și fond de rulment (190 lei).

Preliminar, cu privire la modalitatea de realizare a procedurii de citare cu pârâta în cadrul acestui dosar, instanța reține că susținerile acesteia în sensul că nu ar fi fost citată la dresa de domiciliu sunt neîntemeiate, urmând a fi înlăturate.

Astfel, prin cererea introductivă de instanță reclamanta a solicitat citarea pârâtei Ș. A. la adresa din București, ., . A, ., sector 3.

Ulterior, la termenul din data de 10.11.2015, ca urmare a adresei nr._/22.10.2015 emisă de Direcția Generală de Evidență a Persoanelor (fila 50), s-a dispus citarea pârâtei pentru termenul din 08.12.2015 atât la adresa indicată de către reclamantă în cuprinsul acțiunii cât și la cea furnizată de DEPABD respectiv, București, ., ., ., sector 3.

Prin urmare, pentru termenul din 08.12.2015 pârâta a fost citată la adresa din buletin (conform procesului-verbal de înmânare de la fila 54), astfel că susținerile acesteia din cuprinsul notelor scrise în sensul că a aflat pur întâmplător de dosar de la o cunoștință care se afla în sală la ultimul termen de judecată și care a auzit numele său apar ca fiind neîntemeiate și infirmate de înscrisurile de la dosar.

Instanța amintește că, potrivit art. 50 alin. (1) din Legea 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari, asociația de proprietari are dreptul de a acționa în justiție pe orice proprietar care se face vinovat de neplata cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari mai mult de 90 de zile de la termenul stabilit. Conform dispozițiilor art. 25 alin. (1) din H.G. nr. 1588/2007, privind Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari, cotele de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari, calculate pentru fiecare proprietar din condominiu, vor fi achitate de aceștia, după caz, în termen de maximum 20 de zile de la data afișării listei de plată (…).

Potrivit art. 46 din Legea 230/2007, toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietari. Art. 47 din același act normativ stipulează cheltuielile asociației de proprietari sunt următoarele:

a) cheltuieli pe număr de persoane care locuiesc sau desfășoară activități în proprietăți individuale;

b) cheltuieli pe consumuri individuale;

c) cheltuieli pe cota-parte indiviză, în funcție de suprafața utilă a proprietății individuale;

d) cheltuieli pe beneficiari, aferente serviciilor individuale ale proprietarilor, dar gestionate financiar prin intermediul asociației de proprietari;

e) cheltuieli pe consumatori tehnici;

f) cheltuieli de altă natură.

Aceste prevederi se completează cu cele ale art. 32 din H.G. nr. 1588/2007 privind Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari, care dispun în același sens.

Din materialul probatoriu administrat în cauză, rezultă că pârâta nu a achitat cotele restante la întreținere pe o perioadă care depășește termenul de 90 de zile cerut de dispozițiile mai sus menționate, respectiv, inițial din luna august 2013 până în februarie 2015. Totodată, ulterior introducerii acestei acțiuni pe rolul instanței reclamanta a efectuat plăți parțiale, astfel cum rezultă din chitanțele depuse de către aceasta la dosar (f. 56-58), aspect confirmat și de către reclamantă care și-a precizat în mod corespunzător pretențiile.

Astfel, efectuând imputația plății în conformitate cu dispozițiile art. 1506 și următoarele Cod civil, debitul datorat în prezent de către pârâtă este de 2.262,96 lei reprezentând cheltuieli de întreținere aferente perioadei mai 2014-februarie 2015.

Totodată, pârâta a recunoscut debitul rămas neachitat, solicitând și eșalonarea datoriei.

Prin urmare, instanța va admite acțiunea astfel cum a fost precizată și va obliga pârâta să plătească reclamantei suma de 2.262,96 lei reprezentând cheltuieli de întreținere aferente perioadei mai 2014-februarie 2015.

În ceea ce privește cheltuielile de judecată, potrivit art. 453 C., partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată.

Se constată că pârâta a solicitat instanței exonerarea sa de la plata cheltuielilor de judecată făcându-se aplicare art. 454 C. care prevede că pârâtul care a recunoscut la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate pretențiile reclamantului nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, cu excepția cazului în care, prealabil pornirii procesului, a fost pus în întârziere de către reclamant sau se afla de drept în întârziere.

În cauză nu este posibilă exonerarea pârâtei de la plata cheltuielilor de judecată în temeiul articolului 454 C. pentru două motive. În primul rând, recunoașterea pretențiilor de către pârâtă nu a avut loc la primul termen de judecată la care aceasta a fost legal citată la adresa din buletin (respectiv la termenul din 08.12.2015) ci ulterior acestuia, respectiv la data de 14.12.2015, prin concluziile scrise depuse la dosar.

În al doilea rând, pârâta se încadrează în situația de excepție stabilită de teza finală a art. 454, având în vedere că aceasta era de drept în întârziere în ceea ce privește obligația de a achita cotele de întreținere, față de dispozițiile art. 1523 alin. (2) lit. c) cod civil care prevede că debitorul se află de drept în întârziere atunci când, fiind vorba de o obligație cu executare succesivă, refuză ori neglijează să își execute obligația în mod repetat.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 453 C., instanța va obliga pârâta să plătească reclamantei suma de 567,6 reprezentând cheltuieli de judecată (taxă furnizare date DEPABD – 1 leu (chitanța . – MB nr. 4416/14.10.2015 – f. 60), cheltuieli xerocopiere – 58,96 (bonuri fiscale fila 62), taxe poștale 7,65 lei (f. 63) și onorariu avocațial – 500 lei (factura nr. 833/06.07.2015 și chitanța nr. 861/30.09.2015 – f. 64-65).

În ceea ce privește cererea de eșalonare a debitului formulată de către pârâtă, potrivit art. 397 alin. (3) C., în cazurile în care instanța poate da termen pentru executarea hotărârii, ea va face aceasta prin chiar hotărârea care dezleagă pricina, arătând și motivele pentru care a acordat termenul.

Instanța reține că pârâta a solicitat eșalonarea debitului fără a depune înscrisuri din care să rezulte că veniturile sale lunare nu îi permit achitarea acestei datorii sau că prin achitarea integrală a acestei sume s-ar pune în pericol întreținerea sa ori a familiei. Totodată, se va avea în vedere și faptul că este de datoria pârâtei-debitoare să găsească modalitățile de stingere urgentă a debitului având în vedere vechimea datoriei și consecințele pe care le-ar putea produce neachitarea asupra celorlalți proprietari din condominiu.

În consecință, instanța va respinge cererea de eșalonare a debitului formulată de către pârâtă, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTARASTE:

Admite acțiunea, formulată de reclamanta A. DE P. . ales în sector 3, București, ., ., . cu parata S. V. A., CNP_, cu domiciliul în sector 3, București, ., ., ., astfel cum a fost precizată.

Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 2.262,96 lei reprezentând cheltuieli de întreținere aferente perioadei mai 2014-februarie 2015.

Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 567,6 reprezentând cheltuieli de judecată (taxă furnizare date DEPABD, cheltuieli xerocopiere, taxe poștale, onorariu avocațial).

Respinge cererea pârâtei de eșalonare a debitului ca neîntemeiată

Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Sectorului 3 București.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26.01.2016.

Președinte, Grefier,

T. D.-G. T. A.

Red. DGT/dact. AT/25.02.2016/4 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 799/2016. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI