Contestaţie la executare. Sentința nr. 7299/2012. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI

Sentința nr. 7299/2012 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 24-04-2012 în dosarul nr. 7299/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTOR 3 BUCUREȘTI

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR.7299

Ședința publică de la 24.04.2012

Instanța constituită din:

Președinte- A. T.

Grefier- I. T.

Pe rol soluționarea cauzei civile formulată de contestatorul STATUL ROMÂN REPREZENTAT PRIN MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE în contradictoriu cu intimata I. I. și terțul poprit . SA, având ca obiect contestație la executare.

La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință în cuprinsul căruia se învederează împrejurarea că la data de 30.03.2012 s-au depus la dosar, prin Serviciul registratură actele din dosarul de executare nr.284/2011 solicitate B. „K. G. V.”, după care:

Considerându-se lămurită în baza înscrisurilor existente la dosar, în temeiul art. 150 C.p.c., instanța reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Asupra cauzei civile de față reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 3 București la data de 28.11.2011 sub nr._, contestatoarea S. R. prin MINISTERUL DE FINANTE în contradictoriu cu intimata I. I. și terțul poprit . SA, a solicitat sa se dispună anularea formelor de executarea silita emise de B. K. G. V. in dosarul nr. 284/ 2011. suspendarea executarii silite pana la solutionarea contestatiei la executare.

In motivarea cererii, contestatoarea arata ca la data de14.11.2011, a fost comunicata adresa de infiintare a popririi emisa de B. K. G. V. in cadrul dosarului executional nr. 284/ 2011, asupra conturilor detinute la B. C. R., pana la concurenta sumei de_, 2 lei reprezentand despagubiri acordate in baza deciziei civile nr.1619/R/07.06.2011 pronuntata de Curtea de Apel Oradea, precum si cheltuieli de executare.

Arata că în speța de fata, actele de executare silită emise în dosarul executional nr. 284/ 2011, de către B. K. G. V. au fost întocmite cu încălcarea dispozițiilor prevăzute de O.G. nr.22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, respectiv cu încălcarea art.2 din lege, conform cărora "dacă executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, instituția debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni, să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată. Acest termen curge de la data la care debitorul a primit somația de plată comunicată de organul competent de executare, la cererea creditorului."

In contiunare arata că prin O.G. nr.22/2002, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr.110/2007 se instituie o procedură specială, ce consta în acordarea unui termen de grație de 6 luni debitorului instituție publică, dând acestuia posibilitatea să-și execute de bună voie obligațiile în termenul stabilit de lege, executarea silită conform dreptului comun având un caracter subsidiar, numai în situația neîndeplinirii obligației de bună voie, în condițiile art. 2 al actului normativ menționat.

Prin urmare, față de dispozițiile menționate, rezultă că legiuitorul a stabilit un termen limită în care instituția publică debitoare are obligația de a face demersurile necesare pentru punerea în executare în mod voluntar a unui titlu executoriu.

Executorul judecătoresc a procedat la emiterea somației de plată, a procesului verbal de cheltuieli de executare precum și înființarea măsurii popririi potrivit dreptului comun ce reglementează materia executării silite si a ignorat dispozițiile prevăzute la art. 3 din O.G. nr.22/2002.

Mai mult, prin actele de executare emise, executorul judecatoresc a ignorat prevederile art. 452 alin.2 c.pr.civ instituind poprirea asupra unor sume ce nu fac parte din bugetul de venituri si cheltuieli al Ministerului Finantelor Publice, fiind fonduri europene/cu destinatie speciala..

Cererea a fost intemeiata in drept pe disp.art. 399- 403 alin1 C..

La data de 09.01.2012 intimata a depus intampinare solicitand pe aceasta cale respingerea contestatiei la executare ca neintemeiata.In motivare a aratat ca in termenul de 6 luni impus de OG 22/ 2002 debitoul respective ordonatorul principal de credite trebuie sa faca demersuri in cazul in care executarea silita propriu zisa nu incepe sau nu continua din lipsa de disponibil, urmand ca in cadrul executarii silite sa se stabileasca daca exista diponibil banesc sau nu. Astfel termenul de 6 luni nu este un termen de gratie ci o conditie privind obligatia ce incumba debitorului.

In drept art 115 si urm C..

La data de 09. 02.2012 contestatorul a depus o cerere completatoare prin care a aratat ca invoca nulitatea absoluta a adresei de infiintare a popririi emise de B. K. G. V. in dosarul de executare nr 284/2011 avand in vedere ca acest act de executare a fost emis de executorul judecatoresc cu incalcarea normelor de competenta terioriala.

Analizand actele si lucrarile dosarului instanta retine urmatoarele:

În executarea titlurilor executorii reprezentate de decizia civila nr 1619/R/2011 / 07.06.2011 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, împotriva contestatorului, intimate a formulat cerere Biroului Executorului Judecătoresc K. G. V., cu sediul în mun Satu M., ., . M., executor în cadrul Camerei Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Oradea .

Prin încheiere de ședință date în Camera de Consiliu, Judecătoria Satu M. a încuviințat executarea silită in baza titlului executoriu mai sus mentionate, formându-se, la acest birou de executor, dosarul de executare nr. 284/2011.

In cadrul dosarului de executare silita a fost întocmit proces-verbale de stabilire a cheltuielilor de executare, fiind totodată emisă și adresa de înființare a popririi către B. Comercială Română, fiind indicată ca debitoare contestatorul din cauza de față, cu sediul central în București, ., sector 5, adresă la care executorul a comunicat debitoarei faptul că a emis adresa de înființare a popririi.

Din coroborarea înscrisurilor depuse la dosar, existente în dosarul de executare, a rezultat că în executarea hotărârilor judecătorești în contra contestatotului debitor, cu sediul în București, București, ., sector 5, poprirea a fost dispusă în mâinile terțului poprit . central din București. Din înscrisurile depuse la dosar nu a rezultat faptul că poprirea s-ar fi înființat la o sucursală sau filială a terțului poprit de pe raza Curții de Apel Oradea, ci chiar la sediul central din București, sector 3, cum s-a reținut anterior.

Potrivit art. 373 alin. 1 și 2 din Codul de procedură civilă, executarea se face de executorul judecătoresc din circumscripția curții de apel în care se face executarea, instanța de executare fiind cea în circumscripția căreia se face executarea, competența teritorială în această materie fiind exclusivă, de ordine publică, cu caracter absolut.

Astfel cum a susținut în mod corect contestatorul, executorii judecătorești sunt competenți să soluționeze cererile de executare silită exclusiv în circumscripția teritorială a curții de apel de care aparțin, în speță executorul judecatoresc aparținând, astfel cum a arătat și prin adresa de înaintare a dosarului de executare, Camerei executorilor judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Oradea, acesta putând face executarea și în circumscripția altei curți de apel, printr-o încuviințare specială, care nu se verifică în cauza de față.

Potrivit art. 453 alin. 1 din Codul de procedură civilă, pentru executarea silită prin poprire, competent cu executarea este executorul judecătoresc de la domiciliul sau sediul debitorului sau a terțului poprit, în speță, atât debitorul cât și terțul poprit își au sediul pe raza mun. București. Astfel, competent să efectueze executarea silită în acest caz este orice executor judecătoresc de pe raza Curții de Apel București.

În această situație, formele de executare întocmite de executorul judecătoresc K. G. V. din Satu M., împotriva debitorului și a terțului poprit cu sediul în București, în dosarul nr. 284/ 2011, au fost întocmite cu încălcarea normelor de competență teritorială care sunt de ordine publică și au caracter absolut în această materie, potrivit textelor menționate anterior și în lipsa încuviințării executării silite dată de instanța de executare, respectiv de Judecătoria Sectorului 3 București ori de Judecătoria Sectorului 5 București, având în vedere că Judecătoria Satu M. care a încuviințat executarea silită reprezintă instanță de executare pe raza teritorială unde are competență, astfel încât încuviințarea executării silite dată de aceasta nu este validă numai în circumscripția sa.

În consecință actele de executare emise de B. K. G. V. în dosarul de executare nr. nr. 284/ 2011vizând executarea silită a contestatorului pe raza municipiului București Sector 3 efectuate și în lipsa încuviințării date de instanța de executare în sensul art. 373 din codul de procedură civilă sunt nule, în materia executării, astfel cum s-a reținut anterior, competența având caracter absolut, sancțiunea încălcării normelor de competență fiind nulitatea absolută a actelor de executare efectuate în altă circumscripție decât cea în care funcționează executorul, în speță – raza Curții de Apel Ortadea, aceeași sancțiune intervenind în lipsa încuviințării executării date de instanța de executare care, potrivit art. 453 alin. 1 din Codul de procedură civilă, nu poate fi în speță decât Judecătoria Sectorului 5 sau Judecătoria Sectorului 3 București.

Pentru motivele expuse, instanța urmează să admită in parte contestația la executare și să anuleze formele de executare effectuate de B. G. V. în dosar de executare nr.284/2011 în raza de circumscripție a Judecătoriei Sectorului 3 Bucuresti, fiind emise cu încălcarea normelor de competență cu caracter absolut respectiv sa respinga in rest contestatia la executare ca neintemeiata ( intrucat nu priveste acte de executare silita efectuate pe raza de Sectorului 3 Bucuresti).

In ceea ce priveste cererea de suspendare a executarii silite fata de solutia de respingere a contestatiei va fii respinsa va ramasa fara obiect.

.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite în parte contestația la executare formulată de contestatorul STATUL ROMÂN REPREZENTAT PRIN MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE cu sediul în București, sector 5, ., în contradictoriu cu intimata I. I. cu domiciliul în ., județ Satu M. și terțul poprit . SA cu sediul în București, sector 3, .. 5.

Anulează actele de executare silita efectuate in dosarul nr. 284/2011 al B. K. G. V. în raza de circumscripție a Judecătoriei Sectorului 3 Bucuresti.

Respinge în rest cererea ca neîntemeiata.

Respinge cererea de suspendare a executării silite ca rămasă fără obiect.

Cu recurs n 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 24.04.2012.

Președinte, Grefier,

A. T. I. T.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 7299/2012. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI