Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2343/2015. Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 2343/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI la data de 23-02-2015 în dosarul nr. 2343/2015
ROMÂNIA
DOSAR NR._
JUDECĂTORIA SECTORULUI 4 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2343
Ședința din camera de consiliu din data de 23.02.2015
Instanța constituită din:
Președinte – C. P.
Grefier – M. maria pană
Pe rol se află soluționarea cererii formulate de reclamanta . SA în contradictoriu cu pârâtul O. P. având ca obiect cerere de valoare redusă.
La apelul nominal făcut în ședința din camera de consiliu au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Instanța, verificând competența la primul termen de judecată în temeiul dispozițiilor art. 131 Cod procedură civilă, constată că instanța este legal investită competentă general, material și teritorial să soluționeze cauza.
În temeiul dispozițiilor art. 238 Cod de procedură civilă instanța estimează durata procesului la 30 de zile.
Instanța în temeiul dispozițiilor art. 258 Cod de procedură civilă încuviințează pentru petentă proba cu înscrisuri apreciind-o ca fiind concludentă, pertinentă și utilă cauzei, putând duce la dezlegarea pricinii.
Nemaifiind probe de administrat, instanța în temeiul dispozițiilor art. 394 alin. 1 Cod de procedură civilă instanța declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare asupra fondului cauzei.
INSTANȚA,
Deliberând asupra acțiunii civile de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ la data de 28.08.2014, reclamanta . SA a chemat în judecată pârâta O. P., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța în procedura cu privire la cererile de valoare redusă, să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 3314,57 lei reprezentând contravaloare servicii, plus penalități de întârziere calculate conform art. 15 alin. 2 din contractul ANB_/21.08.2011, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În fapt, a arătat reclamanta, între . SA și pârâta O. P. există raporturi juridice privitoare la furnizarea apei potabile și preluarea în rețeaua de canalizare publică a apelor uzate și meteorice. Astfel, în perioada 26.06.2011 – 02.06.2014, a fost asigurat serviciul de furnizare apă potabilă și serviciul de canalizare, preluare ape uzate și meteorice, conform contractului ANB_/21.08.2011. Pentru facturarea consumului, beneficiara debitoare a înțeles să se folosească atât de procedura declarării numărului de persoane, cât și de înregistrarea apometrului instalat pe branșamentul ce alimentează imobilul, conform prevederilor contractuale. Cu toate că a beneficiat de serviciile prestate de ., debitoarea a încetat să-și execute obligația de plată a serviciilor asigurate, a căror valoare este de 3314,57 lei.
Referitor la calculul penalităților, a precizat reclamanta, prevederile legale în materie sunt reglementate de Legea 51/2006 privind serviciile comunitare de utilități publice, coroborat cu art. 30 din Legea 241/2006 a serviciului de alimentare cu apă și de canalizare, unde se arată la art. 42 alin. 10 ”întârzierea în achitarea sumelor datorate, după expirarea termenului scadent, atrage majorări de întârziere egale cu cele utilizate e pentru neplata obligațiilor față de bugetul de stat...”. În acest sens, reclamanta a prezentat la dosar calculul penalităților de întârziere aferente facturilor ajunse la scadență, emise în perioada 26.08.2011 – 02.06.2014, care reprezintă obligații asumate prin contract, care însumează la data de 25.07.2014 441,89 lei.
În drept acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1164, 1166, 1170 și urm. Cod civil, precum și pe dispozițiile art. 1025 și urm. NCPC, Legea 51/2006 privind serviciile comunitare de utilități publice.
În dovedirea cererii reclamanta a depus la dosar în copie: tabel facturi fiscale restante la plată, facturile fiscale ANB_/26.08.2011 scadentă la 10.09.2011, nr. ANB_/08.09.2011 scadentă la 23.09.2011, ANB_/27.09.2011 scadentă la12.10.2011,ANB_/26.10.2011 scadentă la 10.11.2011, AB_/27.12.2011 scadentă la 11.01.2012, ANB_/23.10.2012 scadentă la 07.11.2012, ANB_/20.12.2012 scadentă la 04.01.2013, ANB_/04.02.2013 scadentă la 19.02.2013, ANB_/02.04.2013 scadentă la 17.04.2013, ANB_/04.06.2013 scadentă la 19.06.2013, ANB_/02.08.2013 cu scadența la 17._, ANB_/02.10.2013 cu scadența la 17.10.2013, ANB_/03.12.2013 cu scadența la 18.12.2013, ANB_/04.02.2014 cu scadența la 19.02.2014, ANB_/03.04.2014 cu scadența la 18.04.2014, ANB_/02.06.2014 cu scadența la 17.06.2014 și ANB_/2507.2014 cu scadența la 25.07.2014, contract prestări servicii, declarație dată de pârâtă.
Pârâta, legal citată, nu a completat formularul de răspuns.
Cererea a fost legal timbrată cu 200 lei taxă judiciară de timbru.
Analizând probatoriul administrat în cauză instanța constată următoarele: între . SA și pârâta O. P. există raporturi juridice privitoare la furnizarea apei potabile și preluarea în rețeaua de canalizare publică a apelor uzate și meteorice. Astfel, în perioada 26.06.2011 – 02.06.2014, a fost asigurat serviciul de furnizare apă potabilă și serviciul de canalizare, preluare ape uzate și meteorice, conform contractului ANB_/21.08.2011.
Pentru facturarea consumului, beneficiara debitoare a înțeles să se folosească atât de procedura declarării numărului de persoane, cât și de înregistrarea apometrului instalat pe branșamentul ce alimentează imobilul, conform prevederilor contractuale. Cu toate că a beneficiat de serviciile prestate de ., debitoarea a încetat să-și execute obligația de plată a serviciilor asigurate, a căror valoare este de 3314,57 lei rezultând din facturile fiscale ANB_/26.08.2011 scadentă la 10.09.2011, nr. ANB_/08.09.2011 scadentă la 23.09.2011, ANB_/27.09.2011 scadentă la12.10.2011,ANB_/26.10.2011 scadentă la 10.11.2011, AB_/27.12.2011 scadentă la 11.01.2012, ANB_/23.10.2012 scadentă la 07.11.2012, ANB_/20.12.2012 scadentă la 04.01.2013, ANB_/04.02.2013 scadentă la 19.02.2013, ANB_/02.04.2013 scadentă la 17.04.2013, ANB_/04.06.2013 scadentă la 19.06.2013, ANB_/02.08.2013 cu scadența la 17._, ANB_/02.10.2013 cu scadența la 17.10.2013, ANB_/03.12.2013 cu scadența la 18.12.2013, ANB_/04.02.2014 cu scadența la 19.02.2014, ANB_/03.04.2014 cu scadența la 18.04.2014, ANB_/02.06.2014 cu scadența la 17.06.2014 și ANB_/2507.2014 cu scadența la 25.07.2014.
Referitor la calculul penalităților, instanța reține că sunt reglementate de Legea 51/2006 privind serviciile comunitare de utilități publice, coroborat cu art. 30 din Legea 241/2006 a serviciului de alimentare cu apă și de canalizare, unde se arată la art. 42 alin. 10 ”întârzierea în achitarea sumelor datorate, după expirarea termenului scadent, atrage majorări de întârziere egale cu cele utilizate pentru neplata obligațiilor față de bugetul de stat...”. În acest sens, reclamanta a prezentat la dosar calculul penalităților de întârziere aferente facturilor ajunse la scadență, emise în perioada 26.08.2011 – 02.06.2014, care reprezintă obligații asumate prin contract, care însumează la data de 25.07.2014 441,89 lei.
În drept, în temeiul art. 6 din Legea 287/2009 în vigoare din 01.10.2011, instanța constată aplicabile în speță dispozițiile noului Cod civil.
Având în vedere dispozițiile art. 1025 Cod procedură civilă, instanța constată admisibilă cererea pe calea procedurii cu privire la cererile de valoare redusă.
Instanța reține că art. 1.270 C.civ. consacră principiul forței obligatorii a contractului (pacta sunt servanda), dispunând în acest sens: “contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante”, iar potrivit art. 1.170 „părțile trebuie să acționeze cu bună credință atât la negocierea și încheierea contractului, cât și pe tot timpul executării sale”. Rațiunea textelor citate constă în asigurarea stabilității si siguranței raporturilor juridice generate de actele juridice.
Conform art. 1516 C.civ. creditorul are dreptul la îndeplinirea integrală, exactă și la timp a obligației, iar potrivit art. 1350 C. civ. atunci când fără justificare o partea unui contract nu își îndeplinește această îndatorire (respectiv obligațiile pe care le-a contractat), ea este răspunzătoare de prejudiciul cauzat celeilalte părți și este obligată să repare acest prejudiciu, în condițiile legii. De asemenea, potrivit art. 1548 C. civ. culpa debitorului unei obligații contractuale se prezumă prin simplul fapt al neexecutării.
Pentru considerentele arătate, în temeiul dispozițiilor art. 1270 și art. 1516 Cod civil, dispozițiile Legii 51/2006 privind serviciile comunitare de utilități publice, coroborate cu art. 30 și art. 42 alin. 10 din Legea 241/2006 a serviciului de alimentare cu apă și de canalizare urmează a admite acțiunea și a dispune obligarea pârâtei să achite reclamantei suma de 3314,57 lei reprezentând contravaloare servicii, plus penalități de întârziere calculate conform art. 15 alin. 2 din contractul ANB_/21.08.2011.
În temeiul dispozițiilor art. 451 -453 Cod procedură civilă, instanța constată că pârâta a pierdut procesul, motiv pentru care apreciază întemeiată cererea de obligare a acesteia la plata cheltuielilor de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru 200 lei conform (fila 1 din dosar).
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea formulată de reclamanta . SA C. RO_ cu sediul în București, sector 1, .. 2 în contradictoriu cu pârâtul O. P. cu domiciliul în București, sector 4, ..
Obligă pârâta să achite reclamantei suma de 3314,57 lei reprezentând contravaloare servicii, plus penalități de întârziere calculate conform art. 15 alin. 2 din contractul ANB_/21.08.2011.
Obligă pârâta să achite reclamantei 200 lei cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel, la Tribunalul București, în termen de 30 de zile de la
comunicarea prezentei. Cererea de apel se depune la Judecătoria sector 4 București.
Pronunțată în ședință publică azi 23.02.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
C. P. M. M. P.
Red Jud. PC
Tehnored. MMP/4 ex./
← Pretenţii. Sentința nr. 2432/2015. Judecătoria SECTORUL 4... | Pretenţii. Sentința nr. 2427/2015. Judecătoria SECTORUL 4... → |
---|