Cereri privind executarea silită. Sentința nr. 29/2015. Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI

Sentința nr. 29/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI la data de 29-10-2015 în dosarul nr. 13378/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 4 BUCUREȘTI

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR._

Ședința publică din data de 29 octombrie 2015

Instanța constituită din:

Președinte - VERONICA SÎRBU

Grefier – V. V.

Pe rol se află soluționarea cauzei civile privind pe creditoarea A. P. ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI (FOSTĂ A.V.A.S.) în contradictoriu cu debitorul N. D. N. și cu terțul poprit S.C. N. S. S.R.L., având ca menținere poprire.

La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Față de lipsa părților, pentru a da acestora posibilitatea să se prezinte, având în vedere dispozițiile art. 104 alin. 13 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, aprobat prin Hot. C.S.M. nr. 387/2005, instanța dispune lăsarea cauzei la a doua strigare.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la a doua strigare a cauzei, nu au răspuns părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Instanța reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 29.05.2015 creditoarea A. P. ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI (FOSTĂ A.V.A.S.) a solicitat în contradictoriu cu debitorul N. D. N. și cu terțul poprit S.C. N. S. S.R.L. menținerea popririi înființate la data de 16.01.2015 în dosarul de executare silită nr._/2005 de organul de executare silită al A.A.A.S. până la concurența sumei de 50.762,14 lei stabilită prin titlul executoriu.

În motivare, creditoarea a arătat – în esență – că terțul poprit nu și-a executat obligația, ca urmare a înființării popririi.

În drept, acesta a invocat art. 150, art. 170 și art. 149 alin. 13 din Codul de procedură fiscală (în continuare C.p.f.), solicitând judecarea în lipsă și proba cu înscrisuri.

Cererea este scutită de plata taxei judiciare de timbru, conform art. 7 din O.G. nr. 22/2002.

Terțul poprit a depus întâmpinare la data de 06.07.2015 prin care a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată, arătând că A.A.A.S. nu a menționat exact suma care trebuie reținută din salariul debitorului angajat, motiv pentru care a procedat la reținerea unei treimi din salariu.

Debitorul, legal citat, nu a depus întâmpinare.

La termenul de judecată din data de 03.09.2015 instanța a încuviințat pentru părți proba cu înscrisurile de la dosar, iar prin încheierea de ședință din data de 10.09.2015 a pus în vedere terțului poprit prin citație să depună copii lizibile de pe toate ordinele de plată prin care a virat sume de bani debitorului N. D. N. și să depună la dosar o situație privind veniturile nete ale debitorului pe perioada cât a lucrat la terțul poprit, fără a se primi niciun răspuns în acest sens.

Analizând lucrările dosarului prin prisma dispozițiilor legale în materie, instanța reține următoarele:

În fapt, prin adresa nr. P/15/1536/16.01.2015 (fila 4) emisă în dosarul de executare silită nr._/2005 creditoarea a dispus înființarea popririi la terțul poprit asupra tuturor sumelor de bani sau a oricăror drepturi care s-ar cuveni debitorilor conform titlului executoriu reprezentat de sentința nr. 188/22.11.2004 pronunțată de Tribunalul M. Teritorial București în dosarul nr. 118/2003 (fila 45 și urm.), prin care debitorul a fost obligat la plata în solidar cu alți inculpați a sumei de_ lei vechi.

În drept, față de obiectul cererii, instanța face trimitere la următoarele dispoziții relevante din codul de procedură civilă de la 1865: „Art. 452. Sunt supuse executării silite prin poprire sumele de bani, titlurile de valoare sau alte bunuri mobile incorporale urmăribile datorate debitorului de o a treia persoană sau pe care aceasta i le va datora în viitor în temeiul unor raporturi juridice existente.

Art. 460. Dacă terțul poprit nu-și mai îndeplinește obligațiile ce-i revin pentru efectuarea popririi, inclusiv în cazul în care, în loc să consemneze suma urmăribilă a liberat-o debitorului poprit, creditorul, debitorul sau organul de executare, în termen de 3 luni de la data când terțul poprit trebuia să consemneze sau să plătească suma urmăribilă, poate sesiza instanța de executare, în vederea validării popririi.

Instanța va cita creditorul urmăritor, debitorul și terțul poprit și, dacă din probele administrate rezultă că terțul poprit datorează sume de bani debitorului, va da o hotărâre de validare a popririi prin care va obliga terțul poprit să plătească creditorului, în limita creanței, suma datorată debitorului, iar în caz contrar, va hotărî desființarea popririi. Terțul poprit, care, cu rea-credință, a refuzat să-și îndeplinească obligațiile privind efectuarea popririi, va putea fi amendat, prin aceeași hotărâre, cu o sumă cuprinsă între 2.000.000 lei și 10.000.000 lei.

Dacă sumele sunt datorate periodic, poprirea se validează atât pentru sumele ajunse la scadență, cât și pentru cele care vor fi scadente în viitor, validarea producându-și efectele numai la data când sumele devin scadente.

După validarea popririi, terțul poprit va proceda, după caz, la consemnarea sau plata prevăzută la art. 456, în limita sumei determinate expres în hotărârea de validare. În caz de nerespectare a acestor obligații, executarea silită se va face împotriva terțului poprit, pe baza hotărârii de validare ce constituie titlu executoriu.”

De asemenea, instanța face trimitere la Codul de procedură fiscală:

„Art. 2. (3) Unde prezentul cod nu dispune se aplică prevederile Codului de procedură civilă.

Art. 150. (1) Dacă terțul poprit înștiințează organul de executare că nu datorează vreo sumă de bani debitorului urmărit, precum și în cazul în care se invocă alte neregularități privind înființarea popririi, instanța judecătorească în a cărei rază teritorială se află domiciliul sau sediul terțului poprit, la cererea organului de executare ori a altei părți interesate, pe baza probelor administrate, va pronunța menținerea sau desființarea popririi.

(2) Judecata se face de urgență și cu precădere.

(3) Pe baza hotărârii de menținere a popririi, care constituie titlu executoriu, organul de executare poate începe executarea silită a terțului poprit, în condițiile prezentului cod.”

Din redactarea acestor texte de lege rezultă că – pentru a fi admisă – cererea de menținere a popririi înființate în condițiile art. 150 C.p.f., completat cu dreptul comun în materie de poprire, respectiv art. 452 C.p.c., trebuie să îndeplinească o condiție esențială: existența raporturilor juridice dintre debitor și terțul poprit la momentul înființării popririi.

În speță, instanța constată că debitorul datorează creditoarei suma de mai sus, astfel cum s-a reținut. De asemenea, instanța constată că între debitor și terțul poprit se desfășoară raporturi de muncă, astfel cum reiese din afirmațiile terțului poprit însuși.

Instanța nu poate reține drept întemeiată afirmația terțului poprit în sensul că a reținut periodic o treime din salariul debitorului, întrucât acesta nu a depus niciun înscris la dosar care să dovedească acest fapt, fiecare parte având sarcina probei propriilor afirmații.

Pe cale de consecință, sunt îndeplinite condițiile admiterii cererii de menținere a popririi, mai sus-enunțate, urmând ca instanța să admită cererea de chemare în judecată și să mențină poprirea înființată prin adresa nr. P/15/1536/16.01.2015.

P. ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea de chemare în judecată formulată de creditoarea A. P. ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI (FOSTĂ A.V.A.S.), cu sediul în București, . Ș. nr. 50, Sector 1, în contradictoriu cu debitorul N. D. N., cu domiciliul în Popești-Leordeni, ., ., județul Ilfov, și cu terțul poprit S.C. N. S. S.R.L., cu sediul în București, .. 1, ., ., Sector 4, având ca menținere poprire.

Menține poprirea înființată prin adresa nr. P/15/1536/16.01.2015.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la data comunicării hotărârii.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 29 octombrie 2015.

Președinte Grefier

V. S. V. V.

Red. Tehnored. 04.01.2016/V.S./V.V./5 Ex./3 Ex. .>

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cereri privind executarea silită. Sentința nr. 29/2015. Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI