Contestaţie la executare. Sentința nr. 4076/2015. Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 4076/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI la data de 02-04-2015 în dosarul nr. 4076/2015
Dosarul nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 4 BUCUREȘTI – SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 4076
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 02.04.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: M. F.
GREFIER: S. O. A.
Pe rol, pronunțarea în cauza civilă privind pe contestatoarea A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR, în contradictoriu cu intimata P. A., având ca obiect contestație la executare - suspendarea executării silite.
Dezbaterile au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 18.03.2015, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța a amânat succesiv pronunțarea la 25.03.2015 și 02.04.2015.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cererii de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 București la data de 23.05.2014 sub nr._, astfel cum a fost completată la data de 29.05.2014 (f. 13-16), contestatoarea A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR (în continuare ”A.N.R.P.”), în contradictoriu cu intimata P. A., a formulat contestație la executare prin care a solicitat anularea executării silite efectuate în dosarul de executare nr. 1018/2014 al B.E.J.A. ”D. Gont, L. Gont și M. P.”, anularea tuturor actelor de executare, inclusiv a popririi asupra conturilor deschise la Activitatea de Trezorerie și contabilitate Publică a Municipiului București. De asemenea, s-a solicitat și suspendarea executării silite până la soluționarea prezentei contestații, precum și restabilirea situației anterioare în situația admiterii contestației.
În motivare, contestatoarea a arătat că modalitatea de plată a despăgubirilor este prevăzută de art. 18 alin. 5 din H.G. nr. 1120/2006, iar achitarea acestor compensații este condiționată de existența în bugetul de stat a unor sume suficiente aprobate anual cu această destinație.
Astfel, s-a susținut că ignorarea acestor prevederi legale poate duce la crearea unor angajamente de plată fără acoperire bugetară și are drept efect acordarea despăgubirilor cu prioritate anumitor persoane, în detrimentul celor aflați la ordine.
Contestatoarea a mai invocat și nerespectarea dispozițiilor O.G. nr. 22/2002, iar învederându-se prevederile art. 1-3 din O.G. nr. 22/2002 s-a susținut că se prevede un termen de 6 luni în interiorul căruia instituția publică este obligată să dispună toate măsurile ce se impun pentru efectuarea plăților, această fază având un conținut atipic și derogator de la dreptul comun.
Totodată, contestatoarea a invocat și prevederile O.U.G. nr. 10/2014.
În ceea ce privește modalitatea de actualizare a sumelor, contestatoarea a învederat prevederile art. 18 alin. 6 din H.G. nr. 1120/2006.
În drept, au fost invocate prevederile art. 711 C.pr.civ., Legea nr. 290/2003 și H.G. nr. 1120/2006.
La data de 02.02.2015, intimata a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat tardivitatea „precizării la contestația la executare” în raport de dispozițiile art. 712 alin. 3 teza a II-a C.pr.civ. (la invocarea acestei excepții renunțându-se în ședința publică din data de 18.03.2015), solicitând totodată și respingerea ca nefondată a contestației la executare (f. 85-92).
În motivare, pe fondul cauzei intimata a invocat în esență jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, susținând că o autoritate statală nu ar putea să invoce lipsa de lichidități pentru a justifica refuzul de a executa o hotărâre de condamnare, precum și că aceasta are o creanță suficient de bine stabilită pentru a beneficia de protecția art. 1 din Protocolul 1 la C.E.D.O., iar orice întârziere sau refuz de plată a despăgubirilor din partea contestatoarei constituie atingeri ale dreptului de proprietate.
În ceea ce privește prevederile art. 18 alin 5 lit. c din Normele Metodologice de aplicare a Legii 290/2003, intimata a susținut că acestea instituie o ingerință neconformă cu dreptul său proprietate, iar mai mult, nu este oportun ca să i se solicite unei persoane care a obținut în urma unei proceduri judiciare o creanță împotriva statului să inițieze ulterior o executare silită pentru a obține o reparație.
Intimata a mai apreciat de asemenea că și dispozițiile O.U.G. 10/2014 reprezintă o ingerință disproporționată în dreptul său de proprietate.
În ceea ce privește apărările întemeiate pe dispozițiile O.G. nr. 22/2002, intimata a arătat că în practica judiciară s-a reținut că beneficiul termenului de grație prevăzut la art. 3 în favoarea instituțiilor publice este condiționat de dovada neexecutării benevole a obligației din cauza lipsei de fonduri, iar între anul 2007 și data formulării cererii de executare silită - 2014 nu a existat nici un demers din partea debitoarei pentru achitarea benevolă a obligației stabilite prin titlul executoriu și nici nu au fost făcute dovezi cu privire la lipsa de fonduri care să permită acesteia să beneficieze de termenul de grație.
Mai mult, s-a arătat că executorul judecătoresc a somat debitoarea A.N.R.P. cu respectarea dispozițiilor O.G. nr. 22/2002, iar astfel aceasta este decăzută din beneficiul termenului de 6 luni.
În ceea ce privește modalitatea de actualizare, intimata a precizat că executarea silită s-a realizat în temeiul unui act administrativ care nu a fost revocat sau anulat, iar executarea silită, și implicit actualizarea cuantumului compensațiilor din hotărâre, a fost determinată de refuzul debitoarei de a efectua plata în termenul prevăzut de lege, în condițiile în care consecința trecerii timpului a constat în scăderea valorii creanței beneficiarului legii.
De asemenea, expertul contabil a avut în vedere dispozițiile Deciziei 21 din 19.03.2007 a I.C.C.J., dispoziții care prevăd modalitatea de actualizare în raport de indicele de creștere a prețurilor.
În urma adresei emise de instanță din oficiu, B.E.J.A. ”D. Gont, L. Gont și M. P.” a comunicat în copie certificată dosarul de executare nr. 1018/2014.
Instanța a încuviințat și administrat în cauză proba cu înscrisuri.
Analizând actele dosarului, instanța reține următoarele:
În urma cererii creditoarei intimate P. A., B.E.J.A. ”D. Gont, L. Gont și M. P.” a format dosarul de executare nr. 1018/2014 pentru punerea în executare a titlului reprezentat de Hotărârea nr. 135/13.09.2007 emisă de Comisia Județeană de aplicare a Legii nr. 290/2003 – Instituția Prefectului – Județul B., împotriva debitoarei contestatoare A.N.R.P.
Prin această hotărâre s-a stabilit valoarea compensațiilor cuvenite intimatei P. A. în temeiul Legii nr. 290/2003, la suma totală de 173.977,21 lei.
În cadrul dosarului de executare nr. 1018/2014 s-a întocmit un raport de expertiză contabilă extrajudiciară de către expert B. F. prin care s-a procedat la actualizarea debitului în cuantum de 173.977,21 lei cuvenit intimatei cu rata inflației calculată din anul 2007 și până la data de 28.02.2014, rezultând astfel un debit actualizat în cuantum de 234.075 lei (f. 53-56).
La data de 30.04.2014, executorul judecătoresc a emis somația de plată în temeiul art. 2 din O.G. nr. 22/2002, prin care a pus în vedere contestatoarei să ia măsurile necesare pentru îndeplinirea obligațiilor rezultate din titlul executoriu (f. 69), somația de plată fiind comunicată contestatoarei la data de 07.05.2014 (f. 70).
Analizând criticile contestatoarei, instanța constată faptul că Ordonanța de urgență nr. 10/2014 a intrat în vigoare la data de 14.03.2014, iar art. 2 din aceasta, astfel cum era în vigoare la momentul emiterii somației de plată, stipula următoarele: ”Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se suspendă, pe o perioadă de 6 luni, plata voluntară a despăgubirilor stabilite prin hotărârile comisiilor județene, respectiv a municipiului București, pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, prin ordinele emise de către șeful Cancelariei Primului-Ministru în temeiul Legii nr. 9/1998, și, respectiv, prin deciziile de plată emise de către vicepreședintele Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților care coordonează aplicarea Legii nr. 9/1998, Legii nr. 290/2003 și Legii nr. 393/2006” (s.n.).
Astfel cum reiese din acest text de lege, instanța reține că suspendarea privea numai plățile efectuate voluntar, iar nu și cele efectuate ca urmare a executărilor silite, nefiind astfel aplicabil în prezenta cauză.
Referitor la apărările contestatoarei privind modalitatea de plată a despăgubirilor, instanța constată că, potrivit art. 18 alin. 5 lit. c din H.G. nr. 1120/2006, astfel cum erau în vigoare atât la momentul emiterii Hotărârii nr. 135/13.09.2007, dar și la momentul începerii executării silite, plata compensațiilor trebuia efectuată eșalonat în două tranșe, pe parcursul a 2 ani consecutivi, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație în bugetul de stat, astfel: 40% în primul an și 60% în anul următor, dacă cuantumul compensațiilor depășește 100.001 lei.
În raport de aceste dispoziții legale, instanța constată că, deși a expirat termenul de plată, contestatoarea nu și-a îndeplinit obligația de a achita despăgubirile.
De asemenea, instanța reține faptul că aceasta avea obligația conform art. 622alin. 1 C.pr.civ. de a-și executa de bunăvoie obligațiile stabilite prin titlul executoriu în sarcina sa, iar faptul că aceasta avea conturile blocate ca urmare a altor executări silite și nu avea disponibil pentru plata debitului nu poate constitui un motiv de anulare a executării silite, acest aspect nefiind imputabil creditorului, ci mai degrabă contestatoarei, instituție publică care avea obligația de a-și lua toate măsurile necesare pentru a asigura plata despăgubirilor la care a fost obligată prin titluri executorii.
Referitor la apărările contestatoarei privind modalitatea de actualizare a despăgubirilor, instanța reține că, potrivit art. 18 alin. 6 din H.G. nr. 1120/2006, suma achitată beneficiarilor în cea de-a doua tranșă se actualizează în raport cu indicele de creștere a prețurilor de consum din ultima lună pentru care acest indice a fost publicat de către Institutul Național de S., față de luna decembrie a anului anterior.
Analizând aceste prevederi legale, instanța apreciază că din interpretarea dispozițiilor art. 18 alin. 6 din H.G. nr. 1120/2006 reiese că acestea își aveau aplicabilitate numai în ipoteza în care despăgubirile ar fi fost plătite voluntar de către contestatoare, cu respectarea termenelor stipulate la art. 18 alin. 5 lit. c din H.G. nr. 1120/2006.
În caz contrar, așa cum reiese prin analogie și din considerentele deciziei nr. 21/19.03.2007 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, instanța apreciază că, în virtutea principiului reparării integrale a prejudiciului, creditorul are dreptul de a obține actualizarea întregii sume stabilite cu titlu de compensații în raport cu indicele de inflație calculat începând cu momentul stabilirii acestora.
În raport de aceste considerente, instanța reține că actualizarea creanței s-a făcut în mod legal în cadrul dosarului de executare contestat.
În ceea ce privește apărările invocate privind nerespectarea termenului de 6 luni prevăzut de dispozițiile art. 2 din O.G. nr. 22/2002, instanța constată că art. 2 din O.G. nr. 22/2002 prevede următoarele: „Dacă executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, instituția debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni, să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată. Acest termen curge de la data la care debitorul a primit somația de plată comunicată de organul competent de executare, la cererea creditorului.”
Potrivit art. 3 din aceeași ordonanță „în cazul în care instituțiile publice nu își îndeplinesc obligația de plată în termenul prevăzut la art. 2, creditorul va putea solicita efectuarea executării silite potrivit Codului de procedură civilă și/sau potrivit altor dispoziții legale aplicabile în materie.”
Analizând aceste texte legale, instanța apreciază că aceste dispoziții legale nu acordă în orice situație instituției publice beneficiul unui termen de grație de 6 luni pentru a-și îndeplini obligația stabilită prin titlul executoriu, ci numai în situația în care executarea nu poate începe sau continua din lipsă de fonduri. Acest termen de 6 luni a fost instituit pentru ca instituția publică, în situația în care nu deține fondurile necesare, să facă demersurile pentru a le obține și a-și executa obligația stabilită în sarcina sa.
Astfel cum rezultă din dosarul de executare, instanța reține că executorul judecătoresc a emis somația de plată în vederea respectării prevederilor O.G. nr. 22/2002, iar numai dacă debitorul înainta dovezi privind lipsa de fonduri către executorul judecătoresc s-ar fi putut pune în discuție posibilitatea acordării unui termen de 6 luni să facă demersurile necesare pentru îndeplinirea obligațiilor.
În atare situație, nerespectarea prevederilor O.G. nr. 22/2002 nu constituie un motiv de anulare a întregii executări silite și anularea actului de executare nelegal emis s-ar fi putut pune în discuție mai degrabă ulterior momentului emiterii somației de plată sau în ceea ce privește adresa de înființare a popririi, însă numai în măsura în care contestatoarea ar fi făcut dovada lipsei de fonduri.
În consecință, instanța apreciază că în cauză nu pot fi reținute apărările referitoare la prevederile O.G. nr. 22/2002.
Pe cale de consecință, față de considerentele mai sus expuse și întrucât nu există nici alte motive de nelegalitate care să fie analizate din oficiu de instanță, în temeiul art. 711 alin. 1 C.pr.civ., instanța va respinge ca neîntemeiată contestația la executare.
Întrucât măsura suspendării executării silite nu s-ar fi putut dispune decât până la soluționarea în fond a contestației la executare, astfel cum rezultă din interpretarea prevederilor art. 718 alin. 1 C.pr.civ., instanța va respinge cererea de suspendare a executării silite, ca rămasă fără obiect.
În raport de soluția de respingere a contestației la executare ce se va pronunța în cauză și având în vedere că s-a solicitat de către contestatoare restabilirea situației anterioare numai pentru ipoteza admiterii contestației, instanța nu se va mai pronunța asupra acestui capăt de cerere.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge ca neîntemeiată contestația la executare formulată de contestatoarea A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR, cu sediul în București, Calea Floreasca, nr. 202 sector 1, în contradictoriu cu intimata P. A., C.N.P._, cu domiciliul în Mun. B., ., ., ., și cu domiciliul procesual ales pentru comunicarea actelor de procedură la av. Ț. S., în com. Prejmer, ., jud. B..
Respinge cererea de suspendare a executării silite, ca rămasă fără obiect.
Cu drept de apel în 10 de zile de la comunicare, apel care se va depune la Judecătoria Sector 4 București.
Pronunțată în ședință publică azi, 02.04.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
M. F. S. O.A.
Red./Dact. Jud. M.F./4ex./
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 385/2015. Judecătoria... | Cereri privind executarea silită. Sentința nr. 1491/2015.... → |
|---|
