Anulare act. Sentința nr. 2328/2015. Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 2328/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI la data de 23-02-2015 în dosarul nr. 2328/2015
DOSAR NR._
JUDECĂTORIA SECTORULUI IV BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2328
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 23.02.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN :
PREȘEDINTE - C. P.
GREFIER - M.- M. P.
Pe rol se află soluționarea cererii formulate de reclamanții T. N., T. I. și T. M. în contradictoriu cu pârâții S. 4 P. PRIMAR, C. L. AL SECTORULUI 4 BUCUREȘTI și DIRECȚIA DE A. A PIEȚELOR SECTOR 4 având ca obiect anulare act și pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns pârâții S. 4 prin Primar și C. local al Sectorului 4 București prin consilier juridic V. A. și pârâta Direcția de A. a Piețelor prin consilier juridic C. F. C. lipsind reclamanții.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Reprezentantul pârâtei Direcția de A. a Piețelor depune la dosar un set de înscrisuri pe care le comunică și reprezentantului celorlalți pârâți.
Instanța comunică răspunsul la întâmpinare și întâmpinarea formulată de pârâta Administrația Piețelor.
Instanța pune în discuție excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sector 4 București.
Reprezentantul pârâtei Direcția de A. a Piețelor solicită instanței admiterea excepției pentru motivele expuse pe larg în întâmpinare.
Reprezentantul pârâților S. 4 prin Primar și C. local al Sectorului 4 București solicită instanței admiterea excepției.
Instanța reține cauza în pronunțare asupra excepției necompetenței materiale.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față constată următoarele:
P. cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ din data de 07.07.2014, astfel cum a fost precizată la data de 23.02.2015, reclamanții T. N., T. I. și T. M. au chemat în judecată pârâții S. 4 P. PRIMAR, C. L. AL SECTORULUI 4 BUCUREȘTI și DIRECȚIA DE A. A PIEȚELOR SECTOR 4 solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună anularea deciziei nr. 100 din 20.06.2014 și obligarea pârâtelor să repună reclamanții în drepturile dinainte de emiterea deciziei și a le reda dreptul de vânzare în calitate de producători agricoli la tarabele nr. 328-329, 330-331 și 323 – 333 din Piața Progresul și în subsidiar anularea parțială a deciziei menționate, în sensul că nu au fost motive de anulare și a rezervării tarabelor deținute de T. M. și T. I..
În fapt, au arătat reclamanții, vând în Piața Progresul de la înființarea acesteia, de 40 de ani. În ziua de 20.06.2012 s-au prezentat la tarabele lor inspectori ai pieței și Poliția locală care nu le-au permis să vândă produsele, spunându-le că le-a fost reziliat unilateral contractul de închiriere (rezervare tarabe) deși acestea erau plătite.
În drept, reclamanții au precizat ca temei de drept al cererii dispozițiile art. 1777, 1779, 1780, 1786, 1789, 1794 și 1270 cod civil și art. 192 și urm. NCPC.
La data de 23.02.2015 reclamanții au arătat că în mod greșit au adresa cererea Judecătoriei sector 4 București și au solicitat declinarea competenței materiale a cauzei în favoarea Tribunalului București, Secția a II a C. administrativ și fiscal, în temeiul dispozițiilor art. 204, art. 95 pct. 1 și 4 NCPC .
Pârâta DIRECȚIA DE A. A PIEȚELOR SECTOR 4 a formulat întâmpinare (fila 43, fila 49) prin care a invocat excepția inadmisibilității, excepția necompetenței materiale a Judecătoriei sector 4 București și excepția autorității de lucru judecat.
Reclamanții au formulat răspuns la întâmpinare (fila 73)
În dovedirea cererii și în apărare, părțile au depus la dosar, în copie certificată pentru conformitate cu originalul, înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului,cu privire asupra excepției necompetenței materiale a judecătoriei, instanța constată următoarele:
Reclamanții T. N., T. I. și T. M. au închiriat pe bază de rezervare de la Direcția de A. a Piețelor sector 4 câte 2 tarabe fiecare, în Piața Progresul, pentru luna iunie 2014, achitând taxa de 100 lei/tarabă rezervată stabilită conform Hotărârii Consiliului L. sector 4 nr. 71/2008. Rezervarea oferă dreptul de întâietate tuturor persoanelor interesate, în baza unei cereri și în limita locurilor disponibile, cu condiția achitării taxei și a tarifelor zilnice, fără a fi încheiat vreun contract de rezervare.
P. Decizia nr. 100/20.06.2014 s-a luat măsura rezilierii/anulării rezervărilor pentru tarabele pe care aceștia își vindeau produsele.
Acțiunea de față vizează anularea deciziei nr. 100/2014 emisă de pârâtă, respectiv anularea unui act administrativ unilateral cu caracter individual care este supus controlului instanței de contencios administrative conform Legii nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare.
Se constată competent material și teritorial Tribunalul București pentru soluționarea cererii, conform dispozitiilor art.131- 132 din C.p.c. si prevederilor art. 129 alin. (1) pct. 2 Cod procedură civilă, considerente pentru care instanța urmează a admite excepția invocată și a declina cauza spre competentă soluționare în favoarea Tribunalului București - - Secția de contencios administrativ și fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția necompetenței materiale, invocată de pârât.
Declină competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanții T. N., T. I. și T. M. toți cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură în București, sector 5, ., ., . în contradictoriu cu pârâții S. 4 P. PRIMAR, C. L. AL SECTORULUI 4 BUCUREȘTI ambii cu sediul în București, sector 4, .. 6-16 și DIRECȚIA DE A. A PIEȚELOR SECTOR 4 cu sediul în București, sector 4, Șoseaua Giurgiului nr. 109A, în favoarea Tribunalului București – Secția C. Administrativ și Fiscal.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică azi, 23.02.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
C. P. M.-M. P.
Red. Jud. PC
Tehnored. MMP/4 ex./
← Contestaţie la executare. Sentința nr. 1542/2015. Judecătoria... | Sechestru asigurător. Hotărâre din 20-02-2015, Judecătoria... → |
---|