Contestaţie la executare. Sentința nr. 7807/2015. Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 7807/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI la data de 11-06-2015 în dosarul nr. 7807/2015
Dosarul nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 4 BUCUREȘTI – SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 7807
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 11.06.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: M. F.
GREFIER: S. O. A.
Pe rol, pronunțarea în cauza civilă privind pe contestatoarea A. N. PENTRU RESTITUIREA PROPRIETATILOR, în contradictoriu cu intimatul F. V., având ca obiect contestație la executare - suspendarea executării silite.
Dezbaterile au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 27.05.2015, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța a amânat pronunțarea la data de 11.06.2015.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cererii de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București la data de 13.10.2014 sub nr._/299/2014, astfel cum a fost completată la data de 04.11.2014 (f. 19-22), contestatoarea A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR (în continuare ”A.N.R.P.”), în contradictoriu cu intimatul F. V., a formulat contestație la executare prin care a solicitat anularea executării silite efectuate în dosarul de executare nr. 2743/2014 al B.E.J.A. ”D. Gont, L. Gont și M. P.”, precum și anularea raportului de expertiză încheiat la data de 15.10.2014, solicitându-se totodată și suspendarea executării silite până la soluționarea prezentei contestații.
În motivare, contestatoarea a susținut că tranșa a II-a din creanța invocată nu este exigibilă, făcând referire în acest sens la prevederile art. 10 alin. 2 din Legea nr. 290/2003 și art. 18 alin. 5 din H.G. nr. 1120/2006 și precizând că, întrucât Hotărârea nr. 223 a fost emisă la 12.10.2012, data limită pentru plata tranșei a II-a este 12.10.2014.
În ceea ce privește tranșa I, contestatoarea a arătat că modalitatea de plată a despăgubirilor este prevăzută de art. 18 alin. 5 din H.G. nr. 1120/2006, iar achitarea acestor compensații este condiționată de existența în bugetul de stat a unor sume suficiente aprobate anual cu această destinație.
Astfel, s-a susținut că ignorarea acestor prevederi legale poate duce la crearea unor angajamente de plată fără acoperire bugetară și are drept efect acordarea despăgubirilor cu prioritate anumitor persoane, în detrimentul celor aflați la ordine.
Contestatoarea a mai invocat și nerespectarea dispozițiilor O.G. nr. 22/2002, iar învederându-se prevederile art. 1 și din O.G. nr. 22/2002 s-a susținut că se prevede un termen de 6 luni în interiorul căruia instituția publică este obligată să dispună toate măsurile ce se impun pentru efectuarea plăților, această fază având un conținut atipic și derogator de la dreptul comun.
Totodată, contestatoarea a invocat și prevederile art. 2 din O.U.G. nr. 10/2014.
În ceea ce privește modalitatea de actualizare a sumelor, contestatoarea a învederat prevederile art. 18 alin. 6 din H.G. nr. 1120/2006.
În drept, au fost invocate prevederile art. 711 C.pr.civ., Legea nr. 290/2003 și H.G. nr. 1120/2006.
La data de 10.11.2014, intimatul a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestației la executare (f. 38-47).
În motivare, intimatul a invocat jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, susținând în esență că dreptul de proprietate este garantat prin Constituție, iar creanțele asupra Statului nu mai pot fi plafonate. De asemenea, a precizat că autoritățile nu pot invoca lipsa de fonduri pentru a justifica neexecutarea unei hotărâri judecătorești.
Intimatul a mai făcut referire și la cele statuate prin Decizia nr. XXI/19.03.2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, susținând că prin aceasta se consacră principiul reparării integrale a prejudiciului.
În ceea ce privește exigibilitatea tranșei a II-a, s-a susținut că aceasta a intervenit în anul următor emiterii titlului executoriu, respectiv la data de 12.10.2013.
În ceea ce privește prevederile O.U.G. 10/2014, s-a susținut că această ordonanță nu se referă decât la situația plății voluntare a despăgubirilor.
Intimatul a mai susținut că prevederile O.G. nr. 22/2002 impun obligația ca imposibilitatea executării datorită lipsei de fonduri să fie dovedită în termenul solicitat de către executor, iar debitoarea nu a dovedit acest aspect.
În urma adresei emise de instanță din oficiu, B.E.J.A. ”D. Gont, L. Gont și M. P.” a comunicat în copie certificată dosarul de executare nr. 2743/2014.
Prin sentința civilă nr. 1699/02.02.2015, Judecătoria Sectorului 1 București a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 4 București, dosarul fiind înregistrat pe rolul acestei instanțe la data de 17.03.2015 sub nr._ .
Instanța a încuviințat și administrat în cauză proba cu înscrisuri.
Analizând actele dosarului, instanța reține următoarele:
În urma cererii creditorului intimat F. V. înregistrată la executorul judecătoresc la data de 16.07.2014, B.E.J.A. ”D. Gont, L. Gont și M. P.” a format dosarul de executare nr. 2743/2014 pentru punerea în executare a titlului reprezentat de Hotărârea nr. 223/12.10.2012 emisă de Instituția Prefectului – Județul Bacău - Comisia Județeană Bacău pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, împotriva debitoarei contestatoare A.N.R.P.
Prin această hotărâre s-a stabilit valoarea compensațiilor cuvenite creditorului în temeiul Legii nr. 290/2003, la suma totală de 103.482 lei.
În cadrul dosarului de executare nr. 2743/2014 s-a întocmit un raport de expertiză contabilă extrajudiciară de către expert B. F. prin care s-a procedat la actualizarea debitului cuvenit creditorului cu rata inflației calculată din anul 2013 și până la data de 30.09.2014, rezultând astfel un debit actualizat în cuantum de 106.063 lei.
La data de 23.09.2014, executorul judecătoresc a emis somația de plată în temeiul art. 2 din O.G. nr. 22/2002, prin care a pus în vedere contestatoarei să ia măsurile necesare pentru îndeplinirea obligațiilor rezultate din titlul executoriu (f. 77, dos. JS1), somația de plată fiind comunicată contestatoarei la data de 29.09.2014 (f. 70, dos. JS1).
Ulterior, la data de 24.10.2014 s-a emis încheierea prin care executorul judecătoresc a stabilit cheltuielile de executare în cuantum total de 10.352,82 lei.
Analizând criticile contestatoarei, referitor la apărările acesteia privind modalitatea de plată a despăgubirilor și caracterul exigibil al tranșei a II-a, instanța constată că, potrivit art. 18 alin. 5 lit. c din H.G. nr. 1120/2006, astfel cum erau în vigoare atât la momentul emiterii Hotărârii nr. 223/12.10.2012, dar și la momentul începerii executării silite, plata compensațiilor trebuia efectuată eșalonat în două tranșe, pe parcursul a 2 ani consecutivi, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație în bugetul de stat, astfel: 40% în primul an și 60% în anul următor, dacă cuantumul compensațiilor depășește 100.001 lei.
De asemenea, așa cum reiese prin analogie și din considerentele deciziei nr. 21/19.03.2007 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, instanța apreciază că data stabilirii compensațiilor este aceea a emiterii hotărârii comisiei județene, respectiv a municipiului București, iar în atare situație tranșa I trebuia plătită în anul 2012, iar tranșa II în anul 2013, fiind astfel exigibilă la momentul începerii executării silite.
În raport de aceste aspecte, instanța constată că, deși a expirat termenul de plată, contestatoarea nu și-a îndeplinit obligația de a achita despăgubirile.
De asemenea, instanța constată faptul că Ordonanța de urgență nr. 10/2014 a intrat în vigoare la data de 14.03.2014, iar art. 2 din aceasta, astfel cum era în vigoare la momentul formulării cererii de executare silită, stipula următoarele: ”Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se suspendă, pe o perioadă de 6 luni, plata voluntară a despăgubirilor stabilite prin hotărârile comisiilor județene, respectiv a municipiului București, pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, prin ordinele emise de către șeful Cancelariei Primului-Ministru în temeiul Legii nr. 9/1998, și, respectiv, prin deciziile de plată emise de către vicepreședintele Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților care coordonează aplicarea Legii nr. 9/1998, Legii nr. 290/2003 și Legii nr. 393/2006”.
Astfel cum reiese din acest text de lege, instanța reține că suspendarea plății privea numai plățile efectuate voluntar, iar nu și cele efectuate ca urmare a executărilor silite, nefiind astfel aplicabil în prezenta cauză cu privire la momentul declanșării executării silite.
Ulterior formulării cererii de executare silită, la data de 19.07.2014, au intrat în vigoare modificările aduse prin Legea nr. 112/2014, prin care s-a modificat art. 2 din O.U.G. nr. 10/2014, astfel: „începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se suspendă, până la data de 31 decembrie 2014, plata despăgubirilor stabilite prin hotărârile comisiilor județene, respectiv a municipiului București, pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, prin ordinele emise de către șeful Cancelariei Primului-Ministru în temeiul Legii nr. 9/1998 și, respectiv, prin deciziile de plată emise de către vicepreședintele Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților care coordonează aplicarea Legii nr. 9/1998, Legii nr. 290/2003 și Legii nr. 393/2006”.
În aceste condiții, în raport de dispozițiile în vigoare la momentul formulării cererii de executare silită, instanța apreciază că nu există motive de nulitate a întregii executări silite.
Totodată, instanța mai apreciază că suspendarea plății menționate prin art. 2 din O.U.G. nr. 10/2014 nu presupune și că nu se va mai actualiza creanța în această perioadă.
De asemenea, instanța reține faptul că debitoarea avea obligația conform art. 622alin. 1 C.pr.civ. de a-și executa de bunăvoie obligațiile stabilite prin titlul executoriu în sarcina sa, iar faptul că aceasta nu avea disponibil pentru plata debitului nu poate constitui un motiv de anulare a executării silite, acest aspect nefiind imputabil creditorului, ci mai degrabă contestatoarei, instituție publică care avea obligația de a-și lua toate măsurile necesare pentru a asigura plata despăgubirilor la care a fost obligată prin titluri executorii.
Referitor la apărările contestatoarei privind modalitatea de actualizare a despăgubirilor, instanța reține că, potrivit art. 18 alin. 6 din H.G. nr. 1120/2006, suma achitată beneficiarilor în cea de-a doua tranșă se actualizează în raport cu indicele de creștere a prețurilor de consum din ultima lună pentru care acest indice a fost publicat de către Institutul Național de S., față de luna decembrie a anului anterior.
Analizând aceste prevederi legale, instanța apreciază că din interpretarea dispozițiilor art. 18 alin. 6 din H.G. nr. 1120/2006 reiese că acestea își aveau aplicabilitate numai în ipoteza în care despăgubirile ar fi fost plătite voluntar de către contestatoare, cu respectarea termenelor stipulate la art. 18 alin. 5 lit. c din H.G. nr. 1120/2006.
În caz contrar, așa cum reiese prin analogie și din considerentele deciziei nr. 21/19.03.2007 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, instanța apreciază că, în virtutea principiului reparării integrale a prejudiciului, creditorul are dreptul de a obține actualizarea întregii sume stabilite cu titlu de compensații în raport cu indicele de inflație calculat începând cu momentul stabilirii acestora.
În raport de aceste considerente, instanța reține că actualizarea creanței s-a făcut în mod legal în cadrul dosarului de executare contestat.
În ceea ce privește apărările invocate privind nerespectarea termenului de 6 luni prevăzut de dispozițiile art. 2 din O.G. nr. 22/2002, instanța constată că art. 2 din O.G. nr. 22/2002 prevede următoarele: „Dacă executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, instituția debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni, să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată. Acest termen curge de la data la care debitorul a primit somația de plată comunicată de organul competent de executare, la cererea creditorului.”
Potrivit art. 3 din aceeași ordonanță „în cazul în care instituțiile publice nu își îndeplinesc obligația de plată în termenul prevăzut la art. 2, creditorul va putea solicita efectuarea executării silite potrivit Codului de procedură civilă și/sau potrivit altor dispoziții legale aplicabile în materie.”
Analizând aceste texte legale, instanța apreciază că aceste dispoziții legale nu acordă în orice situație instituției publice beneficiul unui termen de grație de 6 luni pentru a-și îndeplini obligația stabilită prin titlul executoriu, ci numai în situația în care executarea nu poate începe sau continua din lipsă de fonduri. Acest termen de 6 luni a fost instituit pentru ca instituția publică, în situația în care nu deține fondurile necesare, să facă demersurile pentru a le obține și a-și executa obligația stabilită în sarcina sa.
Astfel cum rezultă din dosarul de executare, instanța reține că executorul judecătoresc a emis și comunicat somația de plată în vederea respectării prevederilor O.G. nr. 22/2002, iar numai dacă debitorul înainta dovezi privind lipsa de fonduri către executorul judecătoresc s-ar fi putut pune în discuție posibilitatea acordării unui termen de 6 luni să facă demersurile necesare pentru îndeplinirea obligațiilor.
În atare situație, nerespectarea prevederilor O.G. nr. 22/2002 nu constituie un motiv de anulare a întregii executări silite și anularea actului de executare nelegal emis s-ar fi putut pune în discuție mai degrabă ulterior momentului emiterii somației de plată sau în ceea ce privește adresa de înființare a popririi, însă numai în măsura în care contestatoarea ar fi făcut dovada lipsei de fonduri.
În consecință, instanța apreciază că în cauză nu pot fi reținute apărările referitoare la prevederile O.G. nr. 22/2002.
Pe cale de consecință, față de considerentele mai sus expuse și întrucât nu există nici alte motive de nelegalitate care să fie analizate din oficiu de instanță, în temeiul art. 711 alin. 1 C.pr.civ., instanța va respinge ca neîntemeiată contestația la executare.
Întrucât măsura suspendării executării silite nu s-ar fi putut dispune decât până la soluționarea în fond a contestației la executare, astfel cum rezultă din interpretarea prevederilor art. 718 alin. 1 C.pr.civ., instanța va respinge cererea de suspendare a executării silite, ca rămasă fără obiect.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge ca neîntemeiată contestația la executare formulată de contestatoarea A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR, cu sediul în București, Calea Floreasca, nr. 202 sector 1, în contradictoriu cu intimatul F. V., cu domiciliul în Bacău, Calea Romanului, nr. 154, jud. Bacău, și cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la C.. Av. ”B. Sasa”, în Oltenita, ., ., ., jud. Calarasi.
Respinge cererea de suspendare a executării silite, ca rămasă fără obiect.
Cu drept de apel în 10 de zile de la comunicare, apel care se va depune la Judecătoria Sector 4 București.
Pronunțată în ședință publică azi, 11.06.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
M. F. S. O.A.
Red./Dact. Jud. M.F./4ex./
| ← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 7803/2015. Judecătoria... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 7771/2015. Judecătoria... → |
|---|
