Contestaţie la executare. Sentința nr. 185/2015. Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 185/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI la data de 12-01-2015 în dosarul nr. 185/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 4 BUCUREȘTI
....
Dosar nr._
Sentința civilă nr. 185
Ședința publică de la data de 12 ianuarie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: MĂNESCU MARIA-RAMONA
GREFIER: N. A.-M.
Pe rol, se află soluționarea cauzei civile formulată de contestatorul A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR, în contradictoriu cu intimatul C. A., având ca obiect: contestație la executare-suspendarea executării silite.
Dezbaterile și cuvântul pe fondul cauzei au avut loc în ședința publică din data de 05.01.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre când, instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 12.01.2015, când a hotărât următoarele:
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 București la data de 16.04.2014, sub dosar nr._ , contestatoarea A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR în contradictoriu cu intimatul C. A., a solicitat instanței suspendarea executării silite, anularea executării silite dispuse în dosarul nr. 911/2014, anularea încheierii privind cuantumul cheltuielilor de executare întocmită la data de 08.04.2014, de B. D. G., L. G. ȘI M. P..
În motivarea contestației, s-a arătat că în fapt, prin somația emisă în dosarul de executare nr. 911/2014, B. D. G., L. G. ȘI M. P. a somat ANRP la îndeplinirea obligațiilor care îi revin potrivit titlului executoriu reprezentat de Hotărârea nr. 2400/28.11.2005, emisă de Comisia Pentru Aplicarea legii nr. 9/1998, din cadrul Instituției Prefectului Municipiului București, validată prin Decizia nr. 5237/08.04.2008, emisă de ANRP.
Prin înștiințarea emisă în dosarul de executare nr. 911/2014, și înregistrată la ANRP sub nr._/RG/10.04.2014, B. D. G., L. G. ȘI M. P. a înștiințat A. Națională Pentru Restituirea Proprietăților despre înființarea popririi până la concurența creanței în valoare totală de 19.496, 49 de RON.
Contestatoarea a arătat că somația a fost emisă cu încălcarea prevederilor OG nr.22/2002, în sensul că art. 2 al ordonanței prevede un termen de 6 luni în care instituția publică este obligată să dispună toate măsurile care se impun pentru stabilirea plății sumelor stabilite prin titlurile executorii.
Art.2 al OG nr.22/2002 dispune faptul că ,,Dacă executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, instituția debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni, să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată. Acest termen curge de la data la care debitorul a primit somația de plată comunicată de organul competent de executare, la cererea creditorului”.
Prin urmare, executorul judecătoresc avea obligația emiterii către debitoare a unei somații de plată întemeiate pe dispozițiile legale menționate, emiterea somației fiind obligatorie, însă în cauză executorul judecătoresc a procedat direct la înființarea popririi, omițând să emită somația prevăzută de dispozițiile OG nr.22/2002.
În baza art. 6, alin. 7 din OUG nr. 25/2007, Vicepreședintele ANRP a emis Decizia nr. 527/08.04.2008, prin care a validat Hotărârea nr. 2400/28.11.2005, emisă de Comisia Pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 din cadrul Instituției Prefectului jud. C..
Plata sumei acordate cu titlu de compensație urmează a fi efectuată în conformitate cu dispozițiile art. 38, alin.5, lit.c din HG nr. 1277/2007.
Potrivit art. 5 din HG nr. 286/2004, ,, Compensațiile stabilite prin hotărârea de validare a Comisiei centrale pentru aplicarea dispozițiilor Legii nr. 9/1998 se achită beneficiarilor eșalonat, pe parcursul a 2 ani consecutivi, astfel: 40% în anul în care se face plata și 60% în anul următor, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație în bugetul de stat. C. de 60% din cuantumul compensației, achitată în anul următor, se actualizează în condițiile Legii nr. 9/1998”.
Prin urmare, achitarea acestor compensații este condiționată de existența în bugetul de stat a unor sume suficiente aprobate anual cu această destinație. Prin folosirea sintagmelor ,,În funcție de disponibilitățile bănești”, sau ,,în limita sumelor aprobate anual cu această destinație prin bugetul de stat legiuitorul a prevăzut tocmai acea situație în care sumele alocate prin bugetul de stat nu sunt suficiente pentru acoperirea despăgubirilor acordate potrivit legii.
Modalitatea de plată a despăgubirilor este prevăzută de dispozițiile art. 38, alin. 5 și alin.6 din HG nr. 1277/2007, ,, (5) Compensațiile bănești stabilite prin decizie de plată se achită beneficiarilor, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație în bugetul de stat, astfel:
a) integral, dacă cuantumul acestora nu depășește 50.000 lei;
b) eșalonat în două tranșe, pe parcursul a 2 ani consecutivi, astfel: 60% în primul an și 40% în anul următor, dacă cuantumul despăgubirilor se încadrează între 50.001 lei și 100.000 lei;
c) eșalonat în două tranșe, pe parcursul a 2 ani consecutivi, astfel: 40% în primul an și 60% în anul următor, dacă cuantumul compensațiilor depășește 100.001 lei.
(6) Suma achitată beneficiarilor în cea de-a doua tranșă se actualizează, potrivit prevederilor art. 5 din Hotărârea Guvernului nr. 286/2004 privind unele măsuri referitoare la funcționarea Comisiei centrale și a comisiilor județene și a municipiului București pentru aplicarea dispozițiilor Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la C. la 7 septembrie 1940, în raport cu indicele de creștere a prețurilor de consum din ultima lună pentru care acest indice a fost publicat de Institutul Național de S., față de luna decembrie a anului anterior."
În aceste condiții, se impune a se constatat că în absența disponibilităților bănești ale statului, raportat la dificultățile prin care trece economia țării, s-ar stabili în momentul de față în sarcina ANRP o obligație imposibil de realizat și care este de natură să afecteze principiul egalității de tratament recunoscut atât în plan intern, cât și în plan european.În al doilea rând, din rațiuni financiare, creanțele asupra statului pot fi limitate sau eșalonate la plată și nu pot fi plătite decât în condiții de solvabilitate, principii care nu sunt înlăturate de jurisprudența CEDO.
A mai precizat contestatoarea că la data de 12.03.2014, a fost publicată în Monitorul Oficial al României OUG nr.10/2014, potrivit căreia ,, Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se suspendă, pe o perioadă de 6 luni, plata voluntară a despăgubirilor stabilite prin hotărârile comisiilor județene, respectiv a municipiului București, pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, prin ordinele emise de către șeful Cancelariei Primului-Ministru în temeiul Legii nr. 9/1998, și, respectiv, prin deciziile de plată emise de către vicepreședintele Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților care coordonează aplicarea Legii nr. 9/1998, Legii nr. 290/2003 și Legii nr. 393/2006”.
În ceea ce privește modalitatea de actualizare cu indicele de inflație pentru perioada ianuarie 2006-februarie 2014, contestatoarea a învederat instanței faptul că sunt aplicabile dispozițiile art. 5 din HG nr. 286/2004, și anume actualizarea cotei de 60% în raport de indicele de creștere a prețurilor de consum publicat de INS față de luna decembrie a anului anterior.
În drept, contestatoarea și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 650, alin.1, și alin.2, 700, 711 și urm. C.proc.civilă, Legea nr. 9/1998, HG nr. 1277/2007, OG nr.22/2002, OUG nr. 80/2013, OUG nr. 10/2014.
Contestatoarea a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, în baza art. 223, alin.3 Noul C.proc.civ.
În probațiune, a solicitat proba cu înscrisuri.
Cererea este scutită de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, în baza art. 30 din OUG nr. 80/2013, fiind scutită de plata cauțiunii în baza art. 7 din OG nr.22/2002.
La data de 17.11.2013, intimatul a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestației la executare, ca neîntemeiată.
În motivarea întâmpinării, intimatul a arătat în esență faptul că executorul judecătoresc a emis somația de plată la data de 31.03.2014, astfel fiind emisă în prealabil o somația de plată care să fie comunicată debitoarei prin intermediul organului de executare, astfel cum prevăd dispozițiile OG nr.22/2002.
Debitoarea nu beneficiază de termenul de 6 luni prin efectul legii, ci este necesar ca aceasta să invoce lipsa fondurilor pentru a putea fi aplicabil termenul respectiv și să efectueze demersurile pentru obținerea acestora. În cauza de față, nu a fost invocată și nici nu a fost dovedită lipsa de fonduri și nici un a fost probată efectuarea vreunui demers pentru obținerea fondurilor necesare achitării debitului.
Intimatul a mai arătat că art. 6, paragraful I din CEDO protejează dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzei într-un termen rezonabil. Acest drept ar rămâne iluzoriu dacă nu ar include și faza de executare a hotărârilor judecătorești definitive, întrucât Convenția are în vedere drepturi concrete și efective, iar nu drepturi teoretice și iluzorii. Statul nu poate să întârzie sau să omită executarea obligațiilor de plată, lipsa fondurilor neputând fi considerată ca fiind un motiv justificat pentru întârziere.
Nu pot fi primite susținerile contestatoarei referitoare la invocarea prevederilor OUG nr. 10/2014, întrucât suspendarea plății voluntare nu poate fi aplicabilă în cazul unei executări silite începute înainte de . OUG nr.10/2014.
În ceea ce privește actualizarea creanței, prin Decizia nr. 21/19.03.2007, pronunțată de ÎCCJ s-a reținut că ,,data stabilirii compensatiei este aceea a emiterii hotararii comisiei judetene, respectiv a municipiului Bucuresti, iar validarea de catre Cancelaria Primului-Ministru a hotararilor comisiilor teritoriale, cu depasirea termenului de 60 de zile prevazut in art. 7 alin. (3) din aceeasi lege, atrage actualizarea intregii sume in raport cu indicele de crestere a preturilor”.
În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 205 NCPC.
Instanța a administrat în soluționarea cererii probe cu înscrisuri.
A fost atașat dosarul de executare nr. 911/2014.
Analizand actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
În fapt, prin Hotărârea nr.2400 din data de 28.11.2005, emisă de Instituția Prefectului-Județul C.-Comisia Județeană Pentru aplicarea Legii nr. 9/1998, validată prin Decizia nr. 527/08.04.2008, emisă de A. Națională Pentru Restituirea Proprietăților, au fost acordate compensații bănești în valoare totală de 40.982, 90 RON, către C. T., C. A., P. I., S. F..
La data de 27.02.2014, creditorul a formulat cerere de executare silită adresată B. D. G., L. G. ȘI M. P., pentru plata cotei de ¼ care i se cuvine din suma de 40.982, 90 RON, fiind format dosarul de executare nr. 911/2014, dosar care a fost deschis prin încheierea din data de 31.03.2014.
Prin încheierea din data de 13.03.2014, pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București în dosarul nr._, a fost admisă cererea de încuviințare a executării silite a titlului executoriu.
În cadrul dosarului de executare a fost întocmit Raportul de expertiză contabilă extrajudiciară de către domnul expert B. F., prin care a fost calculată suma actualizată cuvenită creditorului de la data de 28.01.2006 și până la data de 28.02.2014, rezultând o valoare actualizată a debitului de 15.152 RON.
Prin încheierea din data de 08.04.2014, au fost stabilite cheltuieli ocazionate de efectuarea executării silite în cuantum de 4.344, 49 RON, din care 1.878, 85 RON, onorariul executorului judecătoresc, 865, 64 RON, alte cheltuieli, și 1.600 de RON, onorariul expertului.
La data de 31.03.2014, a fost emisă către ANRP somația, prin care aceasta a fost somată să dispună luarea tuturor măsurilor care se impun pentru îndeplinirea obligației care îi incumbă potrivit titlului executoriu, în termenul de 6 luni de la data comunicării, somația fiind comunicată la data de 01.04.2014.
La data de 08.04.2014, a fost emisă adresa de înființare a popririi către terțul poprit Direcția de Trezorerie și contabilitate Publică a Municipiului București, prin care s-a dispus înființarea popririi până la concurența sumei totale de 19.496, 49 de RON, reprezentând debit, conform titlului executoriu și cheltuieli de executare, contestatoarea fiind înștiințată cu privire la înființarea popririi la data de 10.04.2014.
Contrar susținerilor contestatoarei, în cauză a fost emisă somația de plată întemeiată pe dispozițiile OG nr.22/2002, la data de 31.03.2014.
În ceea ce privește apărarea contestatoarei privind încălcarea dispozițiilor OG nr. 22/2002, instanța reține că potrivit art. 2 din OG nr. 22/2002, ,,Dacă executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, instituția debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni, să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată. Acest termen curge de la data la care debitorul a primit somația de plată comunicată de organul competent de executare, la cererea creditorului, iar potrivit art. 3 din același act normativ ,,În cazul în care instituțiile publice nu își îndeplinesc obligația de plată în termenul prevăzut la art. 2, creditorul va putea solicita efectuarea executării silite potrivit Codului de procedură civilă și/sau potrivit altor dispoziții legale aplicabile în materie”.
Textul legal invocat prevede că doar în cazul lipsei de fonduri, care conduce la neînceperea sau la necontinuarea executării silite de bunăvoie, există un termen de 6 luni în care debitorul are obligația de a găsi resursele financiare necesare acoperirii debitului, termenul de 6 luni neavând natura juridică a unui termen de grație sau a unei proceduri prealabile.
Pentru a beneficia de dispozițiile de favoare ale Ordonanței Guvernului nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 110/2007, respectiv de termenul de 6 luni pentru efectuarea plății stabilit de art. 2 din actul normativ menționat, contestatoarea trebuia să facă dovada că neexecutarea până în prezent a obligației de plată stabilită în sarcina sa prin titlul executoriu din cauză s-a datorat lipsei de fonduri, întrucât conform aceluiași articol, procedura specială reglementată de actul normativ în discuție nu se aplică automat tuturor debitorilor instituții publice, ci numai acelor debitori instituții publice care nu au putut începe sau continua executarea obligației de plată din cauza lipsei de fonduri, sarcina probei incumbându-le acestora. Or, în prezenta cauză, contestatoarea nu a făcut această dovadă, nu a adus la cunoștința executorului judecătoresc, deși avea cunoștință de obligația de plată, despre o eventuală imposibilitate de executare a obligației, ca urmare a lipsei fondurilor, situație în care nu se poate prevala de termenul de grație de 6 luni instituit de legiuitor prin art. 2 din Ordonanța Guvernului nr.22/2002, astfel cum a fost modificată prin Legea art.110/2007.
În ceea ce privește modalitatea de plată a despăgubirilor, în conformitate cu dispozițiile art. 38, alin.5, lit.a din HG nr.1277/2007, ,, (5) Compensațiile bănești stabilite prin decizie de plată se achită beneficiarilor, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație în bugetul de stat, astfel: a) integral, dacă cuantumul acestora nu depășește 50.000 lei”. Având în vedere că valoarea totală a compensațiilor bănești stabilite prin titlul executoriu era de 40.982, 90 RON, inferioară sumei de 50.000 lei, rezultă că debitoarea avea obligația achitării integrale a acestei sume, nefiind aplicabilă plata eșalonată în 2 tranșe.
În ceea ce privește susținerea contestatoarei în sensul că, compensațiile bănești se achită beneficiarilor în limita sumelor aprobate anual cu această destinație în bugetul de stat, instanța reține că, contestatoarea avea obligația de a solicita ordonatorilor principali de credite virarea unor sume suplimentare în vederea achitării obligațiilor de plată, cu atât mai mult cu cât de la data comunicării Deciziei de validare nr. 527/08.04.2008 și până în anul 2014 a avut la dispoziție un interval de timp rezonabil, de mai mult de 6 ani.
Potrivit dispozițiilor art. 4 din OG nr. 22/2002, ,, Ordonatorii principali de credite bugetare au obligația să dispună toate măsurile ce se impun, inclusiv virări de credite bugetare, în condițiile legii, pentru asigurarea în bugetele proprii și ale instituțiilor din subordine a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii.
(2) Virările de credite bugetare prevăzute la alin. (1) se pot efectua pe parcursul întregului an bugetar, prin derogare de la prevederile art. 47 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările ulterioare, și ale art. 49 din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale.
Contestatoarea nu își poate invoca propria culpă privind neexecutarea obligației de plată, invocând imposibilitatea acesteia de a plăti voluntar într-un termen rezonabil despăgubirile de care beneficiază persoanele îndreptățite ca urmare a lipsei disponibilităților bănești ale statului. Lipsa fondurilor nu poate fi imputată intimatului, beneficiar al unui act administrativ care constituie titlu executoriu.
Invocarea lipsei de fonduri pentru a nu executa obligația de plată este de natură a afecta dreptul de proprietate al creditorului intimaț, drept garantat de art.1, Protocolul 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
În temeiul Legii nr. 9/1998, statul român s-a obligat să plătească foștilor proprietari și moștenitorilor acestora compensații bănești. Astfel, deciziile definitive de plată a despăgubirilor (concretizate fie în hotărârile comisiilor județene, respectiv a municipiului București, pentru aplicarea celor trei acte normative precizate, fie în deciziile Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, fie în hotărârile judecătorești definitive prin care s-a exercitat controlul judecătoresc asupra actelor administrative de plată a despăgubirilor) au generat un drept de creanță asupra statului care beneficiază de protecție constituțională, în condițiile art. 44 alin. (1) din Legea fundamentală, dând naștere în patrimoniul persoanelor îndreptățite la despăgubiri, unui "bun", în sensul art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție.
În ipoteza în care autoritățile sunt obligate să acționeze în vederea executării unui titlu executoriu și manifestă abstențiune, această conduită este apreciată ca angajând răspunderea statului, obligația statului de a asigura celeritatea procedurilor judiciare fiind una de rezultat.
Pentru deplina protecție a drepturilor creditorului care a obținut o creanță împotriva statului, statul, prin autoritățile sale, trebuie să ia toate măsurile necesare executării, iar sistemul bugetar al statului, lipsa de fonduri sau a altor resurse nu îl pot scuti pe acesta de obligația sa, în baza Convenției, de a garanta fiecărei persoane dreptul la executarea unui titlu executoriu într-un interval de timp rezonabil.
Statul și instituțiile publice au îndatorirea de a veghea la respectarea principiului legalității și de a executa de bunăvoie titlurile executorii, termenul rezonabil de soluționare prevăzut de art.6 din Convenție fiind aplicabil și în faza executării silite (a se vedea cauza Ruianu contra României, Pini și Bertani, Manera și Atripaldi contra României, Ș. contra României, V. I. contra României, S. P. contra României).
În consecință, statul nu poate să refuze, să omită sau să întârzie într-un mod nerezonabil executarea unor asemenea hotărâri, lipsa fondurilor nefiind considerat un motiv justificat pentru întârziere. Cu atât mai mult, statul nu poate impune limitări ale executării silite și nu poate institui norme care să ducă la amânarea realizării creanței pe care o persoană o are împotriva sa, aceasta constituind o ingerință în dreptul său la recunoașterea bunurilor.
Nu subzista punctul de vedere al contestatoarei in sensul ca Statul R. beneficiază de un termen rezonabil pentru achitarea compensațiilor bănești ținând cont de circumstanțele date. Este adevărat ca CEDO a admis că supraîncărcarea temporară a rolului unui tribunal nu angajează responsabilitatea internațională a statelor contractante dacă acestea adoptă cu promptitudine măsurile de natură să remedieze asemenea situație însa acest principiu trebuie aplicat in funcție de situația particulara din speță.
Critica contestatoarei privind modalitatea de actualizare a debitului prin Raportul de expertiză contabilă extrajudiciară întocmit de domnul expert B. F. este nefondată.
Astfel, prin Decizia nr. XXI din data de 19.03.2007, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție publicată în Monitorul Oficial nr. 113/13.02.2008 s-a reținut că ,,Interpretarea literala si sistematica-logica a dispozitiilor art. 7 din Legea nr. 9/1998, in vederea stabilirii momentului de la care sunt datorate compensatiile, in raport cu regulile privind plata esalonata instituite prin art. 8 alin. (2) din aceeasi hotarare, precum si cu cele cuprinse in art. 5 din Hotararea Guvernului nr. 286/2004, impune sa se considere ca intre operatiunile de ,,stabilire” si de ,,validare” a compensatiilor exista o succesiune temporala si o evidenta diferenta de continut, determinate de raportul de conditionare dintre ele, caracterizat de efectul retroactiv, de consolidare, al validarii asupra a ceea ce s-a stabilit initial prin hotararea comisiei”.
In legatura cu efectuarea platii sumelor de bani reprezentand compensatiile acordate potrivit Legii nr. 9/1998, este de observat ca, in temeiul art. 6 si 8 din aceeasi lege, a fost adoptata Hotararea Guvernului nr. 286/2004, in care s-a prevazut, la art. 5, achitarea esalonata, catre beneficiari, a compensatiilor stabilite prin hotararea Comisiei centrale, pe parcursul a 2 ani consecutivi, din care „40% in anul in care se face plata si 60% in anul urmator, in limita sumelor aprobate anual cu aceasta destinatie in bugetul de stat”, precizandu-se, in final: ,,cota de 60% din cuantumul compensatiei, achitata in anul urmator, se actualizeaza in conditiile Legii nr. 9/1998”.
Existenta unei dispozitii de actualizare a sumelor numai pentru perioada ulterioara momentului validarii lor de catre Cancelaria Primului-Ministru impune sa se considere ca legiuitorul nu a socotit necesar sa dea o reglementare similara si pentru intervalul cuprins intre data stabilirii compensatiilor prin hotarare adoptata de comisie si aceea a emiterii ordinului de validare, deoarece acest interval de timp a fost apreciat ca neglijabil fata de cerinta prevazuta la art. 7 alin. (3) din Legea nr. 9/1998, ca actul de validare sa fie emis in cel mult 60 de zile de la data hotararii comisiei.
Or, principiul repararii integrale a prejudiciului, in spiritul caruia au fost elaborate normele prin care sunt reglementate compensatiile cuvenite persoanelor care au avut pierderi patrimoniale in urma aplicarii prevederilor Tratatului de la C. din 7 septembrie 1940, impune ca, in momentul validarii compensatiilor, sumele stabilite sa corespunda valorii reale a bunurilor ce fac obiectul acestora
Cum, prin continutul si sensul lor, toate aceste prevederi nu pot viza decat ipoteza in care validarea si, implicit, plata compensatiilor au loc in alt an decat cel in care au fost stabilite de catre comisie, este evident ca trebuie sa se considere reglementata legislativ obligativitatea actualizarii sumelor ce reprezinta compensatii stabilite prin hotararile adoptate de comisiile instituite in temeiul Legii nr. 9/1998.
Înalta Curte de Casație și Justiție a mai stabilit că ,,F. de aceasta reglementare neindoielnica, data prin dispozitiile continute in normele metodologice de aplicare a actelor normative adoptate succesiv, in materia acordarii de compensatii cetatenilor romani pentru bunurile trecute in proprietatea statului bulgar in urma aplicarii Tratatului dintre Romania si Bulgaria, semnat la 7 septembrie 1940, precum si de incidenta principiului repararii integrale a prejudiciului, se impune ca art. 8 alin. (2) din Legea nr. 9/1998 sa fie interpretat in sensul ca data stabilirii compensatiei este aceea a emiterii hotararii comisiei judetene, respectiv a municipiului Bucuresti, iar validarea de catre Cancelaria Primului-Ministru a hotararilor comisiilor teritoriale, cu depasirea termenului de 60 de zile prevazut in art. 7 alin. (3) din aceeasi lege, atrage actualizarea intregii sume in raport cu indicele de crestere a preturilor”.
Prin urmare, în raport de această interpretare dată de Înalta Curte de Casație și Justiție, data stabilirii compensațiilor bănești este data emiterii Hotărârii nr. 2400 din data de 28.11.2005, emisă de Instituția Prefectului-Județul C.-Comisia Județeană Pentru aplicarea Legii nr. 9/1998, astfel încât, în mod legal a fost realizată actualizarea creanței pentru perioada 28.01.2006 și până la data de 28.02.2014.
Cu privire la invocarea dispozițiilor OUG nr. 10/2014, instanța reține că potrivit dispozițiilor art. 2 din OUG nr.10/2014, în forma în vigoare la data efectuării actelor de executare, ,, Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se suspendă, pe o perioadă de 6 luni, plata voluntară a despăgubirilor stabilite prin hotărârile comisiilor județene, respectiv a municipiului București, pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, prin ordinele emise de către șeful Cancelariei Primului-Ministru în temeiul Legii nr. 9/1998, și, respectiv, prin deciziile de plată emise de către vicepreședintele Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților care coordonează aplicarea Legii nr. 9/1998, Legii nr. 290/2003 și Legii nr. 393”.
Dispoziția legală mai sus enunțată se referă la suspendarea plății voluntare a despăgubirilor, și nu la suspendarea executării silite.
În ceea ce privește încheierea din data de 08.04.2014, prin care au fost stabilite cheltuielile de executare, instanța reține că onorariul executorului judecătoresc a fost în mod legal stabilit, în conformitate cu dispozițiile art. 39, alin.1, lit. a din Legea nr. 188/2000, la care a fost adăugată cota de TVA de 24%. Celelalte cheltuieli de executare au un cuantum cert, lichid și exigibil și au fost stabilite de executorul judecătoresc printr-o încheiere care constituie titlu executoriu, și, mai mult decât atât, aceste sume sunt incluse în cuantumul cheltuielilor de executare în conformitate cu dispozițiile art. 669, alin.3, pct.5-7 din NCPC.
Instanța reține de asemenea că somația din data de 31.03.2014 a fost emisă cu respectarea dispozițiilor art. 667 NCPC, iar adresa de înființare a popririi a fost emisă cu respectarea dispozițiilor art. 780 NCPC, neexistând nici un motiv de nulitate în privința acesteia.
Pentru considerentele de fapt și de drept expuse mai sus, având în vedere legalitatea și temeinicia actelor de executare contestate efectuate în cadrul dosarului de executare nr. 911/2014, instanța va respinge contestația la executare, ca neîntemeiată.
În ceea ce privește cerere contestatoarei având ca obiect suspendarea executării silite, instanța reține că potrivit dispozițiilor art. 718, alin.1 NCPC ,, Până la soluționarea contestației la executare sau a altei cereri privind executarea silită, la solicitarea părții interesate și numai pentru motive temeinice, instanța competentă poate suspenda executarea. Suspendarea se poate solicita odată cu contestația la executare sau prin cerere separată”. Executarea silită poate fi suspendată până la soluționarea contestației la executare, și întrucât contestația la executare a fost soluționată prin prezenta sentință, instanța va respinge cererea de suspendare a executării silite ca fiind rămasă fără obiect.
Instanța va lua act că intimatul nu a solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge contestația la executare, formulată de contestatoarea A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR, cu sediul în București, Calea Floreasca, nr. 202, sector 1, în contradictoriu cu intimatul C. A., cu domiciliul în com. Istri, ., jud. C., ca neîntemeiată.
Respinge cererea având ca obiect suspendarea executării silite, ca rămasă fără obiect.
Ia act că intimatul nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Sectorului 4 București.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 12.01.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
M. M.-R. N. A.-M.
Red./Dact. Jud. M.M.R.. / 4 ex./ 2015
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 184/2015. Judecătoria... | Pretenţii. Sentința nr. 218/2015. Judecătoria SECTORUL 4... → |
|---|
