Contestaţie la executare. Sentința nr. 184/2015. Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 184/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI la data de 12-01-2015 în dosarul nr. 184/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 4 BUCUREȘTI
....
Dosar nr._
Sentința civilă nr. 184
Ședința publică de la data de 12 ianuarie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: MĂNESCU MARIA-RAMONA
GREFIER: N. A.-M.
Pe rol, se află soluționarea cauzei civile formulată de contestatorul AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ, în contradictoriu cu intimata M. M. C., având ca obiect: contestație la executare-suspendarea executării silite-întoarcerea executării silite.
Dezbaterile și cuvântul pe fondul cauzei au avut loc în ședința publică din data de 05.01.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre când, instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 12.01.2015, când a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 București la data de 15.04.2014 sub nr._ contestatoarea AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ a formulat în contradictoriu cu intimata M. M. C. contestație la executare, prin care a solicitat anularea somației emise la data de 31.03.2014, precum și anularea executării silite și a formelor de executare întreprinse de către B. CASAGRANDA S. A., în dosarul de executare nr. 141/2014, suspendarea executării silite, precum și întoarcerea executării silite.
În motivarea contestației la executare, contestatoarea a arătat că în fapt, creditoarea, salariata a Direcției Generale a Finanțelor Publice C. S., în baza titlului executoriu reprezentat de Sentința civilă nr. 1843/28.10.2008 pronunțată de Tribunalul C.-S. în dosar nr._, hotărâre rămasa irevocabila, a solicitat executarea silită a Direcției Generale a Finanțelor Publice a județului C.-S., întocmindu-se de către B. N. N. dosarul de executare silita nr.123/2012. Executarea silita demarata prin Sindicat, a fost contestata de Ministerul Finanțelor Publice in numele si pentru Direcția Generala a Finanțelor Publice a județului C.-S. (debitor), judecata fiind in contradictoriu cu intimatul B. N. N. si Sindicatul Direcției Financiare C.-S., impotriva actelor de executare emise in cadrul executării silite a Sentinței civile nr.1843/28.10.2008 pronunțata de Tribunalul C. S. in dosarul nr._, inceputa in dosarul de executare nr.123/2012 intocmit de B. N. N.. Acest litigiu a făcut obiectul dosarului_ *, soluționat la data de 30.09.2013, fiind pronunțata Sentința civila nr.2136, sentința prin care Judecătoria Resita a admis contestația la executare formulata de Ministerul Finanțelor Publice pentru Direcția Generala a Finanțelor Publice C.-S. si in consecința a anulat actele de executare silite emise in cadrul dosarului executional nr.123/2012 al B. N. N..
Instanța a reținut faptul că în speța de față, creanța nu este certă și lichidă, iar până la această dată, din verificările efectuate, puterea executivă nu a identificat procentul aferent acostor drepturi și nici criteriile de determinare.
In paralel cu aceasta procedura de executare silita menționata mai sus, in mod individual, creditoarea, a demarat o noua procedura de executare silita in baza aceluiași titlu de creanța reprezentat de Sentința civila nr.1843/28.10.2008, prin intermediul unui alt executor judecătoresc in persoana B. Casagranda S. A., executare demarata impotriva Agenției Naționale de Administrare Fiscala, in calitate de „terț" fata de Direcția Generala a Finanțelor Publice C. S..
Dacă debitoarea DGFP C. S. nu poate îndeplini această obligație, este evident că nici terțul poprit nu poate plăti creditorului o sumă de bani al cărui cuantum nu este cert, nu a fost stabilit, nu a fost identificat procentul.
A fost invocată în acest sens excepția puterii de lucru judecat a Sentinței Civile nr. 2136/30.09.2012, irevocabilă prin Decizia Civilă nr. 67/05.03.2014, pronunțată de Tribunalul C.-S., susținându-se îndeplinirea condiție triplei identități de părți, de obiect și de cauză.
Contestatoarea a mai arătat că somația de plată emisă la data de 31.03.2014 este informă, întrucât nu este întemeiată pe dispozițiile Codului de Procedură Civilă, ci pe un act normativ care reglementează o facilitate de plată, respectiv OG nr. 22/2002.
Strict procedural, somația de plată efectuată de executorul judecătoresc constituie un act de executare cerut de înseși dispozițiile art.2 teza finală a OG nr.22/2002 pentru începutul curgerii termenului de grație în favoarea instituției, însă este necesar să îmbrace forma somației de plată, astfel cum aceasta este reglementată de Codul de Procedură Civilă.
Contestatoarea a mai învederat instanței că, Sentința Civilă nr. 6969/22.08.2013 nu este irevocabilă, întrucât împotriva acestei sentințe civile, contestatoarea a formulat recurs.
S-a mai menționat faptul că ANAF nu are calitatea de terț poprit, instituția publică obligată la plata acestor drepturi salariale fiind DGFP C.-S..
Contestatoarea a arătat că nu se poate reține existența niciunui raport juridic obligațional cu debitoarea DGFP C. S., în cadrul căreia instituția să datoreze vreo sumă de bani către debitoare. DGFP C. S. este o instituție publică, cu personalitate juridică, al cărui director are calitatea de ordonator terțiar de credite, aceasta fiind subordonată ANAF, astfel încât raporturile juridice dintre ANAF și DGFP C.-S. sunt raporturi juridice de drept public, guvernate de normele dreptului administrativ.
Eventualele sume de bani pe care instituția le-ar plăti către DGFP C.-S. sunt circumscrise execuției bugetului de stat, astfel cum acesta a fot aprobat prin lege, ordonatorii secundari de credite repartizând creditele bugetare aprobate pentru bugetele instituțiilor subordonate, ai căror conducători sunt ordonatori terțiari de credite.
Raporturile juridice de drept administrativ si de drept financiar public, in cadrul cărora instituția repartizează creditele bugetare aprobate prin legea bugetului către D.G.F.P. C.-S., nu pot fi asimilate, unor raporturi juridice obligaționale, de drept privat, in cadrul cărora Agenția Naționala de Administrare Fiscala sa datoreze sume de bani debitoarei D.G.F.P. C.-S., constituind astfel unul dintre raporturile juridice obligationale ce se intalnesc in procedura popririi.
Luându-se în considerare si dificultățile întâmpinate în ceea ce privește executarea hotărârilor judecătorești având ca obiect drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, a fost adoptata Ordonanța de Urgenta nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar. In cuprinsul acesteia se prevede posibilitatea ca plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești sa se realizeze eșalonat. Mai mult având in vedere efortul bugetar considerabil, precum si impactul negativ ce l-ar putea avea in cazul unei executări asupra bugetului a acestor titluri provenind din creanțe de natura salarială, pentru toate instituțiile publice inclusiv Ministerul Justiției, au fost adoptate astfel de acte normative, tocmai pentru a nu se crea un dezechilibru in bugetul de stat.
În baza art. 718, alin.1 C.proc.civilă, s-a solicitat instanței să dispună suspendarea executării silite.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. OUG nr. 71/2009, OG nr.22/2002.
S-a solicitat judecarea prezentei cauze și în lipsă, în baza art.411, alin.1, pct.2 C.proc.civilă.
Contestatoarea a depus la dosar un set de înscrisuri.
Intimata a depus întâmpinare la data de 07.11.2014, prin care a solicitat respingerea contestației la executare și a cererii de suspendare a executării silite.
Acesta a invocat, în primul rând, excepția netimbrării, deoarece contestația la executare nu are ca obiect venituri publice, neputând fi incidente nici art. 30 din Ordonanța de urgență nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru și nici art. 229 din Codul de procedură fiscală.
A fost invocată totodată excepția inadmisibilității.
Intimata a solicitat respingerea cererii având ca obiect suspendarea executării silite, ca neîntemeiată.
În ceea ce privește primul motiv al contestației la executare, intimatul a arătat că somația întemeiată pe dispozițiile OG nr. 22/2002 nu era obligatorie, însă cu toate acestea, nu s-a efectuat nicio plată și nu a fost efectuat nici un demers de ordonanțare a plății.
Nu au fost încălcate prevederile art. 666 NCPC, întrucât s-a procedat la executarea silită prin poprire, urmare a validării acesteia, fiind aplicabile dispozițiile art. 666, alin.2, raportate la art. 782, alin.1 NCPC, în cazul executării silite prin poprire somația prealabilă a debitorului nefiind necesară.
Cu privire la nerespectarea prevederilor art. 1 și art. 2 din OG nr. 22/2002, conform cărora executarea nu putea începe fără vreo somația prealabilă și cu acordarea unui termen de grație de 6 luni de zile, intimata a arătat că debitoarea a fost somată legal conform OG nr. 22/2002 emisă de NEJ N. N. nr. 123/16.03.2012, însă nu a fost primit nici un răspuns la somație.
De la data rămânerii irevocabile a titlului executoriu nici DGFP C.-S. și nici ANAF nu au efectuat nici un demers pentru plata sumei de bani, și nu își poate invoca propria culpă.
Totodată, deși a fost somat încă de la data de 14.11.2013, terțul poprit ANAF nu a întreprins nicio măsură, nu a răspuns în nici un fel somației și nu a ordonanțat nicio plată.
Argumentul contestatoarei privind caracterul definitiv, dar nu irevocabil, al Sentinței Civile nr. 6969/22.08.2013, pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București în dosarul nr._/302/2012 de către Judecătoria Sectorului 5 București nu poate atrage anularea somației și a actelor de executare, forța executorie a titlului fiind prevăzută de lege.
Cu privire la invocarea OUG nr. 71/2009, intimata a arătat că, deși anul 2013 se încheie, ANAF nu a achitat nicio sumă aferentă niciuneia dintre tranșele succesive prevăzute de acest act normativ.
În probațiune, intimata a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 205-208 NCPC.
La data de 02.12.2014, contestatoarea a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea excepțiilor de netimbrare și de inadmisibilitate.
Având în vedere că prin Sentința Civilă nr. 2136/30.09.2012, irevocabilă prin Decizia Civilă nr. 67/05.03.2014, pronunțată de Tribunalul C.-S., Judecătoria Reșița a admis contestația la executare formulată de Ministerul Finanțelor Publice pentru Direcția Generală a Finanțelor Publice C. S. și a dispus anularea actelor de executare efectuate în dosarul de executare nr. 123/2012, titlul de creanță nu mai poate fi opus debitoarei, prin urmare, este nelegal ca terțul poprit să fie executat pentru debitor.
Prin această sentință, Judecătoria Reșița a reținut faptul că Sentința Civilă nr. 1843/23.10.2008, pronunțată de Tribunalul C. S. în dosarul nr._ nu cuprinde o creanță certă, lichidă și exigibilă.
Astfel, creditoarea încearcă să execute un titlu de creanță care nu mai poate fi executat, raportat la Sentința Civilă nr. 2136/30.09.2012, care nu mai poate fi executată.
A mai fost invocată soluția pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr._, prin care s-a reținut în esență faptul că procentul de 25% solicitat spre executare, la care s-au adăugat cheltuieli de executare, nu are o susținere legală.
În drept, au fost invocate prevederile art. 201, alin.2 C.proc.civilă.
S-a solicitat judecarea prezentei cauze și în lipsă, în baza art.411, alin.1, pct.2 C.proc.civilă.
La termenul de judecată din data de 05.01.2015, instanța a respins ca neîntemeiate excepțiile netimbrării și inadmisibilității contestației la executare și a calificat excepția puterii de lucru judecat ca fiind o apărare de fond.
De asemenea, în temeiul art. 255 și art. 258 C.p.c., instanța a încuviințat proba cu înscrisurile de la dosar pentru ambele părți.
A fost atașat dosarul de executare nr. 141/2014.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
În fapt, prin Sentința Civilă nr. 6969 din data de 22.08.2013, pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București în dosarul nr._/302/2012, instanța a admis cererea de validare a popririi formulată de creditoarea M. M. C., a validat poprirea înființată în dosarul de executare nr. 781/2012 al B. Casagranda S. A. și a obligat terțul poprit Agenția Națională de Administrare Fiscală să plătească creditoarei suma de 25.816 de RON reprezentând debit, si suma de 5.687 de RON, reprezentând cheltuieli de executare.
Creditoarea a formulat la data de 31.03.2014, cererea de executare silită adresată B. Casagranda S. A., fiind format dosarul de executare nr. 141/2014.
Prin încheierea din data de 31.03.2014, executorul judecătoresc a admis cererea și a dispus deschiderea dosarului de executare silită nr. 141/2014.
La data de 31.03.2014, a fost emisă somația de plată, prin care s-a pus în vedere debitoarei ANAF să plătească creditoarei suma de 31.503 de RON, somația de plată fiind comunicată debitoarei ANAF la data de 07.04.2014.
Executarea a fost încuviințată prin încheierea din 16.04.2014 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București în dosarul nr._/4/2013.
Motivul de contestație la executare în sensul că somația de plată emisă la data de 31.03.2014 este informă, întrucât nu este întemeiată pe dispozițiile Codului de Procedură Civilă, ci pe un act normativ care reglementează o facilitate de plată, respectiv OG nr. 22/2002 este nefondat.
În conformitate cu dispozițiile art. 666, alin.2 NCPC, ,, Comunicarea titlului executoriu și a somației, cu excepția cazurilor în care legea prevede că executarea se face fără somație ori fără comunicarea titlului executoriu către debitor, este prevăzută sub sancțiunea nulității executării”.
În conformitate cu dispozițiile art. 622, alin.2 NCPC, ,, În cazul în care debitorul nu execută de bunăvoie obligația sa, aceasta se aduce la îndeplinire prin executare silită, care începe odată cu sesizarea organului de executare, potrivit dispozițiilor prezentei cărți, dacă prin lege specială nu se prevede altfel”.
Prin urmare, executarea silită a început odată cu formularea și depunerea cererii de executare silită la executorul judecătoresc, astfel încât somația de plată a fost emisă în cadrul procedurii de executare silită.
În conformitate cu dispozițiile art. 2 din OG nr.22/2002, ,, Dacă executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, instituția debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni, să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată. Acest termen curge de la data la care debitorul a primit somația de plată comunicată de organul competent de executare, la cererea creditorului”.
Textul legal invocat prevede că doar în cazul lipsei de fonduri, care conduce la neînceperea sau la necontinuarea executării silite de bunăvoie, există un termen de 6 luni în care debitorul are obligația de a găsi resursele financiare necesare acoperirii debitului, termenul de 6 luni neavând natura juridică a unui termen de grație sau a unei proceduri prealabile.
Pentru a beneficia de dispozițiile de favoare ale Ordonanței Guvernului nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 110/2007, respectiv de termenul de 6 luni pentru efectuarea plății stabilit de art. 2 din actul normativ menționat, contestatoarea trebuia să facă dovada că neexecutarea până în prezent a obligației de plată stabilită în sarcina sa prin titlul executoriu din cauză s-a datorat lipsei de fonduri, întrucât conform aceluiași articol, procedura specială reglementată de actul normativ în discuție nu se aplică automat tuturor debitorilor instituții publice, ci numai acelor debitori instituții publice care nu au putut începe sau continua executarea obligației de plată din cauza lipsei de fonduri, sarcina probei incumbându-le acestora. Or, în prezenta cauză, contestatoarea nu a făcut această dovadă, nu a adus la cunoștința executorului judecătoresc, deși avea cunoștință de obligația de plată, despre o eventuală imposibilitate de executare a obligației, ca urmare a lipsei fondurilor, și nu a efectuat până în prezent nici un demers pentru a achita sumele la care a fost obligat prin titlul executoriu, situație în care nu se poate prevala de termenul de grație de 6 luni instituit de legiuitor prin art. 2 din Ordonanța Guvernului nr.22/2002, astfel cum a fost modificată prin Legea art.110/2007.
Instanța nu poate reține argumentul contestatoarei în sensul că 6969 din data de 22.08.2013, pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București în dosarul nr._/302/2012, titlul executoriu în prezentul dosar de executare, nu este încă irevocabilă, fiind pe rol judecarea recursului declarat împotriva acestei sentințe, deoarece sentința este executorie. În eventualitatea casării sentinței, contestatoarea are la îndemână o cerere de întoarcere a executării, în cazul în care sumele datorate au fost efectiv executate.
Potrivit dispozițiilor art. 791 NCPC, ,, Hotărârea de validare rămasă definitivă are efectul unei cesiuni de creanță și constituie titlu executoriu împotriva terțului poprit, până la concurența sumelor pentru care s-a făcut validarea.
(2) După validarea popririi, terțul poprit va proceda, după caz, la consemnarea sau plata prevăzută la art. 786, în limita sumei determinate expres în hotărârea de validare. În caz de nerespectare a acestor obligații, executarea silită se va face împotriva terțului poprit, pe baza hotărârii de validare, în limita sumei ce trebuia consemnată sau plătită”.
ANAF a avut calitatea de terț poprit în cadrul dosarului nr._/302/2012, în care Judecătoria Sector 5 București a pronunțat sentința civilă nr. 6969 din data de 22.08.2013. În continuare, față de neîndeplinirea obligațiilor, această sentință a fost pusă în executare silită, formând obiectul dosarului de executare nr. 141/2014 al B. Casagranda-S. A., iar executarea silită a fost încuviințată împotriva ANAF în calitate de debitor.
Astfel, instanța subliniază că, în prezenta cauză, ANAF are calitatea de debitor și nu de terț poprit. Prin urmare, apărările sunt vădit neîntemeiate în raport de calitatea sa în cauză, întrucât instanța nu analizează dacă ANAF datorează sume de bani către DGFP C. S., acest aspect fiind deja analizat de către Judecătoria Sectorului 5 București, care a pronunțat sentința de validare a popririi.
Instanța nu poate primi argumentele invocate de contestatoare privind faptul că debitorul inițial nu mai poate fi executat și că nu este determinată în mod cert câtimea creanței inițiale, deoarece acestea sunt motive ce țin de fondul obligației care se execută și sunt argumente care se invocă în căile de atac împotriva titlului executoriu respectiv sau în cadrul litigiului privind validarea de poprire.
Pe cale de consecință, instanța constată că nu pot fi invocate în procedura privind soluționarea contestației la executare următoarele motive invocate de contestatoare: faptul că sentința civilă nr. 1843/28.10.2008 pronunțată de Tribunalul C.-S. nu cuprinde o creanță certă și lichidă, faptul că debitorul inițial nu mai poate fi executat și faptul că potrivit sentinței civile pronunțate de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr._, prin care s-a reținut în esență faptul că procentul de 25% solicitat spre executare, la care s-au adăugat cheltuieli de executare, nu are o susținere legală. Acestea sunt argumente ce se analizează pe fondul creanței de instanța de validare de poprire.
De asemenea, nu pot fi invocate în procedura contestației la executare criticile în sensul că între contestatoare și debitorul inițial nu există raporturi juridice de natură obligațională care să permită înființarea unei popriri. Toate acestea se pot invoca de contestatoare doar în cadrul litigiului de validare a popririi, în primă instanță și în căile de atac.
Contrar susținerilor contestatoarei, ANAF are calitatea de debitoare și îi incumbă obligația de plată în temeiul hotărârii de validare a popririi.
Referitor la aplicarea O.U.G. nr. 71/2009, sus-citată, instanța arată că aceasta are în vedere „drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2011”. În prezenta contestație se contestă executarea silită începută în baza sentinței civile pronunțate de Judecătoria Sectorului 5 București, de validare a popririi. Ceea ce se execută nu sunt drepturile salariale în baza titlului executoriu anterior obținut de creditoarea intimată, ci obligația contestatoarei care decurge din sentința de validare a popririi.
Pentru considerentele de fapt și de drept expuse mai sus, instanța va respinge contestația la executare, ca neîntemeiată.
În ceea ce privește cererea contestatoarei având ca obiect suspendarea executării silite, instanța reține că potrivit dispozițiilor art. 718, alin.1 NCPC ,, Până la soluționarea contestației la executare sau a altei cereri privind executarea silită, la solicitarea părții interesate și numai pentru motive temeinice, instanța competentă poate suspenda executarea. Suspendarea se poate solicita odată cu contestația la executare sau prin cerere separată”. Executarea silită poate fi suspendată până la soluționarea contestației la executare, și întrucât contestația la executare a fost soluționată prin prezenta sentință, instanța va respinge cererea de suspendare a executării silite ca fiind rămasă fără obiect.
Cu privire la cererea contestatoarei având ca obiect întoarcerea executării silite, instanța reține că potrivit dispozițiilor art. 722 NCPC, ,,În toate cazurile în care se desființează titlul executoriu sau însăși executarea silită, cel interesat are dreptul la întoarcerea executării, prin restabilirea situației anterioare acesteia”. În conformitate cu dispozițiile art. 722, alin.2 NCPC, ,, Bunurile asupra cărora s-a făcut executarea se vor restitui celui îndreptățit, fără însă a se aduce atingere drepturilor definitiv dobândite de terții de bună-credință”.
Din interpretarea acestor dispoziții legale rezultă concluzia că pentru a se dispune întoarcerea executării silite trebuie îndeplinite în mod cumulativ două condiții, și anume condiția desființării titlului executoriu sau a executării silite, și condiția ca sumele care au făcut obiectul adresei de înființare a popririi să fi fost în mod efectiv virate de terțul poprit executorului judecătoresc și distribuite creditorului. Instanța reține că nu este îndeplinită niciuna dintre aceste două condiții, motiv pentru care instanța va respinge cererea având ca obiect întoarcerea executării silite, ca neîntemeiată.
Instanța va lua act că intimata și-a rezervat dreptul de a solicita cheltuielile de judecată pe cale separată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge contestația la executare, formulată de contestatoarea AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ, cu sediul în București, ., sector 5, în contradictoriu cu intimata M. M. C., cu domiciliul ales la cab.av. E. C., din București, ., ., ., ca neîntemeiată.
Respinge cererea având ca obiect suspendarea executării silite, ca rămasă fără obiect.
Respinge cererea având ca obiect întoarcerea executării silite, ca neîntemeiată.
Ia act că intimata și-a rezervat dreptul de a solicita cheltuielile de judecată pe cale separată.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea hotărârii, cerere de apel care se depune la Judecătoria Sectorului 4 București.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 12.01.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
M. M.-R. N. A.-M.
Red./Dact. Jud. M.M.R.. / 4 ex./ 2015
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 27/2015. Judecătoria... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 185/2015. Judecătoria... → |
|---|
