Contestaţie la executare. Sentința nr. 96/2015. Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI

Sentința nr. 96/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI la data de 08-01-2015 în dosarul nr. 96/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 4 BUCUREȘTI

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 96

ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 08.01.2015

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE – I. O. P.

GREFIER – D. L. E.

Pe rol soluționarea cauzei civile privind pe contestatoarea A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR în contradictoriu cu intimații L. M., R. V.-F., C. M. și L. G., având ca obiect contestație la executare.

La apelul nominal făcut în ședința publică s-a constatat lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că, prin serviciul Registratură, s-au atașat la dosar relațiile solicitate de la B. Asociați D. G., L. G. și M. P.. Învederează, în continuare, că prin cererea de chemare în judecată, în temeiul art. 223 alin. 3 Cod procedură civilă, contestatoarea a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Instanța, față de dispozițiile art. 131 Cod procedură civilă, procedând la verificarea competenței, la prima zi de înfățișare cu părțile legal citate, constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta pricină, având în vedere că sediul executorului judecătoresc se află în sectorul 4, după care, în temeiul art. 238 Cod de procedură civilă, estimează durata de soluționare a pricinii la 60 de zile.

Instanța, în temeiul art. 258 Cod procedură civilă, încuviințează pentru părți proba cu înscrisuri și ia act că nu s-au prezentat în fața instanței pentru a solicita administrarea altor probe în afara înscrisurilor depuse la dosar.

Nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat instanța apreciază terminată cercetarea procesului și reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin contestația la executare înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 București la data de 12.03.2014 contestatoarea A. Națională pentru Restituirea Proprietăților a solicitat, în contradictoriu cu intimații L. M., R. V.-F., C. M. și L. G., anularea executării silite pornite de B. Asociați D. G., L. G. și M. P. în dosarul de executare nr. 245/2014.

În motivare, contestatoarea a arătat că plata despăgubirilor se face eșalonat, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație, pentru a nu provoca un dezechilibru în bugetul statului.

A învederat că sumele datorate de către stat nu pot fi plătite decât în condiții de solvabilitate, putând fi eșalonate sau limitate, principii care nu sunt înlăturate de jurisprudența CEDO.

În drept, contestatoarea a invocat dispozițiile art. 711 Cod de procedură civilă, Legea nr. 290/2003, HG nr. 1120/2006.

Intimații au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea contestației ca neîntemeiată întrucât termenele de plată prevăzute de lege s-au împlinit, iar prin adoptarea interpretării contestatoarei s-ar ajunge la situația în care obligația de plată ar deveni pur potestativă, lipsind de substanță dreptul recunoscut prin titlul executoriu.

Instanța a încuviințat pentru părți proba cu înscrisuri.

Au fost atașate actele din dosarul de executare nr. 245/2014 al B. Asociați D. G., L. G. și M. P..

Analizând materialul probator administrat, instanța următoarele:

La data de 17.01.2014 creditorii au solicitat B. Asociați D. G., L. G. și M. P. începerea executării silite împotriva contestatoarei, în baza titlului executoriu reprezentat de Hotărârea nr. 604/16.09.2011, emisă de Comisia Județeană T. pentru Aplicarea Legii nr. 290/2003, prin care contestatoarea a fost obligată la plata sumei de 503.781,26 lei, cu titlu de despăgubiri.

Instanța constată că nu se formulează nici o critică efectivă, susținerile contestatoarei privind lipsa fondurilor neputându-se constitui într-un temei pentru desființarea executării. Nu trebuie omis faptul că executarea silită a fost inițiată în anul 2014, ulterior împlinirii termenului în care trebuia achitată prima tranșă a despăgubirilor, în conformitate cu art. 18 din HG nr. 1120/2006.

Mai reține instanța că debitoarea nu a formulat alte apărări, iar instanța nu a identificat motive de nulitate care ar putea fi invocate din oficiu.

Pentru cele arătate, în temeiul art. 711 și urm. Cod procedură civilă, instanța va respinge contestația la executare ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Respinge contestația la executare formulată de contestatoarea A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR, cu sediul în București, Calea Floreasca nr. 202, sector 1, în contradictoriu cu intimații L. M., R. V.-F., C. M. și L. G., toți cu domiciliul ales în Liebling, nr. 262, județul T., ca neîntemeiată.

Cu apel în 10 zile de la comunicare.

Cererea de apel se va depune la Judecătoria Sectorului 4 București.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 08.01.2015.

PREȘEDINTE,GREFIER,

Red.jud.I.P./Dact.D.E./7ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 96/2015. Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI