Contestaţie la executare. Sentința nr. 6162/2015. Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 6162/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI la data de 13-05-2015 în dosarul nr. 6162/2015
Dosarul nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 4 BUCUREȘTI – SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 6162
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 13.05.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: M. F.
GREFIER: S. O. A.
Pe rol, soluționarea cererii de chemare în judecată formulate de contestatoarea A. P. ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI, în contradictoriu cu intimații N. G., H. I., D. A., având ca obiect contestație la executare – suspendarea executării silite – întoarcerea executare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța în baza art. 104 alin 13 din Regulamentul de Ordine interioară al instanțelor judecătorești, dispune lăsarea cauzei la a doua strigare, față de lipsa părților.
La a doua strigare a cauzei, la apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Procedând la verificarea competenței, în temeiul art. 713 alin. 1 și art. 650 alin. 1 C.pr.civ., astfel cum erau în vigoare la momentul introducerii cererii de executare silită, instanța se declară competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză.
În temeiul art. 238 C.pr.civ., instanța estimează durata soluționării procesului la 90 de zile.
Instanța califică excepția prescripției dreptului de a cere executarea silită ca fiind apărare de fond, prin care se tinde la anularea actelor de executare.
Nemaifiind alte cereri de formulat, în temeiul art. 258 C.pr.civ., instanța încuviințează pentru părți proba cu înscrisurile de la dosar, apreciind proba ca fiind admisibilă și utilă soluționării cauzei.
Nemaifiind probe de administrat, instanța declară închise dezbaterile și reține cauza în vederea pronunțării.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cererii de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 29.09.2014 sub nr._, contestatoarea A. P. ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI, în contradictoriu cu intimații N. G., H. I., D. A., a formulat contestație la executare prin care a solicitat anularea somației din data de 16.09.2014 și a încheierii de actualizare a creanței și de constatare a cheltuielilor de executare emise în dosarul de executare nr. 241/2014 al B.E.J.A. ”D., I. și Crafcenco”. Totodată, s-a solicitat și întoarcerea executării silite potrivit art. 722 C.pr.civ. în situația admiterii contestației, precum și suspendarea executării silite până la soluționarea contestației la executare.
În motivarea contestației, contestatoarea a invocat intervenirea prescripției dreptului de a cere executarea silită, în temeiul dispozițiilor art. 405 și art. 7208 C.pr.civ., susținând că termenul de prescripție a dreptului de a executa silit titlul a început să curgă de la data de 12.05.2011 și s-a împlinit la data de 12.05.2014, astfel că prin împlinirea termenului de prescripție, titlul executoriu și-a pierdut puterea executorie.
Contestatoarea a mai invocat și încălcarea prevederilor O.G nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, susținând că acest act normativ instituie un termen de grație de 6 luni, calculat de la momentul primirii somației, iar numai dacă debitorul nu își îndeplinește obligația în acest termen, creditorul poate porni executarea silită potrivit dreptului comun.
În ceea ce privește cheltuielile de executare, contestatoarea a susținut că au fost încălcate prevederile Ordinului M.J. nr. 2550/2006 și ale Ordinului MJLC nr. 772/C/05.03.2009, apreciindu-se că nu s-a prezentat un mod de calcul detaliat al acestor sume și temeiul legal, precum și că dispoziția legală privind onorariul de 10% trebuie interpretată restrictiv, astfel încât nu trebuie depășită sub nicio formă, nici prin adăugarea TVA-ului.
Totodată, s-a adăugat că au fost arbitrar stabilite cheltuielile de executare, deoarece nu sunt justificate prin dovezi clare, ca fiind conforme în raport de costurile reale ale executării silite, iar totodată, cheltuielile de executare ar fi trebuit calculate pentru categoria ”notificare și alte acte de procedură” (între 20 și 400 lei), deoarece în interiorul termenului de 6 luni plata debitului putea fi efectuată de bunăvoie.
În drept, contestatoarea a invocat prevederile art. 700, 711, 722 C.pr.civ., O.G. nr. 22/2002, Legea nr. 116/2013, Legea nr. 92/2011 și O.U.G. nr. 51/1998.
Prezenta contestație la executare este scutită de plata taxelor de timbru conform art. 7 din O.G. nr. 22/2002.
La data de 18.02.2015, intimații au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea contestației la executare ca nefondată (f. 40-41).
În motivare, intimații au susținut în esență că sentința pusă în executare a fost pronunțată într-o cauză civilă, iar aceasta a rămas definitivă și irevocabilă la data de 28.06.2011.
În urma adresei emise din oficiu de către instanță, B.E.J.A. ”D., I. și Crafcenco” a comunicat copia certificată a dosarului de executare silită nr. 241/2014.
Instanța a încuviințat și administrat în cauză proba cu înscrisuri.
Analizând actele dosarului, instanța reține următoarele:
Prin somația emisă la data de 09.09.2014 de către B.E.J.A. ”D., I. și Crafcenco” în dosarul de executare nr. 241/2014, contestatoarea a fost somată să aloce în favoarea creditorilor N. G., H. I. și D. A. suma totală de 532,74 lei, compusă din creanța actualizată stabilită prin sentința nr. 6445/12.05.2011 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București (324,54 lei) și cheltuieli de executare (208,20 lei).
La aceeași dată, B.E.J.A. ”D., I. și Crafcenco” a întocmit încheierea de actualizare a creanței și de constatare a cheltuielilor de executare, fiind stabilit un debit actualizat până în iulie 2014 în cuantum de 324,54 lei (creanță inițială – 300 lei), precum și cheltuieli de executare în cuantum de 208,20 lei, din care suma de 50 lei reprezintă onorariul executorului judecătoresc, cu TVA inclus.
Prin titlul executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 6445/12.05.2011 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București, contestatoarea a fost obligată să le plătească intimaților suma de 300 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Analizând criticile contestatoarei, în ceea ce privește apărarea invocată de aceasta referitoare la prescripția dreptului de a cere executarea silită a creanței înscrise în titlul executoriu, instanța apreciază că aceasta, în calitatea sa de instituție publică, nu se poate prevala de prescripția dreptului de a se cere executarea silită pentru a nu mai executa titlul pus în executare.
Astfel, instanța constată că, prin jurisprudența sa constantă, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în sensul că „dreptul la o instanță” garantat de art. 6 din Convenție ar fi iluzoriu dacă ordinea juridică internă a unui stat contractant ar permite ca o hotărâre judecătorească definitivă și obligatorie să rămână inoperantă (fără efect) în detrimentul uneia dintre părți (cauza Hornsby c. Greciei).
Acest principiu are și o mai mare importanță în contextul litigiilor în care au figurat, ca pârâte, autoritățile statului, în situația în care ar putea refuza să se supună unor hotărâri judecătorești date în contra lor, în litigii implicând determinarea drepturilor și obligațiilor civile.
În hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 24 martie 2005, în cauza Ș. c. Romaniei, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 1048 din 25.11.2005, Curtea Europeană a reținut că a fost încălcat dreptul reclamantei la un proces echitabil, prin neexecutarea unei hotărâri judecătorești.
Prin această hotărâre Curtea a statuat că executarea unei sentințe sau a unei decizii, indiferent de instanța care o pronunță, trebuie considerată ca făcând parte integrantă din "proces", în sensul art. 6 alin. 1 din Convenție, iar dreptul de acces la justiție ar fi iluzoriu dacă ordinea juridică internă a unui stat contractant ar permite ca o hotărâre definitivă și obligatorie să rămână fără efect în detrimentul unei părți (par. 23-25). Totodată, Curtea a reținut că dacă administrația refuză sau omite să execute o hotărâre judecătorească ori întârzie în executarea acesteia, garanțiile art. 6 de care a beneficiat justițiabilul în fața instanțelor judecătorești își pierd orice rațiune de a fi, iar mai mult, nu este oportun să-i ceri unei persoane, care în urma unei proceduri judiciare a obținut o creanță împotriva statului, să recurgă la procedura de executare silită pentru a obține satisfacție.
În aceeași cauză Curtea a constatat și încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție prin refuzul autorităților de a plăti despăgubirile recunoscute în favoarea reclamantei printr-o hotărâre judecătorească.
O altă cauză în care Curtea a arătat că nu este necesară o procedură de executare silită pentru ca administrația să execute o hotărâre judecătorească este Öneryildiz c. Turciei, în care s-a reținut că „sigur, reclamantul nu a solicitat niciodată plata despăgubirii, ceea de altfel nici nu contestă. Totuși, Curtea consideră că, având în vedere durata excesivă a procedurii la care participase, nu i s-ar putea imputa reclamantului faptul că nu a deschis, în plus, o procedură de executare silită”. În consecință, în ciuda posibilității de remediere pe plan intern a încălcării respective, ce ar fi putut permite constrângerea administrației să se conformeze unei hotărâri judecătorești finale, „autoritățile ar fi trebuit măcar să plătească fără întârziere despăgubirea ce revenea reclamantului (…) și în considerarea faptului că lipsa folosirii căii executării silite nu era prejudiciabilă, în cele din urmă, decât pentru el însuși”.
Așa cum rezultă din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, instanța reține faptul că statul și instituțiile publice au obligația de a veghea la respectarea principiului legalității și de a executa de bunăvoie hotărârea judecătorească prin care au fost condamnați în calitate de debitori.
În consecință, în raport de această jurisprudență constantă a Curții Europene, instanța apreciază că, invocarea de către contestatoarea instituție publică a prescripției dreptului de a cere executarea silită, în urma propriei sale culpe, întrucât trebuia să execute din oficiu și cu celeritate hotărârea judecătorească prin care a fost obligată la plata sumei de bani către creditori, este de natură să încalce atât dreptul la un proces echitabil protejat de art. 6 al Convenției, cât și dreptul de proprietate protejat de articolul 1 al Protocolului nr. 1 adițional la Convenție.
În consecință, instanța apreciază că executarea silită a fost legal pornită recuperarea debitului și a cheltuielilor de executare ocazionate de executarea silită.
Referitor la apărările invocate privind nerespectarea termenului de 6 luni prevăzut de dispozițiile art. 2 din O.G. nr. 22/2002, instanța constată că art. 2 din O.G. nr. 22/2002 prevede următoarele: „Dacă executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, instituția debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni, să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată. Acest termen curge de la data la care debitorul a primit somația de plată comunicată de organul competent de executare, la cererea creditorului.”
Potrivit art. 3 din aceeași ordonanță „în cazul în care instituțiile publice nu își îndeplinesc obligația de plată în termenul prevăzut la art. 2, creditorul va putea solicita efectuarea executării silite potrivit Codului de procedură civilă și/sau potrivit altor dispoziții legale aplicabile în materie.”
Analizând aceste texte legale, instanța apreciază că aceste dispoziții legale nu acordă în orice situație instituției publice beneficiul unui termen de grație de 6 luni pentru a-și îndeplini obligația stabilită prin titlul executoriu, ci numai în situația în care executarea nu poate începe sau continua din lipsă de fonduri. Acest termen de 6 luni a fost instituit pentru ca instituția publică, în situația în care nu deține fondurile necesare, să facă demersurile pentru a le obține și a-și executa obligația stabilită în sarcina sa.
Astfel cum rezultă din dosarul de executare, instanța reține că executorul judecătoresc a emis somația de plată în conformitate cu prevederile O.G. nr. 22/2002, iar numai dacă debitorul ar înainta dovezi privind lipsa de fonduri către executorul judecătoresc ar exista posibilitatea acordării unui termen de 6 luni pentru ca debitorul să facă demersurile necesare pentru îndeplinirea obligațiilor. În atare situație, nerespectarea prevederilor O.G. nr. 22/2002 și anularea actului de executare nelegal emis s-ar fi putut pune în discuție mai degrabă ulterior momentului emiterii somației de plată.
Mai mult, chiar dacă debitorului i s-ar fi acordat un termen de 6 luni pentru a-și aduce la îndeplinire obligațiile de plată, instanța apreciază că oricum acesta trebuie să suporte cheltuielile de executare generate ca urmare a faptului că nu și-a executat de bunăvoie obligațiile conform art. 622alin. 1 C.pr.civ. Dispozițiile art. 669alin. 2 C.pr.civ. stipulează în esență faptul că sunt în sarcina debitorului urmărit cheltuielile de executare stabilite sau efectuate după înregistrarea cererii de executare și până la data realizării obligației stabilite prin titlul executoriu.
Referitor la cuantumul cheltuielilor de executare stabilite prin încheierea din data de 09.09.2014, instanța constată faptul că onorariul executorului judecătoresc în cuantum total de 50 lei, care include TVA, a fost stabilit în limitele menționate de Ordinul Ministrului Justiției nr. 2550/2006.
Astfel, instanța constată că prin acest ordin se prevede că pentru creanțele în valoare de până la 50.000 lei inclusiv, onorariul maxim este de 10 % din suma reprezentând valoarea creanței ce face obiectul executării silite. De asemenea, la pct. 14 din anexa la același ordin se prevede posibilitatea perceperii și a unui onorariu cuprins între 20 și 200 lei pentru consultațiile în legătură cu constituirea actelor execuționale.
În raport de aceste împrejurări, instanța reține că onorariul de 50 lei stabilit se situează sub pragul maxim prevăzut de Ordinul Ministrului Justiției nr. 2550/2006, dacă se are în vedere atât onorariul stabilit la valoarea creanței și cel stabilit pentru consultațiile în legătură cu constituirea actelor execuționale, chiar și fără aplicarea de TVA.
De asemenea, instanța constată că, în ceea ce privește cheltuielile de executare, executorul judecătoresc a indicat prin încheierea emisă din ce sunt compuse, iar totodată instanța mai apreciază și că neindicarea pentru fiecare dintre acestea a temeiului legal în baza căruia sunt percepute nu poate conduce la anularea încheierii de stabilire a acestora, în condițiile în care această omisiune ar constitui numai un motiv de nulitate relativă și contestatoarea ar fi trebuit să dovedească o vătămare în acest sens.
Față de aceste considerente și întrucât nu există alte motive de nelegalitate a actelor de executare contestate care să poată fi analizate de către instanță din oficiu, în temeiul art. 711 alin.1 C.pr.civ, instanța va respinge contestația la executare, ca neîntemeiată.
Întrucât măsura suspendării executării silite nu s-ar fi putut dispune decât până la soluționarea în fond a contestației la executare, astfel cum rezultă din interpretarea prevederilor art. 718 alin. 1 C.pr.civ., instanța va respinge cererea de suspendare a executării silite formulată de contestatoare, ca rămasă fără obiect.
Întrucât contestatoarea a solicitat întoarcerea executării silite numai în situația admiterii contestației, în raport de soluția de respingere a contestației, instanța nu se va pronunța asupra acestui capăt de cerere.
P. ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge ca neîntemeiată contestația la executare formulată de contestatoarea A. P. ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI, cu sediul în București, .. Ș., nr. 50, sector 1, în contradictoriu cu intimații N. G., cu domiciliul în Piatra N., ., ., județul N., H. I., cu domiciliul în Piatra N., ., ., ., județul N., D. A., cu domiciliul în București, Calea 13 Septembrie, nr. 65, ..
Respinge cererea de suspendare a executării silite, ca rămasă fără obiect.
Cu drept de apel în 10 de zile de la comunicare, apel care se va depune la Judecătoria Sector 4 București.
Pronunțată în ședință publică azi, 13.05.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
M. F. S. O.A.
Red./Dact. Jud. M.F./6ex./
| ← Întoarcere executare. Sentința nr. 4/2015. Judecătoria... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 6163/2015. Judecătoria... → |
|---|
