Contestaţie la executare. Sentința nr. 14/2015. Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI

Sentința nr. 14/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI la data de 14-09-2015 în dosarul nr. 10963/2015

ROMÂNIA

Judecătoria Sectorului 4 București

Sediu: .-4, Sector 4 Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NUMĂRUL_

Ședința Publică din data de 14.09.2015

Instanța constituită din:

Președinte: C. C.

Grefier: F. M.

Pe rol se află soluționarea cauzei civile formulată de contestatoarea T. M. V. în contradictoriu cu intimata . FUNDING II BV, având ca obiect: contestație la executare.

Dezbaterile pe fondul cauzei au avut loc în ședința din data de 07.09.2015 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea la data de 14.09.2015 când a hotărât următoarele:

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea formulată și înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 08.01.2015, PRIN DECLINARE DE LA Judecătoria sectorului 5 București, cu nr._, contestatorul T. M. V. în contradictoriu cu intimata . FUNDING II BV a solicitat ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună anularea celor două acte de executare contestate, respectiv înștiințare poprire din data de 06.08.2014 și proces-verbal de cheltuieli de executare actualizat din data de 05.08.2014 emise în dosarul de executare nr. 1199/2012 al B. M. N. M., cu privire la modul de calcul al debitului și cheltuielilor de executare.

În motivarea cererii, contestatorul arată că prin somația emisă la data de 07.01.2013 executorul judecătoresc i-a comunicat un debit în sumă de 11.391,73 euro și cheltuieli de executare în cuantum de 5.398,61 lei. Contestatorul arată că a achitat până în prezent peste 8000 lei.

Prin actele de executare contestate, executorul comunică un debit de 12.615 euro și cheltuieli de executare de 6731,16 RON, fără a prezenta modul de calcul al celor două sume, inclusiv scăderea sumelor achitate până în prezent. Pentru aceste motive, contestatorul solicită prezentarea modului de calcul al celor două sume, cu evidențierea sumelor achitate, iar dacă sumele nu au fost calculate în conformitate cu prevederile legale, solicită anulare celor două acte de executare contestate.

În probațiune, contestatorul a solicitat proba cu înscrisuri.

La data de 04.05.2015 contestatorul completează contestația la executare prin care arată că încheierea de încuviințarea a executării silite nu este precizează suma pentru care efectuează executarea, că executorul nu i-a comunicat o cerere a titlului executoriu și că actele adiționale ce reprezintă titlu executoriu nu sunt semnate de el.

Intimata nu a depus întâmpinare la dosar, însă a depus note scrise prin care a invocat excepția tardivității contestației la executare, iar pe fond respingerea acesteia ca neîntemeiată, arătând modul de calcul al debitului și faptul că nu au fost recuperate sume de bani.

Prin încheierea de ședință din data de 29.06.2015, instanța a admis excepția de tardivitate în ceea ce privește contestația la executare propriu zisă și contestația completată și a respins aceste cereri ca fiind tardiv formulate, cu motivarea că prin cererea completatoarea, contestatorul atacă noi acte de executare și invocă noi motive de contestație, deși acestea trebuiau invocate după comunicarea somației din data de 07.01.2013, peste termenul de 15 zile prevăzut de lege, iar nesemnarea actelor adiționale reprezintă o contestație propriu zisă care trebuia formulată tot după primirea somației din data de 07.01.2013, motivarea sa cum că nu a semnat actele adiționale nefiind o lămurire a titlului executoriu .

La solicitarea instanței au fost comunicate fotocopiile actelor efectuate în dosarul de executare nr. 1199/2012 al B. M. N. M. .

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

La data de 01.11.2012 intimata s-a adresat cu cerere de executare silită la B. M. N. M. pentru punerea în executare a titlului executoriu reprezentat de contractul de credit 710CSI_ din 30.04.2008 cu actul adițional .

La data de 07.01.2013 a fost emis procesul verbal de stabilire cheltuieli de executare în cuantum de 5398,61 lei.

La data de 07.01.2013 a fost emisă somația de plată către contestator.

La data de 15.01.2013 contestatorul a depus o cerere la executor prin care a arătat că se angajează să achite debitul în rate lunare.

În cadrul dosarului de executare s-au emis 11 procese verbale de eliberare a unor sume de bani rezultate din executare.

La data de 05.08.2014 s-a emis un proces verbal de cheltuieli de executare și o adresă de înființare a popririi la terțul poprit Expres Consulting Tam.

Instanța constată că motivele de nulitate invocate de contestator nu sunt întemeiate.

Astfel, în ceea ce privește neconcordanța dintre suma precizată în somație și suma din adresa de înființare a popriri, instanța constată că potrivit titlului executoriu reprezentat de contractul de credit 710CSI_ din 30.04.2008 cu actul adițional, la debitul principal curg dobânzi și penalități, astfel că și acestea pot fi executate conform art. 371 ind. 2 alin. 2 din C.p.civ.

Astfel, instanța constată că diferența o constituie dobânzile și penalitățile care au curs între data emiterii somației și data emiterii adresei de înființare a popririi, iar procesul verbal de stabilire cheltuieli de executare cuprinde cheltuielile actualizate în funcție de noul debit.

Totodată, instanța constată că debitorul contestator nu a făcut dovada achitării sumei de 800 lei, toate dovezile de achitare aflate la dosarul de executare fiind luate în calcul de executorul judecătoresc și fiind distribuite conform proceselor verbale de distribuire aflate la dosar.

Având în vedere cele de mai sus și faptul că nu au fost invocate alte motive de nulitate ale celor două acte constate, instanța va respinge contestația la executare ca neîntemeiată.

Va lua act că intimata nu a solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge contestația la executare formulată de contestatorul T. M. V., domiciliat în sector 5, București, ., ., . intimata . FUNDING II BV, cu sediul procesula ales la SCPA Mituca si Asociații din București, . G., numărul 19, parter, ., ca neîntemeiată.

Ia act că intimata nu a solicitat cheltuieli de judecată.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 14.09.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

Red. CC/Dact. MF/ 4 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 14/2015. Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI