Contestaţie la executare. Sentința nr. 24/2015. Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 24/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI la data de 24-09-2015 în dosarul nr. 11443/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 4 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR._
Ședința publică din data de 24.09.2015
Instanța compusă din:
Președinte - C. D.
Grefier - M. L. V.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile privind pe contestatorul D. V. în contradictoriu cu intimata COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA, având ca obiect „contestație la executare”.
La apelul nominal făcut în ședință publică s-a constatat lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, în cuprinsul căruia se învederează instanței depunerea înscrisurilor din dosarul de executare nr. 1478/AD/2013, după care:
În temeiul art. 714 alin.1 raportat la art. 651 alin. 1 Cod procedură civilă., instanța se declară competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză.
În temeiul art. 238 Cod procedură civilă, instanța estimează durata soluționării procesului la aproximativ 3 luni.
Luând în discuție excepția tardivității, instanța o unește cu fondul, potrivit art. 248 C..
De asemenea, recalifică excepția inadmisibilității contestației drept apărare de fond.
În temeiul art. 255 rap. la art. 258 Cod procedură civilă, instanța încuviințează pentru părți proba cu înscrisuri, considerând-o legală, verosimilă, pertinentă, concludentă și utilă soluționării cauzei și o constată administrată prin actele depuse la dosarul cauzei.
Constatând administrată proba cu înscrisuri, prin actele deja depuse la dosarul cauzei, nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, în temeiul art. 244 Cod procedură civilă instanța declară terminată cercetarea procesului și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând, constată următoarele:
1. Prin cererea depusă pe rolul acestei instanțe la data de 07.05.2015, reclamantul D. V., a chemat în judecată pe pârâta C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale Din România S.A., formulând plângere contravențională împotriva procesului-verbal . nr._/10.06.2012.
Invocă dispozițiile Legii nr. 144/2012 și principiul aplicării legii contravenționale mai favorabile.
În drept, invocă dispozițiile art. 711 și 712 C..
2. La data de 08.06.2015 (fila 25), intimata a depus la dosar întâmpinare.
Invocă excepția inadmisibilității contestației la executare.
Consideră că interpretarea dată de reclamantă Legii nr. 144/2012 este eronată și că această lege nu se aplică ipotezei reclamantei.
Arată că procesul-verbal este legal întocmit, semnat electronic.
Totuși, arată că aceste argumente nu pot fi invocate în contestație la executare, potrivit art. 712 C..
Arată că stabilirea tarifului de despăgubire de către CNADNR este legală.
Arată că procesul-verbal a fost comunicat la ultimul sediu al petentei și că nu sunt aplicabile dispozițiile art. 14 din OG nr. 2/2001.
În drept, invocă art. 205 C..
Solicită administrarea probei cu înscrisuri.
Solicită judecarea cauzei în lipsă, potrivit art. 411 C..
3. A fost administrată proba cu înscrisuri.
A fost achitată taxa judiciară de timbru.
A fost depus dosarul de executare silită.
Analizând dosarul, instanța reține:
4. În fapt, prin procesul-verbal de constatare a contravenției R11 nr._/10.06.2012, contestatoarea a fost sancționată cu amendă contravențională în cuantum de 250 RON, și s-a dispus obligarea acesteia la plata unui tarif de despăgubire în valoare de 28 de Euro, în sarcina acesteia reținându-se faptul că s-a constatat că la data de 11.12.2010, autoturismul aparținând contestatoarei cu numărul de înmatriculare B44DVSMa circulat fără a deține rovinietă valabilă.
Procesul-verbal a fost comunicat contestatorului prin afișare (fila 34), procesul-verbal de comunicare fiind semnat și de un martor.
Creditoarea a formulat cerere de executare silită adresată B. A. și G., fiind format dosarul de executare nr. 1478/AD/2013.
Prin încheierea din data de 19.12.2013, pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București în dosarul nr._/4/2013, a fost încuviințată executarea silită a titlului executoriu (fila 46).
Executorul judecătoresc a stabilit și cheltuieli de executare.
La data de 03.04.2014, a fost emisă către contestatoare somația de plată, prin care acesteia i s-a pus în vedere să achite către creditoare suma totală de 28 euro debit și suma de 293,61 lei cheltuieli de executare.
5. În drept, instanța reține că potrivit art. 712 alin. (1) C., Împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare. De asemenea, se poate face contestație la executare și în cazul în care executorul judecătoresc refuză să efectueze o executare silită sau să îndeplinească un act de executare silită în condițiile legii.
2. În drept, instanța reține că potrivit art. 622 alin. (1) C., Obligația stabilită prin hotărârea unei instanțe sau printr-un alt titlu executoriu se aduce la îndeplinire de bunăvoie.
Potrivit art. 623 C., Executarea silită a oricărui titlu executoriu, cu excepția celor care au ca obiect venituri datorate bugetului general consolidat sau bugetului Uniunii Europene și bugetului Comunității Europene a Energiei Atomice, se realizează numai de către executorul judecătoresc, chiar dacă prin legi speciale se dispune altfel.
Potrivit art. 37 din OG nr. 2/2001, Procesul-verbal neatacat în termenul prevăzut la art. 31, precum și hotărârea judecătorească definitivă prin care s-a soluționat plângerea constituie titlu executoriu, fără vreo altă formalitate.
În același timp, instanța constată că ulterior începerii executării silite, în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 199 din 25 martie 2015 a fost publicată Decizia ÎCCJ nr. 6 din 16 februarie 2015 a fost admis recursul în interesul legii formulat de Avocatul Poporului privind interpretarea dispozițiilor art. 17 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 și ale Legii nr. 455/2001 dispunându-se că în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 17 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, raportate la dispozițiile art. 4 pct. 1-4 și art. 7 din Legea nr. 455/2001, procesele-verbale de constatare și sancționare a contravențiilor, prevăzute de art. 8 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002, încheiate potrivit art. 9 alin. (1) lit. a), alin. (2) și (3) din acest act normativ, transmise persoanelor sancționate contravențional pe suport hârtie, sunt lovite de nulitate absolută în lipsa semnăturii olografe a agentului constatator.
Potrivit art. 12 alin. (1) C., aplicabil și procedurii de executare silită, (1) Drepturile procesuale trebuie exercitate cu bună-credință, potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege și fără a se încălca drepturile procesuale ale altei părți.
Potrivit art. 1 alin. (1) din OUG nr. 84/2003, se înființează C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - S.A., denumită în continuare C.N.A.D.N.R., societate comercială pe acțiuni, cu capital integral de stat ...
Potrivit art. 1 alin. (2) din OUG nr. 84/2003, C.N.A.D.N.R. este persoană juridică română, de interes strategic național cât timp statul este acționar majoritar, care se organizează și funcționează sub autoritatea Ministerului Transporturilor, pe bază de gestiune economică și autonomie financiară, conform legilor în vigoare și statutului.
Potrivit art. 20 din Constituția României, (1) Dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte. (2) Dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.
3. Cu privire la excepția tardivității și cu privire la fond, analizate împreună, instanța reține că reclamantul a fost înștiințat despre declanșarea procedurii de executare împotriva sa la data de 07.04.2015 (fila 53).
Prezenta contestație la executare a fost depusă pe rolul acestei instanțe la data de 06.05.2015 (fila 15).
Potrivit art. 715 alin. (1) pct. 1 C., Dacă prin lege nu se prevede altfel, contestația privitoare la executarea silită propriu-zisă se poate face în termen de 15 zile de la data când: 1. contestatorul a luat cunoștință de actul de executare pe care-l contestă.
Prin urmare, trebuie admis că reclamantul a depus prezenta contestație la executare peste termenul de 15 zile stabilit de lege.
În consecință, în condiții normale, aceste constatări ar fi suficiente pentru respingerea cererii ca tardivă.
În același timp, instanța reține că aplicând dispozițiile art. 715 alin. (1) pct. 1 C., s-ar ajunge la încălcarea dreptului la proprietate al reclamantului, garantat de art. 44 din Constituție și de art. 1 Protocolul nr. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, ca o consecință a atitudinii creditorului de continuare a executării silite, prin încălcarea principiului bunei guvernări.
4. Astfel, instanța precizează că executarea silită este nulă din cauza încălcării de către CNADNR a obligației sale de a se comporta cu bună-credință și loialitate, concepte incluse în principiul bunei-guvernări.
Ca sferă conceptuală, principiul bunei-guvernări include categoria normativă, legislativă a valorilor prin care se realizează guvernarea și metoda prin care anumite grupuri sociale interacționează într-un anumit context social. Aceasta implică la rândul său, respectarea mai multor principii, cum ar fi participarea, respectarea legii, transparența în luarea deciziilor, coerența, eficiența, responsabilitate, consensul, echitatea și incluziunea.
Aceste principii cer autorităților/instituțiilor publice, printre altele, să realizeze activitatea de guvernare cu bună – credință și loialitate.
Conceptul este recunoscut la nivelul dreptului Uniunii Europene (Cartea Albă cu privire la guvernare, Comunicarea din partea Comisiei din 25 iulie 2001, „Guvernanță europeană – cartea albă” [. – Jurnalul Oficial C 287 of 12.10.2001] (White Paper on governance, Communication from the Commission of 25 July 2001 "European governance - A white paper" [. - Official Journal C 287 of 12.10.2001])), dar și la nivelul Consiliului Europei, în diferite convenții.
De asemenea, instanța reține că noțiunea de bună guvernare este folosită în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în texte care prezintă relevanță în analiza dosarului de față.
Astfel, instanța reține că în cauza Maksymenko și Gerasymenko v. Ucraina (cerere nr._/07), hotărâre din 16 Mai 2013, par. 64, Curtea a precizat că principiul bunei guvernări nu ar trebui, ca regulă generală, să împiedice autoritățile să își corecteze greșeli, chiar atunci când acestea rezultă din propria neglijență (a se vedea și cauza Moskal v. Poland, nr._/05, § 73, 15 Septembrie 2009). Totuși, nevoia de a corecta o greșeală veche nu ar trebui să fie disproporționată, în măsura în care aceasta ar afecta drepturi individuale obținute prin întemeierea cu bună credință pe legitimitatea acțiunii unei autorități publice (a se vedea, mutatis mutandis, și cauza Pincová and Pinc v. Republica Cehă, cerere nr._/97, § 58, ECHR 2002‑VIII). Cu alte cuvinte, autorităților statului care nu pun în aplicare sau nu respectă propriile proceduri, nu are trebui să li se permită să obțină un câștig de pe urma atitudinii lor nelegale sau să fie scutite de îndeplinirea propriilor obligații (a se vedea și cauza Lelas v. Croatia, cerere nr._/08, § 74, 20 Mai 2010).
În cauza Lelas v. Croatia, (cerere nr._/08), hotărâre din 20 mai 2010, § 74, Curtea a reținut în aplicarea aceluiași principiu al bunei guvernări, că riscul greșelilor săvârșite de autoritățile statului trebuie să fie suportat de stat, iar erorile nu ar trebui să poată fi remediate pe seama persoanelor, în special acolo unde nu există alte interese care pot intra în conflict (a se vedea și cauza Trgo v. Croatia, no._/04, § 67, 11 J. 2009; Gashi v. Croatia, no._/05, § 40, 13 Decembrie 2007; și Radchikov v. Russia, no._/01, § 50, 24 mai 2007).
În cauza Trgo v. Croatia, (cerere nr._/04) § 67, hotărâre din 11 iunie 2009, Curtea a reținut că reclamantul, care s-a întemeiat în mod rezonabil pe o legislație care ulterior a fost abrogată din cauza neconstituționalității, nu ar trebui să suporte, în absența oricărui prejudiciu creat altor persoane, consecințele propriei greșeli a statului comisă atunci când a introdus în vigoare o legislație neconstituțională.
În fine, în cauza Gashi v. Croatia (cerere nr._/05), § 40, Curtea a reținut că greșelile sau erorile autorităților statului ar trebui să fie interpretate în favoarea persoanelor afectate, în special atunci când nu există un conflict cu drepturi ale unor terți. Cu alte cuvinte, riscul greșelilor autorităților statului trebuie să fie suportate de stat, iar erorile acestora nu trebuie remediate pe seama persoanelor afectate (a se vedea, mutatis mutandis, Radchikov v. Russia, cerere nr._/01, § 50, 24 mai 2007).
Transpunând conceptul la situația de fapt din prezentul dosar, instanța reține că executarea silită, atunci când se exercită la inițiativa unui organism statal, trebuie să fie aplicată în conformitate cu principiile de drept general recunoscute, cu bună-credință și loialitate, după cum rezultă inclusiv din art. 12 C., aplicabil și fazei de executare silită.
CNADNR este din acest punct de vedere, asimilabil unui organism statal, întrucât potrivit art. 1 alin. (2) din OUG nr. 84/2003, chiar dacă funcționează pe bază de gestiune economică și autonomie financiară, este o persoană juridică română, de interes strategic național având statul drept acționar majoritar, care se organizează și funcționează sub autoritatea Ministerului Transporturilor.
Mai mult, CNADNR se situează pe o poziție de superioritate în raport cu cetățeanul, atât timp cât legea îi permite să întocmească și să emită procese-verbale contravenționale sancționatorii, intrând din acest punct de vedere în sfera dreptului public, prin atribuția de a emite acte administrative.
Or, în acest cadru, instanța reține că revine instituției publice sau entității asimilate (cum este cazul CNADNR) să dea primul exemplu în respectarea legii și în aplicarea acesteia cu bună-credință și loialitate.
Scopul entităților statale nu trebuie să fie sancționarea cu orice preț a cetățenilor, ci în primul rând trebuie să fie acela de a realiza o bună-guvernare.
În acest cadru principial, instanța reține dispozițiile Deciziei RIL ÎCCJ nr. 6 din 16 februarie 2015, prin care s-a stabilit că procesele-verbale de constatare și sancționare a contravențiilor, prevăzute de art. 8 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002, încheiate potrivit art. 9 alin. (1) lit. a), alin. (2) și (3) din acest act normativ, transmise persoanelor sancționate contravențional pe suport hârtie, sunt lovite de nulitate absolută în lipsa semnăturii olografe a agentului constatator.
Este adevărat că această decizie a fost pronunțată după începerea executării silite (18.08.2014 – fila 36), astfel încât considerentele ei nu pot fi aplicate de prezenta instanță în mod retroactiv, pentru a analiza legalitatea deciziilor și acțiunilor anterioare ei, inclusiv juridice, luate de actorii implicați în executarea silită.
În aceeași măsură, prin Decizia RIL a ÎCCJ nr. 10/2013, instanța supremă a decis că procesele-verbale comunicate doar prin afișare nu fac dovada comunicării, această procedură având caracter subsidiar, putând fi folosită abia după încercarea de comunicare prin poștă.
Din dosar rezultă că procedura de comunicare a fost realizată prin afișare (fila 34), ceea ce echivalează, din punct de vedere juridic, cu necomunicarea sa, iar din punct de vedere al executării silite, cu faptul că respectivul proces-verbal nu era titlu executoriu la momentul începerii executării silite, în raport cu dispozițiile art. 31 și 37 din OG nr. 2/2001.
Nici considerentele acestei decizii nu pot fi aplicate retroactiv, la fel ca în cazul celeilalte decizii arătate mai sus.
În același timp, instanța observă că executarea silită nu s-a încheiat, creanța nefiind recuperată la acest moment.
Prin urmare, nefiind vorba despre o faptă împlinită (facta praeterita), instanța poate raporta comportamentul CNADNR la Decizia ICCJ nr. 6/2015 și la Decizia ICCJ nr. 10/2013, pentru perioada ulterioară emiterii acestora, pentru a stabili dacă aceasta, în calitatea sa de entitate publică înzestrată cu atributul sancționării contravenționale, s-a comportat cu bună credință, loialitate și cu respectarea principiului bunei guvernări în decizia sa de a executa silit procesul-verbal în discuție.
Din această perspectivă, instanța reține că deși cunoștea sau trebuia să cunoască din dispozitivul Deciziilor ICCJ nr. 6/2015 și nr. 10/2013, că înscrisul pe care își întemeia executarea silită nu are o valoare mai mare decât o simplă foaie de hârtie în lipsa semnăturii personale a agentului constatator, deși cunoștea sau trebuia să cunoască faptul că procesul-verbal nu constituie titlu executoriu în sensul legii și din lipsa semnăturii, dar și din perspectiva deficienței procedurii de comunicare, totuși CNADNR a continuat executarea silită cu o determinare demnă de scopuri mai nobile.
Acționând astfel, CNADNR a dat dovadă de rea-credință în aplicarea dispozițiilor legale, încercând să obțină un folos material de la contestatoare, în baza unei construcții juridice greșite ab initio, generată de lipsa semnăturii aplicate pe procesul-verbal și de lipsa comunicării, acestea fiindu-i imputabile în totalitate, de care era pe deplin conștientă după data emiterii Deciziei ÎCCJ nr. 6/2015 și a Deciziei ICCJ nr. 10/2013.
Aplicarea de către CNADNR a dispozițiilor legale care reglementează executarea silită, cu încălcarea obligațiilor de bună-credință și loialitate, incluse în principiul bunei-guvernări, antrenează afectarea dreptul de proprietate al contestatorului, protejat de art. 44 din Constituția și de art. 1 din Protocolul 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în condițiile în care acestuia i se cere să plătească o sumă de bani în baza unui act administrativ profund nelegal, după cum a reținut și ÎCCJ prin Decizia nr. 6 din 16 februarie 2015.
Revenind la concepția Curții Europene a Drepturilor Omului în privința principiului bunei guvernări, instanța reține că CNADNR încearcă să repare propria eroare în interpretarea și aplicarea legii, tocmai transferând costurile acestei erori intimatului, în condițiile în care alte drepturi ale unor eventuali terți nu sunt în discuție. Acest comportament contravine în mod evident principiilor care se desprind din jurisprudența CEDO, în special din cauzele Lelas v. Croatia,§ 74, Trgo v. Croatia,§ 67, Gashi v. Croatia,§ 40, amintite mai sus.
Pentru toate aceste motive, dând prevalență interpretării Curții Europene a Drepturilor Omului în materia principiului bunei guvernări și făcând aplicarea art. 20 alin. (2) din Constituție, cu consecința înlăturării de la aplicare a legislației interne care ar permite executarea silită a contestatorului, inclusiv a dispozițiilor art. 715 alin. (1) pct. 1 C., numai pentru simplul motiv că sancționarea sa a fost anterioară Deciziilor ÎCCJ nr. 6/2015 și nr. 10/2013 și că procesul-verbal (nesemnat și prin aceasta neasumat, iar ulterior, necomunicat legal) nu a fost contestat în termen, în condițiile în care presupusul prejudiciu imputat nu a fost încă reparat, iar suma imputată nu a fost încă plătită nici voluntar, nici silit, instanța constată că se impune anularea executării silite.
Față de această precizare, instanța urmează să constate că cererea nu este tardivă, după înlăturarea de la aplicare a dispozițiilor art. 715 alin. (1) pct. 1 C., în baza art. 20 alin. (2) din Constituție și a art. 1 Protocol 1 din Convenția EDO, iar pe fond, urmează să admită contestația la executare și să anuleze actele de executare din dosarul de executare nr. 1478/AD/2013, aflat pe rolul B. A. și G..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite contestația la executare formulată de contestatorul D. V. - cu domiciliul ales la C.A. C. M. din București Calea Rahovei, nr.266-268, corp 60, etaj 2, cam.08, Electromagnetica Business Park, sector 5, în contradictoriu cu intimata COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA - sector 6, București, .. 401A, în dosarul nr. 1478/AD/2013, aflat pe rolul B. A. și G..
Anulează actele de executare silită din dosarul de executare nr. 1478/AD/2013, aflat pe rolul B. A. și G..
Obligă pe intimată la plata cheltuielilor de judecată în total de 498 lei, 496 lei reprezentând onorariu avocat și 20 de lei taxa judiciară de timbru.
Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 24.09.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
Red. dat./ jud. C.D. / 4 ex. /24.12.2015
| ← Contestaţie la procesul verbal de distribuire a preţului. Art.... | Investire cu formulă executorie. Hotărâre din 23-09-2015,... → |
|---|
