Contestaţie la executare. Sentința nr. 2149/2015. Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 2149/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI la data de 19-02-2015 în dosarul nr. 2149/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 4 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
….
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2149
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 19.02.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE – I. O. P.
GREFIER – D. L. E.
Pe rol soluționarea cauzei civile privind pe contestatorul M. P. – P. DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, în contradictoriu cu intimații S.C. I. T. S.R.L., G. C., K. N. G. și K. D., având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimatul G. C. prin avocat cu împuternicire avocațială la dosar (fila 69), lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că, prin serviciul Arhivă, s-au depus la dosar relațiile solicitate de la B. „Ad Rem”.
Instanța, raportat la data formulării cererii de executare silită, respectiv aprilie 2014, și la faptul că executorul judecătoresc are sediul în sectorul 5, din oficiu, invocă excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 4 București și acordă cuvântul pe excepție.
Intimatul G. C., prin avocat, solicită admiterea excepției.
Instanța reține cauza spre a se pronunța asupra excepțiilor după care, până la sfârșitul ședinței de judecată se prezintă consilierul juridic al contestatorului care depune delegație la dosar.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:
Prin contestația la executare înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 București la data de 27.10.2014 contestatorul M. P. – P. DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE a solicitat, în contradictoriu cu intimații S.C. I. T. S.R.L., G. C., K. N. G. și K. D., anularea executării silite pornite în dosarul de executare nr. 171/2014 al B. „Ad Rem”.
Analizând excepția necompetenței teritoriale instanța reține următoarele:
La data de 16.04.2014 creditorii S.C. I. T. S.R.L. și G. C. au solicitat B. „Ad Rem” începerea executării silite împotriva debitorilor K. N. G. și K. D..
Potrivit art. 650 Cod procedură civilă, în forma în vigoare la data sesizării executorului judecătoresc, instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se află biroul executorului judecătoresc care face executarea, în afara cazurilor când legea dispune altfel.
În cauză are calitatea de instanță de executare Judecătoria Sectorului 5 București, în circumscripția căreia se află sediul B. „Ad Rem”.
Împrejurarea că imobilul urmărit silit, proprietatea debitorilor, este situat în sectorul 4, nu atrage competența Judecătoriei Sectorului 4 București. Competența instanței de executare este stabilită în funcție de locul situării imobilului doar în situația încuviințării executării, în conformitate cu prevederile art. 819 Cod procedură civilă, normă care este de strictă interpretare și nu poate fi extinsă la ipoteza formulării unei contestații la executare, în acest din urmă caz aplicându-se dreptul comun.
Față de cele expuse, în temeiul art. 129-132 Cod procedură civilă, va admite excepția necompetenței teritoriale – necompetență de ordine publică – și va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 București.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția necompetenței teritoriale.
Declină competența de soluționare a cauzei privind pe contestatorul M. P. – P. DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, cu sediul în București, ., sector 5, în contradictoriu cu intimații S.C. I. T. S.R.L., cu sediul ales la Cabinet de avocat S. C., situat în București, .. 2, .. 1, ., sector 1, G. C., cu domiciliul ales la Cabinet de avocat S. C., situat în București, .. 2, .. 1, ., sector 1, K. N. G. și K. D., ambii cu domiciliul în O., ., județul C., citați și la domiciliul din București, .. 124, Corp A, ., sector 4, în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 București.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 19.02.2015.
PREȘEDINTE,GREFIER,
Red.jud.I.P./Dact.D.E./9ex.
← Contestaţie la executare. Sentința nr. 2164/2015. Judecătoria... | Validare poprire. Sentința nr. 2177/2015. Judecătoria SECTORUL... → |
---|