Contestaţie la executare. Sentința nr. 2164/2015. Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2164/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI la data de 19-02-2015 în dosarul nr. 2164/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 4 BUCUREȘTI – SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR.2164
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 19.02.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: V. F.
GREFIER: A. B.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile privind pe contestatoarea A. Națională Pentru Restituirea Proprietăților în contradictoriu cu intimatul S. T., având ca obiect contestație la executare și suspendarea executării silite.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimatul prin apărător, lipsă fiind contestatoarea.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Se depune de către apărătorul intimatului împuternicire avocațială nr._/2015 totodată precizând că domiciliul ales al intimatului se află la sediul C..Av.C. G. din București, ., ., ..
Față de dispozițiile art. 131 Cod procedură civilă, instanța se declară competentă general, material și teritorial să judece pricina având în vedere dispozițiile art.650 alin.1 Cod pr.civ coroborat cu art.713 Cod procedură civilă.
În temeiul art. 238 Cod procedură civilă, instanța estimează durata necesară pentru cercetarea procesului la 30 de zile.
Nefiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, instanța acordă cuvântul pe probe.
Apărătorul intimatului solicită încuviințarea probei cu înscrisurile aflate la dosar.
Instanța, în temeiul art. 258 raportat la art. 255 alin. 1 Cod procedură civilă, încuviințează pentru părți proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, apreciind că este pertinentă, concludentă în soluționarea cauzei.
În baza art. 244 Cod procedură civilă, instanța constată terminată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul pe fond.
Apărătorul intimatului solicită respingerea contestației la executare, menținerea încheierii pronunțate de Judecătoria sector 4, respingerea capătului de cerere privitor la suspendarea executării silite, respingerea capătului de cerere referitor la anularea actelor de executare întocmite în dosarul de executare, respingerea capătului de cerere referitor la anularea raportului de expertiză din 30.04.2014 și menținerea tuturor actelor emise în dosarul de executare privind cuantumul cheltuielilor de executare. Nu solicită cheltuieli de judecată.
Instanța în temeiul dispozițiilor art. 394 Cod procedură civilă, constatând că au fost lămurite toate aspectele de fapt și de drept reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin contestația la executare înregistrata pe rolul acestei instanțe la data de 03.07.2014 astfel cum a fost precizată (f. 10), contestatoarea A. Națională pentru Restituirea Proprietăților - ANRP a solicitat în contradictoriu cu intimatul S. T., anularea executării silite începută dosarul de executare nr. 1220/2014 al B. D. G., L. G. și M. P., anularea raportului de expertiză și suspendarea executării silite.
În motivarea cererii, contestatoarea a arătat că modalitatea de plată a despăgubirilor stabilite prin hotărârile comisiilor județene pentru aplicarea Legii 290/2003 este prevăzuta de art. 18 alin. 5 din HG 1120/2006 coroborat cu disp. art. 22 alin. 1 din Legea 500/2002 privind finanțele publice. Ignorarea acestor prevederi legale sunt de natura a duce la crearea de angajamente de plată fără acoperire bugetară și are drept efect acordarea despăgubirilor cu prioritate anumitor persoane în detrimentul celor aflați la ordine, fiind astfel nerespectat principiul nediscriminării și egalitarii de tratament.
De asemenea, a mai arătat că compensațiile pot fi acordate „în funcție de disponibilitățile bănești”sau „în limita sumelor aprobate anual cu această destinație în bugetul de stat” și că despăgubirile sunt stabilite prin legea bugetului de stat.
A mai susținut că prin OUG 10/2014 a fost suspendată plata voluntară a despăgubirilor stabilite prin hotărârile comisiilor județene și, astfel, creanța nu era exigibilă, iar procedura de executare a fost pornită în mod nelegal.
Contestatoarea a precizat că continuarea procedurii de executare se poate crea un prejudiciu bugetului de despăgubiri al ANRP, fapt ce poate pune instituția în imposibilitatea de a plăti voluntar despăgubirile de care beneficiază persoanele îndreptățite.
S-a susținut că au fost, de asemenea, încălcate dispozițiile art. 2 din OG 22/2002 cu privire la respectarea termenului de 6 luni și că onorariul avocatului din faza de executare în cuantum de 9000 lei este foarte mare față de munca efectiv prestată de către acesta.
În dovedirea cererii ce a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 711 si urm. C., Legea 290/2003, actualizată prin Legea 171/2006 și HG 1120/2006 modif. prin HG 57/2008, art. 223 alin. 3 C., contestatoarea a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.
Cererea de chemare în judecată este scutită de la plata taxei judiciare de timbru conform art. 30 alin. 1 si 2 din OUG 80/2013 si art. 7 din OG 22/2002.
Intimatul a depus întâmpinare (f. 68) prin care a solicitat respingerea contestației la executare motivat de faptul că de la momentul emiterii hotărârii din 2009 prin care s-au acordat despăgubirile au trecut mai bine de 5 ani, timp în care debitoare nu a înțeles să își îndeplinească obligația de plată, motiv pentru care s-a început executarea silită. A mai susținut că nu sunt aplicabile în speță dispozițiile OUG 10/2014 întrucât la data intrării în vigoare a acestuia act normativ, executarea silită era deja începută, iar dispozițiile art. 2 din OG 22/2002 nu sunt aplicabile întrucât nu s-a făcut dovada lipsei fondurilor. Referitor la onorariul avocatului din faza de executare silită, s-a menționat că acesta reprezintă aproape 2,5% din suma actualizată și că activitatea avocatului a constat în consultanță de specialitate, asistarea în alegerea executorului, deplasarea la domiciliul creditorului.
A fost atașat dosarul de executare nr. 1220/2014 al B. D. G., L. G. și M. P..
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
Prin Hotărârea nr. 158/16.10.2009 emisă de către Comisia Județeană TULCEA pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, numitului P. A. i-au fost acordate compensații bănești în cuantum de 240.610,5 lei.
În urma decesului lui P. A., a fost emis certificatul de moștenitor nr. 46/08.04.2014 de către SPN –notariat G. prin care s-a constatat că are calitate de moștenitor S. T..
La data de 10.04.2014, creditorul, prin mandatar a formulat cerere de executare silită pentru recuperarea creanței actualizată cu rata inflației, formându-se dosarul de executare nr. 1220/2014 al B. D. G., L. G. și M. P..
Prin încheierea din 29.05.2014 pronunțată în dosarul nr._/4/2014 al Judecătoriei Sector 4 București a fost admisă cererea de încuviințare a executării silite.
La data de 16.06.2014, a fost emisă somația întemeiată pe OG 22/2002, iar la data de 11.07.2014, au fost emise încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare și adresa de înființare a popririi.
A fost efectuată și o expertiză extrajudiciară contabilă în vederea stabilirii valorii actualizate a creanței.
Pe fondul contestației, analizând legalitatea executării silite și a actelor de executare contestate prin raportare la criticile formulate de contestatoare, instanța reține următoarele:
1. În ceea ce privește apărarea potrivit căreia actualizarea creanței se putea efectua cu respectarea dispozițiilor art. 18 alin. (5) lit. c) din HG nr. 1120/2006, instanța reține că obligația de plată a debitoarei a fost eșalonată în două rate, astfel că intimata creditoare trebuia să primească o tranșă de 40% în primul an și o tranșă de 60%, indexată cu indicele inflației, în al doilea an. De asemenea, conform art. 18 alin. 6 din HG nr. 1120/2006, „suma achitată beneficiarilor în cea de-a doua tranșă se actualizează în raport cu indicele de creștere a prețurilor de consum din ultima lună pentru care acest indice a fost publicat de către Institutul Național de S., față de luna decembrie a anului anterior”.
Analizând prevederile legale mai sus menționate, instanța apreciază că acestea instituie un termen legal suspensiv în favoarea debitoarei, în sensul actualizării cu indicele inflației doar a ultimei rate datorate. Cu toate acestea, beneficiul termenului legal este eficace doar în măsura în care debitorul își respectă obligația de a plată a primei tranșe.
Instanța consideră că doar o astfel de interpretare a normei interne este în acord cu jurisprudența CEDO în materie, care impune păstrarea unui și just echilibru între interesul general urmărit de legiuitor prin instituirea unei eșalonări a plății cuprinse într-un titlu executoriu împotriva statului și interesul particular al creditorilor, care dețin un bun în sensul art. 1 Protocol 1 la Convenția europeană a drepturilor omului.
În cauză, debitoarea nu și-a respectat obligația de plată ce derivă din titlul executoriu, fiind decăzută din beneficiul termenului legal prevăzut art. 18 din HG nr. 112/2006. Astfel, creanța creditorilor este exigibilă de la data emiterii hotărârii comisiei. În acest sens, instanța mai reține că ÎCCJ prin Decizia nr. XXI din 19 martie 2007 a stabilit în soluționarea unei recurs în interesul legii că data stabilirii compensațiilor prevăzute în Legea nr. 9/1998 este aceea a emiterii hotărârii comisiilor pentru aplicarea Legii nr. 9/1998, care este momentul în care obligația de a plăti suma devine certă, lichidă și exigibilă.
Prin urmare, în condițiile în care hotărârea pronunțată în favoarea intimatului datează din octombrie 2009, iar până în prezent contestatoarea nu și-a îndeplinit nici măcar parțial obligația de plată a despăgubirilor, executorul judecătoresc a procedat în mod legal la actualizarea întregii creanțe în conformitate și cu prevederile art. 628 alin. 3 C..
2.Referitor la condiționarea plății de existența unor sume aprobate în cadrul bugetului anual, instanța constată că aceasta reprezintă o ingerință nejustificată în dreptul de proprietate al creditorilor.
Decizia administrativă ce reprezintă titlul executoriu din prezenta cauză este suficientă pentru a crea un „interes patrimonial” protejat de articolul 1 din Protocolul nr. 1 și, în consecință, neexecutarea unei asemenea decizii constituie o ingerință, în sensul primei fraze al primului alineat al acestui articol (cauza V. contra României, cauza M. și G. R. c. României.
Dificultățile economice ale autorităților publice au avut deja ca efect amânarea sau eșalonarea plătii creanțelor asupra statului, prevăzute in Legea nr. 9/1998 si Legea nr. 290/2003. În plus, insuficienta resurselor financiare ale autorităților publice nu poate justifica absența totală a compensațiilor bănești si refuzul sine die al contestatoarei de a-si îndeplini obligațiile. Tocmai acest refuz de executare a obligațiilor, pentru o perioada nedeterminata de timp și fără o explicație rezonabilă, este de natura a rupe echilibrul între interesele generale, ale statului, și interesele particularilor. De altfel, instituția contestatoare nici nu a prezentat vreo proba în sensul insuficienței resurselor bănești pretinse.
În acest context, invocarea dispozițiilor Legii nr 500/2002 privind finanțele publice este apreciata de instanța ca neconforma cu prevederile Convenției, motiv pentru care apărarea contestatoarei va fi înlăturată ca neîntemeiată.
3. Motivul de nulitate al actelor de executare bazat pe nerespectarea termenului de 6 luni instituit de dispozițiile art. 2 din OG nr. 22/2002, nu este întemeiat și nu poate fundamenta o soluție de admitere a contestației.
Debitorul are dreptul, în temeiul art. 622 alin. (1) C., de a efectua voluntar plata. De altfel, această normă juridică este configurată de legiuitor ca regulă, recurgerea la executarea silită nefiind de dorit, în condițiile în care această procedură presupune cheltuieli pentru ambele părți și necesită timp.
Plata de bună-voie presupune însă în mod practic ieșirea din pasivitate a debitorului, nefiind necesar ca reclamanții să stăruie prin cereri pentru executarea voluntară a plății la care au dreptul în baza titlului executoriu.
În cea ce privește dispozițiile conținute de art. 2 din OG nr. 22/2002, derogatorii de la dreptul comun, instanța apreciază că acestea nu sunt aplicabile în speță. În concret, contestatoarea nu a făcut dovada faptului că nu are fondurile necesare pentru achitarea creanței recunoscută prin titlul executoriu, cea ce reprezintă ipoteza normei juridice conținută de art. 2 din OG nr. 22/2002. Cu alte cuvinte, termenul de 6 luni prevăzut de OG nr. 22/2002 este un termen de grație doar în condițiile în care instituția publică face dovada că nu are fonduri și a efectuat demersuri pentru obținerea acestora.
- În ceea ce privește dispozițiile OUG 10/2014 (intrată în vigoare la data de 14.03.2014), invocate de contestatoare, instanța apreciază că acestea nu sunt incidente în cazul tuturor actelor de executare întrucât o parte din acestea, respectiv somația a fost emisă anterior intrării în vigoare a actului normativ în discuție.
Or, în temeiul principiului neretroactivității, legea civilă nouă se aplică numai situațiilor care se ivesc în practică după ., iar nu și situațiilor anterioare, ceea ce înseamnă că validitatea actelor juridice se apreciază potrivit condițiilor stabilite de legea în vigoare la momentul încheierii actului juridic – tempus regit actum.
De asemenea, instanța reține că dispozițiile conținute de art. 2 din OUG nr. 10/2014 nu pot fundamenta o soluție de admitere a contestației la executare, întrucât prin actul normativ indicat s-a suspendat doar plata voluntară a despăgubirilor, iar nu și plata „nevoluntară” (prin executare silită a obligațiilor ajunse la scadență).
De abia la data de 19.07.2014, a fost modificată această ordonanță de urgență, în sensul că sintagma „plata voluntară” a fost înlocuită cu „plata”, ceea ce poate duce la concluzia că ar fi aplicabilă modificarea legislativă din iulie 2014 doar executărilor silite începute atunci și actelor de executare emise după această dată în executările începute anterior.
Prin urmare, validitatea actelor de executare silita întocmite in dosarul de executare nr. 19/2014 până la . OUG nr. 10/2014 nu poate fi analizata prin prisma dispozițiilor acesteia.
5. În ceea ce privește încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare silită, instanța reține că a fost contestat onorariu avocatului în cuantum de 9000 lei.
Onorariu de avocat reprezintă o cheltuială de executare silită ce este suportată în final de către debitorul urmărit în conformitate cu dispozițiile art. 669 alin. 2 C.pr.civ.
Instanța reține că și în ceea ce privește onorariul de avocat perceput pentru faza de executare silită sunt aplicabile, de principiu, dispozițiile art. 669 alin. 2 teza finală C.proc.civ., se ce completează cu dispozițiile dreptului comun cu privire la cheltuielile de judecată.
În cauza de față, instanța constată faptul că în dosarul de executare, executorul judecătoresc a stabilit în sarcina debitoarei plata unui onorariu avocațial perceput pentru faza de executare silită în cuantum total de 9000 lei, dovedit prin chitanța emisă de avocat și aflată la dosarul de executare silită.
Instanța apreciază faptul că onorariul de avocat apare ca fiind excesiv și având în vedere că rolul principal în faza de executare silită aparține executorului judecătoresc care îndeplinește actele de executare silită, iar debitorul nu poate fi împovărat prin plata și a unor cheltuieli de executare reprezentate de onorariul de avocat ce este aproape echivalentul onorariului executorului judecătoresc.
Această soluție nu contravine art. 34 din Legea nr. 51/1995, deoarece nu se intervine în contractul de asistență judiciară, care își produce pe deplin efectele între părți, ci doar se apreciază în ce măsură onorariul părții îndreptățite trebuie suportat de partea care a căzut în pretenții.
Față de cele arătate mai sus, instanța va reduce onorariul avocatului de la 9000 lei la 500 lei ținând cont de faptul că activitatea acestuia din urmă s-a limitat la verificarea modalității de desfășurare a activității executorului judecătoresc.
În raport de aceste considerente, în temeiul art. 713 C.pr.civ., instanța va admite în parte contestația la executare și va anula în parte încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare din 11.07.2014, precum și actele de executare subsecvente emise în dosarul de executare nr. 1220/2014 al B. D. G., L. G. și M. P., în sensul reducerii onorariului de avocat de la 9.000 lei la 500 lei.
Întrucât măsura suspendării executării silite nu s-ar fi putut dispune decât până la soluționarea în fond a contestației la executare, astfel cum rezultă din interpretarea prevederilor art. 718 alin. 1 C. proc.civ., instanța va respinge cererea de suspendare a executării silite ca rămasă fără obiect.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte contestația la executare privind pe contestatoarea A. Națională Pentru Restituirea Proprietăților cu sediul în București, Calea Floreasca, nr.202, sector 1 în contradictoriu cu intimatul S. T. cu domiciliul ales la C..Av. C. G. din București, ., ., ..
Anulează în parte încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare din 11.07.2014, precum și actele de executare subsecvente emise în dosarul de executare nr. 1220/2014 al B. D. G., L. G. și M. P., în sensul reducerii onorariului de avocat de la 9.000 lei la 500 lei.
Respinge cererea de suspendare a executării silite ca rămasă fără obiect.
Numai cu apel în 10 zile de la comunicare ce se depune la Judecătoria sector 4.
Pronunțată în ședință publică, azi, 19.02.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
F. V. B. A.
Red. VF/dact.A.B./4ex/ 2015
| ← Obligaţie de a face. Încheierea nr. 22/2015. Judecătoria... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 2149/2015. Judecătoria... → |
|---|
