Încuviinţare executare silită. Sentința nr. 376/2015. Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 376/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI la data de 14-01-2015 în dosarul nr. 376/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 4 BUCUREȘTI - SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 376
Ședința din Camera de Consiliu de la 14.01.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: T. C. R.
GREFIER: A. G. B.
Pe rol soluționarea cererii de încuviințare a executării silite înaintată de S. I., S. ȘI P..
La apelul nominal făcut în ședința camerei de consiliu nu au răspuns părțile, cauza judecându-se fără citarea acestora conform art. 3731 alin.2 C.pr.civ
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, instanța invocă din oficiu excepția necompetenței teritoriale și constatând cauza în stare de judecată, o reține spre soluționare asupra excepției invocate.
INSTANȚA
Prin cererea formulată de creditorul P. B. ROMANIA SA și înaintată de S. I., S. ȘI P. s-a solicitat încuviințarea executării silite a bunurilor debitorului M. P. în baza titlului executoriu reprezentant de Contract de credit nr._33496 din data de 1210.2007.
Cererea a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 3 la data de 07.07.2014 sub nr._/301/2014, iar la data de 01.10.2014 a fost admisă excepția necompetenței teritoriale, dosarul fiind înregistrat pe rolul acestei instanțe sub numărul_ la data de 19.12.2014.
Cererea a fost legal timbrată.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Cu titlu prealabil, instanța constată că, în speță, față de data înregistrării dosarului de executare, respectiv 27.02.2012, este aplicabil codul de procedură civilă de la 1865. Așa fiind, nu sunt aplicabile dispozițiile art. 650 din Noul Cod de Procedură Civilă reținute de către Judecătoria Sectorului 3 București.
În materie necontencioasă, potrivit art.334 alin. 1 C.proc.civ. 1865 instanța își verifică competența din oficiu, putând cere părții lămuririle necesare.
Conform art. 373 alin. 2 C.proc.civ. 1865 instanța de executare este judecătoria unde se va face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune asltfel, iar potrivit art. 373 alin. 3 C.proc.civ. 1865 instanța de executare soluționează cererile de încuviințare a executării silite.
Așadar, în ceea ce privește Codul de Procedură Civilă de la 1865, instanța de executare se determină prin raportare la locul unde se află bunurile ce urmează a fi executate silit, iar în ipoteaza în care bunurile se află în circumscripția mai multor instanțe este necesară încuviințarea executării silite de către fiecare instanță unde se află situate bunurile.
În acest sens, instanța reține faptul că cererea de încuviințare a executării silite a fost îndreptată către Judecătoria Sectorului 3, iar această instanța a declinat competența soluționării cauzei către Judecătoria Sectorului 4 aplicând dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, dispoziții însă care sunt inaplicabile în raport de data sesizării executorului judecătoresc. De altfel, executorul judecătoresc a indicat temeiul de drept ca fiind art. 3731 C.proc.civ. 1865.
Față de cele ce preced rezultă fără echivoc faptul că intenția creditorului a fost aceea ca Judecătoria Sectorului 3 București să dispună încuviințarea executării silite pentru a se putea proceda la executarea silită a unor eventuale bunuri ale debitorului ce ar putea fi identificate în circumscripția acestei instanțe.
În concluzie, instanța apreciază că instanța competentă să soluționează prezenta cerere este instanța inițial învestită de către S. I., S. ȘI P..
În raport de toate aceste considerente, instanța va admite excepția necompetenței teritoriale invocată din oficiu și va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 București.
Față de această soluție, având în vedere declinările reciproce prin care atât Judecătoria Sectorului 4 București cât și Judecătoria Sectorului 3 București s-au declarat necompetente de a judeca aceeași pricină, în raport de dispozițiile art. 21 C.proc.civ. 1865, instanța va constata ivit conflictul negativ de competență și va înainta cauza Tribunalului București pentru soluționarea acestuia, urmând ca judecata să fie suspendată până la soluționarea conflictului negativ de competență
DISPUNE:
Admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 4 București, invocată de instanță din oficiu.
Declină competența de soluționare a cauzei formulata de S. I., S. ȘI P. împotriva debitorului M. P., la cererea creditorului P. B. ROMANIA SA în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 București.
Constată ivit conflictul negativ de competență și înaintează cauza Tribunalului București pentru soluționarea conflictului negativ de competență.
În temeiul art. 21 C.proc.civ. 1865 suspendă judecata până la soluționarea conflictului negativ de competență.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică azi, 14.01.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
T. C. RĂILEANUALINA G. B.
← Validare poprire. Sentința nr. 336/2015. Judecătoria SECTORUL... | Încuviinţare executare silită. Sentința nr. 365/2015.... → |
---|