Întoarcere executare. Sentința nr. 08/2015. Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI

Sentința nr. 08/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI la data de 08-12-2015 în dosarul nr. 15018/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 4 BUCUREȘTI – SECȚIA CIVILĂ

Sentința civilă nr._

Ședința publică din data de 08.12.2015

Instanța constituită din:

Președinte: CONSTANTIN CLAUDIU ULARIU

Grefier: Florența B.

Pe rol, se află pronunțarea cauzei civile formulată de reclamanta A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR împotriva pârâților L. S., L. Z. și L. E., având ca obiect întoarcere executare silită.

Dezbaterile si cuvântul pe fondul cauzei au avut loc în ședința publică din data de 24.11.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța a amânat pronunțarea la data de 08.12.2015, având nevoie de timp pentru a delibera.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București, la data de 23.06.2015, sub nr._/299/2015, cerere declinată la Judecătoria Sectorului 4 București, unde cauza a fost înregistrată la data de 27.10.2015, sub nr._, reclamanta A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR a chemat în judecată pe pârâții L. S., L. Z. și L. E., solicitând să se dispună obligarea pârâților la restituirea sumei de 397.162 lei.

În motivarea în fapt a cererii, reclamanta a arătat, în esență, că prin Decizia nr. 860/21.03.2014 pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr._ a admis recursul declarat de ANRP împotriva sentinței civile nr._/28.10.2013 pronunțată de către Judecătoriei Sectorului 2 București și s-a anulat executarea silită ce forma obiectul dosarului execuțional nr. 1022/2012 al B. D., C. și D..

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 722 Cod procedură civilă.

În dovedirea acțiunii, reclamanta a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.

Acțiunea este scutită de la plata taxei judiciare de timbru, conform art. 30 din OUG nr. 80/2013.

Pârâtul L. S. a formulat întâmpinare f. 146 și a solicitat ca instanța să constate intervenita compensația de drept.

La prima zi de înfățișare, verificându-și competența în conformitate cu art. 159 ind1 Cod procedură civilă, instanța a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 4 București.

Analizând înscrisurile aflate la dosar în raport de excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, instanța reține următoarele:

Potrivit criteriului impus de dispozițiile art. 137 alin. 1 Cod procedură civilă, precum și în funcție de caracterul și efectele pe care le produc diferitele excepții în cadrul procesului civil, instanța urmează a se pronunța cu prioritate asupra excepției necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 4 București, invocată din oficiu, având în vedere caracterul acesteia de excepție de procedură, dilatorie și absolută.

În procedura întoarcerii de executare solicitată pe cale separată, stabilirea competenței se face potrivit dispozițiilor art. 404 ind 2 alin. 3 Cod procedură civilă, care prevăd că cererea se adresează instanței judecătorești competente potrivit legii. Prin Decizia nr. 5 din 1.03.2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii, textul de lege menționat a fost interpretat în sensul că instanța judecătorească competentă potrivit legii să soluționeze cererea de întoarcere a executării silite prin restabilirea situației anterioare este instanța de executare, respectiv judecătoria, dezlegarea acestei probleme de drept fiind obligatorie pentru instanțe, potrivit art. 329 alin. 3 Cod procedură civilă.

Potrivit art. 373 alin. 2 Cod procedură civilă, instanța de executare este cea în circumscripția căreia se face executarea. Atunci când executarea silită se face prin poprire, locul executării este domiciliul sau sediul terțului poprit.

În speță, instanța competentă să soluționeze cererea de întoarcere a executării silite privind dosarul de executare nr. 1022/2012 înregistrat pe rolul B. D., Cosoreanu și D. este Judecătoria Sectorului 2 București, având în vedere că se solicită întoarcerea cu privire la executarea silită care s-a efectuat prin poprire asupra conturilor reclamantei deschise la terțul poprit Trezoreria Sectorului 1 București, cu sediul în București, .. 13, sector 2, astfel cum rezultă din adresa de poprire și din răspunsul formulat de terțul poprit în sensul indisponibilizării sumelor poprite.

Având în vedere normele legale imperative menționate mai sus care reglementează un caz de competență teritorială de la care nu sunt permise derogări, văzând și dispozițiile art. 159 pct. 3 Cod procedură civilă, potrivit cu care necompetența este de ordine publică atunci când pricina este de competența unei alte instanțe de același grad, iar părțile nu o pot înlătura, instanța apreciază întemeiată excepția necompetenței teritoriale, urmând să o admită și, în temeiul dispozițiilor art. 158 alin. 3 Cod procedură civilă, să decline în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 București competența teritorială de soluționare a cererii de întoarcere a executării silite.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu.

Declină competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR cu sediul în București, Calea Floreasca, nr. 202, sector 1 și pe pârâții L. S., cu domiciliul în sector 3, București, ., ., . Z.

sector 3, București, ., ., .>L. E., cu domiciliul în sector 3, București, ., ., . Judecătoriei Sectorului 2 București.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședința publică, azi 08.12.2015

PREȘEDINTE, GREFIER,

C. C. UlariuFlorența B.

Red. Jud. C.C.U/ Tehnored C.C.U si F.B/ 4 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Întoarcere executare. Sentința nr. 08/2015. Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI