Evacuare. Sentința nr. 27/2015. Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 27/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI la data de 27-08-2015 în dosarul nr. 10496/2015
ROMÂNIA
Judecătoria Sectorului 4 București
Sediu: .-4, Sector 4 Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR._
Ședința publică din data de 27.08.2015
Instanța constituită din:
Președinte: EUGENIA DAHORE
Grefier: T. C. M.
Pe rol judecarea cauzei privind pe reclamanta ADMINISTRAȚIA F. IMOBILIAR - sector 3, București, .. 16 și pe pârâtul G. A. L. - sector 4, București, ., .. demisol, . obiect reziliere contract – pretenții - evacuare.
La apelul nominal părțile lipsesc.
Procedura de citare legal îndeplinită.
Se face referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează următoarele: s-a depus la dosar de către reclamantă, prin registratură, cerere prin care arată că înțelege să renunțe la judecata cauzei, după care:
Instanța reține spre soluționare cererea de renunțare la judecată.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cererii de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 07.11.2014, sub număr de dosar_, reclamanta ADMINISTRAȚIA F. IMOBILIAR a chemat în judecată pe pârâtul G. A. L., solicitând rezilierea contractului de închiriere nr._/03.11.2010 privind spațiul cu destinația de locuință situat în București, bld. Mărășești nr. 88, corp A, demisol, apt. 2, sector 4; evacuarea pârâtului și a celor care locuiesc împreună cu acesta din locuința menționată și obligarea pârâtului la plata sumei totale de 2911,74 lei reprezentând chirie restantă și majorări de întârziere la plata chiriei..
Prin cererea depusă la data de 15.06.2015, prin registratură, reclamanta a solicitat instanței să ia act de renunțarea la judecata prezentei cereri, arătând că debitul restant pentru spațiul cu destinația de locuință situat în București, bld. Mărășești nr. 88, corp A, demisol, apt. 2, sector 4 a fost achitat în totalitate.
În drept, a invocat prevederile art. 406-407 Cod procedură civilă.
Analizând cererea de renunțare la judecată, instanța constată:
Potrivit art. 406 Cod procedură civilă.: “(1) Reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în ședință de judecată, fie prin cerere scrisă.
Instanța constată că cererea de renunțare la judecată a fost depusă în data de 08.06.2015, ulterior comunicării cererii de chemare în judecată.
Întrucât pârâtul nu s-a prezentat în instanță și nici nu a înaintat vreun răspuns în sensul solicitat, rămânerea sa in pasivitate semnifică, potrivit art. 406 alin. (4) teza finală C.pr.civ., acord tacit la renunțare, astfel încât condiția analizată va fi considerată îndeplinită în vederea pronunțării hotărârii conform art. 406 alin. (6) C.pr.civ..
În consecință, cererea de renunțare la judecată îndeplinește condițiile prevăzute de art. 406 Cod procedură civilă.
Față de aceste dispoziții legale și având în vedere poziția procesuală a creditoarei, instanța, în baza art. 406 alin. 6 Cod procedură civilă, va pronunța o sentință prin care va lua act de faptul că partea reclamanta ADMINISTRAȚIA F. IMOBILIAR a renunțat la judecata cererii formulate în contradictoriu cu pârâtul G. A. L..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE:
In temeiul disp art 406 C. ia act de renuntarea la judecata cererii formulata de reclamanta ADMINISTRAȚIA F. IMOBILIAR - sector 3, București, .. 16 și pe pârâtul G. A. L. - sector 4, București, ., .. demisol, .> Cu drept de recurs în termen de 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 27.08.2015.
PREȘEDINTE,GREFIER,
E. D. T. C. M.
Red./ Jud. E.D./4 ex./ 2015
← Contestaţie la executare. Sentința nr. 03/2015. Judecătoria... | Pretenţii. Sentința nr. 27/2015. Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI → |
---|