Ordin de protecţie. Hotărâre din 15-01-2015, Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI la data de 15-01-2015 în dosarul nr. 444/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 4 BUCUREȘTI - SECȚIA CIVILĂ
Î N C H E I E R E
Camera de Consiliu de la 14 Ianuarie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: M.-O. PUȚINTEI
GREFIER: A. M.
Ministerul Public - P. de pe lângă Judecătoria sectorului 4 București a fost reprezentat de procuror I. N..
Pe rol se află soluționarea cauzei civile, având ca obiect emitere ordin de protecție, formulată de reclamanta WARREN A., în calitate de reprezentant legal al minorei P. E., împotriva pârâtei C. E.-M..
La apelul nominal făcut în Camera de Consiliu, la ordine, au răspuns reclamanta, prin avocat S. L., cu împuternicire avocațială la dosarul cauzei (fila 28), și pârâta, prin avocat P. Ș. O., cu împuternicire avocațială la dosarul cauzei (fila 39).
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că s-au depus la dosar relațiile solicitate Secției 16 Poliție, precum și că la data de 13.01.2015, pârâta a depus la dosar un set de înscrisuri, în copie, după care:
Avocatul pârâtei depune la dosar, în copie, caracterizări pârâtă, fișă stomatologică a minorei P. E., cerere înaintată Direcției Generale de Asistență și Protecția Copilului Sector 4 București, somație de plată, adeverință emisă de Asociația de proprietari a blocului în care locuiește pârâta și hartă privind locuințele părților.
Având cuvântul, avocatul reclamantei solicită audierea în calitate de martor a soției numitului G. C., concubinul pârâtei, pentru a dovedi faptul că acesta frecventează garsoniera în care locuiește pârâta.
Având cuvântul, avocatul pârâtei arată că se opune audierii soției numitului G. C., arătând că administrarea acestei probe nu are vreo relevanță în soluționarea cauzei.
Având cuvântul, reprezentantul Ministerului Public arată că nu se opune suplimentării probatoriului cu audierea martorului propus de avocatul reclamantei.
Deliberând, instanța respinge ca neîntemeiată cererea avocatului reclamantei de suplimentare a probatoriului, în sensul audierii în calitate de martor a soției numitului G. C., motivat de faptul că, pe lângă împrejurarea că probele au fost deja discutate la un termen de judecată anterior, o eventuală relație de concubinaj între pârâtă și numitul G. C. nu prezintă relevanță în cauză, eventualele ipostaze în care minora ar fi fost pusă de aceștia, singurele care interesează în dosar, neputând fi cunoscute, în măsura în care ar fi existat, de persoana propusă ca martor, câtă vreme aceste ipostaze s-au petrecut, conform reclamantei, în casa pârâtei.
Având cuvântul, avocatul reclamantei arată că numitul A. C., prieten de familie cu ambele părți, are cunoștință de evenimentele petrecute între pârâtă și numitul G. C., motiv pentru care solicită audierea acestuia în calitate de martor.
Având cuvântul, avocatul pârâtei arată că audierea numitului A. C. ar fi trebuit solicitată la termenul de încuviințare a probelor, motiv pentru care se opune cererii reclamantei de suplimentare a probatoriului cu acest martor.
Având cuvântul, reprezentantul Ministerului Public arată că nu se opune suplimentării probatoriului cu audierea martorului propus de avocatul reclamantei.
Având cuvântul, avocatul reclamantei arată că prin interogatoriul administrat pârâtei spera să obțină informații privind relația de concubinaj dintre aceasta și numitul G. C., însă, cum pârâta a negat existența respectivei relații, înțelege să solicite audierea numitului A. C. pentru a dovedi cele infirmate de către pârâtă.
Deliberând, având în vedere că solicitarea avocatului reclamantei nu se încadrează în niciunul dintre cazurile prevăzute de art. 254 alin. 2 din Noul Cod de procedură civilă pentru suplimentarea probatoriului, instanța respinge ca neîntemeiată cererea acestuia de audiere în calitate de martor a numitului A. C..
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă părților cuvântul în cadrul dezbaterilor:
Având cuvântul, avocatul reclamantei solicită admiterea cererii, arătând că sunt îndeplinite condițiile art. 23 alin. 1 din Legea nr. 217/2003, asupra minorei exercitându-se de către pârâtă violențe de ordin psihologic, sexual și social, care îi pun în pericol viața, intregritatea fizică și psihologică. Solicită ca pârâta să fie obligată la păstarea unei distanțe pertinente față de domiciliul minorei și față de școala frecventată de aceasta. Arată că pârâta a declarat în cauză că fetița i-a fost adusă acasă, în timp ce la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 4 București a afirmat că a luat-o pe minoră de la școală. Susține că pârâta nu a respectat programul stomatologic al minorei, fapt ce a condus la complicații ce au necesitat alte două tratamente. Învederează că reclamanta i-a dat pârâtei suma de 30 lei pentru a achita cursurile de karate ale minorei, însă pârâta a folosit banii în alte scopuri. Susține că pârâta a amenințat-o pe minoră că o va urca în tren și o va trimite în Republica M. dacă va vorbi cu mama sa. Mai arată că numitul G. C., concubinul pârâtei, a rămas uneori în garsoniera unde locuia și minora, dormind în același pat cu aceasta și cu pârâta, la fel întâmplându-se și atunci când cei trei au fost împreună la mare, în vacanță, ceea ce echivalează cu existența unor violențe sexuale asupra copilului. Solicită amânarea pronunțării pentru depunerea de concluzii scrise la dosar, arătând că reclamanta își rezervă dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.
Având cuvântul, avocatul pârâtei solicită respingerea cererii, arătând că din probatoriul administrat în cauză nu reiese pericolul pe care pârâta l-ar reprezenta pentru minoră și nici faptul că minora ar fi stat în prezența unei persoane de sex masculin în garsoniera în care pârâta locuiește. Mai arată că în cauză nu există probe care să justifice îngrădirea dreptului pârâtei la liberă circulație, astfel cum acesta este asigurat prin art. 25 alin. 1 din Constituția României. Arată că pârâta nu solicită cheltuieli de judecată. Depune la dosar concluzii scrise.
Având cuvântul, reprezentantul Ministerului Public solicită admiterea cererii de emitere a ordinului de protecție, invocând în acest sens probele de la dosarul cauzei.
Instanța reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA,
Pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise la dosar, în temeiul art. 396 din Noul Cod de procedură civilă, urmează a amâna pronunțarea, motiv pentru care:
DISPUNE:
Amână pronunțarea pentru data de 15.01.2015.
Pronunțată în ședință publică azi, 14 Ianuarie 2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 4 BUCUREȘTI - SECȚIA CIVILĂ
Sentința civilă nr. 444
Camera de Consiliu de la 15 Ianuarie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: M.-O. PUȚINTEI
GREFIER: A. M.
Ministerul Public - P. de pe lângă Judecătoria sectorului 4 București a fost reprezentat de procuror I. N..
Pe rol se află soluționarea cauzei civile, având ca obiect emitere ordin de protecție, formulată de reclamanta WARREN A., în calitate de reprezentant legal al minorei P. E., împotriva pârâtei C. E.-M..
Dezbaterile pe fondul cauzei au avut loc în ședința de Cameră de Consiliu de la 14.01.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la aceeași dată, parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, în aceeași compunere, pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise la dosar, a amânat pronunțarea pentru azi, 15.01.2015, când, în urma deliberării, a hotărât următoarele:
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
P. acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub numărul de mai sus la data de 17.11.2014, reclamanta Warren A., în calitate de reprezentant legal al minorei P. E., născută la data de 26.11.2006, a solicitat în contradictoriu cu pârâta C. E.-M., mama sa, emiterea uni ordin de protecție prin care să se dispună: evacuarea temporară a pârâtei din imobilul situat în București, .. 3, ., ., sector 4; reintegrarea minorei P. E. în locuința familiei, situată la adresa anterior menționată; obligarea pârâtei la păstrarea unei distanțe minime determinate față de minora P. E., față de locuința acesteia și față de Școala Gimnazială nr. 129, unde minora învață; interdicția pentru pârâtă de a se deplasa în zona Școlii Gimnaziale nr. 129, precum și în zona de domiciliu a minorei; interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondență sau în orice alt mod cu minora.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că este mama minorei P. E., născută la data de 26.11.2006, și că prin sentința civilă nr. 4166/03.07.2007, aceasta i-a fost încredințată spre creștere și educare.
Reclamanta a învederat că în data de 22.09.2014, fără consimțământul său, minora P. E. a fost luată de către pârâta C. E.-M. de la Școala Gimnazială nr. 129, unde aceasta studiază, ulterior pârâta refuzând în mod vehement returnarea copilului. A mai arătat reclamanta că a depus cu privire la acest aspect o sesizare la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 4 București, grație eforturilor depuse de angajații acestei instituții reușind readucerea acasă a minorei la data de 10.11.2014.
Reclamanta a susținut că de fiecare dată când a încercat să ia legătura cu pârâta C. E.-M., mama sa, pentru a clarifica situația fetiței, minora P. E. a reacționat în mod anormal, făcând o criză de nervi.
A arătat reclamanta că pârâta are probleme psihice, în anul 2010 aceasta fiind internată la Spitalul Clinic de Psihiatrie „Prof. Dr. A. O.” timp de două luni.
A mai arătat reclamanta că pârâta trăiește de foarte mulți ani în concubinaj cu numitul C. G., care este căsătorit, cei doi manifestând în public un comportament indecent. Reclamanta a învederat că pârâta locuiește într-o garsonieră, unde se întâlnește și cu numitul C. G., astfel că mediul în care a fost ținută minora P. E. este unul imoral.
Reclamanta a susținut că pârâta îi creează minorei P. E. o imagine distorsionată cu privire la mama sa, motiv pentru care minora a ajuns să se teamă de reclamantă.
A mai arătat reclamanta că pârâta a refuzat să îi înapoieze copilul, deși i-a adus la cunoștință că aceasta avea în perioada în discuție programări la medicul stomatolog.
Reclamanta a susținut că după înapoierea minorei, mediul de familie a dispus evaluarea acesteia de către un medic psiholog, întrucât minora a fost diagnosticată cu reacție acută la un factor de stres.
Reclamanta a menționat că apartamentul în care locuiește împreună cu minora este proprietatea pârâtei, fiind însă achitat integral de reclamantă, și că în prezent pârâta o amenință că îi va introduce o persoană străină în casă.
În drept, reclamanta a invocat prevederile art. 23 din Legea nr. 217/2003.
În dovedire, reclamanta a solicitat încuviințarea probelor cu înscrisuri, cu interogatoriul pârâtei și cu martori și a depus la dosar, în copie, cartea sa de identitate, bilet de trimitere medicală, certificatul de naștere al minorei P. E., certificatul de naștere al numitei P. A., plângere penală și sentința civilă nr. 4166/03.07.2007 pronunțată de Judecătoria sectorului 4 București în dosarul nr._ .
Cererea este scutită de plata taxei judiciare de timbru conform art. 26 alin. 2 din Legea nr. 217/2003 republicată.
La termenul de judecată de la 02.12.2014, pârâta C. E.-M., a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii reclamantei ca neîntemeiată.
În motivare, pârâta arată că situația de fapt descrisă de reclamantă în acțiunea sa nu corespunde realității, în sensul că minora P. E. nu a fost luată niciodată de pârâtă împotriva voinței sale, ci chiar la rugămințile ei. A mai arătat pârâta arată că minora nu a fost niciodată supusă vreunui act de neglijență ori de violență psihică de către bunica maternă.
A susținut pârâta că la data de 22.09.2014 a fost contactată telefonic de mama unui prieten de joacă al minorei, care i-a transmis că aceasta plânge și dorește să vină la bunică. Pârâta a arătat că nu i s-a părut nimic anormal în solicitarea minorei, întrucât ea era cea care se ocupa de fetiță și de școală. A mai arătat pârâta că după ce a luat-o pe minoră de la școală, aceasta a fost contactată telefonic de către reclamantă, care i-a vorbit urât fetiței și amenințat-o cu bătaia în cazul în care nu vine acasă. Pârâta a învederat că astfel de situații au mai existat și în trecut, de fiecare dată ea fiind cea care a convins-o pe minoră că nu trebuie să îi fie frică de mama ei și că trebuie să se întoarcă acasă. Pârâta a menționat că întrucât minora nu a vrut să se întoarcă la mama ei, inspectorul din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 4 București a fost de acord ca minora să rămână provizoriu la bunica maternă.
Pârâta a învederat că minora a locuit împreună cu ea până la data de 02.10.2014, unde a fost bine îngrijită, până la această dată fetița refuzând să meargă la mama ei, aspect constatat și de poliție.
Pârâta a susținut că reclamanta are grave probleme emoționale pe fondul consumului de alcool, amenințând chiar cu sinuciderea. A mai arătat pârâta că este adevărat că a suferit o depresie cauzată de decesul surorii sale, dar că între timp și-a revenit complet. Pârâta a menționat că nu este adevărat că ar avea o relație cu numitul C. G. și că în locuința sa nu a fost niciodată vreun bărbat în prezența fetiței.
În drept, pârâta a invocat dispozițiile art. 205 din Noul Cod de procedură civilă și ale Legii nr. 217/2003.
În dovedire, pârâta a solicitat încuviințarea probelor cu înscrisuri și cu martori.
La termenul de judecată de la 02.12.2014, instanța a încuviințat pentru reclamantă probele cu înscrisuri, cu interogatoriul pârâtei și cu martorele A.-I. D. și P. C., iar pentru pârâtă probele cu înscrisuri, cu interogatoriul reclamantei și cu martorele C. Crenguța și O. M.-R..
În cadrul probei cu înscrisuri, reclamanta a mai depus la dosar, în copie, declarații olografe date de reclamantă și de numitele C. M., P. E. și Alldea-I. D..
Ca urmare a adreselor emise de instanță, la data de 15.12.2014 s-au depus la dosar relații de la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 4 București, iar la data de 16.12.2014 de la Secția 16 Poliție și de la Spitalul Clinic de Psihiatrie „Prof. Dr. A. O.”.
La termenul de judecată de la 16.12.2014, reclamanta Warren A. a depus la dosar răspuns la întâmpinarea formulată de pârâtă, prin care a arătat că pârâta reprezintă actualmente un pericol pentru minoră, impunându-se emiterea unui ordin de protecție împotriva acesteia. A susținut reclamanta că între fiica sa și bunica maternă nu există un puternic sentiment de atașament, cum a arătat pârâta.
În dovedire, reclamanta a mai depus la dosar, în copie, certificat de căsătorie, contract pentru acordarea de servicii sociale, plan de intervenție personalizat, raport de evaluare inițială a minorei P. E. și cerere de consiliere psihologică formulată de reclamantă.
Tot la termenul de judecată de la 16.12.2014, pârâta a mai depus la dosar, în copie, contract de vânzare-cumpărare.
În ședința de la 16.12.2014, instanța a procedat la administrarea probei cu interogatoriul pârâtei și cu interogatoriul reclamantei, răspunsurile acestora fiind consemnate și atașate la dosarul cauzei. De asemenea, instanța a procedat la audierea martorelor A.-I. D., propusă de reclamantă, și O. M.-R., propusă de pârâtă, declarațiile acestora fiind consemnate și atașate la dosarul cauzei. Totodată, instanța a luat act de renunțarea reclamantei la proba cu martora P. C., precum și la renunțarea pârâtei la proba cu martora C. Crenguța.
La data de 13.01.2015, pârâta a mai depus la dosar, prin serviciul registratură, în copie, caracterizări, fișa stomatologică a minorei P. E., cerere adresată Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 4 București, adeverință eliberată de Asociația de Proprietari . Țebea nr. 2B, sector 4 și somație de plată.
Ca urmare a adresei emise de instanță, la data de 13.01.2015 s-au depus la dosar relații de la Secția 16 Poliție.
Atât reclamanta, cât și pârâta au depus la dosar concluzii scrise.
Analizând material probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
P. sentința civilă nr. 4166/03.07.2007 pronunțată de Judecătoria sectorului 4 București în dosarul nr._, definitivă și irevocabilă, minora P. E., născută la data de 26.11.2006, fiica numiților P. A. și N. Ș. E., a fost încredințată spre creștere și educare mamei sale.
La data de 14.06.2013, numita P. A. s-a căsătorit, luând numele de familie al soțului, acela de Warren, în acest sens fiind certificatul de căsătorie . nr._, eliberat de Primăria sectorului 4 București la aceeași dată.
Reclamanta Warren A. și minora P. E. locuiesc la adresa din București, .. 3, ., ., într-un apartament compus din 2 camere și dependințe, proprietatea pârâtei C. E.-M. conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr._/31.10.1995 de notariatul Local de Stat. Pârâta C. E.-M., mama reclamantei și bunica maternă a minorei, locuiește la adresa din București, ., ., ..
Instanța reține că la data de 22.09.2014, minora P. E. a fost luată de la Școala Gimnazială nr. 129, unde aceasta studiază, de către bunica sa maternă, la care a locuit până la data de 10.11.2014, când s-a întors în locuința reclamantei, aspect necontestat de nici una dintre părți.
La data de 17.11.2014, reclamanta Warren A., în calitate de reprezentant legal al minorei P. E., a sesizat Judecătoria sectorului 4 București cu prezenta cerere de emitere a unui ordin de protecție împotriva pârâtei C. E.-M..
Potrivit art. 23 din Legea nr. 217/2003 republicată, privind prevenirea și combaterea violenței în familie, „(1) Persoana a cărei viață, integritate fizică sau psihică ori libertate este pusă în pericol printr-un act de violență din partea unui membru al familiei poate solicita instanței ca, în scopul înlăturării stării de pericol, să emită un ordin de protecție, prin care să se dispună, cu caracter provizoriu, una ori mai multe dintre următoarele măsuri - obligații sau interdicții:
a) evacuarea temporară a agresorului din locuința familiei, indiferent dacă acesta este titularul dreptului de proprietate;
b) reintegrarea victimei și, după caz, a copiilor, în locuința familiei;
c) limitarea dreptului de folosință al agresorului numai asupra unei părți a locuinței comune atunci când aceasta poate fi astfel partajată încât agresorul să nu vină în contact cu victima;
d) obligarea agresorului la păstrarea unei distanțe minime determinate față de victimă, față de copiii acesteia sau față de alte rude ale acesteia ori față de reședința, locul de muncă sau unitatea de învățământ a persoanei protejate;
e) interdicția pentru agresor de a se deplasa în anumite localități sau zone determinate pe care persoana protejată le frecventează ori le vizitează periodic;
f) interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondență sau în orice alt mod, cu victima;
g) obligarea agresorului de a preda poliției armele deținute;
h) încredințarea copiilor minori sau stabilirea reședinței acestora.
(2) P. aceeași hotărâre, instanța poate dispune și suportarea de către agresor a chiriei și/sau a întreținerii pentru locuința temporară unde victima, copiii minori sau alți membri de familie locuiesc ori urmează să locuiască din cauza imposibilității de a rămâne în locuința familială.
(3) Pe lângă oricare dintre măsurile dispuse potrivit alin. (1), instanța poate dispune și obligarea agresorului de a urma consiliere psihologică, psihoterapie sau poate recomanda luarea unor măsuri de control, efectuarea unui tratament ori a unor forme de îngrijire, în special în scopul dezintoxicării.”
Conform art. 3 din Legea nr. 217/2003 republicată, violența în familie reprezintă orice acțiune sau inacțiune intenționată, cu excepția acțiunilor de autoapărare ori de apărare, manifestată fizic sau verbal, săvârșită de către un membru de familie împotriva altui membru al aceleiași familii, care provoacă ori poate cauza un prejudiciu sau suferințe fizice, psihice, sexuale, emoționale ori psihologice, inclusiv amenințarea cu asemenea acte, constrângerea sau privarea arbitrară de libertate.
Potrivit art. 4 din același act normativ, violența în familie se poate manifesta sub următoarele forme: violența verbală - adresarea printr-un limbaj jignitor, brutal, precum utilizarea de insulte, amenințări, cuvinte și expresii degradante sau umilitoare; violența psihologică - impunerea voinței sau a controlului personal, provocarea de stări de tensiune și de suferință psihică în orice mod și prin orice mijloace, violență demonstrativă asupra obiectelor și animalelor, prin amenințări verbale, afișare ostentativă a armelor, neglijare, controlul vieții personale, acte de gelozie, constrângerile de orice fel, precum și alte acțiuni cu efect similar; violența fizică - vătămarea corporală ori a sănătății prin lovire, îmbrâncire, trântire, tragere de păr, înțepare, tăiere, ardere, strangulare, mușcare, în orice formă și de orice intensitate, inclusiv mascate ca fiind rezultatul unor accidente, prin otrăvire, intoxicare, precum și alte acțiuni cu efect similar; violența sexuală - agresiune sexuală, impunere de acte degradante, hărțuire, intimidare, manipulare, brutalitate în vederea întreținerii unor relații sexuale forțate, viol conjugal; violența economică - interzicerea activității profesionale, privare de mijloace economice, inclusiv lipsire de mijloace de existență primară, cum ar fi hrană, medicamente, obiecte de primă necesitate, acțiunea de sustragere intenționată a bunurilor persoanei, interzicerea dreptului de a poseda, folosi și dispune de bunurile comune, control inechitabil asupra bunurilor și resurselor comune, refuzul de a susține familia, impunerea de munci grele și nocive în detrimentul sănătății, inclusiv unui membru de familie minor, precum și alte acțiuni cu efect similar; violența socială - impunerea izolării persoanei de familie, de comunitate și de prieteni, interzicerea frecventării instituției de învățământ, impunerea izolării prin detenție, inclusiv în locuința familială, privare intenționată de acces la informație, precum și alte acțiuni cu efect similar; violența spirituală - subestimarea sau diminuarea importanței satisfacerii necesităților moral-spirituale prin interzicere, limitare, ridiculizare, penalizare a aspirațiilor membrilor de familie, a accesului la valorile culturale, etnice, lingvistice ori religioase, impunerea aderării la credințe și practici spirituale și religioase inacceptabile, precum și alte acțiuni cu efect similar sau cu repercusiuni similare.
Conform art. 5 din Legea nr. 217/2003 republicată, prin membru de familie se înțelege: a) ascendenții și descendenții, frații și surorile, copiii acestora, precum și persoanele devenite prin adopție, potrivit legii, astfel de rude; b) soțul/soția și/sau fostul soț/fosta soție; c) persoanele care au stabilit relații asemănătoare acelora dintre soți sau dintre părinți și copii, în cazul în care conviețuiesc; d) tutorele sau altă persoană care exercită în fapt ori în drept drepturile față de persoana copilului; e) reprezentantul legal sau altă persoană care îngrijește persoana cu boală psihică, dizabilitate intelectuală ori handicap fizic, cu excepția celor care îndeplinesc aceste atribuții în exercitarea sarcinilor profesionale.
Trecând la analiza cererii de emitere a ordinului de protecție formulată de reclamanta Warren A., instanța o consideră neîntemeiată, din probele administrate în cauză rezultând că pârâta C. E.-M. nu a exercitat asupra minorei P. E., nepoata sa, nici una din formele de violență prevăzute de art. 4 din Legea nr. 217/2003 republicată, viața, integritatea fizică sau psihică ori libertatea minorei nefiind, așadar, puse în vreun fel în pericol de către pârâtă. Din contră, pârâta are cu minora P. E. o relație apropiată, bazată pe afecțiune reciprocă, toate acțiunile bunicii materne vizând minora urmărind interesul superior al acesteia.
Astfel, conform declarațiilor martorelor audiate în cauză, A.-I. D., propusă de reclamantă, și O. M.-R., propusă de pârâtă, perioada 22.09._14 nu este prima în care minora E. a locuit în casa bunicii materne, împreună cu aceasta. Cu acordul reclamantei, mama minorei, pârâta a fost activ implicată în procesul de creștere al fetiței, ocupându-se de aceasta ori de câte ori reclamanta i-a solicitat sprijinul, găzduind-o în locuința sa, ducând-o și luând-o de la școală, situată în apropierea casei bunicii, ajutând-o la efectuarea temelor, îngrijindu-se de problemele ei de sănătate și ducând-o în parc.
În acest sens, martora A.-I. D., mătușa de soră a pârâtei, a declarat că între reclamantă și pârâtă a existat înțelegere, reclamanta lăsând-o pe fetiță mamei sale atunci când avea treabă, că de câte ori vorbește la telefon cu reclamanta, află că fetița este fie la aceasta, fie la pârâtă, precum și că în anul școlar anterior, minora era luată de la școală când de mamă, când de bunică, după cum acestea se înțelegeau și după cum aveau nevoie una de alta.
De asemenea, martora O. M.-R. a declarat că o cunoaște pe pârâtă de circa 3 ani, întâlnind-o pe aceasta în parcul din apropierea locuinței sale, unde pârâta venea împreună cu nepoata sa aproape zilnic, ocazie cu care a constatat că bunica și fetița au o relație foarte deschisă, în sensul că nu a auzit-o pe bunică țipând la fetiță, certând-o agresiv sau amenințând-o, de fiecare dată când fetița se supăra că bunica nu îi făcea pe plac cu ceva, aceasta încercând să îi explice situația.
Tot astfel, conform adeverinței nr. 1/12.01.2015 eliberată de Asociația de Proprietari . Țebea nr. 2B, sector 4, pârâta locuiește singură în apartamentul 17 din acest . ani, pentru diverse perioade de timp împreună cu aceasta locuind și nepoata sa, P. E..
În ceea ce privește perioada 22.09._14, instanța reține că minora E. nu a fost luată și nici ținută cu forța de către pârâtă în locuința sa, din contră acest lucru realizându-se chiar la solicitarea minorei, care i-a cerut bunicii materne să o găzduiască și a refuzat categoric să dea curs solicitărilor mamei sale de a se întoarce acasă. De altfel, refuzul minorei de a reveni în locuința mamei sale a fost recunoscut și de către reclamanta însăși și, totodată, constatat și de reprezentanții Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 4 București, sesizați de reclamantă, aspect recunoscut de ambele părți, precum și de Secția 16 Poliție, conform fișelor de intervenție la eveniment aflate la dosar, autoritățile menționate recomandându-i chiar reclamantei să permită minorei să rămână în locuința bunicii o perioadă, respectiv până când aceasta se va liniști.
Nu există nici o dovadă la dosar în sensul că minora E. ar fi fost influențată de bunica maternă sau supusă vreunei presiuni din partea acesteia pentru a refuza să se întoarcă la mama sa. Din contră, potrivit probelor administrate în cauză, minora, în baza propriei voințe, a ales să se refugieze la bunica maternă din cauza neînțelegerilor existente în relația sa cu reclamanta, din acțiunile și gesturile fetiței rezultând că aceasta se teme de mama sa.
Astfel, martora A.-I. D. a declarat că minora i-a relatat că aflându-se în public, aceasta ar fi strigat după ajutor pe motiv că mama sa intenționează să o răpească. Tot martora menționată a mai declarat că nu știe ca minora să fi fost luată cu forța de către pârâtă și că atunci când s-a aflat la bunica sa, minora a refuzat să se întoarcă la mamă pe motiv că aceasta ar vrea să o ducă la un adăpost.
Conform martorei O. M.-R., într-o zi când se afla în parc împreună cu fiul său, minora E., care aflase că mama sa urma să vină acolo, a strigat disperată la martoră și la fiul acesteia după ajutor, cerându-le să o ascundă pentru ca mama ei să nu o ia. A mai arătat aceeași martoră că întrebând-o cu o altă ocazie pe minoră de ce nu vrea să meargă la mama ei, aceasta i-a răspuns că reclamanta se uită la calculator, iar ei nu îi dă atenție și nu o ascultă. Tot potrivit martorei menționate, fetița i-a spus acesteia că deși s-a întâlnit cu mama sa pentru a vorbi, a refuzat să se întoarcă acasă împreună cu aceasta, întrucât reclamanta nu i-a cerut iertare. A mai declarat martora O. M.-R. că de când le cunoaște pe pârâtă și pe minora E., nu i s-a părut niciodată că fetița ar fi ținută de bunică împotriva voinței ei.
În plus, chiar reclamanta a recunoscut că de fiecare dată când a încercat să o aducă acasă pe minoră, aceasta a făcut o criză de nervi la vederea sa și chiar a luat-o la fugă și a strigat după ajutor.
În ceea ce privește diagnosticul de „reacție acută la un factor de stres”, pus minorei de doctorul de familie Ș. C. M. la data de 13.11.2014, deci ulterior înapoierii acesteia la domiciliul mamei, pe lângă faptul că nu s-a dovedit de către reclamantă că factorul de stres amintit de doctor ar fi fost reprezentat de pârâtă, acesta nici nu poate fi reținut câtă vreme nu a fost confirmat de un medic psiholog.
Instanța reține și faptul că în perioada în care a găzduit-o pe minoră, pârâta s-a ocupat în mod corespunzător de aceasta și i-a creat un cămin primitor și liniștit. Astfel, conform martorei O. M.-R., vizitând-o pe pârâtă în această perioadă, a găsit-o pe minoră îngrijită, curată și liniștită, iar pe bunică implicată în rezolvarea temelor copilului, precum și a problemelor sale de sănătate. Cu privire la acest ultim aspect, instanța constată că, în ciuda celor susținute de reclamantă, pârâta s-a ocupat de problemele stomatologice ale minorei, potrivit martorei O. M.-R., contactând-o telefonic pe aceasta pentru a găsi un cabinet stomatologic care să lucreze în week-end, iar potrivit fișei stomatologice a fetiței, în perioada 22.09._14 mergând cu aceasta de două ori la medicul stomatolog. Alegerea tratamentului medical de urmat nu era de competența pârâtei, ci exclusiv a medicului care a tratat copilul pentru problemele dentare avute.
De asemenea, în ciuda celor susținute de reclamantă, nu există probe la dosar în sprijinul afirmațiilor acesteia referitoare la pretinsul comportament imoral avut de pârâtă atât în public, cât și în prezența copilului. Faptul că pârâta ar avea un concubin, aspect negat de aceasta, nu are în sine nimic imoral, câtă vreme pârâta este o persoană necăsătorită și nu s-a dovedit că cei doi concubini nu ar păstra, prin comportamentul lor, limitele decenței. De asemenea, faptul că minora ar fi dormit în același pat cu bunica și cu concubinul acesteia, aspect ce nu poate fi reținut ca fiind cert în cauză, din moment ce martora A.-I. D. a declarat că știe acest lucru doar din relatările minorei, deși este un lucru ce ar fi trebuit evitat, nu poate fi considerat singur ca o dovadă de imoralitate din partea pârâtei.
Împrejurarea că din cauza unei depresii, cauzată, conform susținerilor pârâtei, de moartea surorii acesteia, pârâta a fost internată în perioada 18.08._10 la Spitalul Clinic de Psihiatrie „Prof. Dr. A. O.” nu înseamnă că aceasta are actualmente probleme medicale de natură psihică și nici că, din acest motiv, ar reprezenta un pericol pentru persoanele din jurul său, problemele medicale avute de pârâtă în anul 2010 fiind, conform foii de observație comunicată de spitalul anterior menționat, tratate și finalizate în cursul aceluiași an.
Raportat la cele reținute anterior, instanța constată că este evident că pârâta C. E.-M. nu reprezintă nici un pericol pentru minora P. E., fapt arătat, de altfel, de ambele martore audiate în cauză. Ceea ce este cert este că în prezent între reclamantă și pârâtă există o stare de puternică tensiune, ce se repercutează negativ asupra fetiței, care, prinsă în mijlocul acestor neînțelegeri, oscilează între mamă și bunică, cum a arătat și martora A.-I. D.. Cu privire la acest aspect, instanța reține și declarația martorei O. M.-R., conform căreia într-o convorbire telefonică cu minora, avută în perioada în care aceasta se afla la mama sa, minora i-a sugerat să nu o creadă pe pârâtă pentru că aceasta minte mult. P. urmare, relația încordată dintre mama și bunica sa creându-i o stare de confuzie și afectându-i echilibrul emoțional, minora are în diferite ocazii, atât față de reclamantă, cât și față de pârâtă, comportamente total opuse, fie de afectivitate, fie de respingere. Aceste probleme ale minorei nu pot fi rezolvate însă pe calea procedurii ordinului de protecție, ale cărui condiții nu sunt îndeplinite în cauză, ci prin conlucrarea tuturor părților din cauză, singure sau cu ajutorul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului.
Față de toate cele expuse anterior, nefiind îndeplinite cerințele art. 23 alin. 1 din Legea nr. 217/2003 republicată pentru instituirea unui ordin de protecție împotriva pârâtei, astfel că va respinge cererea reclamantei ca neîntemeiată.
În baza art. 453 din Noul Cod de procedură civilă, instanța va lua act că pârâta nu a solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge cererea de emitere a ordinului de protecție formulată de reclamanta WARREN A., în calitate de reprezentant legal al minorei P. E., cu domiciliul în București, .. 3, ., ., sector 4 și cu domiciliul ales la S.P.A.R.L. „P. și Asociații", din București, .. 6C, ., în contradictoriu cu pârâta C. E.-M., cu domiciliul în București, .. 3, ., ., sector 4 și cu reședința în București, ., ., ., ca neîntemeiată.
Ia act că pârâta nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Numai cu drept de apel în termen de 3 zile de la pronunțare. Cererea de apel se depune la Judecătoria sectorului 4 București.
Pronunțată în ședință publică azi, 15 Ianuarie 2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red./Dact./Jud. P.M.O./7 ex./2015
| ← Actiune in raspundere delictuala. Sentința nr. 27/2015.... | Stabilire program vizitare minor. Sentința nr. 476/2015.... → |
|---|
