Stabilire program vizitare minor. Sentința nr. 476/2015. Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 476/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI la data de 19-01-2015 în dosarul nr. 476/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 4 BUCUREȘTI
....
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ nr. 476
Ședința publică de la 19 Ianuarie 2015
Instanța constituita din:
Președinte: R. A.
Grefier: D. M. G.
Pe rol judecarea cererii de chemare în judecată formulată de reclamant G. N. in contradictoriu cu pârâta R. I. M. si în contradictoriu cu reprezentanții cu A. Tutelare - Primăria Sector 4 București, având ca obiect stabilire program de vizitare minor .
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că prezenta cauză a fost repusă pe rol în vederea discutării perimării, judecata fiind suspendată din data de 09.11.2011 în temeiul art. 1551 Cod procedura civilă, după care:
Instanța invocă din oficiu excepția perimării cererii și reține cauza în pronunțare asupra excepției invocate.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ reclamantul G. N. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta R. I. M. stabilirea unui program de vizită a minorului G. F. C. ns. la 12.12.2003.
La termenul de judecata din data de 09.11.2011, in temeiul art. 1551 Cod procedura civilă, instanța a dispus suspendarea judecării cauzei ca urmare a neîndeplinirii de către contestator a obligațiilor dispuse de instanță.
Potrivit art. 248 C.p.c., orice cerere de chemare in judecata se perima de drept daca a rămas in nelucrare din vina parții timp de 1 an.
In speța dedusa judecații, a trecut mai mult de 1 an de când dosarul a rămas in nelucrare din vina reclamantul, care s-a dezinteresat de soluționarea dosarului si nu a efectuat niciun demers pentru efectuarea unui act de procedura in vederea judecării procesului.
In consecința, in temeiul art. 248 si urm. C.p.c. si întrucât nu exista nicio cauza de suspendare sau de întrerupere a perimării prev. de art. 249-250 C.p.c., instanța va constata perimata acțiunea civila formulata.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția perimării cererii.
Constată perimată cererea privind pe reclamant G. N. in contradictoriu cu pârâta R. I. M. ambii cu domiciliul în București, ., ., ., sector 4, si în contradictoriu cu reprezentanții cu A. Tutelare - Primăria Sector 4 București.
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 19.01.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
R. A. D.-M. G.
Red. Jud. R.A./dact. gref. D.M.G./ 2 ex
← Ordin de protecţie. Hotărâre din 15-01-2015, Judecătoria... | Înregistrare tardiva a nasterii. Sentința nr. 7267/2015.... → |
---|