Contestaţie la executare. Sentința nr. 3926/2014. Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3926/2014 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI la data de 07-05-2014 în dosarul nr. 3926/2014
Dosarul nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 4 BUCUREȘTI – SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 3926
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 07.05.2014
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE – M. F.
GREFIER – S. O. A.
Pe rol, soluționarea cererii de chemare în judecată formulate de contestatorul M. F. PUBLICE, în contradictoriu cu intimata M. F., având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Față de lipsa părților, având în vedere dispozițiile art. 104 din Regulamentul de ordine interioară a instanțelor, instanța dispune lăsarea cauzei la a doua strigare.
La a doua strigare a cauzei, la apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile, solicitându-se judecarea în lipsa conform art. 242 alin. 2 V.C.pr.civ.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței depunerea întâmpinării de către intimată, după care:
Instanța, în temeiul art.167 V.C.proc.civ., încuviințează proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei pentru părți, apreciind această probă ca fiind legală, pertinentă și concludentă judecării cauzei.
Nemaifiind probe de administrat, instanța declară închise dezbaterile și reține cauza în vederea soluționării.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cererii de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București la data de 01.03.2013 sub nr._, contestatorul M. FINANȚELOR PUBLICE, în contradictoriu cu intimata M. F. a formulat contestație la executare împotriva somației din data de 12.02.2013 și a procesului-verbal de calcul al cheltuielilor de executare din data de 25.01.2013 emise în dosarul de executare nr. 73/2012 al B.E.J.A. Staiculescu și Z., solicitând anularea acestor acte de executare.
Totodată, contestatorul a mai solicitat și suspendarea executării silite până la soluționarea prezentei contestații la executare în temeiul art. 403 alin. 1 C.pr.civ.
În motivarea contestației, contestatorul a învederat prevederile art. 3711 C.pr.civ., susținând că până în prezent creditorul nu a formulat o astfel de cerere de executare voluntară, așa încât nu se poate trece la executarea silită.
S-a mai apreciat de către contestator că în mod greșit executorul judecătoresc a procedat la stabilirea cheltuielilor de executare, deși debitorul se afla încă în termenul de grație de 6 luni prevăzut de O.G nr. 22/2002, în care putea efectua plata voluntar, iar obligarea sa la plata cheltuielilor de executare este nelegală.
Cu privire la cheltuielile de executare, contestatorul a susținut faptul că s-a depășit baremul maximal prevăzut de art. 39 din Legea nr. 188/2000, iar totodată a apreciat că onorariul nu trebuie să depășească limitele maxime admise de lege nici prin aplicarea de TVA.
Contestatorul a mai apreciat că în mod nelegal a fost inclus în cheltuielile de executare și onorariul de avocat în cuantum de 1.200 lei, solicitându-se cenzurarea acestuia în conformitate cu prevederile art. 274 alin. 3 C.pr.civ., apreciindu-se că acesta este exagerat raportat la munca depusă de avocat, valoarea pretențiilor și complexitatea cauzei.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 399 C.pr.civ. și O.G nr. 22/2002.
În temeiul art. 7 din O.G nr. 22/2002, prezenta contestație este scutită de plata taxelor de timbru.
La data de 12.03.2013, contestatorul a formulat o completare a contestației la executare prin care a solicitat și anularea adresei de înființare a popririi din data de 22.02.2013 emisă în același dosar de executare (f. 18, dos. J.S.5).
Totodată, s-a solicitat ca, în temeiul art. 4042 alin. 1 C.pr.civ. să se dispună și restabilirea situației anterioare executării prin restituirea sumei ce reprezintă cheltuielile de executare.
Prin sentința civilă nr. 8718/18.10.2013, Judecătoria Sectorului 5 București a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 4 București, dosarul fiind înregistrat pe rolul acestei instanțe la data de 04.11.2013 sub nr._ .
La data de 07.05.2014, intimata a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea ca neîntemeiată a contestației la executare (f. 13).
În motivare, intimata a arătat în esență că executarea silită a rămas fără obiect, întrucât suma a fost încasată, iar în ceea ce privește prevederile O.G. nr. 22/2002, a susținut că acestea nu conferă dreptul debitorului de a sta în pasivitate, în condițiile în care se aflau sume de bani în conturile sale.
Cu privire la cheltuielile de executare s-a susținut că prin încheierea de încuviințare a executării silite s-au aprobat cheltuielile de executare, iar acestea sunt în sarcina debitorului urmărit.
Intimata a mai susținut că munca avocatului nu a constat numai în depunerea cererii la executorul judecătoresc, ci privește și judecarea fondului, iar mai mult, jumătate reprezintă taxele și impozitele achitate. De asemenea, conform art. 36 din Legea nr. 51/1995, contractul dintre avocat și clientul său nu poate fi stânjenit sau controlat de nici un organ al Statului, iar acesta are un cuantum rezonabil.
În urma adresei emise de instanță din oficiu, B.E.J.A. Staiculescu și Z. a comunicat în copie certificată dosarul de executare nr. 73/2012.
Instanța a încuviințat și administrat în cauză proba cu înscrisuri.
Analizând actele dosarului, instanța reține următoarele:
În urma cererii creditoarei intimate M. F., B.E.J.A. Staiculescu și Z. a format dosarul de executare nr. 73/2012 pentru punerea în executare a titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 220/04.02.2011 a Tribunalului București, pronunțată în dosarul nr._/3/2010.
Prin această sentință civilă, debitorul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice a fost obligat să plătească intimatei creditoare suma de 3.000 euro (daune morale).
În cadrul dosarului de executare nr. 73/2012, B.E.J.A. Staiculescu și Z. a întocmit la data de 25.01.2013 procesul-verbal prin care s-a procedat la stabilirea cheltuielilor de executare la suma totală de 2.822 lei, din care 1.612 lei reprezintă onorariul executorului judecătoresc, care include TVA, iar 1.200 lei onorariu de avocat.
La data de 12.02.2013, executorul judecătoresc a emis somația de plată prin care a solicitat contestatorului să se conformeze titlului executoriu și să plătească debitul de 3.000 euro și cheltuielile de executare, somația fiind comunicată la data de 14.02.2013.
La data de 22.02.2013 executorul judecătoresc a dispus înființarea popririi asupra conturilor debitorului deținute la terțul poprit Activitatea de Trezorerie și contabilitate Publică București (Trezoreria Municipiului București) până la concurența sumei de 3.000 euro (debit) + 2.822 lei (cheltuieli de executare).
Analizând criticile contestatorului, referitor la apărările invocate privind nerespectarea termenului de 6 luni prevăzut de dispozițiile art. 2 din O.G. nr. 22/2002, instanța constată că art. 2 din O.G. nr. 22/2002 prevede următoarele: „Dacă executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, instituția debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni, să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată. Acest termen curge de la data la care debitorul a primit somația de plată comunicată de organul competent de executare, la cererea creditorului.”
Potrivit art. 3 din aceeași ordonanță „în cazul în care instituțiile publice nu își îndeplinesc obligația de plată în termenul prevăzut la art. 2, creditorul va putea solicita efectuarea executării silite potrivit Codului de procedură civilă și/sau potrivit altor dispoziții legale aplicabile în materie.”
Analizând aceste texte legale, instanța apreciază că aceste dispoziții legale nu acordă în orice situație instituției publice beneficiul unui termen de grație de 6 luni pentru a-și îndeplini obligația stabilită prin titlul executoriu, ci numai în situația în care executarea nu poate începe sau continua din lipsă de fonduri. Acest termen de 6 luni a fost instituit pentru ca instituția publică, în situația în care nu deține fondurile necesare, să facă demersurile pentru a le obține și a-și executa obligația stabilită în sarcina sa.
Astfel cum rezultă din dosarul de executare, instanța reține că executorul judecătoresc a emis somația de plată, iar numai dacă debitorul înainta dovezi privind lipsa de fonduri către executorul judecătoresc până la momentul înființării popririi, s-ar fi putut pune în discuție posibilitatea acordării unui termen de 6 luni să facă demersurile necesare pentru îndeplinirea obligațiilor. În atare situație, nerespectarea prevederilor O.G. nr. 22/2002 și anularea actului de executare nelegal emis s-ar fi putut pune în discuție mai degrabă ulterior momentului emiterii somației de plată.
Mai mult, chiar dacă debitorului i s-ar fi acordat un termen de 6 luni pentru a-și aduce la îndeplinire obligațiile de plată, instanța apreciază că oricum acesta trebuie să suporte cheltuielile de executare generate ca urmare a faptului că nu și-a executat de bunăvoie obligațiile.
În ceea ce privește înființarea popririi, instanța reține că executorul judecătoresc a emis somația de plată și a comunicat-o debitorului la data de 14.02.2013, debitorul având astfel posibilitatea de a înainta dovezi privind lipsa de fonduri către executorul judecătoresc până la momentul înființării popririi, într-un termen rezonabil, iar în atare situație i s-ar fi acordat posibilitatea ca în termenul de 6 luni să facă demersurile necesare pentru îndeplinirea obligațiilor. Întrucât debitorul nu a acționat în acest sens, iar în cauza de față contestatorul nici nu a dovedit lipsa de fonduri, instanța nu va reține apărările acestuia privind nerespectarea dispozițiilor O.G nr. 22/2002.
Contrar susținerilor contestatorului, instanța reține faptul că debitorul avea obligația conform art. 373 1 al. 1 din codul de procedură civilă de la 1865 (în continuare „V.C.pr.civ.” aplicabil litigiului de față) de a-și executa de bunăvoie obligațiile stabilite prin titlul executoriu în sarcina sa, astfel că intimata creditoare nici nu era obligată a formula o cerere în acest sens, aceasta procedând în conformitate cu dispozițiile art. 371 1 alin. 2 și 3 V.C.pr.civ.
Astfel, instanța reține că debitorul are obligația de a achita cheltuielile de executare stabilite de către executorul judecătoresc după data înregistrării cererii de executare, în conformitate cu dispozițiile art. 371 7 alin. 2 V.C.pr.civ. care stipulează faptul că, cheltuielile de executare silită sunt în sarcina debitorului urmărit, iar debitorul va fi ținut să suporte cheltuielile de executare făcute după înregistrarea cererii de executare și până la data realizării obligației stabilite prin titlu executoriu.
În ceea ce privește cuantumul cheltuielilor de executare stabilite prin procesul-verbal din data de 25.01.2013, instanța constată că, în raport de debitul principal în cuantum 3.000 euro (echivalentul a 13.081,80 lei la data 25.01.2013), onorariul executorului judecătoresc în cuantum total de 1.612 lei, care include și TVA, a fost stabilit sub limita maximală menționată de art. 39 alin. 1 lit. a din Legea nr. 188/2000, care stipulează că pentru creanțele în valoare de până la 50.000 lei inclusiv, onorariul maxim este de 10 % din suma reprezentând valoarea creanței ce face obiectul executării silite;…”.
În raport de acest text de lege, limita maximală a onorariului executorului judecătoresc pentru creanța mai sus menționată este de 1308,18 lei, fără TVA, iar aplicându-se și TVA de 24% (313,96 lei) rezultă o sumă totală de 1.622,14 lei, mai mare decât cea stabilită de către executorul judecătoresc în dosarul de executare de față.
Având în vedere faptul că pentru onorariul executorului judecătoresc dispozițiile mai sus menționate au stabilit limitele maximale, instanța apreciază că acest onorariu, în condițiile în care se încadrează în aceste limite, nu mai poate fi cenzurat de către instanță. Dispozițiile art. 274 al. 3 V.C.pr.civ. sunt de strictă interpretare și nu pot fi aplicate prin analogie, acestea fiind edictate tocmai în considerarea faptului că pentru onorariile avocațiale nu sunt stabilite asemenea limite.
Referitor la adăugarea TVA la cuantumul onorariului maximal al executorului judecătoresc, instanța constată că potrivit art. 125 din Codul Fiscal, taxa pe valoarea adăugată (TVA) este definită ca un impozit indirect, datorat la bugetul statului de către persoanele impozabile care desfășoară activități economice, constând în livrarea de bunuri, execuția unor lucrări sau prestarea unor servicii.
Această taxă se calculează asupra creșterii de valoare, adăugată de fiecare agent economic care participă la ciclul realizării unui produs sau la executarea unei lucrări, urmând a fi suportată de către consumatorul final.
În conformitate cu art. 137 alin. 1 lit. a din Codul fiscal, baza pentru calcularea TVA este constituită din tot ceea ce reprezintă contrapartida obținută sau care urmează a fi obținută de către furnizor ori prestator din partea cumpărătorului, beneficiarului sau a unui terț, inclusiv subvențiile direct legate de prețul acestor operațiuni.
Din analiza textelor legale amintite instanța reține că nu executorul judecătoresc trebuie să suporte TVA, ci creditorul, în calitate de beneficiar al serviciului prestat, suma respectivă urmând a fi recuperată de la debitor, în baza art. 3717 alin. 2 V.C.pr.civ.
Astfel, dacă executorul judecătoresc ar trebui să includă TVA în onorariul maxim stabilit de lege, s-ar ajunge în situația în care acesta ar încasa veniturile maximale permise de lege, diminuate cu valoarea TVA - ului, lipsind astfel de eficiență juridică prevederile Ordinului Ministrului Justiției nr. 2550/2006 și ale art. 39 din Legea nr. 188/2000 prin care au fost stabilite limitele onorariului. De asemenea s-ar ajunge la o discriminare între executorii judecătorești și celelalte categorii de persoane impozabile plătitoare de TVA.
Cu privire la onorariul de avocat inclus în procesul-verbal de cheltuieli de executare, instanța reține că acest onorariu de avocat reprezintă o cheltuială de executare silită ce este suportată în final de către debitorul urmărit în conformitate cu dispozițiile art. 3717 al. 2 V.C.pr.civ., nefiind necesar a fi prevăzută prin titlul executoriu reprezentat de hotărârea judecătorească pusă în executare.
Instanța reține că onorariul de avocat în cuantum de 1.200 lei a fost dovedit în faza de executare silită prin chitanța nr. 106/08.2012 emisă de av. Pirsan S., ce se află depusă la dosarul de executare, iar reprezentarea și asistarea creditorului de către acest avocat pentru faza de executare silită a fost dovedită prin împuternicirea avocațială depusă la dosarul de executare silită.
Instanța reține că și în ceea ce privește onorariul de avocat perceput pentru faza de executare silită sunt aplicabile, de principiu, dispozițiile dreptului comun cu privire la cheltuielile de judecată. În conformitate cu dispozițiile art. 274 alin. 3 V.C.pr.civ., judecătorii au dreptul să micșoreze onorariile avocaților, potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari, față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat.
În ceea ce privește cuantumul onorariului de avocat inclus în cheltuielile de executare (1.200 lei), instanța apreciază că acesta este rezonabil și nu se impune astfel reducerea, în condițiile în care acordarea de asistență juridică în faza de executare silită de către avocat presupune consultanța acordată părții înaintea depunerii cererii sau asistarea acesteia cu ocazia întocmirii actelor de procedură în fața organului de executare, precum și activități legate de obținerea copiilor de pe hotărârile judecătorești și învestirea cu formulă executorie, iar suma nu apare ca fiind excesivă și disproporționată față de obiectul executării silite, complexitatea acesteia și munca efectiv îndeplinită de avocat, precum și față de cuantumul creanței cu privire la care s-a declanșat executarea silită.
Față de aceste considerente și întrucât nu există motive de nelegalitate a actelor de executare contestate care să fie analizate din oficiu de instanță, în temeiul art. 399 alin. 1 V.C.pr.civ., instanța va respinge contestația la executare, ca neîntemeiată.
În raport de dispozițiile art. 404 1 și art. 404 2 V.C.pr.civ., întrucât prin prezenta hotărâre nu au fost desființate acte de executare, instanța va respinge ca neîntemeiată cererea de întoarcere a executării silite formulată de contestator.
În ceea ce privește cererea de suspendare a executării silite, aceasta va fi respinsă ca rămasă fără obiect, întrucât astfel cum rezultă din interpretarea prevederilor art. 403 alin. 1 V.C.pr.civ., o asemenea măsură nu s-ar fi putut dispune decât până la soluționarea în fond a contestației la executare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge contestația la executare formulată de contestatorul M. FINANȚELOR PUBLICE reprezentat de DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, cu sediul în București, .. 13, sector 2, în contradictoriu cu intimata M. F., cu domiciliul în P., ., jud. I., și cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor la C.. Av. „P. S.”, cu sediul în București, .. 89, ., ., sector 2, ca neîntemeiată.
Respinge cererea de întoarcere a executării silite, ca neîntemeiată.
Respinge cererea de suspendare a executării silite, ca rămasă fără obiect.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 07.05.2014.
PREȘEDINTE GREFIER
M. F. S. O.A.
Red./Dact. Jud. M.F./4ex./
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 2526/2014. Judecătoria... | Anulare act. Sentința nr. 2191/2014. Judecătoria SECTORUL 4... → |
|---|
