Întoarcere executare. Sentința nr. 2259/2014. Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 2259/2014 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI la data de 13-03-2014 în dosarul nr. 2259/2014
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 4 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
Sentința civilă nr. 2259
Ședința publică din data de 13.03.2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE – C. D.
GREFIER - T. I.
Pe rol judecarea cauzei civile formulată pe reclamanta . în contradictoriu cu pârâtul M. S., având ca obiect: întoarcere executare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns reclamanta, prin avocat, cu împuternicire avocațială aflată la fila 1 din dosarul nr._/299/2012, lipsă fiind pârâtul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Constatând că nu sunt cereri prealabile de formulat instanța acordă cuvântul părților, pentru propunerea probelor, potrivit art. 134 Cod de procedură civilă.
Având cuvântul asupra probelor, reclamanta, prin avocat solicită instanței încuviințarea probei cu înscrisurile aflate la dosar.
În temeiul art. 167 alin. 1 C.p.civ. încuviințează pentru reclamantă și pentru pârât proba cu înscrisuri.
Nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra fondului cauzei, în cadrul dezbaterilor.
Având cuvântul asupra fondului, reclamanta, prin consilier juridic arată că sentința civilă nr. 8494/23.10.2013, pronunțată de Judecătoria Pitești în dosarul nr._/280/2013 a rămas irevocabilă. Solicită respingerea acțiunii, ca rămasă fără obiect, având în vedere că prin aceasta s-a luat act de acordul de mediere dintre părți.
Instanța declară închise dezbaterile pe fondul cauzei în temeiul art. 150 C.pr.civ. și reține cauza spre soluționare pe baza probelor aflate în dosar.
INSTANȚA
Deliberând, constată:
I. PROCEDURA
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 27.05.2013, sub nr. de mai sus (primit prin declinare de la Judecătoria sectorului 1 București, prin sentința nr. 9971/30.04.2013, pronunțată în dosarul nr._/299/04.09.2012), Judecătoria sectorului 4 București a fost învestită cu soluționarea cererii reclamantei de întoarcere a executării silite, în contradictoriu cu pârâtul, cu privire la suma de 46.477,73 lei, executată silit în dosarul nr.894/2010, aflat pe rolul B. CASAGRANDA S. A..
În motivarea cererii, reclamanta a arătat, în esență, că prin Sentința Civilă nr. 162/CM, pronunțată de Tribunalul Argeș-Secția Civilă în ședința publică din data de 30.01.2009, în dosarul nr._, dosar format ca urmare a cererii de chemare în judecată formulate de pârâtul din prezenta cauză, a fost obligată la plata unor compensații bănești; după pronunțarea sentinței instanței de fond.
Mai arată reclamanta că procedura de executare silită a făcut obiectul Dosarului de executare nr. 894/2010 aflat pe rolul B. CASAGRANDA S. A. și că în cadrul executării silite a fost executată silit suma de 46.477,73 lei.
Prin DECIZIA CIVILĂ NR. 970/M/10.05.2012 a fost desființată sentința pronunțată de instanța de fond. Instanța de recurs a dispus admiterea recursului formulat și a respins acțiunea formulată de intimat în contradictoriu cu reclamanta, iar prin decizia pronunțată nu s-a dispus însă și întoarcerea executării. După pronunțarea deciziei din recurs, pârâtul nu a restituit suma de bani executata silit.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 404, indice 1, alin. 1 C.proc.civ., precum și dispozițiile art. 404, indice 2, alin. 3 C.proc.civ., OUG nr. 88/1997, OG nr. 22/2002, OUG 51/1998/R.
Reclamanta a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, în baza art. 242, pct. 2 C.proc.civ.
În probațiune, reclamanta a solicitat proba cu înscrisuri și a anexat cererii, în copie, decizia civilă nr. 970/M/10.05.2012, dovada proces verbal de încetare a executării silite, proces verbal de distribuire a sumelor, adresa de înființare a popririi, proces verbal privind cheltuieli de executare silită, raport de expertiză contabilă.
La data de 30.04.2013 (fila 58), reclamanta a depus la dosar cerere precizatoare prin care a micșorat obiectul cererii la suma de_,88 lei.
Pârâtul nu a depus la dosar întâmpinare, însă a depus o adresă (fila 62 dosar Js4) prin care a precizat că între părți a fost încheiat un acord de mediere la data de 08.07.2013 (depus la fila 63).
A solicitat să se ia act de acest acord.
În ședința din 13.02.2014, reclamanta a solicitat amânarea judecării cauzei pentru depunerea în original, a acordului de mediere.
În ședința din 13.03.2014, reclamanta a solicitat să se ia act de rămânerea fără obiect a cauzei, având în vedere că prin sentința civilă nr. 8494/23.10.2013, pronunțată de Judecătoria Pitești în dosarul nr._/280/2013, irevocabilă, s-a luat act de acordul de mediere.
Instanța a încuviințat pentru părți proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei, fiind depus dosarul de executare silită (fila 6 dosar Js4).
II. OPINIA INSTANȚEI
Analizând susținerile reclamantei din ședința din 13.03.2014, instanța reține că prin sentința civilă nr. 8494/23.10.2013, pronunțată de Judecătoria Pitești în dosarul nr._/280/2013, instanța a luat act de acordul de mediere încheiat între părți.
Sentința a rămas irevocabilă, nefiind formulată nicio cale de atac, astfel cum rezultă din fișa dosarului (fila 78).
În aceste condiții, instanța reține că prezenta cauză a rămas fără obiect, în condițiile în care cererea principală, de a se lua act de acordul de mediere, a fost deja soluționată de o altă instanță.
Față de cele arătate, văzând poziția părților, precum și sentința civilă nr.8494/23.10.2013, pronunțată de Judecătoria Pitești în dosarul nr._/280/2013, instanța urmează să respingă cererea ca rămasă fără obiect.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge cererea formulată pe reclamanta ., cu sediul ales la SCA L. și G. în București, Calea V. nr. 145, V. Center, . în contradictoriu cu pârâtul M. S., cu domiciliul în ., ., județul O., ca rămasă fără obiect.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 13.03.2014.
Președinte Grefier
C. D. T. I.
Red.jud.C.D/teh.T.I./4 ex./07.05.2014
← Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 2526/2014. Judecătoria... → |
---|