Contestaţie la executare. Sentința nr. 5285/2013. Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 5285/2013 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI la data de 21-05-2013 în dosarul nr. 5285/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 4 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
---------------*---------------
SENTINȚA CIVILĂ NR. 5285
Ședința publică de la data de 21.05.2013
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: D. P.
GREFIER: FLORENȚA B.
Pe rol, soluționarea acțiunii civile formulată de contestatoarea A. N. PENTRU OCUPAREA FORTEI DE munca (ANOFM) în contradictoriu cu intimatul S. F., având drept obiect contestație la executare .
La apelul nominal făcut în ședință publică, la ordine, nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că s-au depus la dosar, de către B. Ș. si Tetu actele din dosarul de executare silită nr. ST687/2012, după care, față de lipsa părților instanța dispune lăsarea cauzei la a doua strigare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la a doua strigare, nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, instanța în temeiul art. 167 Cod procedură civilă, încuviințează pentru contestatoare proba cu înscrisurile de la dosar, apreciindu-le ca fiind pertinente, concludente și utile soluționării cauzei, și, constatând că nu mai sunt alte probe de administrat, în temeiul art. 150 Cod procedură civilă, reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cererii de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 24.08.2012 sub nr._, contestatoarea A. NATIONALĂ PENTRU OCUPAREA FORȚEI DE MUNCĂ, în contradictoriu cu intimatul S. F., a formulat contestație la executare împotriva adresei de înființare a popririi emisă la data de 03.08.2012 de către B. S. și Tetu în dosarul de executare nr. ST687/2012, solicitând anularea acestui de executare.
În motivarea contestației la executare, contestatoarea a arătat că titlul executoriu în baza căruia s-a pornit executarea silită împotriva sa îl constituie sentința civilă nr.9007/20.10.2011 pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr._/3/2010, prin care a fost obligată la plata unor drepturi salariale către intimat, iar prin adresa din 03.08.2012 s-a înființat poprirea asupra conturilor sale deținute la BCR, fără ca executorul judecătoresc să o fi înștiințat despre această măsură.
Contestatoarea a mai arătat că, în conformitate cu prevederile art. 1 alin. 1 din Legea nr. 202/2006, aceasta este o instituție publică cu personalitate juridică, iar personalul său este salarizat potrivit prevederilor legale aplicabile funcționarilor publici și personalului contractual din sistemul bugetar.
Față de aceste aspecte și dispozițiile titlului executoriu, contestatoarea a susținut că sunt aplicabile dispozițiile O.U.G nr. 71/2009 prin care s-a dispus plata eșalonată până în anul 2016 a sumelor prevăzute în hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea de drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar devenite executorii până la data de 31.12.2011, astfel încât plata respectivelor drepturi se impune a fi efectuată potrivit procedurii reglementate de acest act normativ.
Contestatoarea a mai învederat și prevederile art. 2 și 3 din O.G nr. 22/2002 și a mai menționat că în temeiul art. 1 alin. 2 din O.U.G nr. 71/2009 procedura de executare silită este suspendată de drept.
În drept, au fost invocate prevederile Legii nr. 202/2006, O.G nr. 22/2002, O.U.G nr. 71/2009 și H.G nr. 1610/2006.
Contestația la executare este scutită de plata taxelor de timbru conform art. 7 din O.G nr. 22/2002.
Intimatul, legal citat, nu a formulat întâmpinare.
În urma adresei emise din oficiu de instanță, B. S. și Tetu a comunicat în copie certificată dosarul de executare nr. ST687/2012.
În cauză, instanța a administrat și încuviințat proba cu înscrisuri.
Analizând materialul probator administrat, instanța reține următoarele:
În urma cererii creditorului intimat S. F. adresată executorului judecătoresc la data de 12.06.2012, B. S. și Tetu a format dosarul de executare nr. ST687/2012 pentru punerea în executare a titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr.9007/20.10.2011 pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr._/3/2010 și de decizia civilă nr.2292/20.03.2012 pronunțată de Curtea de Apel București.
Prin sentința civilă nr.9007/20.10.2011 s-a admis în parte acțiunea formulată de către intimatul creditor și a fost obligată contestatoarea debitoare A. NATIONALĂ PENTRU OCUPAREA FORȚEI DE MUNCĂ să-i plătească acestuia suma de 121.284 lei cu titlu de drepturi salariale cuvenite pe perioada 01.01.2010 – 17.05.2010, iar prin decizia civilă nr.2292/20.03.2012 a fost obligată să-i plătească suma de 1.500 lei cheltuieli de judecată.
Astfel cum rezultă din considerentele sentinței civile nr.9007/20.10.2011, instanța constată că sumele acordate creditorului reprezentau drepturile salariale lunare neachitate acestuia de către debitoare în perioada în care s-a aflat în raporturi de muncă cu aceasta.
Prin încheierea din data de 28.06.2012 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București în dosar nr._/4/2012 a fost încuviințată executarea silită în temeiul titlurilor executorii menționate.
În cadrul dosarului de executare nr. ST687/2012, B. S. și Tetu a emis somația de plată la data de 24.07.2012 prin care a solicitat contestatoarei să plătească intimatului creditor debitul și cheltuielile de executare.
La data de 03.08.2012 executorul judecătoresc a emis adrese de înființare a popririi către mai multe unități bancare, fiind înștiințată despre această măsură contestatoarea (fila 25 – 26 din dosar de executare).
Analizând criticile contestatoarei, în ceea ce privește aplicabilitatea O.U.G nr. 71/2009, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 230/2011, instanța constată faptul că din preambulul acestor acte normative rezultă că acestea privesc „executarea hotărârilor judecătorești având ca obiect drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar”.
Conform art. 1 din O.U.G nr. 71/2009, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 230/2011, „(1) Plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2011, se va realiza după o procedură de executare care începe astfel:
a) în anul 2012 se plătește 5% din valoarea titlului executoriu;
b) în anul 2013 se plătește 10% din valoarea titlului executoriu;
c) în anul 2014 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu;
d) în anul 2015 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu;
e) în anul 2016 se plătește 35% din valoarea titlului executoriu”.
Din interpretarea acestor dispoziții legale, instanța reține faptul că acestea privesc eșalonarea plății unor drepturi de natură salarială, așa cum sunt sporurile, primele, precum și alte drepturi care se adaugă la salariul de bază al angajaților din sistemul bugetar ce au obținut hotărâri judecătorești favorabile, iar dispozițiile legale invocate de contestatoare nu privesc salariul de bază efectiv datorat ce se achită lunar.
În acest sens, instanța apreciază că intenția legiuitorului nu a fost de a lipsi angajații bugetari care au obținut hotărâri judecătorești favorabile de salariul de bază efectiv pentru o anumită perioadă de timp, ceea ce i-ar pune în imposibilitatea asigurării traiului zilnic, ci de a eșalona în timp anumite drepturi suplimentare ce se adaugă la salariu (sporuri, prime, etc.) datorită dificultăților bugetare ale statului.
În consecință, având în vedere că prin titlul executoriu ce se execută în favoarea intimatului creditor S. F. s-a dispus plata întregului salariu lunar datorat acestuia de către debitoare, ce nu a fost achitat în acea perioadă, instanța reține că în privința executării silite contestate în cauza de față nu sunt aplicabile prevederile O.U.G nr. 71/2009, astfel cum a fost modificată prin O.U.G nr. 45/2010, privind eșalonarea anumitor drepturi salariale și suspendarea executărilor silite de drept în această perioadă.
În ceea ce privește apărările invocate de contestatoare privind nerespectarea termenului de 6 luni prevăzut de dispozițiile art. 2 din O.G nr. 22/2002, instanța constată că art. 2 din O.G nr. 22/2002 prevede următoarele: „Dacă executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, instituția debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni, să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată. Acest termen curge de la data la care debitorul a primit somația de plată comunicată de organul competent de executare, la cererea creditorului.”
Potrivit art. 3 din aceeași ordonanță „în cazul în care instituțiile publice nu își îndeplinesc obligația de plată în termenul prevăzut la art. 2, creditorul va putea solicita efectuarea executării silite potrivit Codului de procedură civilă și/sau potrivit altor dispoziții legale aplicabile în materie.”
Analizând aceste texte legale, instanța apreciază că aceste dispoziții legale nu acordă în orice situație instituției publice beneficiul unui termen de grație de 6 luni pentru a-și îndeplini obligația stabilită prin titlul executoriu, ci numai în situația în care executarea nu poate începe sau continua din lipsă de fonduri. Acest termen de 6 luni a fost instituit pentru ca instituția publică, în situația în care nu deține fondurile necesare, să facă demersurile pentru a le obține și a-și executa obligația stabilită în sarcina sa.
Totodată, instanța apreciază că debitorul poate beneficia de acest termen de 6 luni numai în măsura în care, în urma somației comunicate de către executorul judecătoresc, îl încunoștințează pe acesta despre lipsa de fonduri pentru efectuarea plății.
Dacă debitorul nu răspunde somației și nu comunică această împrejurare executorului judecătoresc într-un termen rezonabil, executarea silită va putea continua chiar înainte de expirarea termenului de 6 luni de la comunicarea somației.
Astfel, instanța constată faptul că în cadrul dosarului de executare silită ce face obiectul cauzei, executorul judecătoresc a emis somația de plată la data de 24.07.2012, în conformitate cu art. 2 din O.G nr. 22/2002, iar deși contestatoarea avea posibilitatea de a face dovada lipsei de fonduri executorului judecătoresc într-un termen rezonabil până la data înființării popririi, totuși nu a dovedit lipsa de fonduri și nici cel puțin nu a invocat-o executorului judecătoresc pe parcursul executării silite, motiv pentru care instanța nu va reține apărările contestatoarei privind nerespectarea dispozițiilor O.G nr. 22/2002.
În consecință, față de considerentele mai sus expuse, instanța, în temeiul art. 399 C.pr.civ. va respinge contestația la executare, ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge ca neîntemeiată contestația la executare formulată de contestatoarea A. N. PENTRU OCUPAREA FORTEI DE MUNCA (ANOFM) cu sediul în București, .-22, sector 4 în contradictoriu cu intimatul S. F. cu dom. ales la C.. AV. A. N. în București, .. 6, ., ..
Fără cheltuieli de judecată.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică azi, 21.05.2013.
Președinte, Grefier,
D. P. FLORENȚA B.
Red. jud. D.P/dact D.P si FB/ 4 ex.
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 872/2016. Judecătoria... | Revendicare imobiliară. Sentința nr. 04/2015. Judecătoria... → |
|---|
