Contestaţie la executare. Sentința nr. 22/2015. Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 22/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI la data de 22-10-2015 în dosarul nr. 12897/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 4 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
….
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR._
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 22.10.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE – I. P.
GREFIER – D. E.
Pe rol se află pronunțarea asupra cauzei civile privind pe contestatoarea AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ în contradictoriu cu intimata M. M., având ca obiect contestație la executare.
Instanța a rămas în pronunțare pe fondul cauzei în ședința publică din 17.09.2015, conform celor consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise, a amânat succesiv pronunțarea pentru data de azi, 22.10.2015.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin contestația la executare înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 București la data de 05.06.2014, contestatoarea AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ a solicitat, în contradictoriu cu intimata M. M., anularea adreselor de înființare a popririi din data de 05.05.2014, emise în dosarul de executare nr. 10/2014 al B. Casagranda-S. A., precum și întoarcerea executării silite.
În motivarea cererii, contestatoarea a arătat că în, baza aceluiași titlu executoriu, a fost pornită executarea silită de către Sindicatul Direcției Financiare C.-S., din care face parte și intimata, fiind format dosarul de executare nr. 123/2012 al B. N. N..
Împotriva actelor de executare emise în dosarul respectiv a formulat contestație la executare debitoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice C.-S., contestație admisă prin sentința civilă nr. 2136/2013 pronunțată de Judecătoria Reșița, irevocabilă prin respingerea recursului, prin care s-a dispus anularea actelor de executare.
În paralel cu procedura de executare menționată mai sus, în mod individual, creditoarea a demarat o nouă executare silită, prin intermediul B. Casagranda-S. A., fiind format dosarul de executare nr. 804/2012.
A apreciat contestatoarea că, din moment ce prima executare a fost desființată întrucât titlul executoriu nu cuprinde o creanță certă și lichidă, sunt nule și actele de executare emise de B. Casagranda-S. A.. Atâta timp cât titlul de creanță nu poate fi opus debitoarei inițiale, este nelegală executarea pornită împotriva terțului poprit, în baza sentinței prin care s-a validat poprirea.
A susținut că sentința civilă nr. 8303/08.10.2013 pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București, ce constituie titlu executoriu, nu este irevocabilă, întrucât a fost atacată cu recurs, nesoluționat până în prezent.
A mai arătat că terțul poprit Trezoreria Municipiului București nu are gestiunea conturilor unităților teritoriale și, pe cale de consecință, nici posibilitatea de a indisponibiliza sumele de bani pentru care operațiunile de încasare sau plată se derulează prin unitățile de trezorerie teritoriale.
De asemenea, sumele respective nu aparțin trezoreriei, ci doar sunt rulate prin aceasta, aparținând în realitate unor terți.
A invocat faptul că sumele derulate prin trezorerie nu pot fi urmărite, în conformitate cu prevederile Codului de procedură fiscală și Codului de procedură civilă.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 711 și urm. Cod procedură civilă.
Intimata a depus întâmpinare prin care a invocat excepția netimbrării, iar pe fond a solicitat respingerea contestației ca neîntemeiată, întrucât executarea silită ce face obiectul cauzei și cea la care face referire contestatoarea sunt distincte, derulându-se în circumscripții teritoriale și condiții diferite.
A mai susținut că imposibilitatea de urmărire a sumelor deținute de debitoare la trezorerie ar conduce la o imunitate absolută la executare.
Contestatoarea a formulat răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea excepției netimbrării ca neîntemeiată, iar pe fond a învederat că, în măsura în care debitul nu poate fi cerut de la debitorul principal, aspect stabilit cu putere de lucru judecat, nu poate fi executat împotriva celui obligat în urma validării popririi.
Instanța a încuviințat pentru părți proba cu înscrisuri.
Au fost atașate actele din dosarul de executare nr. 10/2014 al B. Casagranda-S. A..
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin sentința civilă nr. 8303/08.10.2013, pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București, instanța a admis în parte cererea de validare a popririi formulată de creditoarea M. M., a validat poprirea înființată în dosarul de executare nr. 804/2012 al B. Casagranda-S. A. și a obligat terțul poprit Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) să plătească creditoarei suma de 69.148 lei drepturi bănești și 11.482 lei cheltuielile de executare.
În temeiul acestui titlu executoriu, la data de 20.01.2014 creditoarea a solicitat începerea executării silite împotriva ANAF, fiind format dosarul de executare nr. 10/2014 al B. Casagranda-S. A..
La data de 05.05.2014 executorul judecătoresc a înființat poprirea asupra sumelor datorate contestatoarei de către mai mulți terți popriți, printre care și Trezoreria Municipiului București și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București, până la concurența sumei totale de 85.880 lei, reprezentând debit și cheltuieli de executare, stabilite prin încheierea emisă la aceeași dată.
În ceea ce privește lipsa caracterului irevocabil al sentinței civile nr. 8303/08.10.2013 pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București, prin care s-a validat poprirea, instanța apreciază că această hotărâre judecătorească era executorie, fiind definitivă, conform art. 376 alin. 1 coroborat cu art. 377 alin. 1 pct. 1 Vechiul Cod de procedură civilă.
Potrivit art. 460 alin. 4 Vechiul Cod de procedură civilă, în caz de nerespectare a obligațiilor impuse de lege, executarea silită se va face împotriva terțului poprit, pe baza hotărârii de validare ce constituie titlu executoriu.
Instanța mai reține că la data de 21.01.2014 executorul a emis somația, comunicată debitoarei la data de 22.01.2014 (fila 10 – dosar de executare).
În conformitate cu dispozițiile art. 711 alin. 3 Cod procedură civilă, nu se poate face o nouă contestație, între același părți, pentru motive care existau la data primei contestații.
Prin urmare, apărările contestatoarei referitoare la lipsa caracterului cert, lichid și exigibil al creanței, inclusiv prin raportare la soluția de desființare a executării pornite prin intermediul B. N. N., invocată de contestatoare, sunt inadmisibile în acest cadru procesual.
Apărările respective puteau fi valorificate pe calea unei contestații la executare îndreptate împotriva somației, fiind inadmisibilă formularea acestora într-o altă contestație ce privește un act de executare ulterior.
În ceea ce privește terțul poprit Trezoreria Municipiului București, potrivit art. 5 alin. 1 din OUG nr. 146/2002, instituțiile publice, indiferent de sistemul de finanțare și de subordonare, efectuează operațiunile de încasări și plăți prin unitățile trezoreriei statului în a căror rază sunt înregistrate fiscal, cu excepția instituțiilor publice ai căror conducători au calitatea de ordonatori principali și secundari de credite ai bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de stat și bugetelor fondurilor speciale și instituțiilor publice autonome cu sediul în municipiul București, precum și a Consiliului General al Municipiului București, care efectuează operațiunile de încasări și plăți prin Trezoreria Municipiului București.
Conform art. 5 alin. 4, în vederea efectuării cheltuielilor instituțiilor publice, indiferent de sistemul de finanțare și de subordonare, au obligația de a transmite unităților Trezoreriei Statului la care au conturile deschise bugetul de venituri și cheltuieli aprobat, potrivit reglementărilor legale în vigoare. Art. 5 alin. 5 prevede că la decontarea sumelor în numerar sau prin virament din conturile instituțiilor publice pentru efectuarea cheltuielilor, unitățile Trezoreriei Statului verifică existența bugetelor de venituri și cheltuieli ale instituțiilor respective, urmărind respectarea încadrării în prevederile bugetare și în creditele bugetare deschise și repartizate și/sau în disponibilitățile de fonduri, după caz, precum și alte obiective stabilite potrivit reglementărilor legale în vigoare.
Față de cele expuse, rezultă că prin trezorerie pot fi efectuate orice plăți, în măsura în care se încadrează în prevederile legale. Or, poprirea unor sume de bani aflate la dispoziția unei instituții publice într-un cont al trezoreriei naște în sarcina acesteia din urmă obligația consemnare a sumei respective la dispoziția executorului, atâta timp cât adresa de înființare a popririi nu a fost anulată.
Nu vor fi reținute susținerile contestatoarei conform cărora este inadmisibilă poprirea asupra conturilor deschise la trezorerie, o astfel de interpretare fiind de natură să conducă la imposibilitatea pentru un creditor de a-și realiza creanța, ajungându-se, așa cum a subliniat și intimata, la o imunitate absolută de executare.
Pe cale de consecință, în temeiul art. 711 Cod procedură civilă, instanța va respinge contestația la executare ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge contestația la executare formulată de contestatoarea AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ, cu sediul în București, ., sector 5, în contradictoriu cu intimata M. M., cu domiciliul procesual ales la Cabinet de avocat E. C., cu sediul în București, ., ., ., ca neîntemeiată.
Cu apel în 10 zile de la comunicare.
Cererea de apel se va depune la Judecătoria Sectorului 4 București.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 22.10.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red.jud.I.P./Dact.D.E./4ex.
← Pretenţii. Hotărâre din 08-12-2015, Judecătoria SECTORUL 4... | Accesiune. Sentința nr. 759/2016. Judecătoria SECTORUL 4... → |
---|