Contestaţie la executare. Sentința nr. 2138/2016. Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI

Sentința nr. 2138/2016 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI la data de 25-02-2016 în dosarul nr. 2138/2016

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 4 BUCUREȘTI

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 2138

Ședința publică din data de 25 februarie 2016

Instanța constituită din:

Președinte – V. S.

Grefier – V. V.

Pe rol se află soluționarea cauzei civile privind pe contestatorii B. T. și B. M. în contradictoriu cu intimata S.C. B. S.A. - S. Agenția O., având ca obiect contestație la executare și suspendarea executării silite.

La apelul nominal făcut în ședință publică, au răspuns contestatorii, prin avocat R. N., în baza delegației de substituire de la fila 29, lipsind intimata.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că executorul judecătoresc a depus o copie a dosarului de executare nr. 1419/T/2012.

Față de faptul că dosarul de executare este din anul 2012, instanța dispune rectificarea în aplicația ECRIS a datei inițiale a dosarului, în sensul că se aplică vechea procedură civilă, urmând ca toate actele procedurale să fie emise în conformitate cu acest act normativ. De asemenea, având în vedere dispozițiile vechii proceduri, precum și faptul că executarea se efectuează efectiv în localitatea O., și anume pe raza Judecătoriei B., instanța, din oficiu, invocă excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 4 București.

Contestatorii, prin apărător, solicită admiterea excepției invocate.

Instanța rămâne în pronunțare asupra excepției necompetenței teritoriale exclusive a Judecătoriei Sectorului 4 București invocate din oficiu.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 25.08.2015 contestatorii B. T. și B. M. a formulat în contradictoriu cu intimata S.C. B. S.A. - S. Agenția O. contestație la executare împotriva executării silite efectuate în dosarul nr. 1419/T/2015 al B.E.J.A. T. G. și M. I., solicitând totodată suspendarea executării silite.

Cererea a fost legal timbrată ulterior, ca urmare a dispoziției instanței, cu taxă judiciară de timbru de 1050 lei (chitanța de la fila 30).

Ca urmare a dispoziției instanței, s-a depus dosarul de executare nr. 1419/T/2012 (fila 36 și urm.).

Intimata a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția tardivității formulării contestației la executare.

Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma excepției invocate și a dispozițiilor legale în materie, instanța reține următoarele:

Potrivit art. 137 alin. 1 C.p.c. – instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii. Pe cale de consecință, instanța va analiza mai întâi excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 4 București.

Astfel, conform art. 400 C.p.c., contestația se introduce la instanța de executare, iar – potrivit art. 373 alin. 2 C.p.c. – instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se va face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

Având în vedere faptul că executarea se realizează prin poprire la terții popriți cu sediul în O., județul I. (filele 69 și 73), instanța stabilește că instanța de executare este Judecătoria B..

Față de cele ce preced, instanța urmează să admită excepția necompetenței teritoriale exclusive, invocată de instanță din oficiu, și să decline competența de soluționare a prezentei cauze în favoarea Judecătoriei B., județul I..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția necompetenței teritoriale exclusive a Judecătoriei Sectorului 4 București, invocată de instanță din oficiu.

Declină competența de soluționare a contestației la executare formulate de contestatorii B. T. și B. M., ambii cu domiciliul în O., .. 67, județul I., și cu domiciliul procesual ales la Cabinet avocat D. F. din O., Calea Bucureștilor, nr. 64A, ..1, ., în contradictoriu cu intimata S.C. B. S.A. – S. Agenția O., în favoarea Judecătoriei B., județul I..

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 25 februarie 2016.

PREȘEDINTE, GREFIER,

V. S. V. V.

Red. Tehnored. 11.03.2016/V.S./V.V./2 Ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 2138/2016. Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI