Contestaţie la executare. Sentința nr. 2574/2016. Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2574/2016 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI la data de 08-03-2016 în dosarul nr. 2574/2016
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 4 BUCUREȘTI - SECȚIA CIVILĂ
Sentința civilă nr. 2574
Ședința publică din data de 08.03.2016
Instanța constituită din:
Președinte: F. V.
Grefier: A. G. B.
Pe rol se află judecarea cauzei civile formulate de contestatoarea A. Națională pentru R. Proprietăților, în contradictoriu cu intimații H. A. V., Brumbea C. și H. I., având ca obiect contestație la executare – suspendare executare silită.
Dezbaterile în fond și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 19.02.2016 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, iar instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 26.02.2016, 03.03.2016 și 08.03.2016, când a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cererii de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București la data de 10.03.2015 cu nr._/299/2015, contestatoarea A. Națională pentru R. Proprietăților a solicitat, în contradictoriu cu intimații H. A. V., Brumbea C. și H. I., anularea actelor de executare emise după data de 18.12.2014 în dosarul nr. 42/2014 al B.E.J. P. C. G., a încheierii de încuviințare a executării silite din data de 17.09.2014, pronunțate de Tribunalul București în dosar nr._/4/2014, suspendarea executării până la soluționarea contestației, precum și întoarcerea executării silite efectuate pentru suma de 376.705,37 lei.
În motivare contestatoarea a arătat, în esență, că a fost înștiințată de executorul judecătoresc, la data de 27.02.2015, despre înființarea popririi până la concurența sumei de 376.705,37 lei, conform titlului executoriu reprezentat de Hotărârea nr. 264/31.10.2008 emisă de către Comisia Municipiului București pentru aplicarea Legii nr. 290/2003.
Contestatoarea a mai precizat următoarele aspecte:
- potrivit art. 3 alin. 2 și art. 11 alin. 1 din Legea nr. 164/2014, sarcina plății despăgubirilor revine în mod exclusiv Ministerului Finanțelor Publice, ANRP neavând obligații privind plata despăgubirilor;
- în cauză sunt aplicabile prevederile art. 9 lit. c, art. 10 alin. 2 și 6, precum și art. 11 alin. 3 din legea menționată; astfel, în anul 2015 a devenit exigibilă doar plata cotei de 1/5 din compensația stabilită prin Hotărârea nr. 264/31.10.2008 emisă de Comisia Municipiului București pentru aplicarea Legii nr. 290/2003;
- somația a fost emisă cu încălcarea prevederilor OG nr. 22/2002, în sensul că nu a fost respectat termenul de 6 luni.
În drept a invocat prevederile art. 711 și urm. C.p.c., Legea nr. 290/2003, HG nr. 1020/2006, OG nr. 22/2002, Legea nr. 164/2014.
A depus la dosar înscrisuri.
Cererea a fost scutită de la plata taxelor judiciare de timbru, potrivit art. 30 din OUG nr. 80/2013.
La data de 10.04.2015, intimații au depus la dosar întâmpinare, prin care au solicitat respingerea contestației ca neîntemeiate, cu cheltuieli de judecată (f. 22-27, dosar Judecătoria Sector 1).
În motivare, intimații au precizat că prevederile Legii nr. 164/2014 nu sunt incidente în prezenta cauză, întrucât art. 3 nu menționează faptul că această lege se poate aplica și executărilor silite aflate în curs.
Astfel, o problemă de drept similară a fost tranșată în materia legii proprietății (Legea nr. 10/2001, Legea nr. 247/2005) de Înalta Curte de Casație și Justiție și Curtea Constituțională (decizia nr. 830/2008), stabilindu-se că legea aflată în vigoare la data formulării cererii este aplicabilă pe tot cursul procesului. De altfel, aceeași practică a fost menținută și pentru Legea nr. 165/2013 conform deciziilor nr. 88/2014 și nr. 269/2015 ale Curții Constituționale.
Intimații au precizat că, deși dosarul a fost înaintat către contestatoare încă din anul 2009, aceasta nu și-a îndeplinit atribuțiile într-un termen rezonabil, cu încălcarea dreptului patrimonial protejat de art. 1 din Protocolul nr. 1 la CEDO.
Intimații au menționat că, la momentul declanșării procedurii de executare silită, Legea nr. 164/2014 nu era în vigoare, astfel că nu poate produce efecte retroactive și oricum este contrară jurisprudenței CEDO.
Referitor la OG nr. 22/2002, intimații au arătat că oricum debitoarea a beneficiat de un termen mult mai mare de 6 luni în care își putea îndeplini obligația de plată, respectiv începând cu anul 2009.
De asemenea, au precizat că nu se poate anula decizia Tribunalului București prin care s-a încuviințat începerea executării silite, întrucât aceasta poate fi reformată doar printr-o cale extraordinară de atac.
În dovedire, au solicitat administrarea probei cu înscrisuri.
În urma adresei emise de instanță din oficiu, la data de 23.09.2015 B.E.J. P. C. G. a comunicat în copie certificată actele din dosarul de executare nr. 42/2014.
Prin sentința civilă nr._/29.09.2015, pronunțată în dosar nr._/299/2015, Judecătoria Sectorului 1 București a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 4 București, cauza fiind înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 28.12.2015, cu nr._ .
Contestatoarea a depus la dosar note de ședință (f. 8-12).
Instanța a încuviințat și administrat în cauză proba cu înscrisuri.
Analizând cererea de chemare în judecată, pe baza probelor administrate și a dispozițiilor legale aplicabile, instanța reține următoarele:
În fapt, intimații creditori au solicitat executarea silită a contestatoarei debitoare în baza titlului executoriu reprezentat de Hotărârea nr. 264/31.10.2008 emisă de Comisia Municipiului București pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, cererea fiind înregistrată pe rolul B.E.J. P. C. G. la data de 04.06.2014.
Prin încheierea din 04.06.2014, executorul judecătoresc a admis cererea și a dispus deschiderea dosarului de executare silită nr. 46/2014.
Prin decizia civilă din data de 17.09.2014, pronunțată în dosarul nr._/4/2014, Tribunalul București a admis cererea de încuviințare a executării silite în temeiul titlului executoriu menționat.
Cheltuielile de executare silită au fost stabilite în cuantum de 11.104 lei, prin încheierea emisă de executorul judecătoresc la data de 27.02.2015.
Prin somația de plată din data de 27.02.2015, executorul judecătoresc a somat contestatoarea ca, în termen de 6 luni, să achite debitul și cheltuielile de executare (suma de 376.705,37 lei). Somația a fost comunicată acesteia, în mod legal, la data de 05.03.2015.
La data de 27.02.2015, executorul a dispus înființarea popririi asupra conturilor contestatoarei deschise la Activitatea de Trezorerie și contabilitate Publică a Municipiului București, până la concurența sumei de 376.705,37 lei.
În drept, instanța are în vedere următoarele prevederi legale:
Art. 711 alin. 1 C.p.c. „Împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare. De asemenea, se poate face contestație la executare și în cazul în care executorul judecătoresc refuză să efectueze o executare silită sau să îndeplinească un act de executare silită în condițiile legii”.
Art. 714 alin. 1 C.p.c. „Contestația se introduce la instanța de executare”.
Art. 715 alin. 1 și 2 C.p.c. „(1) Dacă prin lege nu se prevede altfel, contestația privitoare la executarea silită propriu-zisă se poate face în termen de 15 zile de la data când:
1. contestatorul a luat cunoștință de actul de executare pe care-l contestă;
2. cel interesat a primit comunicarea ori, după caz, înștiințarea privind înființarea popririi. Dacă poprirea este înființată asupra unor venituri periodice, termenul de contestație pentru debitor începe cel mai târziu la data efectuării primei rețineri din aceste venituri de către terțul poprit;
3. debitorul care contestă executarea însăși a primit încheierea de încuviințare a executării sau somația ori de la data când a luat cunoștință de primul act de executare, în cazurile în care nu a primit încheierea de încuviințare a executării și nici somația sau executarea se face fără somație.
(2). Contestația împotriva încheierilor executorului judecătoresc, în cazurile în care acestea nu sunt, potrivit legii, definitive, se poate face în termen de 15 zile de la comunicare”.
Legea nr. 164/2014 privind unele măsuri pentru accelerarea și finalizarea procesului de soluționare a cererilor formulate în temeiul Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la C. la 7 septembrie 1940, precum și al Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensații cetățenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reținute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul H., ca urmare a stării de război și a aplicării Tratatului de P. între România și Puterile Aliate și Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, și pentru modificarea unor acte normative, în vigoare de la 18.12.2014:
Art. 3 alin. 1 și 2 „(1). Dispozițiile prezentei legi referitoare la stabilirea despăgubirilor se aplică cererilor formulate și depuse, în termen legal, la comisiile județene, respectiv a municipiului București pentru aplicarea Legii nr. 9/1998, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și a Legii nr. 290/2003, cu modificările și completările ulterioare, pentru care nu s-au emis hotărâri de respingere a cererii sau de acordare a despăgubirilor, până la data intrării în vigoare a prezentei legi.
(2). Dispozițiile prezentei legi referitoare la plata despăgubirilor se aplică cererilor soluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, pentru care nu s-a efectuat plata, cererilor nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, precum și cauzelor aflate pe rolul instanțelor judecătorești, având ca obiect acordarea de despăgubiri în baza Legii nr. 9/1998, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și a Legii nr. 290/2003, cu modificările și completările ulterioare”
Art. 10 alin. 1, 2 și 6 „(1). Plata despăgubirilor stabilite prin actele administrative prevăzute la art. 9 lit. a) și b) se efectuează în ordinea cronologică a emiterii acestora, în tranșe anuale egale, eșalonat, pe o perioadă de 5 ani, începând cu data de 1 ianuarie 2015.
(2). Plata despăgubirilor stabilite prin actele administrative prevăzute la art. 9 lit. c) și d) se efectuează în ordinea cronologică a emiterii acestora, în tranșe anuale egale, eșalonat, pe o perioadă de 5 ani, începând cu anul următor emiterii deciziilor de validare.
(6). P. fiecare tranșă anuală, A. Națională pentru R. Proprietăților emite un titlu de plată. Titlul de plată, în original, se comunică, în cel mult 5 zile de la emitere, Ministerului Finanțelor Publice și persoanelor îndreptățite”.
Art. 11 „(1) Plata sumelor stabilite prin titlurile de plată se efectuează de către Ministerul Finanțelor Publice, în termen de cel mult 180 de zile de la data emiterii acestora.
(2) Procedura de plată se aprobă prin ordin al ministrului finanțelor publice, până la data de 31 decembrie 2014, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
(3) Orice procedură de executare silită se suspendă de drept, până la împlinirea termenelor la care devin scadente obligațiile de plată prevăzute în titlurile de plată emise conform art. 10 alin. 6”.
Contrar susținerilor intimaților, instanța apreciază că, pentru a se stabili incidența în cauză a prevederilor Legii nr. 164/2014, trebuie avut în vedere (și nu art. 3 alin. 1 ).
În speță, potrivit art. 3 alin. 2 din Legea nr. 164/2014, din moment ce este vorba de o cerere soluționată până la data intrării în vigoare legii, însă pentru care nu s-a efectuat plata, instanța reține că sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 164/2014 referitoare la plata despăgubirilor.
Or, potrivit art. 10 și art. 11 alin. 1, reproduse mai sus, plățile vor fi efectuate de Ministerul Finanțelor Publice, în tranșe anuale, potrivit titlurilor de plată emise de ANRP.
De asemenea, în baza art. 11 alin. 3, orice procedură de executare silită (efectuată după . legii, fără a se distinge în vreun fel) se suspendă de drept.
Prin urmare, față de considerentele mai sus expuse, chiar dacă cererea de executare a fost depusă la executor înainte de . legii, instanța constată că toate actele de executare au fost efectuate după data de 18.12.2014, respectiv după ce executarea silită a fost suspendată de drept, astfel că acestea sunt nelegale, situație în care se impune anularea actelor de executare silită efectuate după data de 18.12.2014 în dosarul de executare nr. 42/2014 al B.E.J. P. C.-G., intimații creditori urmând să parcurgă procedura reglementată de Legea nr. 164/2014 pentru recuperarea creanței lor.
Instanța reține că este indiscutabil faptul că executarea silită reprezintă parte integrantă a „procesului”, în sensul art. 6 din Convenție, iar în ipoteza în care autoritățile sunt obligate să acționeze în vederea executării unei hotărâri judecătorești și manifestă abstențiune, această conduită este apreciată ca angajând răspunderea statului, în condițiile art. 6 paragraful 1 din Convenție, obligația statului de a asigura celeritatea procedurilor judiciare fiind una de rezultat.
De asemenea, în jurisprudența sa referitoare la neexecutarea hotărârilor judecătorești definitive și executorii pronunțate de către instanțele interne, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a sancționat nu doar neexecutarea hotărârilor interne, dar și întârzierea în executarea lor, inclusiv prin eșalonarea pe o perioadă nerezonabilă a sumelor datorate. Astfel, în Hotărârea din 17 iunie 2003, pronunțată în Cauza Ruianu împotriva României, paragraful 65, Curtea europeană a reținut că dreptul la justiție garantat de art. 6 din Convenție protejează în egală măsură și punerea în executare a hotărârilor judecătorești definitive și obligatorii, care, într-un stat ce respectă preeminența dreptului, nu pot rămâne fără efect în defavoarea uneia dintre părți. Prin urmare, executarea unei hotărâri judecătorești nu poate fi împiedicată, anulată sau amânată pe o perioadă lungă de timp.
Mai mult, o omisiune din partea autorităților de a se conforma într-un termen rezonabil unei hotărâri definitive poate genera o încălcare a prevederilor art. 6 paragraful 1 din Convenție și a celor cuprinse în art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție, în special atunci când obligația de executare a deciziei în cauză îi aparține unei autorități administrative.
Pe de altă parte, s-a statuat că pot exista situații în care circumstanțe particulare pot justifica întârzierea în executarea unei hotărâri, însă întârzierile nu pot fi de așa natură încât să afecteze însăși substanța dreptului garantat prin art. 6 paragraful 1 din Convenție (Hotărârile din 19 martie 1997, din 15 ianuarie 2009 și din 6 martie 2003 pronunțate în cauzele Hornsby împotriva Greciei, paragraful 40, Burdov împotriva Rusiei, paragrafele 34-35, și Jasiuniené împotriva Lituaniei, paragraful 27).
În jurisprudența sa constantă, Curtea Constituțională a României a statuat că mecanismul eșalonării plății poate fi considerat în concordanță cu principiile consacrate de jurisprudența Curții Constituționale și a Curții Europene a Drepturilor Omului, dacă sunt respectate anumite condiții, respectiv: tranșe de efectuare a plăților intermediare precis determinate, un termen rezonabil de executare integrală și acoperirea eventualei devalorizări a sumei datorate. Executarea eșalonată a unor titluri executorii ce au ca obiect drepturi bănești nu este interzisă în niciun mod de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale; executarea uno ictu constituie doar o altă modalitate de executare, fără ca acest lucru să însemne că este singura și unica posibilă modalitate de executare pe care Guvernul o poate aplica (Decizia nr. 188 din 2 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 237 din 14 aprilie 2010, Decizia nr. 190 din 2 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 224 din 9 aprilie 2010).
În prezenta cauză, termenul suspensiv impus de art. 10 din Legea nr. 164/2014 reprezintă o ingerință în dreptul la un proces echitabil și în dreptul de proprietate al creditorilor, prin amânarea plății sumelor de bani acordate de Statul Român cu titlu de despăgubiri, în temeiul unui act normativ cu caracter reparator.
Însă, această măsură urmărește un scop legitim, respectiv necesitatea instituirii unor reglementări speciale care să coreleze modalitatea de plată a despăgubirilor acordate persoanelor îndreptățite potrivit Legii nr. 9/1998, republicată și Legii nr. 290/2003, cu modificările și completările ulterioare, cu sursele de finanțare, astfel încât să se asigure menținerea echilibrului bugetar și, în mod implicit, respectarea angajamentelor interne și internaționale asumate de Guvernul României, inclusiv în ceea ce privește nivelul deficitului bugetar, precum și necesitatea instituirii unui interval de timp în care să se reglementeze un nou cadru legal necesar acordării acestor despăgubiri.
Totodată, ingerința este necesară într-o societate democratică, păstrându-se justul echilibru între interesul public ocrotit și drepturile persoanelor îndreptățite la plata despăgubirilor.
În acest sens, instanța reține că Parlamentul României, prin adoptarea Legii nr. 164/2014, nu neagă existența și întinderea despăgubirilor acordate persoanelor îndreptățite și nu refuză punerea în aplicare a acestora, iar măsura criticată este una de garantare a dreptului de proprietate asupra bunului dobândit în sensul Convenției.
Instanța mai are în vedere și faptul că valoarea despăgubirilor cuvenite intimaților nu este afectată de întârzierea plății acestora, ca urmare a actualizării acestora la data plății, luând ca bază rata inflației pe economie din ultima lună a trimestrului expirat, comunicată de Institutul Național de S., conform art. 12 alin. 3 din Legea nr. 290/2003. Astfel, prin Decizia de actualizare nr. 2960/31.07.2015, a fost actualizată suma datorată intimaților, rezultând o creanță în cuantum de 397.031,63 lei (f. 11-12).
Spre deosebire de termenul de 10 ani, pentru care s-a dispus eșalonarea plății despăgubirilor prin O.U.G. nr. 10/2013, intervalul de timp pentru care s-a amânat plata prin Legea nr. 164/2014 este de 5 ani, fiind stabilit în măsura necesară realizării unei reglementări echitabile și realiste, care să permită plata voluntară a despăgubirilor acordate prin legile cu caracter reparatoriu, prevăzând ca plata să se facă în 5 tranșe anuale egale, fără ca vreuna dintre acestea să fie mai mică de 20.000 lei. În consecință, argumentele care au justificat declararea neconstituționalității prevederilor O.U.G. nr. 10/2013, prin Decizia Curții Constituționale nr. 528/2013, nu se regăsesc și în ceea ce privește măsura legislativă dispusă prin Legea nr. 164/2014, întrucât nu se poate reține că persoana îndreptățită suportă o sarcină disproporționată și excesivă în privința dreptului său de a beneficia de despăgubirile acordate prin lege.
Faptul că, până în prezent, obligația pusă în executare silită nu a fost executată parțial de către instituția publică nu afectează caracterul ferm și intangibil al dreptului intimaților-creditori, acesta nefiind contestat de către debitor sau diminuat. În acest sens, instanța reține totuși că, la data de 20.11.2015, intimaților le-a fost emis titlul de plată . nr._, pentru suma de 79.406,33 lei, reprezentând tranșa 1 de plată a sumei stabilite prin titlul executoriu, conform prevederilor Legii nr. 164/2014 (f. 10).
Instanța nu poate omite faptul că, spre deosebire de cauza în care a fost pronunțată Decizia Curții Europene a Drepturilor Omului cu privire la cererea nr. 57.265/08 introdusă de D. D. și alții împotriva României, în prezenta cauză se urmărește executarea unor măsuri reparatorii, cu privire la care instanța europeană a recunoscut că statele beneficiază de o largă marjă de apreciere, nu numai pentru a alege măsurile care să reglementeze raporturile de proprietate din țară, ci și pentru a avea la dispoziție timpul necesar pentru punerea lor în aplicare (paragraful 172 din Hotărârea din 12 octombrie 2010 pronunțată în cauza M. A. și alții împotriva României).
În ceea ce privește amânarea plății despăgubirilor stabilite în temeiul Legii nr. 290/2003 nu se poate reține faptul că Statul Român a acționat în mod discreționar sau cu rea-credință, fiind evident că s-a urmărit crearea unui cadru legislativ special care să coreleze modalitatea de plată a despăgubirilor acordate persoanelor îndreptățite cu sursele de finanțare, ca urmare a blocajului care a intervenit în activitatea Autorității Naționale pentru R. Proprietăților. În consecință, prin adoptarea Legii nr. 164/2014, Parlamentul României a acționat în limitele marjei de apreciere recunoscute de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, nefiind permisă înlăturarea acestei măsuri legislative.
Instanța mai reține că încălcarea prevederilor Legii nr. 164/2014 de către intimați creează o situație inechitabilă pentru celelalte persoane îndreptățite la plata despăgubirilor, având în vedere blocarea conturilor autorității publice prin instituirea popririi, precum și reducerea sumelor destinate plăților voluntare, prin perceperea unor cheltuieli de executare care au un cuantum considerabil.
Efectuarea unor executări silite, după . Legii nr. 164/2014, lipsește de orice eficiență măsurile luate de Statul Român în vederea rezolvării situației complexe legate de plata măsurilor reparatorii recunoscute prin Legea nr. 9/1998 și prin Legea nr. 290/2003, afectând echilibrul bugetar și conducând la menținerea situației actuale în care instituția publică nu are fondurile necesare efectuării plăților voluntare, fiind satisfăcute, fără nicio ordine, numai drepturile persoanelor care apelează la executarea silită.
În plus, instanța observă că Legea nr. 164/2014 este similară sub aspectul termenului de eșalonare de 5 ani cu Legea 165/2013 ce a fost elaborată pentru finalizarea procesului de restituire în natură sau prin echivalent a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România.
Dispozițiile Legii 165/2013 referitoare și la termenul de eșalonare de 5 ani au fost analizate de către CEDO în cauza P. contra României din aprilie 2014, considerându-se că modul de calcul și de acordare a despăgubirilor se încadrează în marja de apreciere a statului, raportată și la contextul economic al acestuia. Nu au fost aduse critici esențiale nici în privința modului de eșalonare instituit de lege, care poate fi justificat de complexitatea mecanismului de restituire, cât și de multitudinea de cereri.
Hotărârea Curții Europene a arătat că, structural, noile reglementări apărute după procedura - pilot au un caracter efectiv și accesibil și, în majoritatea cazurilor, nu sunt de natură să aducă violări ale dreptului de proprietate.
Pe cale de consecință, în temeiul art. 712 alin. 1 și art. 720 alin. 1 C.pr.civ., instanța va admite contestația la executare și va anula actele de executare silită efectuate după data de 18.12.2014 în dosarul de executare nr. 42/2014 al B.E.J. P. C.-G..
În acest context, față de soluția pronunțată în cauză, instanța nu va mai analiza celelalte argumente invocate de contestatoare.
Întrucât măsura suspendării executării silite nu s-ar fi putut dispune decât până la soluționarea în fond a contestației la executare, astfel cum rezultă din interpretarea prevederilor art. 719 alin. 1 C.pr.civ., instanța va respinge cererea de suspendare a executării silite, ca rămasă fără obiect.
Instanța va respinge ca neîntemeiată și cererea de de întoarcere a executării silite, având în vedere că din dosarul de executare nu rezultă că a fost executată silit vreo sumă de bani, iar contestatoarea nu a depus la dosar niciun înscris în acest sens (deși îi revenea sarcina probei, potrivit art. 249 C.p.c.).
Referitor la încheierea de încuviințare a executării silite din data de 17.09.2014, pronunțată de Tribunalul București în dosar nr._/4/2014, instanța reține că nu se impune anularea acesteia, întrucât nu a fost încălcată vreo dispoziție legală cu ocazia încuviințării executării, în această procedură sumară neverificându-se incidența Legii nr. 164/2014.
În baza art. 453 alin. 1 C.p.c., instanța va lua act că contestatoarea nu a solicitat cheltuieli de judecată.
P. ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite contestația la executare formulată de contestatoarea A. Națională pentru R. Proprietăților, cu sediul în București, Sector 1, Calea Floreasca Nr.202, CUI:_, în contradictoriu cu intimații H. A. V., CNP:_, cu domiciliul în București, Sector 1, . Nr.7, ., Brumbea C., CNP:_ și H. IrimiaCNP:_, ambii prin mandatar H. A. V., cu domiciliul în București, Sector 1, . Nr.7, ..
Anulează actele de executare silită efectuate după data de 18.12.2014 în dosarul de executare nr. 42/2014 al B.E.J. P. C.-G..
Respinge cererea de suspendare a executării silite, ca rămasă fără obiect.
Respinge ca neîntemeiată cererea de întoarcere a executării silite.
Cu drept de apel în 10 de zile de la comunicare, cerere care se va depune la Judecătoria Sector 4 București.
Pronunțată în ședință publică azi, 08.03.2016.
PREȘEDINTE, GREFIER,
F. V. A. G. B.
Red./tehnored. Jud. VF/Gr. AGB/ 4 ex/16.03.2016
| ← Contestaţie la procesul verbal de distribuire a preţului. Art.... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 2138/2016. Judecătoria... → |
|---|
