Contestaţie la executare. Sentința nr. 971/2016. Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI

Sentința nr. 971/2016 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI la data de 28-01-2016 în dosarul nr. 971/2016

ROMÂNIA

--------*--------

JUDECĂTORIA SECTORULUI 4 BUCUREȘTI

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR.971

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 28.01.2016

Completul constituit din:

PREȘEDINTE: V. F.

GREFIER: A. E. B.

Pe rol soluționarea cererii de chemare în judecată formulată de contestatorii P. V. R. și P. I. în contradictoriu cu intimata M. V., având ca obiect contestație la executare și suspendarea executării silite.

La apelul făcut în ședință publică a răspuns intimata M. V. prin mandatar M. D. I., lipsă fiind contestatorii.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Instanța invocă din oficiu excepția de perimare față de împrejurarea că de la data suspendării, respectiv 11.06.2015 pricina a rămas în nelucrare mai mult de 6 luni.

Mandatarul intimatei M. D. I., legitimat cu CI . nr._ eliberată de SPCEP S4 la data de 07.06.2009, CNP_, solicită admiterea excepției invocate și obligarea contestatorilor la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat.

INSTANȚA,

Deliberând asupra excepției de perimare, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 02.04.2015, contestatorii P. V. și P. I. în contradictoriu cu intimata M. V. contestație la executare împotriva executării silite declanșate de SCPEJ IGPV în dosarele de executare nr.25/2015 și 28/2015, solicitând anularea actelor de executare silită efectuate cu încălcarea dispozițiilor legale în dosarele execuționale, precum și anularea încheierilor prin care s-a admis cererea de încuviințare a executării silite și suspendarea executării silite.

Contestația a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art.702 alin.2, art.711 alin.1, art.718, art.718 alin.7 Cod proc.civ.

Intimata M. V. prin mandatar M. D. I. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației ca neîntemeiată și obligarea contestatorilor la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul de avocat.

La termenul din 11.06.2015 cauza a fost suspendată în temeiul art.411 alin.1 pct.2 Cod pr.civ., pentru lipsa nejustificată a părților.

Întrucât de la data suspendării pricina a rămas în nelucrare mai mult de 6 luni din culpa părților, nefiind necesară îndeplinirea din oficiu a vreunui act de procedură, în baza art. 416 și urm. C.p.civ., va fi admisă excepția de perimare și va fi constatată perimarea.

În ceea ce privește cheltuielile de judecată, instanța apreciază faptul că onorariul de avocat apare ca fiind excesiv și având în vedere că prezenta cauză a fost suspendată pentru lipsa nejustificată a părților la primul termen de judecată, iar activitatea avocatului a constat doar în redactarea întâmpinării depuse la dosar, iar cauza a fost soluționată ca urmare a admiterii excepției de perimare.

Această soluție nu contravine art. 34 din Legea nr. 51/1995, deoarece nu se intervine în contractul de asistență judiciară, care își produce pe deplin efectele între părți, ci doar se apreciază în ce măsură onorariul părții îndreptățite trebuie suportat de partea care a căzut în pretenții.

În temeiul art. 453 alin. 1 C.proc.civ. reținând culpa procesuală a contestatorilor, îi va obliga în solidar la plata către intimată a sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția de perimare.

Constată perimată cauza privind pe contestatorii P. V. R. și P. I. ambii cu domiciliul în București, ., nr.13-17, ., sector 4, citați și prin afișare la ușa instanței în contradictoriu cu intimata M. V. prin mandatar M. D. I. cu domiciliul în București, ., sector 4, citată și prin afișare la ușa instanței.

Obligă contestatorii în solidar la plata către intimată a sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu recurs în 5 zile de la pronunțare ce se depune la Judecătoria sector 4.

Pronunțată în ședință publică, azi, 28.01.2016.

Președinte, Grefier,

V. F. A. E. B.

Red./Dact. Jud.V.F./2 ex./2016

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 971/2016. Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI