Înregistrare tardiva a nasterii. Sentința nr. 3325/2015. Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI

Sentința nr. 3325/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI la data de 17-03-2015 în dosarul nr. 3325/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORUL 4 BUCUREȘTI

SENTINȚA CIVILĂ NR. 3325

Ședința publică de la 17.03. 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: C. C. U.

GREFIER: Florența B.

Ministerul Public P. de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 București a fost reprezentat de dl. procuror S. I..

Pe rol, pronunțarea acțiunii civile formulată de reclamanta F. (P.) D. împotriva pârâților P. P. și P. S. 2 BUCUREȘTI, având ca obiect înregistrare tardivă a nașterii.

Dezbaterile si cuvântul pe fondul cauzei au avut loc în ședința publică din data de 03.03.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța a amânat pronunțarea la data de 17.03.2015, având nevoie de timp pentru a delibera.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 21.11.2014 petenta F. (P.) D. a formulat o cerere de chemare în judecată prin care a solicitat înregistrarea tardivă a nașterii a fiicei sale P. M. L., născută la data de 07.07.2001.

În cerere se arată faptul că a trecut mai mult de un an de la nașterea minorei și că minora locuiește împreună cu familia petentei, la adresa din Oraș P., ., jud. I..

În drept, acesta a invocat art. 21 din Legea nr.119/1996 și art.32 alin.2 din decretul nr.31/1954.

Cererea legal timbrată.

La termenul din dat de 03.03.2014, instanța a invocat din oficiu excepția necompetenței teritoriale exclusive a Judecătoriei Sectorului 4 București.

Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma excepției invocate și a dispozițiilor legale în materie, instanța reține următoarele:

Potrivit art. 248 alin. 1 C.p.c., instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei. Pe cale de consecință, instanța va analiza mai întâi excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 4 București.

În acest sens, instanța face trimitere la dispozițiile art. 126 alin. 1 C.p.c., din care rezultă faptul că în procesele privitoare la persoane competența teritorială este una exclusivă, statută de disp. art.129 alin.2 pct 3 C.p.c., având regimul juridic trasat de diap. art 130 alin.2 din C.p.c.

Având în vedere că în acțiune se arată faptul că minora P. M. L. locuiește, de facto, împreună cu familia petentei, la adresa din Oraș P., ., jud. I.,instanța urmează să admită excepția necompetenței teritoriale exclusive, invocată de instanță din oficiu, și să decline competența de soluționare a prezentei cauze în favoarea Judecătoriei Cornetu, căreia i se va trimite de îndată dosarul, conform art. 132 alin. 3 C.p.c.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția necompetenței teritoriale exclusive a Judecătoriei Sectorului 4 București, invocată de instanță din oficiu.

Declină competența de soluționare a cererii formulate de petenta F. (P.) D., cu domiciliul în București, S. 4, ., ., . împotriva pârâților P. P. cu sediul în Orasul P., ..32, jud. I. și P. S. 2 BUCUREȘTI, cu sediul în Bucuresti .-13, sector 2, în favoarea Judecătoriei Cornetu, căreia i se va trimite de îndată dosarul.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 17.03.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

C. C. U. Florența B.

Red. Jud. C.C.U/Tehnored. C.C.U si F.B/ 5 ex

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Înregistrare tardiva a nasterii. Sentința nr. 3325/2015. Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI